Tâlhărie

Sentinţă penală 108 din 18.04.2012


 Art. 211 al. 1 si 2 lit.b si c si alin,21 lit.a  Cod penal . Faptele inculpatilor care, prin folosirea violentei, au deposedat, în timpul noptii si într-un loc public, partea vatamata de telefonul mobil si o suma de bani în contul unei datorii pe care partea vatamata o avea la unul dintre inculpati.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Rosiorii de Vede, judetul Teleorman, nr.1508 din data de 15.07.2011, înregistrat la aceasta instanta la nr.2995 din data de  18.07.2011 , au fost trimisi în judecata, în stare de arest preventiv, inculpatii V.M. si V.V., pentru savârsirea infractiunii de tâlharie, prevazuta de art.211, alin.1 si 2 , lit.b si c si alin.21, lit.a Cod penal cu aplicarea art. 99 si urmat. Cod penal.

Din analiza mijloacelor de proba administrate în faza de urmarire penala, coroborate cu declaratiile partilor si cu probele administrate în faza cercetarii judecatoresti, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt :

La data de 27.06.2011, partea vatamata M.M. s-a adresat cu plângere Politiei municipiului Rosiorii de Vede, sesizând faptul ca la aceeasi data, în jurul orelor 2230, în timp ce se afla în fata unui bar din municipiul Rosiorii de Vede, prin violente si amenintari a fost deposedat de telefonul mobil marca Nokia pe care îl avea în mâna,  de catre inculpatul V.M.  si de suma de 120 lei de catre inculpatul V.V..

La data de 07.07.2011, Politia municipiului Rosiorii de Vede s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul ca numitii M. P., T. M., C. C., V. M., M. D. si S. V. au împiedicat organele de urmarire penale sosite la locuinta celor doi inculpati sa îndeplineasca procedura de citare si conducerea la sediul politiei a celor doi inculpati în vederea aducerii la cunostinta a învinuirii si audierii acestora.

În urma cercetarilor s-a stabilit ca în urma cu aproximativ o luna, partea vatamata M. M. a achizitionat de la inculpatul V. V. un telefon mobil marca Nokia 6300, pentru care a platit suma de 80 lei, ulterior constatând ca telefonul nu functioneaza, inculpatul zicându-i ca o sa-i dea un alt telefon mobil sau o sa-i returneze banii.

Cu aproximativ 10 zile în urma, fara a putea preciza data exacta, partea vatamata s-a întâlnit cu inculpatul V. V. la o discoteca, acesta i-a aratat un telefon marca Nokia 6300 pe care zicea ca îl are de vânzare, partea vatamata cumparându-l cu suma de 200 de lei, stabilind ca partea vatamata sa-i dea banii când va avea iar  ca data limita ziua de 27.06.2011. Ulterior, partea vatamata s-a gândit sa-l amâne pe inculpat întrucât acesta îi mai vânduse un telefon defect. Partea vatamata precizeaza ca tatal sau s-a angajat sa-i achite contravaloarea telefonului la data de 27.06.2011.

La data de 27.07.2011, în jurul orei 2200, partea vatamata se afla la un bar din municipiul Rosiorii de Vede, unde juca la aparatele de jocuri de noroc, lucru confirmat de catre martori iar în jurul orei 2230, în bar a intrat inculpatul V. V.  si fratele acestuia,V. F., în vârsta de 13 ani si i-a solicitat partii vatamate sa-l însoteasca afara din bar, întrucât avea ceva de discutat. Acesta s-a ridicat de la aparatul de jocuri de noroc, nu înainte de a-l ruga pe prietenul sau M. M. sa-i ridice banii de la bar, respectiv suma de 120 lei, suma pe care, înainte de a ajunge la poarta acesta i-a înmânat –o si l-a însotit pe inculpatul V. V. pe terasa barului unde, dupa o scurta discutie cu acesta, a venit din strada inculpatul V. M.  care, pe un ton rastit i-a zis „Ma mai minti tu mult ?”. Imediat, inculpatul V.M. l-a lovit cu palma peste obrazul stâng, iar partea vatamata a scos din buzunar telefonul mobil marca Nokia 6300 de culoare negru cu argintiu si a telefonat tatalui sau cerându-i sa aduca banii pe telefon. În timp ce vorbea la telefon, inculpatul V. M . l-a lovit cu pumnul în obrazul stâng,iar inculpatul V. V.  l-a lovit cu pumnul în zona cefei  în timp ce partea vatamata era tinuta de gât si brat de catre celalalt inculpat si dusa catre iesirea din terasa barului. În aceste împrejurari, în timp ce partea vatamata era imobilizata, inculpatul V. M. i-a luat din mâna telefonul mobil, iar inculpatul V. V.  i-a bagat mâna în buzunar si i-a sustras suma de 120 lei.  Inculpatul V. M. a înmânat inculpatului V. V.  telefonul mobil, acesta din urma zicându-i ca telefonul ce îi fusese luat reprezinta dobânda pentru datoria pe care partea vatamata o avea fata de inculpat si dupa ce a scos cartela telefonica din telefon, l-a bagat în buzunar, dupa care cei doi inculpati au plecat cu autoturismul marca BMW, proprietatea inculpatului V. M., care are în componenta numarului de înmatriculare literele XOA.

