Contestatia la executare formulata impotriva executarii silite initiate de casmb. Necesitatea emiterii deciziei de impunere.

Sentinţă civilă 14280 din 14.12.2010


Contestatie la executare formulata impotriva executarii silite initiate de CASMB. Necesitatea emiterii deciziei de impunere.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.07.2010, sub nr. 24148/301/2010, contestatoarea A.V, în contradictoriu cu intimata CASMB, a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea actelor de executare privind titlul executoriu nr. 248/23.06.2010 emis în dosarul de executare nr. 4075/2010, precum si suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare, urmând să achite cauţiunea în cuantumul fixat de instanţă

În motivare, contestatoarea a arătat că prin comunicarea somaţiei din data de 23.06.2010, emisă de către CASMB, a fost somată să achite suma de 8.788,30 lei, conform titlului executoriu nr. 248/23.06.2010 şi că înţelege să formuleze prezenta contestaţie datorită modului în care intimata a înţeles să calculeze perioada de la curge debitul pe care susţine că îl datorează, cât şi a cuantumului acestui debit, calculul corect trebuind să se refere la perioada 01.07.2008-31.12.2009. A mai precizat, de asemenea, că este o persoană pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 28.07.2008, dată la care i s-a comunicat decizia de pensionare, iar contribuţia sa datorată F.N.U.A.S.S începe să curgă cu data de 01.07.2008, şi nu 2005, şi reprezintă 5,5%, procent aplicat asupra tuturor veniturilor, aşa cum rezultă din art. 275 alin. 3 Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare. Mai arata că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 257 (text preluat identic din OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, art. 51, pe care legea o abrogă) prevede că persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. 1 şi alin. 2 lit. h; contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu minim brut pe ţară, lunar.

In drept, cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 399 si urm., art. 403 Cpc, Legea nr. 95/2006.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Actiunea a fost legal timbrata cu 194 lei taxa de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

La data de 24.09.2010 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare formulată de A.V., ca netemeinică şi nelegală.

În motivare, intimata a arătat că, într-adevăr, la data apariţiei Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pensionarii erau obligaţi la plata contribuţiei la FNUASS numai din pensiile care depăşeau limita supusă impozitului pe venit (art. 257 al. 2 lit. f şi art. 259 al. 2), dar prin OUG nr. 72/2006 a fost modificat art. 257 alin. 3, şi anume „ în cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la al. 2 lit. a-d şi f, contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri”, astfel ca pensionarii au fost introduşi la plata contribuţiei la fondul de sănătate. A mai precizat că, întrucât contestatoarea nu a depus la casa de sănătate declaraţii privind obligaţiile de plată la fondul de sănătate, a fost emis titlul executoriu în baza informaţilor primite de la ANAF. Arata in continuare intimata că are încheiat cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală un Protocol, în baza căruia sunt comunicate veniturile declarate la ANAF de persoanele care le realizează venituri conform art. 315 din Legea nr. 95/2006.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 115- 118 C.proc.civ.

La intampinarea formulata, intimata a anexat inscrisuri.

La termenul din data de 05.10.2010, contestatoarea a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, prin care a învederat instanţei de judecată că înţelege să conteste titlul executoriu nr. 248/23.06.2010, întreg debitul de 8.788,30 lei şi accesoriile aferente, solicitând anularea tuturor formelor de executare, inclusiv a titlului executoriu, şi exonerarea sa de la plata acestui debit. A mai precizat că pensionarii pentru limită de vârstă, care obţin venituri de  natură profesională, nu datorează asigurări sociale în general aspra veniturilor, lucru care a înţeles şi legiuitorul că este necesar să vină cu prevederi clare/ferme în acest sens (în legile referitoare la contribuţiile de calcul nu s-a prevăzut o astfel de prevedere clară, lăsând loc de interpretări), drept pentru care a emis OUG nr. 58/2010, precum şi Norme pentru aplicarea acestor prevederi, tocmai pentru a stopa astfel de situaţii cum este prezenta cauză.

La data de 10.11.2010, intimata a depus completare la întâmpinare, prin care, faţă de actele normative, şi anume art. 2 din anexa nr. 2 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor art. III din OUG nr. 58/2010, aprobate prin HG nr. 791/2010, invocate de contestatoare în susţinerea contestaţiei, a precizat că acestea au fost abrogate prin art. III alin. 4 din OUG nr. 82/2010 şi anume „ la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă anexa nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 791/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004  precum şi prevederile art. III din OUG nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar fiscale, publicată în M. O partea I nr. 542/3.08.2010.

