Infractiuni prev. de art. 215 al. 1 si al. 3 C.p., art. 291 C.p

Sentinţă penală 1754/2012 din 08.05.2012


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

 SENTINŢA PENALĂ NR. 1754/2012

Şedinţa publică de la 08 Mai 2012

 Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE: A.P.

Grefier: I.D.

 

Pe rol pronunţarea în cauza penală privind pe inculpata S.M.I. având ca obiect infr. prev. de art. 215 al. 1 si al. 3 C.p., art. 291 C.p., cu aplic. art. 33 lit. a C.p., pe inculpata C (D.) C.A., având ca obiect infr. prev de art. 26 C.p. rap. la art. 215 al. 1 si al.3 C.p., cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., toate cu aplic art. 33 lit.a C.p., şi pe părţile civile CEC BANK - Sucursala Pitesti si SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA.

La apelul nominal făcut în şedinţa  publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publica din data de 24.04.2012, iar susţinerile părţilor prezente şi concluziile reprezentantei parchetului sunt consemnate in încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integranta din prezenta sentinţa, instanţa dispunând amânarea pronunţării la data de 03.05.2012 şi apoi la data de astăzi, la care deliberează si hotărăşte următoarele:

INSTANŢA,

Constată că la data de 04.02.2009 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti rechizitoriul nr. 1191/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, prin care au fost trimise în judecată, în stare de libertate, inculpatele S.M.I., pentru infr. prev de art. 215 alin. 1 şi 3 C.p. şi de art. 291 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p., respectiv Colibei (Dogaru) Cristina Angelica, pentru infr. prev. şi ped. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1 şi 3 C.p. şi de art. 290 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 2 şi art. 33 lit. a C.p.

Faptele descrise în rechizitoriu constau în esenţă în următoarele: în cursul lunii decembrie 2005 inculpata S.M.I. a solicitat şi obţinut de la CEC – Sucursala Piteşti un credit de nevoi personale în sumă de 11.000 lei, folosind adeverinţa de salariu nr. 130/19.12.2005 şi o copie de pe contractul individual de muncă nr. 6/12.08.2005, întocmite în fals.

În cursul lunii decembrie 2005, inculpata C (D.) C.A., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat adeverinţa de salariu nr. 91/12.12.2005, respectiv 130/19.12.2005, precum şi copiile contractelor individuale de muncă nr. 4/2005 şi 6/2005, înlesnind cu intenţie învinuitei D.G.V. (pentru care prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor) şi inculpatei S.M.I. obţinerea unor credite pentru nevoi personale.

Cauza a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 753/08.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, prin care s-a dispus condamnarea inculpatei S,M,I la pedeapsa închisorii de 4 luni pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin 1 şi 3 Cp cu aplic. art. 74 lit. a şi c Cp şi art. 76 lit. e Cp., respectiv la pedeapsa  închisorii de 2 luni pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 291 teza 2 Cp  cu aplicarea art. 74 lit. a şi c Cp  şi art. 76 lit e Cp .

În baza art. 33 lit, a Cp şi art. 34 lit, b Cp, s-a aplicat inculpatei S.M.I.  pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare, iar în baza art. 81 Cp şi art. 71 alin, 2 şi alin 5 Cp s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni .

Totodată, inculpata C (D.) C.A., a fost condamnată la pedeapsa  închisorii de 1 an pentru comiterea infracţiunii  prev. de art. 26 Cp rap. la art. 215 alin. 1 şi 3 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, respectiv la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea  infracţiunii prev. de art. 290 Cp cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp .

În baza art. 33 lit. a Cp şi art. 34 lit. b Cp, s-a aplicat inculpatei C (D.) C.A., pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, iar în baza art. 81 Cp şi art. 71 alin. 2 şi alin. 5 Cp s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani.

Pe latură civilă, s-a admis acţiunea civilă a părţii civile CEC Bank –Sucursala Piteşti şi s-a dispus obligarea inculpatei S.M.I. la plata către partea civilă a sumei de 10029.64 lei, compusă din următoarele sume: sold credit: 8596.98 lei, dobândă curentă: 1309.53 lei  şi dobândă restantă pentru acelaşi credit: 123.13 lei.

S-a admis acţiunea civilă a părţii civile SC Groupama Asigurări si a fost obligată inculpata C (D.) C.A., la plata către partea civilă a sumei de 8919, 25 lei reprezentând daune materiale .

În baza art. 348 Cpp, s-au desfiinţat înscrisurile reprezentând adeverinţe de salariu nr. 130/19.12.2005 şi nr. 91/12.12.2005 şi contractele de muncă nr. 4 din 05.07.2005 şi nr. 6 din 12.08.2005.

