Plati

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOINEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 2432/260/2011

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1288/2011 Şedinţa publică de la 13 aprilie 2011

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 23.02.2011 sub nr 2432/260/2011 creditoarea SC T. I. SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC T. E. C. SRL emiterea unei somaţii de plată pentru suma de 1012,08 lei, reactualizată în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Totodată a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

în motivare creditoarea a arătat că a transportat marfă societăţii debitoarea conform comenzilor de transport nr 247/29.07.2009, pentru serviciile prestate fiind emisă factura fiscală nr 090202/10.08.2009 în valoare de 3012,08 lei. Totodată arată că debitoarea, la data de 28.10.2010, a achitat prin ordin de plată suma de 2000 lei rămânând un rest de 1012,08 lei, suma ce reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

în drept a invocat dispoziţiile art 969 si art 1073 C.civ, OG 5/2001.

în temeiul art 242 alin 2 C.proc.civ a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

în probaţiune a depus la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont (fi 4), factura fiscala (fi 5), comandă de transport (fi 6), scrisoare de transport (fi 7).

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Debitoarea, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţa şi nici nu a formulat întâmpinare prin care să invoce eventualele apărări.

Analizând acte şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Intre părţi s-au desfăşurat raporturi comerciale în formă simplificată constând în aceea că, pe baza comenzii debitoarei, creditoarea a prestat servicii de transport internaţional, pentru care a emis factura fiscală nr 090202/10.08.2010 în cuantum de 3012,08 lei echivalentul sumei de 714 euro.

Din suma totală facturată, debitoarea a efectuat, prin ordin de plată, o plată parţială în cuantum de 2000 lei, conform extrasului de cont anexat la dosar.

întrucât debitoarea nu si-a indeplinit obligaţiile, pentru realizarea drepturilor sale, creditoarea a recurs la procedura somaţiei de plata, procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererilor de pretenţii, prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu.

Astfel, potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, această procedură se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării, de bună voie sau prin executare silită, a creanţelor certe, lichide si exigibile, ce reprezintă obligaţii de plata a unor sume de bani asumate prin contract, constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altor înscrisuri.

2

Specific contractelor comerciale este faptul ca, data fiind rapiditatea tranzacţiilor intervenite între comercianţi, Codul comercial a instituit regula libertăţii probelor în dovedirea drepturilor subiective izvorâte din contractul comercial.

De aceea, potrivit art. 46 Cod comercial, contractele se pot încheia atât verbal cât şi în forma scrisă, fiind admise orice mijloace de proba pentru dovedirea încheierii acestora.

în cauză, creditoarea a dovedit raporturi juridice cu debitoarea prin comanda urmată de executare. Astfel, la data de 29.07.2009 debitoarea SC T. E. C. SRL a emis comanda de transport internaţional către creditoarea SC T. I. SRL, tariful fiind de 600 euro+TVA. Comanda de transport a fost însuşită de ambele părţi prin semnare şi ştampilare. Pe baza acestei comenzi, creditoarea a efectuat transportul solicitat respectând data şi ruta menţionată, după cum reiese din scrisoarea de transport internaţional ce a însoţit marfa. Pentru serviciile de transport prestate in favoarea debitoarei, creditoarea a emis factura fiscală nr 090202/10.08.2010 în valoare de 3012,08 lei echivalentul a 714 euro, respectiv 600 euro+TVA de 114 euro. Deşi această factură nu este stampilată şi semnată de debitoare, prin raportare la comanda de transport urmată de executarea comenzii, instanţa apreciază că suma facturată incumbă spre plată debitoarei. Totodată, instanţa reţine că aceasta din urmă a recunoscut debitul şi prin plata parţială în cuantum de 2000 lei efectuată prin ordin de plată, conform extrasului de cont anexat la dosar şi nici nu a contestat creanţa prin întâmpinare.

Faţă de aceste împrejurări, fiind dovedite raporturile comerciale dintre părţi, conform art 969 C.civ, convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante.

Potrivit dispoziţiilor art. 1082 C.civ, instanţa apreciază că în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligaţiei revine debitoarei, creditoarea fiind ţinut să probeze numai existenta obligaţiei.

întrucât debitoarea nu a făcut dovada actului juridic al plăţii în condiţiile art. 1191 şi urm. C.civ., prin înscris emanat ori recunoscut de creditoare, se constată că aceasta datorează suma de 1012,08 lei, debit principal, reprezentând restul sumei neachitate pentru serviciile de transport de care a beneficiat, sumă ce reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Faţă de cele arătate, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii, pretenţiile creditoarei fiind justificate. Pe de o parte, dreptul afirmat de creditoare este dovedit prin înscrisurile depuse la dosar. Pe de altă parte, creanţa avută în vedere este certă, lichidă şi exigibilă, potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. 3 si 4 C.pr.civ.

Cu privire la caracterul cert al creanţei, instanţa va avea în vedere că, potrivit art.379 alin.3 C.proc.civ, creanţa este certă atunci când existenţa acesteia rezultă din însuşi actul de creanţă, sau din acte emanate de la debitor, ori recunoscute de acesta.

în cauză, obligaţia de plată a fost asumată de debitoare prin comanda emisă urmată de executarea comenzii din partea creditoarei care a emis şi factura fiscală ca şi act constatator al creanţei.

Referitor la caracterul lichid al creanţei, instanţa retine că o creanţă este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă, sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.379 alin.4 C.proc.civ.

în cauza, din comanda de transport şi factura emise rezultă fără echivoc care este cuantumul datoriei pe care creditoarea o solicită.

3

In ce priveşte condiţia exigibilităţii, instanţa reţine că o creanţa este exigibilă în momentul în care a ajuns la scadenţă. Conform art.1023 C.civ. creditorul va putea cere plata numai de la data împlinirii scadenţei. In cuprinsul facturii este indicata data scadenta a acesteia, respectiv 30.09.2009, data ce se coroborează şi cu menţiunea din comanda de transport.

Pentru considerentele expuse anterior instanţa, în baza dispoziţiilor prevăzute de art. 6 si următoarele din O.G. 5/2001, art.969 Cod civil, va admite acţiunea şi va soma debitoarea să plătească creditoarei suma de 1012,08 lei. Având în vederea cererea creditoarei, în temeiul art 1 alin 2 din OG 2/2001, va dispune actualizarea acestei sume în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin.3 din OG nr.2/2001, instanţa va stabili, pentru debitoare, un termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, pentru efectuarea plăţii.

Potrivit art 274 C.proc.civ instanţa va obliga debitoarea să plătească creditoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 39, 3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare