Uzucapiune

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 1214/301/2008, reclamanta TI a chemat în judecată pe pârâtele VE şi NF, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului şi construcţiilor din Bucureşti, str. xxxx nr. 9, ca urmare a uzucapiunii, prin joncţiunea posesiilor, respectiv a accesiunii.

În motivare, a arătat ca, la data de 20.11.1980, a cumpărat de la pârâte, prin înscris sub semnătură privată, imobilul din str. Economiei pentru care a achitat suma de 55.000 de lei. In momentul în care s-a întocmit înscrisul, pârâtele i-au predat şi chitanţa pe care acestea o aveau cu numiţii xxx care, la rândul lor, cumpăraseră terenul de la PIR. Reclamanta a susţinut că, începând cu data de 20.11.1980, a achitat impozite pentru teren şi pentru construcţie, s-a înscris şi in cartea de imobil.

În drept, au invocat art.490, 1847 Cod civil, art. 111 C.pr.cv.

Pârâtele, deşi legal citate, nu au depus întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din 14.04.2008 (f.36), instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţa a pârâtei NF, aceasta fiind decedata din anul 1984 (f. 35).

La termenul din 05.03.2009 (f. 91), reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a învederat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii PR şi IR, proprietari iniţiali ai terenului în baza actului de vânzare cumpărare 2520/1950.

La termenul din 02.09.2010 (f. 210), reclamanta a învederat că înţelege să se judece cu IA şi RMA, moştenitoarele foştilor proprietari.

Parata IA nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în şedinţa şi a învederat că nu are nicio pretenţie de la reclamanta (f. 245, 246).

La termenul din 14.10.2010, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei RMA, cererea faţa de aceasta fiind respinsa in consecinta şi a luat act de cererea reclamantei în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu RV, fiul lui RM şi RRI, fiul lui RV. La termenul din 25.11.2010, instanţa a luat act că numele corect al paratei este TE.

În dovedirea susţinerilor, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatorii, martori, expertiza, probe încuviinţate de instanţă. In urma adreselor emise din oficiu de către instanţa către PMB Directia Evidenta proprietăţii, PMB Directia evidenta imobiliara si cadastrala, Comisia de aplicare a Legii 18/1991, Comisia de Aplicare a Legii 10/2001, au fost comunicate relaţii cu privire la situaţi juridica a imobilului, istoricul de rol fiscal, istoricul denumirii strazii. Au fost audiaţi martorii XXXX Au fost efectuate expertize de specialitate.

Analizand primul capăt de cerere, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii, prin prisma probelor administrate instanţa reţine:

În drept, potrivit art. 1837, 1847 si 1890  C.cv, prescriptia este un mijloc de  a dobandi proprietatea sub conditia exercitarii unei posesii de 30 de ani, fara a fi obligat a produce un tiltu si fără să i se poată opune reaua credinţa.

Uzucapiunea, ca mod de  dobândire a proprietăţii asupra unui imobil,  reprezintă în mod indirect şi o sancţiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, ce s-a comportat ca un adevărat proprietar.

Ca atare, e necesar ca acţiunea  în constatarea dobândirii dreptului de proprietate  prin efectul uzucapiunii, să fie soluţionată în contradictoriu cu fostul proprietar, aşa cum a stabilit si ICCJ (decizia 356/2006), respectiv persoana care ar putea să conteste dreptul, cum ar fi autoritatea publică locală (decizia nr. 3668 din 6 mai 2005).

In prezenta cauza, instanţa reţine ca toţi pârâţii au calitate procesuala pasiva.

În ceea ce o priveşte pe parata TE instanţa va reţine calitatea procesuala pasiva a acesteia şi, pe cale de consecinţa, va respinge excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive ca neîntemeiată, având in vedere faptul că, deşi parata nu a avut un titlu de proprietate concret asupra imobilelor care fac obiectul cauzei, trebuie să fie în acest proces, cel puţin pentru opozabilitate pentru că nu s-a prezentat in instanţa şi nu a recunoscut pretenţiile reclamantei necondiţionat, pentru că din înscrisul sub semnătura privata intitulat „Chitanţa” din data de 20.11.1980 (f. 7) rezultă că s-ar fi comportat ca un proprietar înţelegând să vândă imobilul către reclamanta, după ce anterior se pretinde că l-ar fi cumpărat, la rândul ei, de la numiţii G (f. 8) şi, mai ales, pentru ca figurează in evidenţele locale, încă din 1986, ca şi posesor al parcelei care face obiectul cauzei (f. 24, 226).

