Reexaminarea sancţiunii contravenţionale

Sentinţă civilă 1571 din 06.05.2011


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 4793/260/2010 Reexaminarea sancţiunii contravenţionale

JUDECĂTOR: Pătraşc-Bălan Mihai-Cristinel

MOTIVARE

SENTINŢA CIVILĂ nr. 1571/2011

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 4793/260/2010, petenta IPJ B. a chemat în judecată pe intimatul D.V, solicitând înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal seria CC nr. 5048949/20.4.2010 cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

In motivarea cererii, petenta a arătat că amenda aplicată prin procesul -verbal menţionat este de 100 lei şi nu există posibilitatea executării silite.

în drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3-5 din O.G. nr. 2/2001. In susţinerea cererii, au fost depuse înscrisuri.

La termenul din 28.1.2011 instanţa a pus în vedere petentei să facă dovada cu înscrisuri de la Administraţia Financiară de care aparţine intimatul că acesta nu realizează venituri impozabile care pot face obiectul executării silite, cu înscrisuri de la Serviciul Impozite şi Taxe al Primăriei de domiciliu al intimatului din care să rezulte bunurile mobile şi imobile pe care acesta le are în proprietate şi cu înscrisuri de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din care să rezulte dacă intimatul are sau nu calitatea de salariat.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a formulat întâmpinare.

în data de 05.05.2011 petenta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită, în temeiul art. 49 alin. 3 din codul de procedură civilă, introducerea în cauză a UAT B. Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin procesul - verbal seria CC nr. 5048949/20.4.2010 întocmit de IPJ, intimatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 100 lei, în temeiul art. 2 pct. 20şi 25 din legea 61/1991.

în ceea ce priveşte cererea formulată de petenta prin care se solicită introducerea în cauză a UAT B. instanţa urmează a o respinge având în vedere faptul că dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 2/2001 prevăd obligativitatea citării doar a organului din care face parte agentul constatator precum şi a contravenientului, fată de această dispoziţie legală expresă nefiind posibilă lărgirea cadrului procesual.

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Prin încheierea de şedinţă din 28.1.2011, instanţa a pus în vedere petentei să facă dovada cu înscrisuri de la Administraţia Financiară de care aparţine intimatul că acesta nu realizează venituri impozabile care pot face obiectul executării silite, cu înscrisuri de la Serviciul Impozite şi Taxe al Primăriei de domiciliu al intimatului din care să rezulte bunurile mobile şi imobile pe care acesta le are în proprietate şi cu înscrisuri de la Inspectoratul

Teritorial de Muncă din care să rezulte dacă intimatul are sau nu calitatea de salariat, petenta fiind citată cu această menţiune.

Cu toate acestea, la termenul din 06.05.2011, instanţa constată că petenta nu a depus la dosarul cauzei înscrisurile solicitate.

Potrivit art. 1169 cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Prin urmare, instanţa constată că petenta nu a făcut dovada imposibilităţii executării silite a intimatului, condiţie prevăzută expres de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 a fi îndeplinită pentru a se putea dispune înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Având în vedere considerentele arătate mai sus, instanţa va respinge cererea de înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal seria CC nr. 5048949/20.4.2010 cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ca nefondată.