Impotriva acestei sentinţe au fost declarate recursuri, de către partea civilă CEC BANK, respectiv de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Partea civilă CEC BANK a declarat recurs doar sub aspectul laturii civile, criticând în esenţă sentinţa sub aspectul neacordării în totalitate a sumei solicitată pe latură civilă (f. 4-5 dos. recurs).

  Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a declarat recurs doar sub aspectul laturii penale (f. 3, 16-18 dos. recurs), invocând două motive: 1) în mod greşit prima instanţă a făcut o aplicare generică a disp. art. 41 alin. 2 Cod penal, fără a indica în concret drepturile ce li se vor interzice inculpatelor, astfel încât ar rezulta că sunt interzise toate drepturile prev. de art. 64 Cod penal; or, dispunând condamnarea inculpatelor S.M.I. respectiv C (D.) C.A., la 4 luni închisoare, respectiv la 1 an închisoare,  în condiţiile art. 81 Cod penal, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal să suspende executarea pedepselor accesorii; 2) instanţa de fond a reţinut pentru inculpata S.M.I. circumstanţele atenuante prev. de art.74 lit. a şi c Cod penal, coborând pedepsele sub limitele prevăzute de lege, dar în cauză sunt aplicabile succesiv cauze de agravare (concursul de infracţiuni) şi cauze de atenuare, astfel încât instanţa ar fi trebuit să stabilească o pedeapsă în considerarea tuturor acestor cauze; or, instanţa de fond a anihilat efectele cauzelor de agravare, dând eficienţă maximă circumstanţelor atenuante; se impune reconsiderarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatei S.M.I., în sensul majorării lor, iar în privinţa ambelor inculpate, aplicarea art. 861 Cod penal ca modalitate de executare a pedepsei.

În şedinţa publică din 20.09.2011 a Curţii de Apel Piteşti, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a precizat în mod expres că recursul Parchetului a fost formulat în favoarea inculpatelor, motivând că în mod greşit le-au fost interzise acestora drepturile prev. de art. 64 Cod penal, în condiţiile în care corect ar fi fost să le fie interzise doar pe cele prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. C penal, iar în legătură cu celelalte aspecte, reprezentantul Parchetului a apreciat că hotărârea este legală şi temeinică (f. 40 dos. recurs).

Prin decizia penală nr. 1016/R/28.09.2011, instanţa de recurs a admis ambele recursuri, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Piteşti, în esenţă pe motiv că există o contradicţie evidentă între considerentele hotărârii, pe latura penală a cauzei, care vizează larg şi nuanţat activitatea infracţională a învinuitei D.G.V. care nu a fost însă trimisă în judecată prin rechizitoriu, şi mai puţin a inculpatei C (D.) C.A. care a fost condamnată.

Contradicţia rezultă mai ales şi din motivarea pe latură civilă a cauzei, care vizează constituirea ca parte civilă tot a persoanei netrimisă în judecată, instanţa obligând însă la achitarea prejudiciului pe inculpata C (D.) C.A.. Este contradicţie evidentă sub ambele laturi între considerentele sentinţei, care vizează în primul rând pe învinuita D.G.V., netrimisă în judecată, şi dispozitivul sentinţei, prin care este condamnată şi obligată pe latură civilă inculpata C (D.) C.A..

Instanţa de recurs a arătat că se impune a se aprecia cu ocazia rejudecării asupra aplicării sau nu a art. 41 alin. 2 Cod penal pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune reţinută în sarcina inculpatei C (D.) C.A., urmând a se pune în discuţie o eventuală schimbare de încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina acesteia, în sensul înlăturării art. 41 alin. 2 cu privire la ambele infracţiuni.

Totodată, se impune analizării pe latură civilă a legalităţii obligării inculpatei C (D.) C.A.,, ca şi complice la infracţiunea săvârşită de autorul S.M.I., la o altă sumă decât cea însuşită de autor (contract de creditare nr. 951980/27.12.2005), pentru care acesta a fost trimis în judecată.

In fine, a stabilit că urmează a se analiza legalitatea şi temeinicia acţiunii civile a părţii civile CEC BANK SA faţă de inculpata S.M.I., în legătură cu contractul de credit nr. 951980/27.12.2005, precum şi faţă de inculpata C (D.) C.A. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune săvârşită în calitate de autor de prima inculpată.

În vederea rejudecării, cauza a fost reînregistrată la data de 26.10.2011 pe rolul Judecătoriei Piteşti.

Părţile civile au făcut precizări referitoare la cuantumul pretenţiilor civile solicitate, respectiv la natura acestor pretenţii.