În ceea ce îi priveşte pe pârâţii IA, RRI, PF (fost R) V instanţa reţine că aceştia sunt succesibili ai proprietarilor iniţiali ai imobilului care face obiectul cauzei, P si IR, care dobândisera imobilul prin actul de vânzare cumpărare din 15.12.1950 transcris în registrul de transcripţiuni in 19.12.1950 (f. 101), conform adresei XXXXX emisă de Primăria Municipiului Bucureşti – Serviciul Nomenclatură Urbana (f. 160), str. E numindu-se, anterior anului 1964, str. T

Astfel, moştenitorii lui RI şi RP au fost RV şi RM conform certificatului de moştenitor XX emis de BNP MT (f. 149). 

RV a fost căsătorit, până la data decesului, cu pârâta I (fosta G) A şi a avut un fiu, pe pârâtul RRI, cum a recunoscut şi parata I (f. 246) şi cum a rezultat şi din adresa XXX emisă de Direcţia de evidenţa a Persoanelor (f. 248). Aşa cum s-a reţinut şi prin încheierea de şedinţa din 14.10.2010, faţa de relaţiile de la INEP (f. 238), RMA nu are calitatea de moştenitor a  lui RV, prin sentinţa civila XX constatându-se ca RV nu este tatăl ei, iar prin declaraţia 407/1984, fiind recunoscută ca fiica de către FVM.

RM a fost căsătorit cu PP, dar căsătoria a fost desfăcută prin divort in 1972 conform sentinţei XX (f. 233). Din aceeaşi sentinţa rezultă că RM a avut un fiu născut in 31.12.1967, pe pârâtul RV, actualmente cu numele PFV conform adresei XXX emisă de Direcţia de evidenţa a Persoanelor (f. 248).

În aceste condiţii, fiind succesibili ai proprietarilor iniţiali ai imobilului, pârâţii au calitate procesuala pasivă în cauză.

 Analizând fondul cauzei, în ceea ce priveşte obiectul material al acţiunii, instanţa constata ca terenul în suprafaţa reala de 242 mp (conform expertizei topo efectuate în cauză – f. 67-75) este un bun prescriptibil achizitiv.

Terenul nu face parte din domeniul public al statului sau al municipiului, aş cum rezultă din adresa Primăriei Sector 3 (f.226) şi adresa XXX a Primăriei Municipiului Bucureşti, Serviciul Evidenţa Domeniu Public şi Privat (f. 241), adrese emise pe baza raportului de expertiza comunicat de instanţa (f. 215, 219). Conform adresei XXX (f. 23), pentru acest teren nu au fost formulate cereri de reconstituire pe fond funciar in condiţiile Legii 247/2005.

Instanţa va proceda la verificarea îndeplinirii de către reclamanta, asupra acestui imobil, a celor două condiţii impuse de lege pentru aplicarea instituţiei juridice a uzucapiunii de 30 de ani, şi anume: existenţa unei posesii utile, neviciate, fie ea de bună sau de rea-credinţă şi exercitarea neîntreruptă a acestei posesii timp de 30 de ani.

 Cu privire la prima condiţie, instanţa o constată îndeplinită de către reclamanta, aceasta exercitând o posesie utilă, aşa cum este definită aceasta de art.1847 C.civ., şi anume o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar aşa cum rezultă din toate probele administrate.

