Ulitatea donaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă

Hotărâre 4787 din 26.03.2010


SENTINŢA CIVILĂ NR. 4787/26.03.2010

NULITATEA DONAŢIEI PENTRU NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR DE FORMĂ

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucure?ti, reclaman?ii ?.Z.F., P.G. ?i C.J.M. au chemat în judecată pe pârâ?ii MUNICIPIUL BUCURE?TI, S.A. TITAN S.A. ?i STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL DE FINAN?E, solicitând constatarea nevalabilită?ii titlului de preluare opus de reprezentantul statului asupra imobilului apartament, invocat de Stat – respectiv Decretul nr. 478/1954, ?i constatarea nulită?ii absolute a Deciziei administrative nr. 643/12.05.1977 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucure?ti, Comitetul Executiv, opusă de reprezentantul statului drept act juridic de preluare.

În fapt, reclaman?ii au arătat că în 1957, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3601/327/1957 Notariatul de Stat al Raionului Oră?enesc Tudor Vladimirescu, autorii lor au dobândit imobilul, învecinat cu Spitalul C. În anul 1973, personalul Spitalului a declanşat o serie întreagă de represalii la adresa reclamanţilor, constând în interzicerea accesului în imobil, ameninţări la adresa tatălui reclamanţilor cu pierderea serviciului, eliminarea din armată, culminând cu eroarea în care s-au aflat părinţii reclamanţilor, semnând aşa numita „ofertă de donaţie”, cu motivarea că actul nu are relevanţa decât a unui acord de principiu dat Icral-ului în vederea efectuării unor reparaţii de întreţinere a imobilului. Reclamanţii au mai arătat că imobilul a fost supus măsurilor abuzive ale Decretului Lege nr. 478/1954, fiind preluat de stat şi trecut în administrarea Întreprinderilor de construcţii, reparaţii şi administraţie locativă Vitan, actual Titan Al S.A., ca urmare a ofertei de donaţie nr. 8377/2.08.1976 şi Deciziei nr. 643/12.05.1977. Conform adresei Primăriei sector 3 Bucureşti, imobilul este cuprins în imobilul cu nr. 17, iar în evidenţele cadastrale din anul 1986 figurează ca proprietate de stat, posesor fiind Spitalul C., care în 1996 l-a închiriat unei societăţi comerciale. Abuzul de care se fac vinovaţi reprezentanţii statului a fost sesizat de autorii reclamanţilor încă din 1995 prin cererea înregistrată sub nr. 7932/21/09.05.1995 la Primăria Municipiului Bucureşti, instituţie care în 2001 a fost sesizată şi cu cererea de retrocedare a imobilului formulată în cadrul notificării nr. 1681/02.10.2001 formulată de reclamanţi. Reclamanţii au mai arătat că nevalabilitatea titlului de preluare vizează nerespectarea dispoziţiilor legale imperative ale Codului civil în materia donaţiilor, neconstituţionalitatea actului normativ invocat de stat, Decretul nr. 478/1954, în raport de Contituţia României din 1965 şi alte tratate internaţionale care garantează şi protejează dreptul de proprietate privată. Analizând conţintul acestui drecret se observă că acesta nu conţine dispoyiţii cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace acceptarea oferetei de donaţie pentru a fi valabilă, ci numai cu privire la organele, instituţiile sau orgabniyaţiile economice de stat, competente a accepta oferta, în funcţie de obiectul sau scopul donaţiei. În atare condiţii, cu privire la forma actului de donaţie sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie cuprins în art. 813 C.civ. şi art. 814 C.civ., astfel încât, pentru a fi valabilă, atât oferta, cât şi acceptarea acesteia trebuie să îmbrace forma autentică. Or, Decizia nr. 643/1977 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti, Comitetul Executiv, nu poate fi apreciată ca act autentic, având în vedere şi dispoziţiile art. 9 lit. c teza a II-a din Decretul nr. 377/1960. Reclamanţii au mai arătat că, în ipoteza contractului de donaţie, cauza cuprinde voinţa de a dărui, şi apoi motivul care a hotărât pe dispunătior să facă liberalitatea, fără însă ca aceste elemente să poată fi separate şi examinate izolat. În speţă, autorii reclamanţilor au făcut actul de donaţie, după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica statul român, ci datorită represaliilor exercitate de personalul Spitalului C., aşa încât a lipsit animus donandi, fiind aplicabile dispoziţiile art. 966 C.civ. Decretul de preluare contravenea Constituţiei de la 1965, art. 481 Cod. civil şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, bunul intrând în posesia statului cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 prevede expres că se consideră a fi preluate abuziv imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 06.03.1945-22.12.1989.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 801, art. 813, art. 814, art. 948, art. 966 C.civ., Legea nr. 213/1998, art. 6 din Legea nr. 10/2001.