A fost audiat martorul F.S. propus prin rechizitoriu şi s-au depus noi înscrisuri.

Inculpata S.M.I. s-a prezentat la judecată şi şi-a exercitat dreptul de a nu da declaraţie. Totodată, inculpata C (D.) C.A., nu s-a prezentat la judecată, fiind reprezentată de avocat ales.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată, se reţine următoarea situaţie de fapt:

1. Intre partea civilă CEC Bank şi inculpata S.M.I. s-a încheiat contractul de credit nr. 951980/27.12.2005 pentru suma de 11.000 lei.

Pentru obţinerea acestui credit, inculpata S.M.I. a prezentat la bancă, la data de 23.12.2005, adeverinţa de salariu nr. 130/19.12.2005 emisă de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti pe numele său, respectiv contractul de muncă nr. 6/12.08.2005 încheiat de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, înregistrat sub nr. 40811/12.08.2005 la Inspectoratul teritorial de Muncă Argeş.

Ambele acte menţionate, care atestau în mod nereal calitatea inculpatei S.M.I. de angajat al SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, au fost întocmite în fals de către inculpata C (D.) C.A., pentru ca prima inculpată să poată obţine pe baza lor creditul menţionat.

2. Intre partea civilă CEC Bank şi numita D.G.V. s-a încheiat contractul de credit nr. 951759/16.12.2005 pentru suma de 11.000 lei.

Pentru obţinerea acestui credit, numita D.G.V. a prezentat la bancă adeverinţa de salariu nr. 91/12.12.2005 emisă de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti pe numele său, respectiv contractul de muncă nr. 4/05.07.2005 încheiat de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL, înregistrat sub nr. 39118/05.07.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş.

Ambele acte menţionate, care atestau în mod nereal calitatea numitei D.G.V. de angajat al SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL, au fost întocmite în fals de tot de către inculpata C (D.) C.A., pentru ca numita D.G.V. să poată obţine pe baza lor creditul menţionat.

Ratele stabilite conform celor două contracte de credit nu au fost achitate la timp de către titularele creditelor, astfel încât partea civilă CEC Bank SA a calculat la ratele scadente, cuprinzând dobânda contractuală, şi penalităţi de întârziere.

Prejudiciul cauzat părţii civile CEC Bank în urma încheierii contractului de credit nr. 951980/27.12.2005 având ca titulară pe inculpata S.M.I., s-a ridicat la data de 19.03.2008 la suma de 9.585,00 lei. Prejudiciul produs acestei părţi civile, rămas neacoperit până la acest moment, este în suma totală de 8.077,99 lei, conform precizărilor părţii civile în cauză care a solicitat obligarea inculpatei S.M.I. la plata acestei sume.

Prejudiciul cauzat aceleiaşi părţi civile în urma încheierii contractului de credit nr. 951759/16.12.2005, având ca titulară pe numita C.G.V., s-a ridicat la suma de 9.798,00 lei, calculat până la data de 19.03.2008. La data de 17.04.2007 acestei părţi civile i-a fost însă acoperit integral prejudiciul, prin plata sumei de către societatea de asigurări SC Asiban SA (actualmente SC Groupama Asigurări SA), care a comunicat că suma totală pe care o solicită de la ambele inculpate, ca parte civilă în procesul penal, este de 8.543,05 lei.

Situaţia de fapt rezultă din conţinutul celor două adeverinţe de salariat şi a celor două contracte de muncă întocmite în fals folosite la încheierea contractelor de credit sus-menţionate, din conţinutul celor două contracte de credit, precum şi a tuturor celorlalte acte care au stat la baza acordării creditelor (f. 32-53 d.u.p.), coroborate cu adresa nr. 11589/13.06.2007 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, în care se arată că numita D.G.V. şi inculpata S.M.I. nu figurează în evidenţele instituţiei ca fiind angajate cu contract individual de muncă la SC D & B PROSPER DISTRIBUTION 2004 SRL (f. 59 d.u.p.).

Din declaraţiile martorului F.S. rezultă că cele două titulare ale creditelor sus-menţionate nu au fost niciodată angajate ale societăţii menţionate în adeverinţele de salariat şi în contractele de credit întocmite în fals, aceste acte nefiind emise de societate. (f. 67-70 d.u.p.).

Aceste probe se coroborează cu aspectele rezultate din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică grafică nr. 54515/29.01.2007 întocmit de IPJ Argeş-Serviciul Criminalistic, din ale cărei concluzii rezultă că scrisul cu care au fost completate rubricile adeverinţelor de salariu nr. 91/12.12.2005, nr. 130/19.12.2005, precum şi menţiunea „conform cu originalul”, şi semnăturile depuse în dreptul menţiunii pe copiile contractelor individuale de muncă, înregistrate la ITM Argeş sub nr. 39118/05.07.2005 şi nr. 40811/12.08.2005, au fost executate de inculpata C (D.) C.A., (f. 14-25 d.u.p.).

