Cererea în anulare

Sentinţă civilă 1367 din 05.06.2012


Cererea în anulare introdusa potrivit art.8 din O.G. 5/2001 este inadmisibila atâta timp cât priveste o debitoare pentru care se invoca aspectul ca dintr-o eroare de tehnoredactare a fost trecut un alt nume al societatii (dosar fond), în realitate fiind una si aceeasi societate, cea indicata pe parcursul solutionarii cererii în anulare si fata de care sa se pronunte sentinta irevocabila

Prin cererea introdusa la aceasta instanta si înregistrata la nr.1514/292 din 04 mai 2012 creditoarea S.C. cu sediul în Rosiorii de Vede, în contradictoriu cu debitoarea SC cu sediul în Pitesti, a solicitat anularea Sentintei civile nr.766 din 03.04.2012 a Judecatoriei Rosiorii de Vede, pe care o considera netemeinica si nelegala.

În motivarea cererii creditoarea a aratat ca între parti s-au desfasurat raporturi comerciale prin vânzarea-cumpararea unor produse, respectiv biscuiti, pentru care au fost emise mai multe facturi care au fost însusite de debitoare. A dovedit ca acea creanta de 35.000 lei este certa, lichida si exigibila fata de continutul facturilor care, desi poarta semnatura si stampila debitoarei, nu au fost avute în vedere de instanta de fond; considera ca s-a strecurat o eroare în sensul ca suma totala de 35.000 lei a fost recunoscuta de debitoare care a eliberat bilete la ordin si file CEC; chiar daca prin acest mod de plata debitoarea nu a avut lichiditati nu atesta faptul ca nu a recunoscut debitul ci doar ca la momentul intrarii la plata biletelor la ordin  nu avea sumele necesare în cont pentru a acoperi marfa ridicata; relatiile comerciale dintre parti s-au desfasurat în conformitate cu prevederile contractuale,  în sensul ca s-a livrat de catre creditoare o cantitate de biscuiti, urmând ca debitoarea sa le achite facturile în termen de 30 de zile; în declaratia data în fata organelor de urmarire penala administratorul societatii debitoare a recunoscut debitul.

În drept au fost invocate dispoz. OG nr.5/2001, iar în dovedire au fost anexate înscrisuri, în copie xerox, certificate „ conform cu originalul”.

La termenul din 22 mai 2012, aparatorul creditoarei a învederat instantei ca s-a tehnoredactat denumirea societatii debitoare în mod gresit în cererea de chemare în judecata, motiv pentru care instanta a dispus rectificarea citativului din aplicatia Ecris a denumirii debitoarei.

A fost atasat dosarul cu nr. 630/292/2012, în care s-a pronuntat Sentinta civila nr.766/03.04.2012 a Judecatoriei Rosiorii de Vede, a carei anulare se solicita.

Analizând actele si lucrarile de la dosar instanta a retinut urmatoarele.

Prin sentinta civila nr. 766 din 03.04.2012 a Judecatoriei Rosiorii de Vede s-a admis, în parte, cererea creditoarei SC cu sediul în Rosiorii de Vede, a fost somata pârâta–debitoare SC cu sediul în Pitesti sa-i plateasca suma de 9.681,92 lei, reprezentând contravaloare marfa livrata potrivit facturii nr. 8261414/15.04.2011, în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonante.

Întrucât actiunea în anulare dedusa judecatii se solicita a fi pronuntata în contradictoriu cu alta societate, pentru care nu exista o sentinta civila având ca obiect somatie de plata, instanta, potrivit art.112 Cod procedura civila, instanta a admis exceptia invocata din oficiu privind inadmisibilitatea cererii în anulare, pe care a respins-o pentru acest motiv