Legea nr. 85/2006 rep. Angajarea răspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă a debitoarei aflate sub incidenţa Legii nr. 85/2006 rep. în situaţia în care debitoarea este o asociaţie familială.

•Legea nr. 85/2006 rep. Angajarea răspunderii personale patrimoniale a persoanelor care au cauzat starea de insolvenţă a debitoarei aflate sub incidenţa Legii nr. 85/2006 rep. în situaţia în care debitoarea este o asociaţie familială.

•Analiza statutului juridic pe care îl are o asociaţie familială anterior intrării în vigoare a OUG nr. 44/2008 şi după această reglementare, inclusiv prin prisma disp. cu caracter general cuprinse în D. nr. 31/1954 precum şi a dispoziţiilor Decretului Lege nr. 54/1990.

•Art. 1; 126 şi 138 din Legea nr. 85/2006 rep.; art. 30 alin. 1 din OUG nr. 49/2008; art. 26 lit. „e” din Decretul nr. 31/1954 şi Legea nr. 507/2002 prin care s-a abrogat Decretul Lege nr. 54/1990.

Cererea de angajare a răspunderii personale patrimoniale a membrilor asociaţiei familiale fiind formulată anterior intrării în vigoare a OUG nr. 44/2008, nu se poate reţine drept argument al inadmisibilităţii faptul că întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.

În raport de actele normative aflate în vigoare la data constituirii asociaţiei familiale (anul 2000 potrivit datelor oferite de ORC) nu se poate susţine că asociaţia familială, odată ce are statutul de comerciant nu are şi un patrimoniu propriu afectat special scopului pe care îl îndeplineşte. Creanţele cu care creditorii s-au înscris la masa credală intră în noţiunea „obligaţiei” specifică sferei patrimoniale de drepturi şi obligaţii pe care le are ca şi comerciant asociaţia familială debitoare. Aceasta din urmă, la rândul său, în operaţiunile şi contractele comerciale la care a fost parte, a avut şi drepturi, nu numai obligaţii. Din perspectiva Decretului Lege nr. 54/1990 coroborat cu art. 26 lit. „e” din Decretul nr. 31/1954 este îndeplinită condiţia existenţei unui patrimoniu destinat interesului obştesc. De asemenea, în relaţiile cu terţii, activitatea asociaţiei familiale s-a desfăşurat potrivit Legii nr. 507/2002 şi 300/2004 dar şi sub imperiul Decretului Lege nr. 54/1990, în virtutea unei organizări proprii. Membrii asociaţiei familiale intră în sfera largă a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rep., care pot fi trase la răspundere iar din acest punct de vedere, cererea lichidatorului judiciar poate fi cercetată în raport cu fiecare membru al asociaţiei familiale.

Prin sentinţa civilă nr.2370/20.10.2008, pronunţată de Tribunalul Harghita în dos. nr. 2599/2004, a fost respinsă cererea de suspendare a judecării până la soluţionarea irevocabilă a cauzelor penale ce fac obiectul dosarelor nr. 1231/96/2006 şi nr. 3718/2007 ale Tribunalului Harghita.

A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii D.L., D.C. şi D.J. şi, în consecinţă, a dispus respingerea cererii formulată în baza art. 138 din Legea 85/2006 de lichidatorul LEX FORI I.P.U.R.L. Miercurea Ciuc.

Pentru a pronunţa în acest sens, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

La data de 12.11.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, lichidatorul judiciar a solicitat, în temeiul art. 138 lit. a) şi d) din Legea 85/2006, stabilirea răspunderii solidare a celor trei pârâţi motivând în sensul celor indicate în raportul privind cauzele intrării societăţii în insolvenţă, în sensul în care au fost evidenţiate minusuri în inventarul societăţii, lipsa unor obiecte de inventar, disponibilităţi băneşti care nu se regăsesc în casierie. De asemenea, cu privire la lit. d) a art.138, lichidatorul arată că potrivit registrelor contabile, în luna aprilie 2005 stocul de marfă în valoare de 486.425,96 lei a fost înstrăinat ilegal către S.C. „D.M.” S.R.L., iar facturile nu au fost identificate, astfel că există prezumţia că pârâţii au făcut să dispară documentele privind operaţiunea contabilă în scopul sustragerii de la urmărire.

Ulterior, lichidatorul judiciar şi-a precizat angajarea răspunderii în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 272.027,04 lei, respectiv întregul pasiv al debitoarei.

