Întreruperea executării pedepsei. Condiţii.

Decizie 5/R din 07.01.2009


Cod Procedură Penală, art. 453, alin.1, lit. c

Întreruperea executării pedepsei în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. c, Cod procedură penală, poate fi acordată când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează, astfel faptul că tatăl inculpatului este bolnav de cancer, situaţie preexistentă încarcerării acestuia, nu constituie o împrejurare specială pentru condamnat sau familia acestuia şi prin urmare nu poate fi dispusă întreruperea executări pedepsei pentru acest motiv.

Prin sentinţa penală nr.286/11.11.2008 Tribunalul Mureş  în baza art.455 raportat la art.453 alin.1 lit. c Cod pr. penal a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei de formulată de petentul P. M.C. şi, în consecinţă:

A dispus întreruperea, pe un termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 38/2007 a Tribunalului Mureş, mandat de executare nr. 42/2007.

În baza art. 455 raportat la art. 453 ind. l alin l Cod procedură penală pe durata întreruperii executării pedepsei petentul va respecta următoarele obligaţii:

a) să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei;

b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat sau la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.

A desemnat Postul de Poliţie Ruşii - Munţi ca organ de poliţie însărcinat cu supravegherea petentului.

A dispus ca în baza art. 457 alin. l şi art. 454 alin. l ind. l Cod pr. penală hotărârea să fie comunicată de îndată Penitenciarului Tg. Mureş şi Postului de Poliţie Ruşii - Munţi, iar în ziua când va deveni definitivă, jandarmeriei, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, în vederea respectării obligaţiilor impuse.

A atras atenţia petentului asupra revocării întreruperii în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor:

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

 Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş la nr. 6393/320/2008, petentul P. M.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.38/2007 a Tribunalului Mureş .

În motivare, petentul a arătat că ambii săi părinţi, dar în special tatăl său sunt bolnavi, nu au venituri şi au nevoie ajutorul lui.

Cererea a fost înaintată Tribunalului prin sentinţa penală nr. 120/2008 a Judecătoriei Tg. Mureş, prin care această instanţă şi-a declinat competenţa.

La dosar s-au depus hotărârea de condamnare şi o Adresă a Penitenciarului Tg. Mureş, din care rezultă că petentul nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei.

S-a depus la dosar şi o Anchetă socială din partea Primăriei Ruşii Munţi în care se arată că, tatăl petentului a fost diagnosticat cu cancer, care s-a extins în tot corpul, iar mama petentului nu realizează venituri.

În urma analizei acestor acte, instanţa consideră întemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Potrivit art. 455 alin. l rap. la art. 453 alin. l lit. c Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

Ancheta socială confirmă susţinerile petentului şi că tatăl lui se află într-o situaţie specială. Elementele oferite de ancheta socială nu descriu doar o situaţie în mod cronic dificilă, ci şi una cu caracter momentan, în care starea de arest a petentului îl pune într-o poziţie insuportabilă - de a nu fi prezent la, poate, ultimele zile ale tatălui său.

Aşadar, cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost soluţionată în  modul arătat în dispozitivul sentinţei descris mai sus.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare respingerea cererii formulate de condamnat .

În motivarea recursului se arată că din ancheta socială efectuată de Consiliul local Ruşii-Munţi, rezultă că familia condamnatului este compusă din cei doi părinţi, nefiind menţionaţi soţia şi nici cei doi copii minori, astfel că în cererea iniţială susţinerile acestuia sunt false, iar starea sanitară a locuinţei este bună.

Se mai arată că într-adevăr la dosar s-a depus la fila 21 un bilet de externare din 06.08.2008 privindu-l pe tatăl petentului, din care reiese că acesta este în vârstă de 62 şi că a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid şi că a urmat un tratament de iradiere, recomandându-se la externare tratament medicamentos.

În baza acestor acte, instanţa de judecată a considerat că petentul „ar fi pus într-o situaţie insuportabilă, de a nu fi prezent la, poate, ultimele zile ale tatălui său”.

Analizând materialul probator, parchetul a apreciat că executarea  imediată a  pedepsei  închisorii  nu ar avea consecinţe grave pentru familia condamnatului, deoarece boala tatălui a fost diagnosticată anterior condamnării (2006), însă consideră că acest act medical nu conferă suficiente date care să conducă la concluzia că în următoarele trei luni ar surveni decesul acestuia, iar din punct de vedere material familia condamnatului se descurcă, având o situaţie materială bună. 

Simpla susţinere că petentul condamnat este unicul întreţinător al familiei fără nicio altă probă (declaraţii vecini, acte fiscale de la primărie) nu este suficientă pentru a contura consecinţele grave cerute de legiuitor pentru familia condamnatului în cazul executării imediate a pedepsei de 6 ani închisoare.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate disp.art.3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Condamnatul P.M. C. se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.38/2007 a Tribunalului Mureş.

Potrivit art.455 rap.l art.453 alin.1 lit.c Cod pr.penală întreruperea executării pedepsei poate fi acordată când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează.

Aşadar, potrivit textului de lege citat, pentru a fi admisibilă o astfel de cerere trebuie să existe „împrejurări speciale” şi „consecinţe grave” pentru condamnat sau familia acestuia.

În speţă, aşa cum rezultă din ancheta socială, nu rezultă că există o împrejurare specială datorită căreia executarea pedepsei să aibă consecinţe grave pentru condamnat sau familie. Este adevărat că tatăl petentului este bolnav de cancer, însă această situaţie este preexistentă încarcerării petentului, fiind constatată încă din anul 2006, astfel că nu poate fi dispusă întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în materie, astfel că în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod penal a admis recursul parchetului, a casat integral hotărârea atacată şi rejudecând cauza a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnat.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, instanţa a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la instanţa de fond, cheltuielile în recurs rămânând în sarcina statului.