La termenul din data de 9.12.2008, pârâtul Municipiul Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes, motivat de faptul că prin modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 nu se mai face distincţie între imobilele preluate de stat cu sau fără titlu, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte nulitatea ofertei de donaţie, având în vedere că termenul general de prescriere prev. de Decretul nr. 167/1958 este de 3 ani, iar pentru violenţă şi vicii ascunse termenul este de 1 an, de la data când acestea au încetat. Nu este vorba de o nulitate absolută, ci de una relativă, iar oferta de donaţie s-a făcut sub imperiul unei legi seciale, ce deroga de la dispoziţiile dreptului comun. Nu poate fi vorba de o cauză ilicită şi imorală a donaţiei în ceea ce priveşte causa proxima şi causa remota. Autorii reclamanţilor au declarat în faţa notarului că sunt de acord să nu le mai fie comunicate dovezile de acceptare a donaţiei de către stat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115-art. 118 C.p.c.

La data de 22.01.2009, prin serviciul Registratură, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că oferta de donaţie a fost acceptată, în numele statului, de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, care are calitatea de donatar, potrivit art. 2 din Decretul nr. 478/1954, şi având în vedere şi art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, art. 4 şi art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, art. 123 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 şi art. 25 din Decretul nr. 31/1954.

Prin sentinţa civilă nr. 2881/21.04.2009 Judecătoria sectorului 4 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3, reţinând că acţiunea cu care a fost învestită este patrimonială, tinzându-se la dobândirea unui imobil, aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C.p.c.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, instanţa punând în vedere reclamanţilor să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv dacă înţeleg să supună analizei instanţei, ca şi capăt de cerere distinct, oferta de donaţie făcută de autorii lor, având în vedere că în cererea de chemare în judecată invocă lipsa elementului animus donandi. La termen reclamanţii, prin apărător, au precizat că nu înţeleg să formuleze ca şi capăt de cerere distinct constatarea nulităţii ofertei de donaţie făcută de autorii lor.

Or, în raport de această precizare orală a reclaman?ilor, precum ?i de faptul că în cererea de chemare în judecată ace?tia au solicitat constatarea nevalabilită?ii titlului de preluare ?i constatarea nulită?ii absolute a Deciziei administrative nr. 643/12.05.1977 prin care a fost acceptată oferta de dona?ie, instan?a a supus analizei sale numai motivele ce se circumscriu acestor două capete de cerere, fără a se pronun?a asupra existen?ei sau nu a inten?iei donatorilor de a gratifica ?i asupra caracterului licit sau ilicit al cauzei, elemente care se raportează la condi?iile de valabilitate ale ofertei de dona?ie.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

La data de 10.07.1957, autorii reclamanţilor au dobândit în proprietate exclusivă, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatulul de Stat al Raionului Oră?enesc Tudor Vladimirescu, cota indiviză de 50% din terenul situat în Bucureşti, Raionul Tudor Vladimirescu, împreună cu apartamentul de la parter.

Prin Oferta de donaţie autentificată de Notariatul de Stat al sectorului IV Bucureşti la data de 2.08.1976, reclamanţii au oferit spre donaţie Statului Român, reprezentat prin Consiliul Popular al sectorului IV Bucureşti, Comitetul Executiv, imobilul menţionat anterior, acceptarea urmând să fie făcută de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, în condiţiile prev. de Decretul nr. 478/10.12.1954, prin derogare de la dispoziţiile art. 814 C.civ., donatorii renunţând la comunicarea acceptării donaţiei de către donatar.

Prin Decizia nr. 634/12.05.1977 Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, Comitetul Executiv a acceptat oferta de donaţie făcută de autorii reclamanţilor, la data perfectării actului de donaţie, imobilul urmând să treacă în administrarea Întreprinderilor de construcţii, reparaţii şi administraţie locativă Vitan.

Analizând în acest context excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în întâmpinare, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că imobilul a fost oferit spre donaţie Statului Român, care a dobândit, astfel, calitatea de donatar. Faptul că acceptarea donaţiei s-a făcut, în numele statului, de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti, potrivit art. 2 din Decretul nr. 478/1954, nu poate conferi acestuia din urmă, calitatea de donatar, ci, aşa cum rezultă şi din formulare, pe aceea de mandatar care acţionează în numele şi pe seama donatarului.