Prin întâmpinarea depusă, pârâţii au invocat inadmisibilitatea acţiunii în sensul în care starea de insolvenţă priveşte o asociaţie familială ce nu are personalitate juridică, pe când

dispoziţiile art. 138 alin. 1 se aplică persoanelor juridice. De asemenea, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, pârâţii au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii faţă de pârâţii D.C. şi D.J., precum şi respingerea pentru suma solicitată faţă de D.L.. Au solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a verifica cele constatate.

În ce priveşte solicitarea suspendării judecăţii, judecătorul sindic reţine că potrivit art. 138 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 stabilirea răspunderii în temeiul art. 138 este independentă de incidenţa legii penale cu privire la faptele săvârşite de membrii organelor de supraveghere sau control ai debitoarei şi care constituie infracţiuni.

În ce priveşte excepţia de fond, a inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi, judecătorul sindic reţine că la data înfiinţării, sub imperiul Legii 300/2004, Asociaţia Familială „Demeter” nu stabilea că asociaţiile familiale ar avea personalitate juridică, iar în lipsa unei dispoziţii exprese, caracterul personalităţii juridice nu se prezumă. În acelaşi sens, judecătorul sindic invocă şi dispoziţiile OUG 44/2008, ce defineşte întreprinderea familială ca fiind întreprindere economică fără personalitate juridică.

Nu a reţinut argumentele lichidatorului judiciar, potrivit cărora s-ar aplica O.G. 26/1990, în sensul în care acest din urmă act normativ reglementează organizarea şi funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu asociaţiile familiale.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen recurs, lichidatorul judiciar LEX FORI IPURL solicitând să dispună, ca urmare a admiterii recursului, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii – intimaţi şi să dispună obligarea acestora la plata sumei de 272.027,04 lei reprezentând întregul pasiv. În esenţă se susţine că procedura insolvenţei, potrivit art. 1 alin. 2 lit. b, se aplică şi asociaţiilor familiale, iar art. 138 alin. 1 din acelaşi act normativ enumeră generic persoanele faţă de care se poate atrage răspunderea personală special delictuală, singura condiţie fiind aceea ca prin fapta personală, enumerată în cuprinsul aliniatului 1, să fi cauzat starea de insolvenţă. De asemenea, se mai aduce ca şi argument şi dispoziţia din O.U.G. 44/2008 referitoare la răspunderea solidară a membrilor întreprinderilor familiale pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune. În continuare, motivele de recurs cuprind argumentele pe fondul cererii, respectiv pe ceea ce consideră lichidatorul judiciar că ar fi probe în susţinerea că s-ar impune angajarea răspunderii personale a celor trei intimaţi, argumente prezentate şi judecătorului sindic.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Ca argumente se aduc dispoziţiile art. 126 din Legea 85/2006, care chiar dacă se referă doar la acoperirea pasivului societăţilor comerciale care răspund nelimitat pentru acoperirea pasivului societăţilor comerciale în comandită sau în nume colectiv, prin analogie acest articol se aplică şi asociaţiei familiale.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs, cât şi a apărărilor formulate de intimaţi, dar şi în virtutea principiului devolutiv prevăzut de art. 304¹ Cod procedură civilă, instanţa de recurs reţine următoarele:

În cazul de faţă, discuţia esenţială poartă asupra admisibilităţii acţiunii, excepţie de fond în raport cu care se poate proceda, în funcţie de admiterea sau respingerea ei, la analiza fondului cererii de angajare.

Instanţa de recurs, în limitele devolutive ale prezentei căi de atac extraordinare, urmează a analiza recursul formulat din perspectiva admisibilităţii acţiunii formulate de lichidatorul judiciar, în funcţie de care urmează a da o soluţie asupra recursului şi, eventual, a se pronunţa asupra casării ori modificării hotărârii date de judecătorul sindic.

Aşadar, discuţia poartă asupra sintagmei folosite de legiuitor în art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, „…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului,

persoană juridică, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă…”. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit, în primul rând, dacă debitoarea Asociaţia Familială „Demeter” este persoană juridică şi, în al doilea rând, dacă aceasta este persoană juridică, intimaţii intră în una din categoriile de persoane enumerate de aliniatul 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006:

1. Judecătorul sindic s-a oprit asupra ideii că asociaţia familială nu poate fi considerată persoană juridică, pentru argumentele arătate în considerentele hotărârii atacate.

Mai întâi, în cauză judecătorul sindic a invocat dispoziţiile art. 30 alin. 1 din O.U.G. 44/16.04.l2008 care prevăd textual că „Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului”.

Acest act normativ a fost publicat în Monitorul oficial al României nr. 328/25.04.2008, ceea ce înseamnă că ordonanţa de urgenţă a intrat în vigoare de la această dată (art. 11 alin. 2 din Legea 24/2000 rep.), ceea ce înseamnă că acest act normativ nu poate retroactiva, în acord cu principiul constituţional instituit de art. 15 paragraf 2 din Constituţia României, care prevede că legea nu dispune decât numai pentru viitor, excepţia fiind legea penală şi cea contravenţională mai favorabilă.

Aşadar, din acest punct de vedere, este evident greşit temeiul juridic invocat de judecătorul sindic, respectiv art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 44/2008, având în vedere că, pe de-o parte, a fost sesizat cu cerere de angajare a răspunderii personale a celor trei intimaţi la data de 12.11.2007, deci anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel că actul normativ în cauză nu putea retroactiva, şi, pe de altă parte, însuşi raportul de drept substanţial, referitor la răspunderea civilă delictuală special prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 avea ca şi conţinut presupuse fapte delictuale (cele indicate în cererea de atragere a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar) pretins săvârşite şi, ca atare, epuizate anterior intrării în vigoare a O.U.G. 44/2008.

Ca atare, rămâne de stabilit dacă, până la reglementarea invocată de judecătorul sindic, respectiv art. 30 alin. 1 din O.U.G. 44/2008, se poate considera că asociaţia familială avea statutul de persoană juridică, conform dispoziţiilor generale ale art. 26 lit. e din Decretul 31/19954 privitor la persoanele fizice şi juridice, care prevedea că este considerată persoană juridică „orice altă organizaţie … care are o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obştesc”.

Aşadar, instanţa va cerceta dacă, în acord cu actele normative potrivit cărora asociaţia familială debitoare s-a înfiinţat şi a funcţionat, putea fi considerată că este persoană juridică din prisma celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 26 lit. e din Decretul 31/1954, respectiv dacă avea patrimoniu care să fi fost afectat realizării unui anumit scop în acord cu interesul „obştesc” şi dacă avea o organizare de sine stătătoare.

Este de observat că asociaţia familială a fost constituită în anul 2000, aşa cum rezultă din datele oferite de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, sub imperiul Decretului Lege nr. 54/1990 (f. 53, vol. I, dos. Trib. Harghita).

În ce priveşte subcondiţia interesului „obştesc”, este evident că, potrivit acestui decret lege, art. 1, acest interes era îndeplinit întrucât scopul înfiinţării unei asociaţii familiale era acela al „satisfacerii în condiţii mai bune a cerinţelor de bunuri şi servicii ale populaţiei, folosirii eficiente a resurselor de materii prime şi materiale, îndeosebi locale, precum şi creşterii gradului de utilizare a forţei de muncă …” (art. 1 lit. c).

În ce priveşte subcondiţia patrimoniului, instanţa porneşte de la definiţia largă a conceptului dată de dreptul civil, şi anume „totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane”.

Legiuitorul nu a prevăzut, în Decretul Lege 54/1990, expres în ce ar consta patrimoniul unei asociaţii familiale, în măsura în care se poate considera că aceasta avea patrimoniu. Doar art. 24 făcea trimitere la art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ, acest din urmă text prevăzând că mijloacele financiare necesare activităţii se asigură din resurse proprii, precum şi prin credite acordate de bănci, pe bază de garanţii asigurătorii.

Dar, nu se poate spune că asociaţia familială, în cazul particular de faţă debitoarea, odată ce are statutul de comerciant (art. 19 coroborat cu art. 24 din Decretul Lege 54/1990) nu are şi un patrimoniu propriu afectat special scopului pe care îl îndeplineşte. De altfel, creanţele cu care creditorii s-au înscris la masa credală intră în noţiunea de „obligaţii” specifică sferei patrimoniale de drepturi şi obligaţii pe care le are ca şi comerciant asociaţia familială debitoare. La rândul ei, asociaţia familială, în operaţiunile şi contractele comerciale la care a fost parte, a avut drepturi, nu numai obligaţii.

