Anularea diminuarii cuantumului brut aldrepturilor salariale cu 25%-functionari

R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA COMERCIALA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 3285/CA

Sedinta publica din data de  28.06.2011

Completul constituit din:

PRESEDINTE – M. I. M.

GREFIER – M. M.

Pe rol fiind solutionarea cererii formulata in baza Legii contenciosului administrativ de catre reclamantii A.A.N.,  A.D.L.,  B.E.,  B.F.I.,  C.L.S.,  C.E., C.M.S, D.G.,  F.C.S.,  F.E.,  G. A., J.B.,  M. L., P.L.,  R.E., S.V.,  S.A.,  T.G.G., U.L.J..,  Z.A. reprezentati de SINDICATUL JUDETEAN FAMILIA "SERVICII PUBLICE" - ADMINISTRATIE PUBLICA PRIN REPREZENTANT LEGAL L. S. in contradictoriu cu parata Comuna Budila prin Primar, avand ca obiect L.188/1999.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care :

Se constata depusa la dosar prin registratura instantei, din partea paratei relatiile solicitate de instanta la termenul anterior de judecata, lista cu functionarii publici si lista cu persoanele incadrate pe functii contractuale.

Avand in vedere faptul ca reclamantii B.E., F. C. S., G. A., R.E., S.V., S.A., U. L.J., nu au calitate de functionari publici, ci de personal contractual,  instanta,  in temeiul  art. 165 Cod de procedura civila, disjunge  cererea formulata de acestia de  cererea formulata de reclamantii functionari publici B.F.I.,  C.L.S.,  C.E., C.M.SD.G. ,  F.E.,  J.B.,  M. L., P.L.,  T.G.G. si Z.A. reprezentati de SINDICATUL JUDETEAN FAMILIA "Servicii publice" – Administratie Publica, sens in care dispune formarea unui nou dosar si fotocopierea filelor 1-6, 33, 35, 36, 37, 38, 40,67, 68, 73, de la dosarul cauzei, reprezentand cererea de chemare in judecata, tabelul nominal cu salariatii Primariei Comunei Budila, adeziunile salariatilor, dispozitiile privind diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariului lunar de incadrare.

Instanta  invoca din oficiu  exceptia  necompetentei functionale a Sectiei Comerciale si de Contencios Administrativ si Fiscal al Tribunalului Brasov in solutionarea cererii formulata de reclamantii personal contractual si, intrucat nu sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 care stabilesc competenta instantei de contencios administrativ privind solutionarea litigiilor referitoare la drepturile functionarilor publici, transpune cauza Sectiei civile – complet specializat in solutionarea litigiilor de munca si asigurarilor sociale.

Fata de actele de la dosarul cauzei, instanta ramane in pronuntare asupra cererii  formulata de reclamantii functionari publici .

T R I B U N A L U L,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata:

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 2104/62/2011, la data de 14.02.2011, reclamantii A.A., A.D.L., B.F.I.,  C.L.S.,  C.E., C.M.S, D.G. ,  F.E.,  J.B.,  M. L., P.L., T.G.G., Z. A., B.E., F. C.S., G. A., R. E., S.V., S.A.si U. L.J., reprezentati de Sindicatul Judetean Familia „Servicii Publice” – Administratie Publica, prin reprezentant legal – L. S. au chemat in judecata pe parata Comuna Budila, prin Primar, solicitand anularea diminuarii cuantumului brut al drepturilor salariale a reclamantilor si obligarea paratei la plata drepturilor salariale in cuantumul avut anterior diminuarii, cu actualizarea acestora la data efectiva a platii cu indicele inflatiei.

In motivare, reclamantii au aratat ca au calitatea de functionari publici in cadrul paratei, iar incepand cu data de 1 iulie 2010 drepturile lor salariale au fost diminuate cu 25%.

In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 554/2004, reclamantii au aratat ca in data de 29.11.2010, cu adresa nr. 314, au depus o plangere administrativa prealabila prin care au solicitat revocarea masurilor de diminuare. Raspunsul paratei, exprimat prin adresa nr. 2884/20.12.2010 a fost unul negativ.

Reclamantii apreciaza ca masura luata de primar, de reducere a salariilor, incalca dispozitii din Constitutia Romaniei, respectiv: art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, art. 16 al. 1 privind egalitatea, art. 20 referitor la tratatele internationale in materia drepturilor omului, art. 44 privind dreptul la proprietatea privata, art. 47 privind nivelul de trai.

Reducerea salariilor este considerata nelegala deoarece incalca dispozitiile Primului Act Aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale la care UE, prin Tratatul de la Lisabona, a aderat si care devine obligatorie si pentru Romania. Conform acestei conventii si interpretarii date prin jurisprudenta CEDO, creantele salariale sunt bunuri in sensul Protocolului 1 si se bucura de imprescriptibilitatea dreptului de proprietate.

Se invedereaza si incalcarea prevederilor din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 17, cu privire la dreptul de proprietate, art. 23, pct. 3 privind dreptul la o retribuire echitabila si la protectia sociala si art. 25 pct. 1 privind dreptul la un trai decent, precum si prevederile Cartei Sociale Europene revizuite, ratificata de Romania in 1999, art. 1 pct. 2 si 4 privind dreptul la munca, art. 4 privind dreptul lucratorilor la o salarizare echitabila, art. 20 privind egalitatea de sanse a lucratorilor.

Reclamantii au mai invocat, in drept, si dispozitiile art. 1 si 7 din LCA, art. 998, 999 Cod Civil, art. 117 din Leg. 188/1999, art. 40 al. 2 lit. c din Codul Muncii, art. 110 al. 2 Cpc.

In probatiune, reclamantii au depus inscrisuri.

Parata, desi legal citata, nu a formulat intampinare in conditiile art. 118 c.por.civ., dar  a depus la dosar actele administrative care au stat la baza reducerilor salariale ale reclamantilor.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Prin incheierea de sedinta din data de 28.06.2011 instanta a disjuns cererea formulata de reclamantii B.E., F. C. S., G. A., R.E., S.V., S.A., U. L. J., care au calitatea de personal contractual in cadrul paratei, de  cererea formulata de reclamantii functionari publici O.E., T. V., P. M., N. A.,  P. L., S. A., S. A., fiind inregistrata sub nr. dosar 8577/62/2011, iar prin incheierea de sedinta din aceeasi data, pronuntata in acest dosar, a fost admisa exceptia necompetentei functionale a Sectiei Comerciale si de Contencios Administrativ si Fiscal al Tribunalului Brasov in solutionarea  cererii  formulata de reclamantii personal contractual si s-a transpus cauza Sectiei civile – complet specializat in solutionarea litigiilor de munca si asigurarilor sociale.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Functionarii publici din prezenta cauza (A. A., A.D.L., B.F.I.,  C.L.S.,  C.E., C.M.SD.G. ,  F.E.,  J.B.,  M. L., P.L.,  T.G.G. si Z. A.) au fost salarizati, in perioada supusa analizei, potrivit Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.

Masura reducerii temporare, pe perioada 03.07.2010 - 31.12.2010, a salariului personalului bugetar, a fost dispusa prin art. 1 alin. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, potrivit caruia „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%".

Legea nr. 118/2010 a fost adoptata, asa cum se arata in finalul ei, in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului  si in conditiile art. 147 alin. 2, cu respectarea  prevederilor  art. 76 alin. 1 din Constitutie. Acest ultim text constitutional prevede votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, pentru adoptarea legii.

Prin Decizia nr. 872/25.06.2010, referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constitutionala, a decis ca art. 1 – 8 si art. 10 – 17 din lege sunt constitutionale, iar pe de alta parte, reclamantii nu au invocat o exceptie de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 118/2010.

