Cerere de radiere autoutilitare

Judecătoria Moineşti

Sentinţa civilă nr.51/17.01.2012 Cod:

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2011 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. de dosar ..., reclamantul G. A. a solicitat în contradictoriu cu ... obligarea Poliţiei Municipiului B. la radierea autoutilitarei marca Dacia, cu nr. de înmatriculare BC 03 V.. şi obligarea pârâtului M. R. V. la plata sumelor de 1250 lei şi 96 euro, reprezentând prejudiciul pe care i le-a cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei de radiere.

A arătat reclamantul că la data de 12.03.2007 a înstrăinat autoturismul către pârâtul persoană fizică, acesta nu a procedat la radierea bunului de pe numele reclamantului, iar la data de 09.09.2010 pârâtul a fost depistat circulând cu acest autovehicul fără avea rovinietă valabilă, drept pentru care s-a întocmit proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, sancţionat fiind reclamantul deoarece încă figura în calitate de proprietar.

Referitor la primul capăt de cerere, raportat la obiectul său şi calitatea pârâtului, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea T. B.- Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cel de al doilea capăt de cerere a fost disjuns şi a fost format prezentul dosar.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu a formulat întâmpinare.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisurile ce se află ataşate la dosar. Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 12.03.2007 reclamantul a vândut pârâtului autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare BC 03 V... pentru preţul de 1000 euro.

La data de 27.09.2010, potrivit adeverinţei eliberată de Direcţia impozite şi taxe locale din cadrul Primăriei B., reclamantul a solicitat radierea autovehiculului de pe numele său.

Contractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, producându-şi efectele de la data încheierii şi potrivit art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate,

1

în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului".

Astfel, noul proprietar, respectiv pârâtul, avea obligaţia de a solicita înscrierea în evidenţe a înstrăinării, urmând ca autoturismul să fie înmatriculat pe numele său.

O dovadă în sensul că nu s-a procedat în această manieră îl reprezintă faptul că la data de 09.09.2010 reclamantul a fost sancţionat contravenţional de către CNADNR SA deoarece autoturismul cu nr. de înmatriculare BC 03 VKD a circulat pe ruta B. B. fără rovinietă valabilă, deşi la acea dată autoturismul deja fusese înstrăinat şi bunul nu mai aparţinea reclamantului.

Faptul că organul constatator 1-a sancţionat contravenţional pe reclamant atestă că în evidenţe, precum şi în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, figurează ca proprietar tot reclamantul, deşi, astfel cum am arătat, de la data încheierii actului de vânzare cumpărare, acesta nu mai avea calitatea de proprietar, autoturismul trebuind a fi înmatriculat pe numele pârâtului.

In aceste condiţii, este evident că fapta culpabilă a pârâtului, de a nu solicita efectuarea modificărilor survenite cu privire la noul proprietar al autovehiculului, a dus la sancţionarea reclamantului, tară vreo culpă din partea acestuia.

De asemenea, se mai retine că reclamantul a făcut dovada că a achitat amenda în cuantum de 1250 lei aplicată prin procesul verbal nr. 050999/09.09.2010, precum şi contravaloarea sumei de 96 euro reprezentând tarif de despăgubire, totalul acestora fiind de 1656 lei.

în drept, răspunderea civilă reprezintă acea formă a răspunderii juridice ce constă în obligaţia pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care 1-a cauzat altuia. Prin funcţia sa reparatorie, răspunderea civilă are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate în situaţia anterioară, prin înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale faptei ilicite.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 Cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-1 repara ", iar conform art. 999 Cod civil "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa".

Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume:existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, elemente pe care reclamantul trebuie să le dovedească.

In ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa apreciază că neîndeplinirea de către pârât a obligaţiei de înscriere în evidenţe a înstrăinării autovehiculului şi a schimbării proprietarului acestuia, are caracter ilicit, nefiind respectate dispoziţiile legale în materie.

2

în ceea ce priveşte prejudiciul, conform dispoziţiilor art 1084 C. civ. prejudiciul cuprinde două elemente: pierderea suferită si beneficiul nerealizat. Textul este înscris în materie contractuală, dar, prin generalitatea redactării, el acoperă întreaga arie a răspunderii civile, inclusiv cea delictuală. Pierderea patrimonială suferită constă într-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar beneficiul nerealizat constă în lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit dacă nu s-ar fi săvârşit fapta ilicită..

In speţa de faţă, prejudiciul suferit de reclamant a constat în sumele de bani pe care le-a achitat cu titlul de amendă contravenţională şi tarif de despăgubire, sume provenite din procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat pe numele reclamantului deşi acesta nu mai era proprietarul autovehiculului, fapt datorat atitudinii pârâtului.

Cea de a treia condiţie a răspunderii civile delictuale o reprezintă raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Răspunderea civilă constând în reparaţia prejudiciului nu poate exista în lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciu. In speţa de faţă, instanţa apreciază că s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi paguba suferită de reclamant deoarece dacă pârâtul şi-ar fi îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege reclamantul nu ar mai fi fost obligat să achite sumele pe care le solicită prin prezenta cerere.

Sub aspectul laturii subiective, se reţine faptul că textul de lege sancţionează şi culpa cea mai simplă şi raportat la cele menţionate mai sus, precum şi la faptul că nu s-a făcut vreo dovadă în sensul că pârâtul ar fî fost împiedicat de cauze mai presus de voinţa sa să îşi îndeplinească obligaţiile legale, fiind astfel îndeplinită şi această condiţie.

Pentru toate aceste considerente instanţa va admite acţiunea formulată de reclamant, va obliga pârâtul să îi plătească reclamantului prejudiciul cauzat în sumă de 1656 lei şi deoarece pârâtul va fi partea căzută în pretenţii, va fi obligat să plătească şi cheltuielile de judecată, respectiv onorariu avocat, cheltuielile de transport şi contravaloarea taxei judiciare de timbru.

3

Domenii speta

Spete similare