Concluzia care se desprinde este că una din condiţii, în ce priveşte aprecierea asociaţiei familiale din perspectiva Decretului Lege 54/1990 coroborat cu art. 26 lit. e din Decretul 31/1954, este îndeplinită, în sensul în care aceasta a avut un patrimoniu propriu destinat interesului „obştesc”.

În ce priveşte „organizarea proprie”, este evident că aceasta există din moment ce art. 23 prevede că asociaţia familială se constituie din membrii unei familii, ceea ce înseamnă că

prin simpla lor constituire asociaţia familială este independentă de fiecare persoană în parte membră a asociaţiei. Mai mult, potrivit Legii 507/12.07.2002, art. 2 alin. 2, asociaţia familială era reprezentată în relaţiile cu terţii fie de persoana care a înfiinţat-o, fie de persoana împuternicită de aceasta, dispoziţie care a fost preluată şi de Legea 300/28.06.2004 (Decretul Lege 54/1990 fiind abrogat de Legea 507/2002). Or, se observă că activitatea asociaţiei familiale, fiind desfăşurată potrivit Legii 507/2002, perioadă în care s-au desfăşurat marea majoritate a relaţiilor comerciale sub imperiul cărora s-au născut debitele debitoarei asociaţii familiale, era condusă în virtutea unei organizări proprii dată chiar de dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea 507/2002 şi, respectiv, art. 2 alin. 4 din Legea nr. 300/2004, ţinând cont că s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei prin sentinţa civilă nr. 97/24.01.2005 (f. 56 vol. I, Trib. Harghita), astfel că asociaţia familială şi-a desfăşurat activitatea, iar raporturile substanţiale ce fac obiectul prezentei cereri de angajare, s-au desfăşurat sub imperiul legilor 507/2002 şi 300/2004, dar şi sub imperiul Decretului Lege 54/1990.

De altfel, trebuie observat că practica judiciară a consemnat posibilitatea ca o persoană fizică autorizată (obiect al aceloraşi acte normative indicate anterior) să fie trasă la răspundere (a se vedea decizia 100/R/18.03.2008 a Curţii de Apel Braşov -JURINDEX200964976).

Ca atare, instanţa conchide că cele două condiţii prevăzute de art. 26 lit. e din Decretul 31/1954 sunt îndeplinite, având în vedere naşterea, desfăşurarea şi stingerea raporturilor juridice ce stau la baza angajării răspunderii personale a intimaţilor au avut loc sub imperiul acelor acte normative care nu prevedeau că asociaţia familială nu ar avea patrimoniu propriu şi personalitate juridică prin înregistrare, ceea ce înseamnă că asociaţia familială era persoană juridică atât la data derulării raporturilor juridice substanţiale, cât şi la data la care s-a formulat cererea de angajare a răspunderii personale.

Aşadar, este îndeplinită condiţia cerută de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, care prevede că doar în cazul persoanelor juridice poate fi angajată răspunderea personală;

1) A doua chestiune este cea a persoanelor care pot fi trase la răspundere

potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Aici, legiuitorul a prevăzut o sferă largă a persoanelor care pot fi trase la răspundere, întrucât orice persoană care a contribuit la starea de insolvenţă a debitoarei intră în această categorie.

Evident că intimaţii, ca membri ai asociaţiei familiale, intră în această sferă, astfel că din acest punct de vedere cererea lichidatorului judiciar poate fi cercetată în raport cu fiecare intimat.

Sigur, instanţa de recurs nu poate cerceta în această cale de atac extraordinară elementele răspunderii civile delictuale speciale prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în raport cu faptele pretins a fi fost săvârşite de aceştia, aceste fapte fiind indicate de lichidatorul judiciar, ci aceste elemente vor fi cercetate de judecătorul sindic având în vedere că prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, greşită în opinia instanţei de recurs, de fapt nu a fost cercetat fondul cauzei.

Ca atare, instanţa va dispune ca urmare a admiterii recursului, casarea sentinţei atacate şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic, urmând ca acesta din urmă să aibă în vedere motivele care au dus la casarea hotărârii iniţiale, respectiv faptul că asociaţia familială, în raport cu actele normative indicate mai sus, este persoană juridică, iar în ce priveşte persoana intimaţilor, aceştia intră în sfera de cuprindere a persoanelor indicate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, urmând ca judecătorul sindic să cerceteze faptele pretins a fi fost săvârşite din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale special prevăzute de acest text.

Domenii speta

Spete similare