Caracterul continuu al posesiei reclamantei alături de posesia exercitata de NF, EG reiese din efectuarea actelor de stăpânire asupra imobilului cu regularitatea impusă de natura lucrului, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, XX (f. 87), XX (f. 152), XX (f. 63). Martorul XX a declarat că locuieşte în zona din 1992, dar că cunoaşte zona din 1962 în condiţiile în care îşi vizita des mătuşa care era vecină cu reclamanta, că reclamanta s-a mutat în zonă prin 1980-1982, ca de atunci a stăpânit continuu imobilul a cărui configuraţie nu s-a modificat de-a lungul timpului, ca anterior reclamantei, imobilul a fost stăpânit de EG. De asemenea, martorul XX a declarat că locuieşte in zona din 1959, ca reclamanta s-a mutat in zona de aproape 20 de ani. Martorul XXX a declarat ca, anterior, imobilul fusese stăpanit de NF aceeaşi persoana de la care şi ea a cumpărat teren la fel ca reclamanta.

Depoziţiile aceloraşi martori vin şi în sprijinul dovedirii caracterului netulburat al posesiei reclamantei, rezultând că, din momentul dobândirii imobilului şi până în prezent, nu a fost tulburată de nimeni în exercitarea actelor de stăpânire, nici din partea vecinilor, nici din partea unor terţi, ceea ce atestă că posesia reclamantei nu a fost dobândită sau conservată prin acte de violenţă.

Caracterul public al posesiei reiese din însăşi natura de bun imobil a obiectului litigiului, care împiedică exercitarea unei posesii pe ascuns. De altfel, publicitatea posesiei rezultă şi din aceea ca reclamanta a stăpânit şi construcţiile de pe aceste teren astfel cum au fost identificate şi urmare a efectuării expertizei in cauza, fiind înscrisă şi in cartea de imobil.

Caracterul neechivoc al posesiei, respectiv că reclamanta a intrat în stăpânirea imobilului cu intenţia de a se comporta faţă de acesta în calitate de proprietar şi nu cu intenţia de a-l deţine pentru altul, este susţinut de prezumţia relativă de neprecaritate instituită de art.1854 C.civ. care se coroborează cu atitudinea reclamantei de a se impune în faţa tuturor în calitate de proprietar, de a-si asigura delimitarea intregului teren detinut, asa cum au declarat si martorii audiaţi şi cum a rezultat şi din expertiza efectuata (f.73). De asemenea, reclamanta s-a înscris şi in cartea de imobil inca din 1980 (f. 15).

Cea de-a doua condiţie, respectiv exercitarea neîntreruptă a posesiei timp de 30 de ani, este de asemenea îndeplinită în cauză. Astfel, reclamantul a dobândit posesia imobilului de cel putin 20 de ani,  martorii audiati invederand ca reclamanta s-a mutat de prin 1980, iar anterior terenul a fost posedat de NF care a si figurat in evidenţele locale şi de GE (f. 87, 63). Totodata, reclamanta s-a înscris in cartea imobilului care face obiectul cauzei inca din data de 18.04.1980 (f.15). Fiind dovedit momentul începerii posesiei, reclamanta beneficiază de prezumţia relativă de continuitate stabilită de art.1850 C.civ., potrivit căreia posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat tot timpul intermediar. Nefăcându-se proba contrarie in cauza, rezultă că reclamanta a exercitat pe parcursul a peste 30 de ani o posesie neîntreruptă asupra imobilului, obiect al litigiului.

Având in vedere cele de mai sus, instanţa va  admite cererea astfel cum a fost completata şi va constată, în temeiul art.1890 C.civ. coroborat cu art.111 C.pr.civ., ca reclamantul a dobandit prin uzucapiune de 30 de ani, drept de proprietate asupra terenului in suprafata de 242 mp. situat in Bucuresti str. E, sector 3, identificat de conturul (1,2,3…9,10,1) pe planul de situatie, anexa la Raportul de expertiza efectuat de dl. Expert FL care face parte din prezenta sentinta (f.67-75), urmând ca, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în temeiul Legii 7/1996 republicată, o copie să fie comunicata la OCPI in vederea notarii conform art. 91 din Ordin nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi, in condiţiile Codului de procedura fiscala, catre organul fiscal competent spre impunere.

Domenii speta

Spete similare