La data de 02.12.2010 intimata a depus precizari, prin care a arătat că contestatoarea are obligaţia plăţii contribuţiei la FNUASS din veniturile obţinute ca persoană independentă (din profesii liberale), chiar dacă este pensionară, obligaţie stabilită clar în art. 257 alin. 3 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificat şi completat prin OUG nr. 72/2006. Cu privire la afirmaţia contestatoarei cum că actele de executare au fost emise fără temei legal, a precizat că a demarat procedura de executare atât în baza prevederilor OG. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cât şi în baza art. 39 alin. 1 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurată fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, modificat şi completat, potrivit căruia una din atribuţiile principale ale personalului împuternicit să efectueze procedura de executare silită este să  întocmească şi să comunice debitorului somaţia de plată şi titlul executoriu ca prim act de executare. A mai precizat că timp de 5 ani (termenul de prescripţie pentru plata obligaţiilor fiscale) contestatoarea nu a făcut declaraţii cu privire la obligaţiile de sănătate şi nu şi-a achitat contribuţia la fond, deşi avea această obligaţie. Datorită numărului mare de debitori la fondul FNUASS şi a dificultăţilor financiare şi umane, a publicat pe site-ul www. casmb.ro, în temeiul O.G nr. 92/2003, lista persoanelor debitoare dar, ţinând cont de prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, s-a limitat la a trece doar nume şi prenume, iar cei care se regăsesc să se poată adresa instituţiei pentru clarificarea situaţiei.

La data de 14.12.2010, contestatoarea a depus la dosar o noua cerere precizatoare, in cuprinsul careia a invederat ca a beneficiat de venituri din profesii libere de la data de 03.03.1995, iar incepand cu data de 28.07.2005 este pensionata pentru limita de varsta, de la aceasta data cumuland pensia cu veniturile din activitati libere. In plus, a aratat ca termenul de la care a inceput sa curga debitul este 01.07.2008, avand in vedere dispozitiile legale incidente. De asemenea, contestatoarea apreciza nelegal modul in care intimata a inteles sa calculeze perioada de la care curge debitul, existand si greseli de calcul.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri, constand in actele depuse la dosar de catre parti.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 23.06.2010, intimata a emis pe numele contestatoarei titlul executoriu nr. 248 si somatia aferenta (f. 6-7), in cadrul dosarului de executare nr. 4075/2010, pentru suma de 8788,30 lei, reprezentand contributii la FNUASS, conform art. 257 din Legea nr. 96/2006, aferente perioadei 2005-2009.

Conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „in cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin urmare, aceste dispozitii legale fac trimitere, in materia executarii silite a sumelor cuvenite fondului asigurarilor de sanatate, la dispozitiile Codului de procedura fiscala. Potrivit art. 172 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii”.

In cauza de fata, instanta constata ca, pentru sumele inscrise in titlul executoriu contestat, nu au fost depuse de catre contestatoare declaratii de impunere si nici nu au fost emise de catre intimata decizii de impunere. Or, instanta apreciaza ca, anterior demararii procedurilor de executare silita, era necesara emiterea de catre intimata a unor decizii de impunere, in care sa fie mentionate sumele datorate de catre contestatoare, si care sa fie comunicate contribuabilului, oferindu-i-se acestuia posibilitatea de a lua cunostinta de debitul inregistrat si de a efectua plata acestuia anterior emiterii titlului executoriu.

Necesitatea emiterii unor decizii de impunere rezulta in mod clar din dispozitiile art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, respectiv asigurat fara plata contributiei, precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate. Astfel, potrivit acestor dispozitii normative, „in conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la ANAF”. Asadar, rezulta clar din aceste dispozitii normative necesitatea existentei unui titlu de creanta, care insa lipseste cu desavarsire in prezenta cauza, nefiind infatisat de catre intimata.

Cat despre sustinerile intimatei in sensul ca sumele datorate de catre contestatoare au fost publicate pe site, instanta apreciaza ca, fata de dispozitiile legale mai sus enuntate, aceasta publicare nu este suficienta si nu poate suplini o decizie de impunere. Totodata, nici insuficienta personalului intimatei nu este de natura a justifica incalcarea dispozitiilor legale prin demararea executarii silite in absenta unui titlu de creanta, emis in conditiile prescrise de lege.

Pe cale de consecinta, instanta apreciaza nelegala executarea silita demarata in cadrul dosarului de executare nr. 4075/2010, intrucat a fost initiata in lipsa unui titlu de creanta, emis in conformitate cu legea. In aceste conditii, instanta apreciaza de prisos analiza apararilor partilor cu privire la perioada pentru care se datoreaza contributii de catre contestatoare, acest aspect fiind unul care ar putea fi analizat dupa emiterea unei decizii de impunere si in cadrul caii de atac exercitate impotriva acestui act administrativ-fiscal.

Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza intemeiata contestatia la executare formulata de contestatoare, urmand a o admite si a dispune anularea executării silite si a titlului executoriu, din dosarul de executare nr. 4075/2010.

Cat priveste cererea avand ca obiect suspendarea executarii silite, cum contestatia la executare a fost deja solutionata, dispunandu-se anularea actelor de executare, instanta va respinge ca ramasa fara obiect aceasta cerere.