Prin Decizia nr. 872/2010, anterior citata, Curtea Constitutionala a retinut, in ceea ce priveste diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la art.41 din Constitutie, ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu iar diminuarea acestuia din urma se constituie intr-o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca, insa aceasta restrangere dispusa prin Legea nr.118/2010 se incadreaza in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie, si anume: masura este prevazuta prin lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare si este determinata de imperativul apararii securitatii nationale - prin prisma aspectelor economice, financiare si sociale care ar putea afecta insasi fiinta statului, datorita amplorii si gravitatii situatiei de criza economica, masura nu aduce atingere substantei dreptului, avand, de altfel, caracter temporar si se aplica nediscriminatoriu.

In aceste conditii, instanta trebuie sa verifice daca aceasta diminuare reprezinta sau nu o incalcare a dreptului de proprietate, asa cum sustin reclamantii, prin raportare la jurisprudenta constanta a CEDO.

Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.

Art.1 din Protocolul nr.1 garanteaza, in substanta, dreptul de proprietate, continand trei norme distincte. Prima, exprimata in prima fraza a primului alineat al art.1, stabileste principiul de drept al respectarii bunurilor. A doua, cuprinsa in cea de a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate, pe care o subordoneaza anumitor conditii, iar cea de a treia, consemnata in cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaste statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general. A doua si a treia norma constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate in lumina principiului consacrat de prima norma.

Mai intai urmeaza sa analizam daca drepturile de natura salariala intra in sfera notiunii de bun si, prin urmare, beneficiaza de protectia asigurata de prevederile art. 1 al protocolului 1.

Jurisprudenta CEDO in acest domeniu este deosebit de nuantata, iar din analiza ei rezulta ca, in jurisprudenta sa, Curtea face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariu, castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata.

Astfel, in cauza Lelas v/Croatia din 20 mai 2010 Curtea a statuat inca o data ca nu este consacrat de Conventie dreptul de a fi platit in continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obtinut, ce s-a castigat, reprezinta un „bun” in sensul art. 1 din protocolul 1. Prin urmare, fiind prevazut intr-un act normativ, dreptul reclamantilor la sume de bani zilnice pentru munca efectuata este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.

Edificatoare in acest sens este si hotararea Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 in care reclamantii sustineau ca au dreptul la un supliment banesc, care insa fusese abrogat. Curtea a statuat ca pretentia poate fi considerata bun daca este suficient de determinata si fundamentata legal in dreptul intern (de ex. cand exista o jurisprudenta constanta care sa recunoasca acel drept). Curtea a retinut ca reclamantii nu aveau o speranta legitima de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbandu-se conditiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a incetat.

In mod similar si in speta Bahceyaka c/ Turciei din 13 iulie 2006 unde Curtea reitereaza faptul ca un venit viitor poate fi considerat „bun” numai daca venitul a fost castigat sau daca exista un titlu executoriu cu privire la acel venit.

In sfarsit, potrivit hotararii Kechko c/ Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Curtea statueaza ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare. Totusi, daca printr-o dispozitie legala in vigoare se stabileste plata unor sporuri si conditiile pentru acestea au fost indeplinite, autoritatile nu pot in mod deliberat sa amane plata lor, atata vreme cat dispozitiile legale sunt in vigoare.

Rezulta, asadar, din multitudinea solutiilor prezentate ca dreptul la anumite beneficii banesti in calitate de salariat nu este un drept de sine statator consacrat  si aparat ca atare de Conventie, ci a fost asimilat de catre Curte in anumite conditii unui drept de proprietate si analizat de perspectiva art. 1 al primului Protocol aditional la Conventie.

De aceea, dreptul salarial ca sa fie considerat un „bun”, el trebuie sa indeplineasca toate conditiile prevazute de Conventie si consacrate de jurisprudenta CEDO, situatie fata de care Curtea se raporteaza si verifica constant legislatia interna care instituie acele drepturi stiut fiind ca, Conventia nu garanteaza persoanelor dreptul de a obtine pe viitor un anumit bun in lipsa unei baze legale a pretentiei reclamantului, Curtea neputand crea un drept nou in favoarea acestuia.