Dupa ce partea vatamata a reclamat la politie cele întâmplate, agenti ai politiei împreuna cu partea vatamata au mers la domiciliile inculpatilor, carora le-a solicitat sa restituie partii vatamate telefonul mobil si suma de 120 lei, sustrase, ocazie cu care inculpatul V. M. a predat telefonul mobil sustras de la partea vatamata, declarând totodata ca inculpatul V. V. nu este la domiciliu si nu doreste sa mearga la politie pentru audieri. La domiciliul inculpatilor a venit si tatal partii vatamate M. G., care a achitat suma de 150 lei pentru telefonul mobil luat de catre partea vatamata de la inculpatul V. V., fara a sti ca acesta din urma îi luase partii vatamate suma de 120 lei.

Ulterior, la sediul politiei s-a prezentat tatal inculpatilor, care a restituit partii vatamate suma de 120 lei, sustrasa de catre inculpatul V. V. de la partea vatamata.

Dupa ce a plecat de la sediul politiei, partea vatamata a fost oprita de catre varul inculpatului V.M. si V. M., care i-au cerut sa-si retraga plângerea întrucât ei renunta la datorie, înmânându-i suma de 150 lei, pe care tatal partii vatamate o predase inculpatului V. M., reprezentând contravaloarea telefonului marca Nokia 6303. Partea vatamata a predat aceasta suma organelor de politie pentru a fi predata inculpatului V. M. dar acesta, la rândul sau, a refuzat primirea banilor.

Cu ocazia efectuarii cercetarii la fata locului la barul situat in municipiul Rosiorii de Vede, au fost ridicate pe suport optic DVD imaginile surprinse de camerele de luat vederi, ocazie cu care au fost identificati în imaginile surprinse inculpatii V. M. si V. V. , când o loveau pe partea vatamata.

Partea vatamata a fost prezentata la S.M.L Teleorman, în vederea efectuarii unei constatari medico-legale , ocazie cu care i s-a eliberat certificatul medico – legal nr.1227/B/28.06.2011 din care a  rezultat ca prezenta leziuni de violenta ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur ce pot data din data de 27.06.2011 si au necesitat pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale.

În legatura cu telefonul mobil sustras partii vatamate de catre inculpatul V. M.  s-a precizat ca acesta este un telefon marca Nokia 6300, proprietatea partii vatamate si nu este telefonul pe care inculpatul V. V. îl vânduse anterior contra sumei de 200 lei si pe care partea vatamata nu-i daduse banii.

Initial, inculpatii nu au recunoscut ca au sustras de la partea vatamata telefonul Nokia 6300 si suma de 120 lei, sustinând ca aceste bunuri au fost sustrase de catre fiul cel mic al inculpatului V. M. , respectiv V. F. , în vârsta de 13 ani, astfel ca s-a dispus neînceperea urmaririi penale, întrucât fapta nu a fost savârsita de catre acesta.

Ulterior  inculpatii au revenit asupra declaratiilor date initial si au recunoscut în totalitate faptele savârsite, respectiv ca în seara zilei de 27.06.2011, în jurul orei 2230, prin folosirea violentei, au deposedat partea vatamata de telefonul mobil si suma de 120 lei, în contul datoriei de 200 lei pe care partea vatamata o avea la inculpatul V. V. .

Situatia de fapt expusa mai sus rezulta din coroborarea ansamblului probator administrat în faza de urmarire penala, respectiv declaratiile inculpatilor, care au recunoscut faptele savârsite cu declaratiile martorilor audiati, precum si declaratia partii vatamate, planse fotografice, proces verbal de cercetare la fata locului.

Fiind audiata, partea vatamata a aratat ca prejudiciul este de 270 lei, dar întrucât acesta a fost recuperat în totalitate, nu se constituie parte civila în cadrul procesului penal. Audiata în faza de judecata, partea vatamata M. M. G. a declarat ca nu îsi mentine declaratiile date în faza de urmarire penala, acestea nu sunt reale deoarece au fost date sub amenintarile politistilor, faptele nu s-au întâmplat în modalitatea aratata de acesta la momentul audierii.