De altfel, şi inculpata C (D.) C.A. a declarat în cursul urmăririi penale că îşi însuşeşte concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică, menţionând că a completat în fals atât adeverinţele de salariat nr. 91/12.12.2005 şi nr. 130/19.12.2005, cât şi contractele individuale de muncă înregistrate la ITM sub nr. 39118/05.07.2005 şi nr. 40811/12.08.2005, în baza cărora s-au acordat cele două credite de către CEC- Sucursala Piteşti (f. 87-91 d.u.p.).

Deşi s-a apărat iniţial în sensul că documentele pe care le-a folosit la bancă pentru obţinerea creditului, înmânate de inculpata C (D.) C.A.,, ar fi fost legale (f. 97 d.u.p.), ulterior inculpata S.M.I. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor şi că beneficiara sumei obţinute ca şi credit în baza actelor false a fost chiar prima inculpată (f. 94-95 d.u.p.).

Instanţa nu poate reţine apărările inculpatelor S.M.I. şi C (D.) C.A., în esenţă în sensul că prima nu a ştiut că actele prezentate băncii erau false, că nu s-a uitat pe ele pentru a şti despre ce acte era vorba, că avea încheiat cu SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL un contract de colaborare despre care credea că este înregistrat (f. 38-39 dos. inst. nr. 2424/280/2009 si f. 33 dos.nr.  2424/280/2009*), respectiv în sensul că ambele inculpate, surori între ele, precum şi cu numita D.G.V., ar fi avut reprezentarea eronată în sensul că adeverinţele de salariu şi contractele de muncă urmau să aibă o acoperire legală (f. 181-183 dos. inst. nr. 2424/280/2009).

Dincolo de faptul că aceste susţineri sunt contradictorii faţă de cele din cursul urmăririi penale, ele nu se coroborează nici cu declaraţiile martorului F.S. ori cu alte probe administrate, după cum nu s-a putut prezenta, cel puţin pentru inculpata S.M.I., vreo minimă dovadă a faptului că ar fi avut vreun contract de colaborare cu societatea menţionată în antetul actelor false folosite pentru obţinerea creditului.

3. Între partea civilă CEC Bank şi inculpata C (D.) C.A. s-a încheiat contractul de credit nr. 951045/22.12.2005.

Acest contract şi modul/împrejurările în care a fost încheiat nu au făcut însă obiectul cercetărilor în dosar, iar instanţa nu a fost sesizată cu judecata vreunei infracţiuni legate de obţinerea acestui credit. Partea civilă CEC Bank Sa a solicitat despăgubiri civile şi în legătură cu acest din urmă contract, cerere ce urmează a fi analizată odată cu analiza laturii civile  a cauzei.

Faţă de situaţia de fapt expusă, instanţa constată că fapta inculpatei S.M.I. care în decembrie 2005 a obţinut de la partea vătămată –civilă CEC Bank-Sucursala Piteşti un credit în cuantum de 11.000 lei RON pe baza unor acte false (adeverinţa de salariu nr. 130/19.12.2005 emisă de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti pe numele său, respectiv contractul de muncă nr. 6/12.08.2005 încheiat de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, înregistrat sub nr. 40811/12.08.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş), aspecte pe care inculpata le cunoştea, nefiind angajata societăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C.pen.

Totodată, folosirea de către aceeaşi inculpată cu această ocazie, pentru obţinerea creditului, a celor două acte false,  întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C.pen.

Fapta inculpatei C (D.) C.A.,, constând în ajutorul dat, în decembrie 2005, inculpatei S.M.I. la încheierea contractului de credit nr. 951980/27.12.2005, prin procurarea celor două acte false folosite pentru inducerea în eroare a băncii (adeverinţa de salariu nr. 130/19.12.2005 emisă de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti pe numele său, respectiv contractul de muncă nr. 6/12.08.2005 încheiat de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, înregistrat sub nr. 40811/12.08.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş), respectiv numitei D.G.V. la încheierea contractului de credit nr. 951759/16.12.2005, prin procurarea celorlalte două acte false folosite de acesta din urmă la pentru inducerea în eroare a băncii (adeverinţa de salariu nr. 91/12.12.2005 emisă pe numele D.G.V. sub antetul SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, respectiv contractul individual de muncă încheiat de inculpată cu SC D&B Prosper Distribution SRL 2004 Piteşti, înregistrat sub nr. 39118/05.07.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în convenţii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Totodată, fapta aceleiaşi inculpate, care a întocmit în decembrie 2005 cele două adeverinţe de salariat şi cele două contracte de muncă sus-menţionate, pentru inculpata S.M.I. şi pentru numita D.G.V., remiţând acestora actele false pentru a le folosi la încheierea contractelor de credit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