Instanţa a respins ca neîntemeiată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 634/12.05.1977 pentru neîndeplinirea condiţiei de formă autentică, impusă de art. 813 şi art. 814 C.civ., imprescriptibilă extinctiv, potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Analizând sus?inerile reclaman?ilor cu privire la condi?iile de formă ale Deciziei administrative nr. 643/12.05.1977, instan?a a re?inut că, potrivit art. 813 ?i art. 814 C.civ. toate dona?iile se fac prin act autentic, acceptarea ofertei putând fi făcută ori în con?inutul actului, ori printr-un act autentic posterior. Ca atare, cele două texte legale impun ca ambele păr?i ale contractului să-?i manifeste consim?ământul în formă autentică, încălcarea acestei condi?ii ad validitatem fiind sanc?ionată cu nulitatea absolută a actului.

În cauză, numai oferta de dona?ie făcută de autorii reclaman?ilor a îndeplinit condi?ia formei autentice, decizia administrativă prin care aceasta a fost acceptată nefiind autentificată, a?a încât instan?a urmează să analizeze în ce măsură între păr?i a luat na?tere un contract de dona?ie valabil sub aspectul condi?iilor de formă.

În acest sens, analizând con?inutul Decretului nr. 478/1954, în temeiul căruia a fost acceptată oferta de dona?ie, instan?a constată că acesta nu instituie derogări de la condi?iile de formă prevăzute de art. 813 ?i art. 814 C.civ., ci prevede numai organele, institu?iile sau organiza?iile de stat competente să accepte o dona?ie, în func?ie de obiectul sau scopul acesteia.

În acela?i timp, art. 9 din Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea ?i func?ionarea Notariatului de Stat, în vigoare atât la momentul formulării ofertei de dona?ie, cât ?i la momentul acceptării acesteia, prevedea că, în afară de notariatele de stat, comitetele executive ale sfaturilor populare comunale sau oră?ene?ti din localită?ile unde nu func?ionează notariate de stat pot autentifica înscrisuri cuprinzând conven?ii până la 3.000 lei, cu excep?ia acelora care au ca obiect dona?iile de orice fel, constituirile de ipoteci ?i transmisiunile de terenuri sau clădiri.

În consecin?ă, chiar ?i în acea perioadă, inten?ia legituitorului a fost, în opinia instan?ei, aceea de a păstra dispozi?iile imperative ale Codului civil în ceea ce prive?te condi?iile de formă ale dona?iei, aceasta neputând lua na?tere în mod valabil decât dacă consim?ământul păr?ilor, chiar manifestat la momente diferite, a îmbrăcat forma autentică. Mai mult, autentificarea actelor importante din punct de vedere juridic, cum sunt dona?iile, constituirile de ipoteci ?i transmisiunile de terenuri sau clădiri au rămas atributul exclusiv al notarului, comitetele executive ale sfaturilor populare comunale sau oră?ene?ti neavând această competen?ă nici măcar în localită?ile unde nu func?ionau notariate de stat.

În raport de toate aceste aspecte, instan?a a admis capătul de cerere având ca obiect constatarea nulită?ii absolute a Deciziei administrative nr. 634/12.05.1977 prin care a fost acceptată oferta de dona?ie făcută de autorii reclaman?ilor, constatând că aceasta nu îndepline?te condi?iile de formă prev. de art. 813 ?i art. 814 C.civ.

În ceea ce prive?te capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilită?ii titlului de preluare reprezentat de Decretul nr. 478/1954, instan?a a avut în vedere că, prin art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.2989, a fost instituită o prezum?ie legală de preluare abuzivă a imobilelor în temeiul acestui act normativ. Astfel, de?i acest decret nu era, în opinia instan?ei, neconstitu?ional, el a reprezentat acoperirea juridică a unor abuzuri constând în obligarea proprietarilor, la a ceda, cu titlu gratuit, drepturile lor, în favoarea statului ?i a diferitelor institu?ii de stat. Chiar ?i în această situa?ie, a recunoa?terii, prin lege, a caracterului abuziv al preluării, instan?a apreciază că nu este lipsit de interes un capăt de cerere având un astfel de obiect, de vreme ce, în jurisprunden?a sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, constatarea, de către o instan?ă, a caracterului ilegal al preluării bunului, confirmată de instan?ele superioare, are ca efect, recunoa?terea, indirect ?i retroactiv, a dreptului de proprietate, cu consecin?a aplicării garan?iilor prev. de art. 1 Protocolul 1 la Conven?ia Europeană a Drepturilor Omului (Filipescu c. României, 30.09.2008, Gingis c. României, 4.11.2008). Pentru aceste aspecte, instan?a a admis ?i capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilită?ii titlului de preluare reprezentat de Decretul nr. 478/1954.

Domenii speta