Tot cu ocazia audierii, în faza de judecata, inculpatii si martorii din rechizitoriu si-au schimbat declaratiile relatând o alta situatie de fapt decât cea consemnata la urmarirea penala. Ambii inculpati au sustinut ca atât declaratiile anterioare, cât si cele de  recunoaste, au fost facute ca urmare a constrângerii exercitate de catre organele de politie.

Fata de probele administrate atât în faza de urmarire penala cât si în faza de judecata, se apreciaza ca s-a facut dovada savârsirii faptelor de catre inculpati, acestia nu au elemente care sa justifice schimbarea declaratiilor date la urmarirea penala, atunci când au recunoscut comiterea faptelor. Instanta nu poate primi motivarea data de inculpati , de partea vatamata si de martorii audiati în instanta în sensul ca au dat declaratii sub presiunea si amenintarea politistilor, declaratiile acestora date la politie corespund cu cele date la parchet, la dosar nu exista dovezi cu privire la actele de violenta mentionate. Astfel este considerata ca fiind corespunzatoare realitatii situatia relatata de participantii din prezenta cauza în faza de urmarire penala si care se coroboreaza partial cu cele declarate în fata instantei.

În consecinta instanta a apreciat ca, în drept, faptele comise de inculpati întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de tâlharie, prevazuta de art.211, alin.1 si 2 lit.b si c si alin 21, lit.a Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, pentru inculpatul Vasile Marian precum si ale infractiunii de tâlharie, prevazuta de art.211, alin.1 si 2, lit.b si c si alin.21, lit.a Cod penal cu aplicarea art. 99 si urmat. Cod penal , pentru inculpatul V. V. .

La alegerea si individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatilor, instanta a tinut seama de gradul de pericol social al faptelor comise, determinat de circumstantele reale ale producerii acestora, astfel cum au  fost analizate mai sus, retinându-se relatia dintre partea vatamata si inculpatul minor care au avut neîntelegeri pornind de la vânzarea unui telefon mobil, dar si de circumstantele personale ale inculpatilor  care au avut o pozitie oscilanta cu privire la recunoasterea faptelor, nu au antecedente penale, inculpatul V. V. fiind minor la data savârsirii faptei .

S-a apreciat astfel ca scopul coercitiv si preventiv al pedepselor aplice celor doi inculpati poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum coborât sub minimul prevazut de legea penala cu retinerea circumstantelor atenuante prevazute de art. 74 lit.a – 74 lit.b, respectiv lit. c  Cod penal si a caror executare sa fie realizata în conditiile art. 861 Cod penal. Pentru inculpatul major s-a retinut circumstanta agravanta prevazuta de art. 75 lit. c Cod penal, respectiv savârsirea infractiunii împreuna cu inculpatul minor.

S-au interzis inculpatilor drepturile prevazute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit. b Cod penal, în conditiile art. 71 Cod penal, pentru inculpatul minor masura urmând a  fi aplicata începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani.

În temeiul dispozitiilor legale mai sus mentionate inculpatul V. M. a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani închisoare, s-a fixat un termen de încercare de 6 (sase) ani, conform art. 862 Cod penal pe durata caruia inculpatul se va supune masurilor de supraveghere, prevazute de art. 863 Cod penal .

Pentru inculpatul V. V. s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 99 si urmatoarele cod penal aplicându-se o pedeapsa de 2 ani închisoare,  s-a fixat un termen de încercare de 3 ani, conform art. 110 Cod penal, pe durata caruia,  pâna la împlinirea vârstei de 18 ani, în baza art.1101 alin.1 Cod penal, a fost încredintata supravegherea acestuia mamei sale, C.C.. Conform art.1101 Cod penal, dupa împlinirea vârstei de 18 ani, pe durata termenului de încercare, inculpatul V. V. se va supune masurilor de supraveghere prevazute de art. 863 Cod penal :

S-a atras atentia inculpatului major asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal  în conditiile art. 864 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere si în baza art.1101 alin.2 si 3 Cod penal, asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal  în conditiile art. 864 Cod penal privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere

În baza art. 71 alin.5 Cod penal , pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus perioada retinerii si arestarii preventive a  inculpatilor conform ordonantelor emise de Politia Rosiorii de Vede în data de 07 iulie 2011 si a mandatelor de arestare preventiva nr. 22/J/08 iulie 2011 si nr.23/J/08 iulie 2011 emise de Judecatoria Rosiorii de Vede,  de la data de  07 iulie 2011 si pâna la data de 26 iulie 2011.

În baza art. 346 Cod procedura penala instanta a luat act ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila în procesul penal si conform art.191 Cod procedura penala a obligat pe fiecare inculpat sa plateasca statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 500 lei.