La stabilirea încadrărilor juridice pentru faptele reţinute ca fiind săvârşite de fiecare inculpată, instanţa are în vedere şi principiul instituit de art. 3858 alin. 2 C.pr.pen., conform căruia în recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, nu se poate agrava situaţia acelei părţi în calea de atac şi nici în judecata cauzei după casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei.

În acest sens, astfel cum s-a prezentat anterior în mod detaliat, instanţa constată că împotriva primei sentinţe pronunţate în dosar s-au declarat recursuri de către partea civilă CEC Bank SA, doar pe latură civilă, şi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, doar pe latură penală, recursul Parchetului fiind formulat „în favoarea inculpatelor”, potrivit precizării exprese a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, necenzurată de către instanţa de recurs. Or, în aceste condiţii, se constată că trebuie respectat, cu privire la ambele inculpate, pe latură penală, principiul enunţat, constând în imposibilitatea agravării situaţiei acestora cu ocazia rejudecării cauzei, cu efecte atât pe planul încadrării juridice a faptelor, cât şi sub aspect sancţionator. De altfel, faţă de poziţia expresă şi lipsită de echivoc a reprezentantului Parchetului, respectarea regulii menţionate se impune şi din punct de vedere al dreptului inculpatelor la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentanta Parchetului, în sensul reţinerii pentru fiecare inculpată, cu privire la infracţiunile prev. de art. 215 C.pen. , respectiv art. 26 C.pen. rap. la art. 215 C.pen., şi a alineatului 2 al art. 215 C.pen. în raport de săvârşirea mijloacelor frauduloase (folosirea actelor false).

Instanţa va respinge şi cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatei C (D.) C.A., în sensul înlăturării aplicabilităţii art. 41 alin. 2 C.pen. cu privire la fiecare infracţiune, pusă în discuţie din oficiu conform indicaţiilor instanţei de recurs, pentru următoarele motive:

Inculpata C (D.) C.A. a săvârşit mai multe acte materiale de complicitate la înşelăciune în convenţii, respectiv mai multe acte materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Actele de complicitate la înşelăciune au constat atât în ajutorul dat inculpatei S.M.I., cât şi numitei D.G.V.. În mod similar, inculpata C (D.) C.A. a falsificat atât actele remise inculpatei S.M.I., cât şi pe cele date numitei D.G.V., conform celor expuse odată cu reţinerea situaţiei de fapt. Totodată, în cauza disjunsă prin rechizitoriul din acest dosar, numita D.G.V. a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea în calitate de autor a infracţiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi de art. 291 C.pen. cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 951759/16.12.2005 cu CEC Bank-Sucursala Piteşti, conform sentinţei penale nr. 439/09.02.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la 28.02.2012 (f. 89-91 dos. inst. nr. 2424/280/2009*).

La individualizarea pedepselor pentru fiecare inculpată, instanţa are în vedere în primul rând sentinţa pronunţată în cadrul primului ciclu procesual, conform principiului neagravării situaţiei inculpatelor pe latură penală, precum şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen.:

-dispoziţiile părţii generale a Codului penal ;

-limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială;

-gradul de pericol social al faptelor, care este mediu în cazul inculpatei S.M.I., mai ridicat în cazul inculpatei C (D.) C.A., în raport de împrejurările săvârşirii faptelor, inclusiv în raport de cuantumul sumelor obţinute cu titlu de credit de la bancă, dar şi de lipsa diligenţelor din partea băncii în sensul efectuării unor minime verificări la societatea comercială menţionată ca angajator în actele prezentate, în condiţiile în care în acte erau menţionate toate datele de identificare şi contact, inclusiv număr de telefon; 

-persoana inculpatelor, care sunt tinere, fiind la prima abatere la acel moment, la care aveau circa 23 -24 de ani;

-săvârşirea faptelor de către fiecare inculpată în stare de concurs real prev. de art. 33 lit. a C.pen., iar de către inculpata C (D.) C.A. în stare continuată prev. de art. 41 alin. 2 C.pen.;

-existenţa circumstanţelor atenuante ale răspunderii penale a inculpatelor prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal, faţă de conduita anterioară bună şi de pozitia după săvârşirea faptelor, în esenţă de recunoaştere a săvârşirii acestora;

-dispoziţiile art. 80 C.pen. aplicabile în cazul fiecărei inculpate, pentru care chiar şi în cazul concursului între stari/circumstanţe de atenuare şi stări/cirsumstanţe de agravare a răspunderii penale se poate aplica pedeapsă sub minumul prevăzut de lege.

 Faţă de toate acestea, în baza art. 215 alin. 1 şi 3 C.pen., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. c C.pen., instanţa va condamna pe inculpata S.M.I. la 4 luni  închisoare.

În baza art. 291 C.pen., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. e C.pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.

 În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen., constatând că infracţiunile sunt concurente, va contopi pedepsele şi va dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de  4 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără încarcerarea inculpatei sau fără supravegherea acesteia.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării  pedepsei.

În baza art. 71 C.pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., apreciind că limitarea acestor drepturi este  justificată de faptul că inculpata s-a dovedit nedemnă, prin conduita sa ilegală, să  ocupe şi să fie aleasă în funcţii publice sau implicând exerciţiul autorităţii de  stat.

Totodată însă, instanţa constată că interzicerea de drept, automată, a dreptului de a alege al inculpatei, deci de a-şi exprima liber opinia la vot, ca cetăţean român, ar constitui o ingerinţă nejustificată în exercitarea dreptului prev. de art. 3 din Primul  Protocol  Adiţional  la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în considerarea art. 11 şi 20 din Constituţia României, iar interzicerea automată a dreptului de a ocupa o funcţie sau o profesie nu s-ar justifica, în raport de faptul că nu s-a folosit de vreo astfel de funcţie sau profesie ori activitate la săvârşirea infracţiunilor.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen., instanţa urmează a constata suspendată de drept executarea pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1 şi 3 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. c C.pen., va condamna pe inculpata C (D.) C.A. la 1 an închisoare.

În baza art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 80 C.pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen., constatând că infracţiunile sunt concurente, va contopi pedepsele şi va şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de  1an  închisoare.

În baza art. 81 C.pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal, scopul prevăzut de art. 52 C.pen. putând fi atins şi fără încarcerarea inculpatei ori fără punerea sa sub supraveghere.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării  pedepsei.

Pentru considerente similare, expuse deja în cazul inculpatei Stroie, în baza art. 71 C.pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. şi va constata suspendată de drept executarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Cât priveşte latura civilă, instanţa constată că pe parcursul procesului penal, părţile civile CEC Bank SA si SC Groupama Asigurări SA (ca succesoare în drepturi a SC Asiban SA- f. 126-131 dos. inst. 2424/280/2009) au depus la dosar cereri succesive, prin care au precizat sumele solicitate pe latură civilă (f. 61, 63 d.u.p, f. 9, 43, 47 dos. inst. 2424/280/2009, f. 21, 37, 49 dos. inst. 2424/280/2009* în cazul CEC Bank; f. 66 d.u.p., f. 132 dos. inst. nr. 2424/280/2009, f. 31 dos. inst. nr. 2424/280/2009* în cazul SC Groupama Asigurari SA), pretenţiile finale ale acestora fiind precizate şi restrânse  în faza rejudecării acestei cauze, astfel:

1. Pentru contractul de credit nr. 951980/27.12.2005, doar partea civilă CEC Bank SA solicită despăgubiri, prin obligarea doar a inculpatei S.M.I. la plata sumei de 8.077,99 lei, fără a solicita despăgubiri şi de la inculpata C (D.) C.A. ca urmare a aceluiaşi contract.

Instanţa constată că cererea este întemeiată, urmând a fi admisă, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 998-999 C.civ., fiind antrenată răspunderea inculpatei S.M.I. la plata către partea civilă a prejudiciului total produs ca urmare a infracţiunilor pe care le-a săvârşit, în cuantumul rămas neacoperit până la acest moment, necontestat de inculpată.

Chiar dacă şi inculpata complice C (D.) C.A. este răspunzătoare pentru producerea acestui prejudiciu, instanţa constată că nu poate fi antrenată în cauză răspunderea civilă a acesteia, în solidar cu prima inculpată, deoarece pe latură civilă operează principiul disponibilităţii părţii civile, iar aceasta din urmă nu a solicitat despăgubiri decât de la inculpata S.M.I..

2. Pentru contractul de credit nr. 951759/16.16.2005 (ca urmare a contractului de risc financiar încheiat cu partea civilă CEC Bank SA pentru acest contract de credit), doar partea civilă Groupama Asigurări SA solicită despăgubiri civile în cuantum de 8.543,05 lei, reprezentând daune materiale în temeiul contractului de risc financiar, sumă solicitată însă de la ambele inculpate din dosar.

Instanţa constată că cererea este întemeiată în parte, doar în contradictoriu cu inculpata C (D.) C.A., întrucât doar în raport de aceasta sunt întrunite condiţiile prev. de art. 998-999 C.civil.

În acest sens, contractul de credit nr. 951759/16.16.2005, pentru care practic partea civilă SC Groupama Asigurări SA a despăgubit pe partea civilă CEC Bank, are ca titular pe numita D.G.V.. La încheierea acestui contract, titularul s-a folosit de actele false care fuseseră întocmite de inculpata C (D.) C.A.. Aşadar, prejudiciul suferit de partea civilă a fost cauzat prin culpă comună doar de către titularul D.G.V. şi de către inculpata C (D.) C.A. inculpata S.M.I. neavând nicio contribuţie la producerea acestui prejudiciu.

Totodată, titularul contractului de credit, numita D.G.V., a fost deja obligată la plata către partea civilă SC Groupama Asigurări SA la plata acestui prejudiciu, în mod separat, chiar prin sentinţa penală definitivă prin care a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor săvârşite cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 951759/16.16.2005 (f. 89-91 dos. inst. nr. 2424/280/2009*). Obligarea acesteia la repararea prejudiciului suferit de această parte civilă nu exclude însă obligarea şi a inculpatei C (D.) C.A. la plata aceluiaşi prejudiciu (cuantumul rămas neacoperit a acest moment), întrucât nu s-a făcut dovada plăţii efective a sumei respective, iar partea civilă are dreptul la repararea prejudiciului de la oricare din persoanele răspunzătoare de producerea acestuia.

Date fiind însă dispoziţiile art. 1003 rap. la art. 998-999 C.civ., instanţa va reţine incidenţa relaţiei de solidaritate între obligaţia deja stabilită în sarcina debitoarei D.G.V. prin sentinţa de condamnare şi obligaţia ce se va stabili în această cauză în sarcina inculpatei C (D.) C.A.

3. Pentru contractul de credit nr. 951045/22.12.2005, doar partea civilă CEC Bank solicită despăgubiri, prin obligarea doar a inculpatei C (D.) C.A la plata sumei de 13.883,29 lei.

Cererea este neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât, aşa cum s-a arătat şi cu ocazia expunerii situaţiei de fapt, acest din urmă contract nu a făcut obiectul cercetărilor, iar instanţa nici nu a fost sesizată cu judecata vreunei infracţiuni în legătură cu împrejurările încheierii/derulării acestui contract.

Faptul că titularul acestui contract este inculpata C (D.) C.A nu atrage posibilitatea executării contractului de către partea civilă CEC Bank SA în cadrul unei acţiuni civile care, practic, este alăturată unei alte acţiuni penale.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civ., instanţa va admite acţiunea civilă restrânsă formulată de partea civilă CEC Bank S.A. şi va obligă pe inculpata S.M.I. la plata către partea civilă a sumei de 8.077,99 lei, reprezentând daune materiale în temeiul contractului de credit nr. 951980/27.12.2005.

Va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă CEC Bank S.A. în contradictoriu cu inculpata C (D.) C.A, în temeiul contractului de credit nr. 951045/22.12.2005.

Va lua act că partea civilă CEC Bank S.A. nu a solicitat despăgubiri civile în contradictoriu cu inculpata C (D.) C.A în temeiul contractului de credit nr. 951980/27.12.2005.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civ., va admite acţiunea civilă restrânsă formulată de partea civilă Groupama Asigurări S.A. şi va obliga pe inculpata C (D.) C.A la plata către partea civilă a sumei de 8.543,05 lei, reprezentând daune materiale, în temeiul contractului de risc financiar încheiat pentru contractul de credit nr. 951759/16.12.2005.

Va constata că această obligaţie este în relaţie de solidaritate, conform art. 998-999 şi art. 1003 C.civ., cu obligaţia stabilită în sarcina numitei D.G.V. faţă de aceeaşi parte civilă, în temeiul contractului de risc financiar pentru acelaşi contract de credit, prin sentinţa penală nr. 439/09.02.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 28.02.2012.

Va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Groupama Asigurări S.A. în contradictoriu cu inculpata S.M.I., în temeiul contractului de risc financiar încheiat pentru contractul de credit nr. 951759/16.12.2005.

În baza art. 14 alin. 3 lit. a şi art. 348 C.pr.pen., va anula înscrisurile falsificate, constând în adeverinţa de salariu nr. 130/19.12.2005 emisă de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti pe numele inculpatei S.M.I., respectiv contractul de muncă nr. 6/12.08.2005 încheiat de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, înregistrat sub nr. 40811/12.08.2005 la Inspectoratul teritorial de Muncă Argeş (f. 42, 53-45 d.u.p.).

Va constata că prin sentinţa penală nr. 439/09.02.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 28.02.2012, s-a dispus deja, cu autoritate de lucru judecat, anularea înscrisurilor falsificate, constând în adeverinţa de salariu nr. 91/12.12.2005 emisă pe numele D.G.V. sub antetul SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, respectiv contractul individual de muncă încheiat de inculpată cu SC D&B Prosper Distribution SRL 2004 Piteşti, înregistrat sub nr. 39118/05.07.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., va obliga pe inculpata S.M.I. la 880 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu V.F., în cuantum de 80 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., va obliga pe inculpata C (D.) C.A la 800 de lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 334 rap. la art. 385 ind. 8 alin. 2 C.pr.pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de reprezentantul parchetului.

În baza art. 334 C.pr.pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, pusă în discuţie din oficiu.

În baza art. 215 alin. 1 şi 3 C.pen., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. c C.pen., condamnă pe inculpata S.M.I. la 4 (patru) luni  închisoare.

În baza art. 291 C.pen., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. e C.pen., condamnă pe inculpată la 2 (două) luni închisoare.

 În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen., constată că infracţiunile sunt concurente şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de  4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării  pedepsei.

În baza art. 71 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. şi constată suspendată de drept executarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1 şi 3 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. c C.pen., condamnă pe inculpata C (D.) C.A. la 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 80 C.pen., condamnă pe inculpată la 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen., constată că infracţiunile sunt concurente şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de  1 (unu) an  închisoare.

În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării  pedepsei.

În baza art. 71 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. şi constată suspendată de drept executarea acesteia pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civ., admite acţiunea civilă restrânsă formulată de partea civilă CEC BANK S.A. şi obligă pe inculpata S.M.I. la plata către partea civilă a sumei de 8.077,99 lei, reprezentând daune materiale în temeiul contractului de credit nr. 951980/27.12.2005.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă CEC Bank S.A. în contradictoriu cu inculpata C (D.) C.A, în temeiul contractului de credit nr. 951045/22.12.2005.

Ia act că partea civilă CEC Bank S.A. nu a solicitat despăgubiri civile în contradictoriu cu inculpata C (D.) C.A în temeiul contractului de credit nr. 951980/27.12.2005.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. corob. cu art. 998-999 C.civ., admite acţiunea civilă restrânsă formulată de partea civilă GROUPAMA ASIGURĂRI S.A. şi obligă pe inculpata C (D.) C.A la plata către partea civilă a sumei de 8.543,05 lei, reprezentând daune materiale, în temeiul contractului de risc financiar încheiat pentru contractul de credit nr. 951759/16.12.2005.

Constată că această obligaţie este în relaţie de solidaritate, conform art. 998-999 şi art. 1003 C.civ., cu obligaţia stabilită în sarcina numitei D.G.V. faţă de aceeaşi parte civilă, în temeiul contractului de risc financiar pentru acelaşi contract de credit, prin sentinţa penală nr. 439/09.02.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 28.02.2012.

Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Groupama Asigurări S.A. în contradictoriu cu inculpata S.M.I., în temeiul contractului de risc financiar încheiat pentru contractul de credit nr. 951759/16.12.2005.

În baza art. 14 alin. 3 lit. a şi art. 348 C.pr.pen., anulează înscrisurile falsificate, constând în adeverinţa de salariu nr. 130/19.12.2005 emisă de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti pe numele inculpatei S.M.I., respectiv contractul de muncă nr. 6/12.08.2005 încheiat de SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, înregistrat sub nr. 40811/12.08.2005 la Inspectoratul teritorial de Muncă Argeş (f. 42, 53-45 d.u.p.).

Constată că prin sentinţa penală nr. 439/09.02.2012 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin nerecurare la data de 28.02.2012, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, constând în adeverinţa de salariu nr. 91/12.12.2005 emisă pe numele D.G.V. sub antetul SC D&B Prosper Distribution 2004 SRL Piteşti, respectiv contractul individual de muncă încheiat de inculpată cu SC D&B Prosper Distribution SRL 2004 Piteşti, înregistrat sub nr. 39118/05.07.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpata S.M.I. la 880 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu V.F., în cuantum de 80 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpata C (D.) C.A la 800 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 mai 2012.

Preşedinte,

A.P.

Grefier,

I.D.

RED.A.P.

TEHN.MN, AP

2 EX/31.05.2012