Comunicarea taxei de timbru la dosarul cauzei şi neataşarea acesteia, se încadrează în cuprinsul dispoziţiilor art.318 c. Pr. Civ.

Decizie 171 din 02.02.2010


Comunicarea taxei de timbru la dosarul cauzei şi neataşarea acesteia, se încadrează în cuprinsul dispoziţiilor art.318 C. Pr. Civ.

Contestatoarea a dovedit, prin actele depuse la dosar, respectiv copia şi originalul chitanţei, că a achitat taxa judiciară de timbru pentru recurs la data de 28.10.2009, dată la care s-a soluţionat recursul, însă, din eroare, chitanţa respectivă nu a ajuns la dosar. Instanţa de recurs a procedat la anularea recursului întrucât la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă, faţă de faptul că aceasta fusese achitată pentru data respectivă, şi nu se poate reţine culpa contestatoarei, sunt incidente dispoziţiilor art. 318 teza I Cod pr.civilă, dezlegarea dată recursului fiind rezultatul unei greşeli materiale.

Decizia nr.175 din 02 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti- Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin contestaţia în anulare înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 1763,1/114/2009 contestatoarea SC D.G. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău anularea deciziei nr. 1458 din data de 28 octombrie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, prin care a fost anulat pentru netimbrare recursul declarat de SC D.G. SRL împotriva sentinţei nr. 737 din data de 26 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Buzău.

În motivarea contestaţiei contestatoarea a susţinut că a formulat recurs împotriva sentinţei Tribunalului Buzău, arătând că până la promovarea recursului au fost efectuate toate demersurile necesare şi s-au depus la O.R.C. situaţiile financiare anuale solicitate.

La dosarul cauzei s-a depus, aşa cum rezultă din cele consemnate în decizia nr. 1458/28.10.2009, o cerere de judecare în lipsă şi o împuternicire avocaţială, ambele transmise prin fax. Menţionează contestatoarea că împreună cu împuternicirea şi cererea indicată a fost transmisă şi copia chitanţei de plată a taxei judiciare de timbru, copie care însă nu a fost prezentată instanţei de recurs, lucru pe care nu îl poate explica; fie poate fi vorba de o omisiune după transmiterea acestei copii, fie de o defecţiune tehnică astfel încât copia să nu fi ajuns la dosarul cauzei, însă, în mod cert, societatea deţinea chitanţa seria POG nr. 0009514/28.10.2009.

Mai arată contestatoarea că poate prezenta şi rezultatul transmisiei fax din data de 28.10.2009 al cabinetului de avocatură, astfel că în mod absolut de neînţeles s-a ajuns la această situaţie nedorită, de anulare a recursului ca netimbrat.

Instanţa a apreciat contestaţie în anulare ca fiind  fondată.

Contestaţia în anulare specială fiind o cale extraordinară de atac de retractare poate fi exercitată împotriva deciziei pronunţate în recurs numai în cazurile anume prevăzute de art.318 C.pr.civilă.

Art. 318  teza I invocat de contestatoare în susţinerea cererii formulate, are în vedere erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.

Textul vizează greşeli de fapt involuntare şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

Contestatoarea a invocat primul motiv de contestaţie în anulare  prevăzut de art. 318 C.pr.civilă susţinând că dezlegarea dată recurentului este rezultatul unei greşeli materiale constând în aceea că instanţa de fond a procedat greşit la anularea recursului pentru netimbrare deşi satisfăcuse această cerinţă a legii şi depusese copia chitanţei de achitare a taxei de timbru la dosar.

În cauză, contestatoarea SC D.G. SRL a dovedit, prin actele depuse la dosar, respectiv copia şi originalul chitanţei, că a achitat taxa judiciară de timbru pentru recurs la data de 28.10.2009, dată la care s-a soluţionat recursul, însă, din eroare, chitanţa respectivă nu a ajuns la dosar.

Instanţa de recurs a procedat la anularea recursului întrucât la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă, faţă de faptul că aceasta fusese achitată pentru data respectivă, şi nu se poate reţine culpa contestatoarei, se apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art. 318 teza I Cod pr.civilă, dezlegarea dată recursului fiind rezultatul unei greşeli materiale.

Aşa fiind, Curtea a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia nr. 1458 din data de 28 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 23.02.2010, pentru când au fost citate părţile.