Plati

Sentinţa civilă nr. 2817/16.11.2010 I.D.C.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 08.06.2010 sub nr.xxx/212/2009, creditoarea SC V. R. SA a chemat în judecată pe debitoarea S. A., pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să someze debitoarea să plătească creditoarei suma de 338,83 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate şi penalităţi în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate pentru perioada surprinsă între scadenţa fiecărei facturi de debit şi până la data îndeplinirii obligaţiei de plată, precum şi la plata contravalorii dobânzilor comerciale legale aferente preţului neachitat, pentru aceeaşi perioadă, cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, creditoarea a arătat că între SC V. şi debitor s-a încheiat la data de 13.03.2008 un contract de abonament la servicii de telefonie mobilă, în temeiul căruia a prestat servicii de telefonie mobilă în favoarea debitoarei, aceasta având obligaţia contractuală corelativă de a achita contravaloarea acestor servicii. Creditoarea mai arată că potrivit art. 6.1 din contract debitorul este obligat să plătească penalităţi de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, aplicate la suma restantă. Se susţine că debitoarea şi-a însuşit conţinutul contractului şi al condiţiilor generale prin semnarea acestuia, arătându-se că sumele pentru care se solicită emiterea ordonanţei care să cuprindă somaţia de plată este o creanţă cu caracter cert, lichid şi exigibil, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 din OG 5/2001.

De asemenea, creditoarea a solicitat contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente preţului neachitat de 338,83 lei pentru perioada cuprinsă între scadenţa fiecărei sume ce compune debitul principal şi data plăţii integrale a acestuia.

Cu privire la capătul de cerere privind plata taxei de reziliere a contractului, creditoarea a arătat că între părţi a fost încheiat contractul pentru o perioadă de 1 an şi că în cazul în care debitoarea nu respectă acest termen va fi obligată conform clauzei penale prevăzută la art. 10.2 la plata taxei de reziliere.

In dovedirea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, OG 9/2000, art. 969 Cod civil , art. 1066 şi urm. C.civ, art. 379 şi 274 C.pr.civ, creditoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru şi cu 0,3 lei timbru judiciar.

Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărări.

în susţinerea cererii, creditoarea a depus la dosar, în copie: contractul pentru serviciile V. (f 9-16), acordul clientului (f 17), facturile fiscale (f 18-23), invitaţia la conciliere directă şi dovada comunicării(f.24-25)

2

Prin Sentinţa civila nr. 18891/17.08.2010, Judecătoria Constanţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de 27.10.2010 sub nr.6490/260/2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Intre creditoarea SC V. R. SA şi debitoarea S. A. s-a încheiat la data de 13.08.2008 un contract pentru serviciile de telefonie mobilă V.. Prin condiţiile generale anexate contractului şi care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicaţii electronice conform art. 1, iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare potrivit art. 5, iar în caz de întârziere în efectuarea plăţii, să plătească penalităţi în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere până la plata integrală a debitului, conform art. 6 din contract, penalităţile putând depăşi cuantumul debitului principal.

In temeiul contractului, creditoarea a emis la plată facturile fiscale nr. 233782361 din 20.06.2008, nr. 24585926din 19.07.2008 şi nr. 19298739 din 27.04.2008, totalul debitului din aceste facturi ridicându-se la suma de 338,83 lei, sumă solicitată cu titlu de debit de către creditoare.

Reţinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 din OG 5/2001 cu privire la debitul principal, instanţa va admite cererea creditoarei cu privire la suma de 338,831ei.

In ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa reţine în primul rând că, prin cererea introductivă, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata de penalităţi în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere de la data scadentă a fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului, în conformitate cu prevederile art. 6 din contract.

Instanţa reţine că prin inserarea în contract a obligaţiei debitorului de a plăti o penalitate de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, este abuzivă, deoarece creează, în detrimentul debitoarei, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

De asemenea, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanţa o apreciază îndeplinită în cauză. Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parţială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.

In acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

în consecinţă, instanţa va micşora cuantumul penalităţilor convenţionale, prin raportare la singurul criteriu obiectiv dat de lege, respectiv, dobânda legală

3

practicată de Banca Naţională a României, instanţa apreciind că o clauză penală stabilită la nivelul dobânzii legale pe zi de întârziere apare ca suficientă în raport cu prejudiciul produs. In această măsură clauza penală urmează aşadar a fi considerată licită şi poate fi produce efecte (art. 978 C.civ.).

In privinţa capătului de cerere referitor la plata dobânzilor comerciale aferente debitului principal , instanţa apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins. Astfel atât clauza penală , cât şi dobânda legală au ca scop o reparare a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neîndeplinirii la termen a obligaţiilor, având natura unor daune-interese moratorii. Or, în cazul acordării clauzei penale, nu pot fi acordate şi dobânzi legale întrucât s-ar ajunge în situaţia unei duble reparări a prejudiciului ceea ce echivalează cu o eludare a raţiunii pentru care se acordă aceste daune-interese.

Cu privire la suma de 1072,40 reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen, instanţa apreciază că aceasta nu a avut loc, deoarece, pentru a fi calificat pact comisoriu de grad IV, trebuie să fie sub următoarea formă: „ contractul se consideră desfiinţat de drept, fără a fi necesară punerea în întârziere şi orice altă formalitate prealabila' , ori având în vedere forma şi condiţiile clauzei penale inserată în art.9.2 teza finală din contract, aceasta nu poate fi considerată un pact comisoriu care să permită rezilierea contractului fără intervenţia instanţei.

De asemenea, articolul 84 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului prevede că dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nici o clauza contractuala sau înţelegere intre părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept.

Mai mult decât atât, chiar în condiţiile în care clauza inserată nu ar fi lovită de nulitate absolută, în contractul încheiat de părţi la pct. 10.3 prevede că debitoarea este obligată la plata unei taxe de reziliere în cazul în care solicită încetarea prezentului contract înainte de termen.

Ori din înscrisurile depuse la dosar nu reiese că debitoarea ar fi solicitat încetarea contractului pentru a putea fi solicitată taxa de reziliere, deoarece potrivit art.9.1 clientul poate solicita încetarea contractului prin notificarea adresată V. cu 30 zile înainte de data la care doreşte încetarea contractului. în cauză nu reiese că debitoarea şi-a manifestat intenţia de reziliere a contractului, simpla neîndeplinire a obligaţiei de plată a facturilor pentru serviciile furnizate neconstituind prin sine o manifestare a intenţiei de denunţare a contractului.

In concluzie, în temeiul art. 1 şi al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, instanţa va admite în parte cererea şi va soma debitorul să plătească creditorului suma de 338,83lei cu titlu de contravaloare a serviciilor de telefonie mobilă şi penalităţi la nivelul dobânzii legale aferente acestei sume de la data scadentă a fiecărei facturi şi până la pronunţarea hotărârii şi în continuare până la achitarea integrală a debitului.

4

în temeiul art. 6 alin 3 din OG nr. 5/2001 va stabili termen de plată pentru debitoare de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 98,80 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare