Respingerea nejustificată a cererii de amânare formulată de petiţionar

Decizie 533 din 06.09.2007


Respingerea  nejustificată a  cererii de amânare  formulată  de petiţionar. Încălcarea  dreptului  la apărare. Consecinţe.

Soluţionarea  cauzei de către instanţă  în condiţiile în  care  exista  o cerere de  amânare justificată formulată  de parte, cerere care nu a  fost  examinată  sub  aspectul temeiniciei, reprezintă  o îngrădire a drepturilor  procesuale ale părţii,  cu  referire specială la dreptul de  apărare.

Secţia penală – Decizia penală nr. 533/ 6 septembrie 2007

Prin sentinţa penală nr. 166/11 iunie 2007 a Tribunalului Alba  a  fost respinsă  plângerea formulată de petentul B.V.  împotriva ordonanţei procurorului pronunţată în dosarul penal nr. 520/P/05 de către Parchetul  de pe lângă  Tribunalul Alba.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut în esenţă  că în  cauză  nu poate  fi  vorba despre  comiterea  unei tentative  la infracţiunea  de omor,  ci sunt întrunite elementele  constitutive ale infracţiunii  prevăzute  de art. 180 al.2 Cod penal.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul B.V., arătând  că la termenul din 11 iunie 2007,  când  s-a  pronunţat  soluţia  de către  prima instanţă,  nu a putut fi prezent  şi a  solicitat  justificat,  amânarea,  Tribunalul trecând peste această cerere,  lezându-i  dreptul la apărare.

Recursul este fondat.

În dosarul cauzei, pentru termenul la care s-a pronunţat hotărârea primei instanţe, petentul a depus o cerere de amânare  justificând că  unele probleme personale îl puneau în imposibilitatea de a se prezenta.

Instanţa, fără a verifica temeinicia acestei cereri de amânare, a trecut la soluţionarea cauzei, deşi petiţionarul  a fost prezent la  aproape  toate cele 9 termene acordate de instanţă lipsind la acest ultim termen,  fiind  astfel  privat de  dreptul  de a-şi  susţine  motivele plângerii sale  sau a propune probe.

La toate termenele anterioare procedura cu intimaţii nu a fost îndeplinită şi amânările au fost determinate de această situaţie.

În data de 11 iunie 2007, când s-a soluţionat cauza, potrivit dovezii depuse în recurs, era aniversarea naşterii tatălui petentului (care a decedat) acesta fiind motivul pentru care familia se întrunea potrivit tradiţiei etniei din care face parte petentul,  lipsa  fiind justificată.

În aceste  circumstanţe,  Tribunalul,  neanalizând temeinicia cererii  de amânare, păşind la judecarea cauzei, a înfrânt garanţiile procesuale privind dreptul la apărare al petiţionarului.

Recursul a  fost admis , iar hotărârea casată  cu  consecinţa  trimiterii  cauzei spre rejudecare aceleaşi  instanţe de fond.

Domenii speta