Cu alte cuvinte, Conventia protejeaza dreptul la salariu, dar nu poate garanta pe viitor intinderea acestuia.

Revenind la cazul concret al spetei, se poate observa, din perspectiva celor aratate pana aici, ca ceea ce s-a afectat prin masurile reglementate de Legea 118/2010 nu este dreptul la salariu al reclamantului, ci cuantumul acestuia in sensul diminuarii pentru viitor cu 25%, ceea ce din perspectiva jurisprudentei CEDO nu este o incalcare a Conventiei si art. 1 al primului Protocol.

A acorda reclamantului, in continuare, drepturile salariale nediminuate cu 25%, prin ignorarea dispozitiilor Legii 118/2010, inseamna a proteja o pretentie care nu mai are baza legala in dreptul intern, ceea ce nici Conventia nu protejeaza.

In sfarsit, daca am merge mai departe, si cu luarea in considerare a precizarilor facute mai sus, drepturile de natura salariala invocate de reclamant intra in sfera drepturilor de proprietate reglementate de art. 1 Protocolul nr. 1 aditional la Conventie asa cum de altfel rezulta din jurisprudenta Curtii (cauzele De Santa c. Italia, Zapalorcia C. Italia, Abenovoli C. Italia, Nicodemo C. Italia) diminuarea acestor drepturi s-ar plasa in contextul unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al articolului din Protocolul 1.

In atare situatie pentru ca ingerinta sa fie compatibila cu Conventia si jurisprudenta CEDO, aceasta trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii : sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim de interes general, sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit, adica sa releve un „echilibru” just intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.

Ori circumstantele spetei de fata releva faptul ca sunt indeplinite toate conditiile mai sus aratate, explicatia fiind relatata in detaliu atunci cand s-a analizat constitutionalitatea masurii diminuarii drepturilor salariale al reclamantilor.

In esenta, masura diminuarii s-a luat in baza unei legi (Legea 18/2010), scopul de interes general fiind acela al realizarii stabilitatii economice a tarii si, implicit, a securitatii nationale prin reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, in reducerea cheltuielilor cu salariile.

Cu privire la proportionalitate masurii in raport de scopul legitim urmarit trebuie aratat ca  diminuarea drepturilor salariale  desi o ingerinta in acest bun, aceasta nu este calificata ca fiind o „privare de bun”, ci ca o atingere adusa dreptului la respectarea bunurilor (cauza Hasani vs. Croatia, hotararea din 30 septembrie 2010 si cauza Aizupurna C. Spania din 02.02.2010).

Aceasta chestiune este esentiala pentru ca numai in aceasta situatie in care ingerinta este calificata ca fiind o „privare”, plata despagubirilor (sau a unei compensatii) este o conditie esentiala pentru respectarea proportionalitatii (in afara unor circumstante exceptionale – cauza Jahn si altii c. Germaniei).

Cum insa asa cum am aratat mai sus, Curtea considera ca diminuarea drepturilor salariale nu este „o privare de bun”, ci o atingere adusa dreptului la respectarea bunurilor, lipsa despagubirii nu duce automat la incalcarea art. 1 din Protocolul 1.

In acest sens, jurisprudenta CEDO statueaza ca statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a  determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea constata ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiei in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei (Wieczorek C. Poloniei, hotararea din 08 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher C. Austriei, Hotararea din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).

Avand in vedere ca nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu va consta in  verificarea acordarii de catre stat a unei despagubiri adecvate, si se va analiza in concret in ce masura functionarul public a fost lipsit in totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson C. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, par. 39), functionarul si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau masura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson C. Islandei, citata mai sus, par. 39).

Asa dupa cum aratam, in aceste conditii trebuie avuta in vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasa statelor in stabilirea propriilor politici in aceasta materie, marja care consideram ca este si mai mare atunci cand necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitului bugetar.

Chiar si in aceste conditii, s-ar putea ajunge in anumite situatii la concluzia incalcarii Conventiei atunci cand in circumstantele concrete ale unui caz dat salariatul va suporta o sarcina disproportionata si excesiva: spre exemplu, pe langa reducerea de 25% a salariului acestuia mai exista si alte pierderi de venituri, situatia financiara a familiei ar fi grav afectata, nemaiputand fi platite rate, intretinere, salariatul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistenta.

O astfel de situatie constatam ca in cazul de fata nu a fost dovedita de catre reclamant, motiv pentru care nu se poate trage concluzia ca au fost incalcate normele comunitare sub aspectul proportionalitatii.

Pe de alta parte, in analiza de proportionalitate in cazul in speta, trebuie tinut cont si de caracterul temporar al masurii luate.

Prin urmare, conform jurisprudentei CEDO instanta constata ca statul are posibilitatea sa reduca salariile personalului bugetar prin modificari legislative pe care le adopta, iar Conventia nu confera dreptul de a continua sa primesti un salariu intr-un anumit cuantum, ci doar dreptul la salariu, ceea ce nu este identic cu cuantumul salariului.

Daca am rationa in sens contrar, adica in sensul ca salariile bugetarilor nu pot fi diminuate nici printr-o lege edictata de stat in conditiile in care exista o criza economica mondiala, fiind in pericol stabilitatea economica a statului si am accepta ca, cuantumul salariului este protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie s-ar ajunge la situatia in care, in virtutea Conventiei statele nu ar mai putea legifera in viitor asupra diminuarii cuantumului sau eliminarii unor beneficii sociale, indiferent de situatia economica sau sociala concreta si asta in conditiile in care C.E.D.O. nu a reglementat expres acest domeniu.

Ar mai fi de spus si faptul ca instantele nationale nu pot interpreta Conventia si sfera de aplicare a acesteia fara a exista o jurisprudenta a Curtii in acest sens ci pot doar aplica jurisprudenta existenta la situatii similare din statul respectiv.

Concluzionand, din analiza facuta pana in aici, avand in vedere circumstantele concrete ale cauzei si marja mare de apreciere de care se bucura statele in domeniu, se poate conchide ca in cauza s-a demonstrat ca masura diminuarii salariului cu 25% nu incalca conditiile reglementate de art. 1 din Protocolul 1 la Conventie, situatie in raport de care dispozitiile legale privind aceasta diminuare urmeaza a fi avute in vedere de instanta si aplicate in speta.

Reclamantii au mai invocat, ca temei in drept, dar fara sa motiveze in fapt, dispozitiile art. 998-999 Cod Civil, referitoare la raspunderea delictuala. Nu rezulta, in speta, intrunirea cumulativa a conditiilor prevazute de dispozitiile legale invocate, referitoare la fapta ilicita, prejudiciu, vinovatie si legatura de cauzalitate. Pe cale de consecinta, nici pe acest temei de drept actiunea reclamantilor nu este fondata.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul urmeaza a respinge ca neintemeiata cererea formulata de reclamanti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge actiunea promovata de catre reclamantii Armeanu  Anamaria, A.D.L., B.F.I.,  C.L.S.,  C.E., C.M.SD.G. ,  F.E.,  J.B.,  M. L., P.L.,  T.G.G. si Z.A. reprezentati de SINDICATUL JUDETEAN FAMILIA "Servicii publice" – Administratie Publica, cu sediul in Brasov, str. B., nr.X, (la L. S.), in contradictoriu cu parata com. Budila, str. P., nr.X, jud.Brasov.

Definitiva.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica,a zi, 28.06.2011.

PRESEDINTE, GREFIER,

M. I. M.  M. M.

Tehnored.MIM/05.07.2011

Dact.MM/05.07.2011

Ex.17

4

Domenii speta

Spete similare