Rambursare taxă pe valoare adăugată. Documente justificative, prevăzute de reglementările financiar-contabile în baza cărora se poate solicita rambursarea.

Rambursare  taxă pe valoare adăugată. Documente justificative, prevăzute de reglementările financiar-contabile în baza cărora se poate solicita rambursarea.

-Art. 145 din Legea nr. 571/2003

 Potrivit art. 145 din Legea nr. 571/2003 care reglementează sfera de aplicare a dreptului de deducere, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de taxă pe valoare adăugată are dreptul să deducă taxa pe valoare adăugată datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost livrate şi pentru prestări de servicii care i-au fost prestate ori urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

 Pentru a beneficia de deducere TVA solicitantul trebuia să prezente documente justificative, prevăzute de reglementările financiar-contabile, din care să rezulte consumurile de materiale, manoperă, utilaje, ocazionate de realizarea acestor lucrări, respectiv bonuri de consum pentru materiale, documente de plată a drepturilor salariale, situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie ş.a. precum şi perioada când au fost efectuate.

Decizia nr. 219 din data de 9 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti- Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 6.03.2009 SC R SA a solicitat anularea deciziei nr. 86/09.2008 şi a deciziei nr. l78/16.02.2006, ambele emise de D.G.F.P., acte administrativ-fiscale apreciate ca nelegale şi netemeinice.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că în urma raportului de inspecţie fiscală încheiat la 14.02.2006 de către organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. i s-a refuzat rambursarea sumei de 28.533 lei pe motiv că reclamanta nu avea dreptul să factureze lucrări de amenajări interioare preluate de la o altă societate, şi reactualizate în baza unui contract de preluare, deşi în spaţiul proprietatea reclamantei s-au executat lucrări de amenajare şi modernizare, pentru care s-au întocmit devize de lucrări către cealaltă societate ce atestă operaţiunile comerciale desfăşurate între cele două societăţi.

Pârâta D.G.F.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulate în cauză pe motiv că s-a refuzat rambursarea sumei negative a taxei pe valoarea adăugată în valoare de 28.533 lei întrucât nu s-a încheiat contract de execuţie între reclamantă şi SC G SRL, nefiind astfel stabilită valoarea lucrărilor ce trebuiau  executate. S-a mai susţinut că lucrările de amenajări în sumă de 178.500 lei facturate de SC G SRL în anul 2005 nu au fost executate de această societate, în fapt aceasta facturând reactualizarea preţurilor aferente lucrărilor executate în anul 2000 de altă societate.

După administrarea probelor (înscrisuri şi expertiză), instanţa de fond a pronunţat sentinţa nr. 769 din data de 17 noiembrie 2009, prin care a admis acţiunea formulată de contestatoare  în contradictoriu cu intimata D.G.F.P., a anulat decizia nr. 86/09.2008  şi decizia de impunere nr.78/16.02.2006 emise de intimată, obligând pârâta la plata sumei de 28.533 lei reprezentând T.V.A. şi la suma de 37.848 lei penalităţi de întârziere către reclamantă, precum şi la plata sumei de 500 lei - onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în raport de probele administrate, de înscrisurile depuse la dosar şi de concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă, că cererea formulată de reclamantă este întemeiată întrucât suma de 28.533 lei reprezentând T.V.A. se datora societăţii reclamante, întrucât, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, în suma totală de 535.500 lei  calculată pentru perioada 2005- 2007 ca şi contravaloare a modernizărilor potrivit facturilor emise de reclamantă în aceeaşi perioadă, din care T.V.A. 85.500 lei este inclusă şi suma de 178.500 lei din care T.V.A. 28.500 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr.7818937/29.12.2004.

Facturile examinate de expertul contabil au fost emise în baza contractului încheiat la data de 1.03.2004 între reclamantă şi SC G SRL, astfel că plăţile cuvenite reclamantei, având o bază legală, au fost acordate acesteia conform raportului de expertiză.

Totodată, pârâta a fost obligată şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,15% pe zi aferente sumei de 28.533 lei, calculate pentru perioada 25.01.2006- 15.09.2009 în valoare de 37.848 lei, ţinând cont de faptul că societăţii reclamante i s-au calculat şi reţinut penalităţi pentru întârzierea la plata datoriilor, astfel cum a reţinut şi expertul contabil în raportul depus la dosar.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.F.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, în practicaua sentinţei intimata-reclamantă solicită obligarea pârâtei şi la plata sumei de 33.848 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, dar instanţa a obligat pârâta la plata unei sume mai mari, în cuantum de 37.848 lei.

S-a mai susţinut că organele fiscale au respins cererea reclamantei de rambursare a taxei pe valoare adăugată, având în vedere documentele prezentate de intimată şi următoarea situaţie de fapt şi de drept :

-nu a fost încheiat contract de execuţie/prestări servicii între SC G SRL şi SC R SA, nefiind astfel stabilită valoarea lucrărilor ce urmau a fi executate;

-nu au fost întocmite în anul 2000 (data execuţiei lucrărilor) situaţii de lucrări de către SC G SRL, care trebuiau confirmate de beneficiar (SC R SA), din care ar fi rezultat cheltuielile efectuate aferente lucrărilor de amenajări interioare;

-nu a fost admisă la deducere T.V.A. în sumă de 28.500 lei facturile fiscale nr. 5256508/fără dată (T.V.A.-15922 lei), nr. 5256511/26.12.2005 (T.V.A.-12578 lei), emise de SC G SRL către SC R SA, întrucât lucrările de amenajări interioare în sumă de 178500 lei (inclusiv T.V.A.) nu au fost executate de această societate;

-nu a fost fundamentată suma reactualizată de 178500 lei (inclusiv T.V.A.), care a fost facturată în anul 2005 de SC G SRL către SC R SA şi înscrisă în contractul din 1.03.2004.

În fapt, contravaloarea lucrărilor de amenajări interioare facturate de către SC G SRL reprezintă reactualizarea în anul 2005 a lucrărilor de amenajări interioare executate în anul 2000 de către o altă societate şi preluate în baza contractului din 1.03.2004 de către SC G SRL.

S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei recurate, iar pe fond, respingerea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, menţinerea actelor administrativ-fiscale contestate, ca fiind temeinice şi legale.

Intimata SC R SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă, că sentinţa recurată este temeinică şi legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

A precizat intimata că amenajările efectuate de către SC G SRL la un spaţiu deţinut de către SC R SA  s-au făcut în baza contractului de închiriere dintre cele 2 firme în anul 2000 în baza unor devize de execuţie.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr. civilă, precum şi sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod pr. civilă, Curtea a reţinut că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează :

Instanţa de fond şi-a însuşit raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, din care rezultă că între cele 2 firme nu s-a încheiat un contract de execuţie în formă clasică, prin care să se stabilească valoarea lucrărilor ce aveau să fie executate, respectiv un proiect şi devize de evaluare a lucrărilor. Însă, între cele 2 societăţi s-a încheiat un contract, data 30.01.2000, prin care SC R SA închiriază firmei SC G SRL spaţiul proprietatea sa, iar chiriaşa „va efectua reparaţiile, amenajările şi modernizările pe care le consideră necesare din fondurile proprii şi vor fi efectuate în baza unor devize de lucrări şi evidenţiate în actele firmei, atât în lei cât şi în valută.” Aşa cum precizează şi expertul în răspunsul la obiecţiuni, societatea a prezentat numai contractul şi devizele de lucrări în perioada ianuarie-decembrie 2000, fără o altă fundamentare.

Organul de control a ajuns la concluzia că lucrările respective nu au fost executate datorită faptului că unitatea controlată nu a prezentat documente justificative, prevăzute de reglementările financiar-contabile, din care să rezulte consumurile de materiale, manoperă, utilaje, ocazionate de realizarea acestor lucrări şi când au fost efectuate, respectiv bonuri de consum pentru materiale, documente de plată a drepturilor salariale, situaţii de lucrări, procese de recepţie ş.a.

În fapt, contravaloarea lucrărilor de amenajări interioare facturate de către SC G SRL, reprezintă reactualizarea în anul 2005 a lucrărilor de amenajări interioare executate în anul 2000 de către o altă societate şi preluate în baza contractului din data de 1.03.2004 de către SC G SRL. Nu a fost fundamentată suma reactualizată de 178.500 lei (inclusiv T.V.A.) ce a fost facturată în anul 2005 de SC G SRL către SC R SA şi înscrisă în contractul din data de 1.03.2004.

În anul 2000 nu au fost întocmite situaţii de lucrări de către executant, care trebuiau confirmate de beneficiar, din care ar fi rezultat cheltuielile efectuate aferente lucrărilor de amenajări interioare.

Potrivit art. 145 din Legea nr. 571/2003, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de taxă pe valoare adăugată are dreptul să deducă taxa pe valoare adăugată datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost livrate şi pentru prestări de servicii care i-au fost prestate ori urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

Deducerea de T.V.A. în sumă de 28.500 lei, rezultată din facturile fiscale nr. 5256508/fără dată (T.V.A.-15922 lei), nr. 5256511/26.12.2005 (T.V.A.-12578 lei), emise de SC G SRL către SC R SA, nu a fost admisă de către organele fiscale întrucât lucrările de amenajări interioare în sumă de 178500 lei (inclusiv T.V.A.) nu au fost executate de această societate.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca reclamanta să beneficieze de deducere a T.V.A. în sumă de 28.533 lei.

Faţă de considerentele mai sus menţionate, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct.9 C. proc. civ. Curtea a admis recursul, a modificat în tot sentinţa şi pe fond a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare