Cerere de contopire a executării pedepselor prev. de art.449 c.pr.pen

Sentinţă penală 1495/2011 din 02.08.2011


Dosar nr. 3977/109/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr.

Şedinţa publică de la 02 August 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.A.

Grefier M.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin

procuror S.T.

 Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta S.M., având ca obiect cerere de

contopire a executării pedepselor prev. de art.449 C.pr.pen.

 La apelul nominal făcut în şedinţa a lipsit petenta S.M..

 Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile de fond

asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 26.07.2011, când susţinerile

părţilor si  concluziile procurorului au fost consemnate în încheierea de amânare de la

acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

 

INSTANŢA

 La data de 03.11.2010 a fost înregistrată la Judecătoria Piteşti adresa nr.

3977/109/2010 a Tribunalului Argeş prin care a fost înaintată cererea de contopire

formulată de către petenta condamnată S.M., deţinută în Penitenciarul Colibaşi.

 Iniţial cererea a fost înregistrată la Tribunalul Argeş dar prin sentinţa penală nr.

387/16.12.2010 s-a dispus declinarea competenţei de soluţinare a cererii în favoarea

Judecătoriei Piteşti motivat de faptul că instanţa de executare a ultimei hotărâri.

 Cererea nu a fost motivata insa s-a solicitat contopirea pedepselor.

 Prin adresa nr. L 100034/PCAG/14.12.2010 a Penitenciarului Colibaşi au fost

înaintate au fost înaintate copiile mandatele de executare nr. 8/30.11.2004 emis de

Judecătoria Deta, nr. 989/2004 din 11.10.2007 emis de Tribunalul Timiş, nr. 2454/2006

emis de Judecătoria Cluj Napoca, nr. 3363/28.06.2007 emis de Judecătoria Sector 5

Bucureşti, nr. 1194/30.03.2007 emis de Judecătoria Olteniţa şi nr. 343/04.03.2008 emis de 

Judecătoria Piteşti. Prin aceeaşi adresă s-a menţionat că prin sentinţa penală nr.

292/28.09.2010 pronunţată în dosarul nr. 1204/109/2009 al Tribunalului Argeş petenta a

fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare dar sentinţa nu este definitivă.

 Din oficiu, instanţa a solicitat fişa de cazier judiciar a petentei condamnate

precum şi copiile tuturor sentinţelor de condamnare cu menţiunea datei şi modalităţii

rămânerii definitive, a începerii şi expirării executării pedepselor.

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele: Petenta Siman

Maria a fost condamnată prin sentinta penala nr. 6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta

definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel Timisoara la 

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215

alin. 1,2,3 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen, la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată

pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2

C.pen şi la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 282 alin. 2 teza I C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

 In baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C.pen s-a constatat ca infractiunile sunt

concurente, s-au contopit pedepsele si s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 4

ani închisoare. S-a dispus ca executarea sa se faca in conditiile art. 57 C.pen si art. 71 Cpen

raportat la art. 64 C.pen. Infractiunile au fost savarsire in perioada 2002-2003 si la data de

30.11.2004 a fost emis de catre Judecatoria Deta mandatul de executare a pedepsei

inchisorii nr. 8/2004 iar executarea pedepsei a inceput la data de 24.02.2005. În perioada

14.06.2005-13.09.2005 petenta a beneficiat de întreruperea executării pedepsei.

 Prin sentinta penala nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin

decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti petenta a fost condamnată la

pedeapsa de 3 ani închisoare (pedeapsa principală) şi 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată pentru săvârşirea

infracţiunii prevăzute de art. 10 lit.c din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen

şi art. 74, 76 C.pen. şi la pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea

infracţiunii prevăzute de art. 17 lit.c din legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C.pen. cu

aplicarea art. 41 alin.2 C.pen şi art. 74, 76 C.pen.

 In baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C.pen s-a constatat ca infractiunile sunt

concurente, s-au contopit pedepsele si s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 3

ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen. pe o perioadă

de 2 ani. In baza art. 86 1 C.pen s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub

supraveghere si s-a fixat termen de incercare de 6 ani in baza art. 86 2 C.pen. S-a dispus ca

pe durata termenului de incercare condamnatul sa respecte dispozitiile art. 86 3 alin.1 lit. b-

d C.pen. iar in temeiul art. 86 3 alin.1 lit. a C.pen a fost obligată sa se prezinte in ultima zi

de marti a fiecarei luni la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges.  Faptele au

fost savarsite in perioada 2001-2002.

 Prin sentinţa penală nr. 784/04.10.2004 a Tribunalului Timiş definitivă prin

decizia penală nr. 87/A/12.04.2007 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr.

4583/R/05.10.2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie petenta a fost condamnată la

pedeapsa de 10 ani închisoare (pedeapsa principală) şi 10 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a,b,c,e C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată pentru săvârşirea

infracţiunii prevăzute de art. 215 alin.1,2,4,5 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. S-a

dispus ca executarea sa se faca in conditiile art. 57 C.pen si art. 71 Cpen raportat la art. 64

C.pen. Infractiunea a fost savarsite in cursul anului 2002 si la data de 11.10.2007 a fost

emis de către Tribunalul Timiş mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 989/2004.

 Prin sentinţa penală nr. 573/07.12.2004 a Judecătoriei Răcari definitivă prin

decizia penală nr. 324/05.08.2005 a Tribunalului Dîmboviţa petenta a fost condamnată la

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215

alin. 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 74-76 alin.1 lit.c C.pen, art. 41 alin.2 C.pen şi art. 42

C.pen. În temeiul art. 81 C.pen s-a dispus suspendarea executării pedepsei iar în baza art.

82 C.pen s-a fixat termenul de încercare de 4 ani. Faptele au fost săvârşite în cursul anului

2003.

 Prin sentinţa penală nr. 1292/21.03.2006 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti

definitivă prin decizia penală nr. 330/14.05.2007 a Tribunalului Bucureşti Secţia a II a

penală petenta a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru

săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen

cu executare în condiţiile art. 57, C.pen rap. la art. 71 C.pen şi art. 64 lit.a teza a II a şi lit.

b C.pen. Faptele au fost săvârşite în cursul anului 2003. Judecătoria Sector 5 Bucureşti a

emis la data de 28.06.2007 mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.

3363/28.06.2007.

 Prin sentinţa penală nr.665/08.11.2006 a Judecătoriei Olteniţa definitivă prin

decizia penală nr. 77/A/22.03.2007 a Tribunalului Călăraşi petenta a fost condamnată la

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215

alin. 1,2,3,4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen, art. 74 lit.c C.pen şi art. 76 lit.c C.pen.

cu executare în condiţiile art. 57 C.pen rap. la art. 71 C.pen şi art. 64 lit.a,b,c C.pen.

Faptele au fost săvârşite în cursul anului 2002-2003 si la data de 30.03.2007 a fost emis de

către Judecătoria Olteniţa mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.

1194/30.03.2007.

 Prin sentinţa penală nr. 249/25.01.2007 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin

decizia penală nr. 229/13.12.2007 a Tribunalului Argeş şi decizia penală nr.

128/R/03.03.2008 a Curţii de Apel Piteşti petenta a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani

şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 4

C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. cu executare în condiţiile art. 57 C.pen rap. la art.

71 C.pen şi art. 64 C.pen. Fapta a fost săvârşită în luna noiembrie 2003 iar la data de

04.03.2008 a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 343/04.03.2008 de

către Judecătoria Piteşti.

 Prin sentinta penala nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă

prin neapelare la data de 04.01.2007, petenta S.M. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,3,4 C.pen. cu

aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. Fapta a fost săvârşită în cursul anului 2002.

 În baza art. 86 5 C.pen. a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere de 3 ani închisoare (pedeapsa principală) şi 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată prin sentinţa

penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr.

188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti.

 A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani inchisoare aplicată prin sentinţa

penală nr. 6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr.

1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel Timisoara şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare

(pedeapsa principală) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen.

(pedeapsa complementară) aplicată prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a

Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel

Piteşti în pedepsele componente.

 În temeiul art. 33 lit.a şi art. 34 lit.b C.pen au fost contopite pedepsele aplicate

prin sentinţa penală nr. 6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr.

1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel Timisoara, sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a

Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel

Piteşti şi sentinţa penală nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin

neapelare la data de 04.01.2007 si s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 4 ani

inchisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b,c C.pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen i s-a interzis pe durata prev. de art. 71 alin. 2 C.pen

exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c C.pen.

 În baza art. 36 alin.3 C.pen s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând

cu data de 24.02.2005 până la data de 14.06.2005 şi începând cu data de 13.09.2005 la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 8/30.11.2004 emis de

Judecătoria Deta şi s-a dispus emiterea unui nou mandat. Ca urmare Judecătoria Cluj

Napoca a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 2454/2006.

 Faţă de starea de fapt reţinută rezultă că cererea este fondată. Potrivit art. 36

C.pen. dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune

concurentă se aplică dispoziţiile art.34 si art.35 C.pen. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în

cazul în care după ce o hotărâre de condamnate a rămas definitivă se constată că cel

condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Toate infracţiunile pentru care petenta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 

6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a

Curţii de Apel Timisoara, sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei Piteşti

definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti, sentinţa

penală nr. 784/04.10.2004 a Tribunalului Timiş definitivă prin decizia penală nr.

87/A/12.04.2007 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4583/R/05.10.2007 a

Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 573/07.12.2004 a Judecătoriei Răcari

definitivă prin decizia penală nr. 324/05.08.2005 a Tribunalului Dîmboviţa, sentinţa

penală nr. 1292/21.03.2006 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti definitivă prin decizia penală

nr. 330/14.05.2007 a Tribunalului Bucureşti Secţia a II a penală, sentinţa penală

nr.665/08.11.2006 a Judecătoriei Olteniţa definitivă prin decizia penală nr.

77/A/22.03.2007 a Tribunalului Călăraşi, sentinţa penală nr. 249/25.01.2007 a

Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 229/13.12.2007 a Tribunalului Argeş

şi decizia penală nr. 128/R/03.03.2008 a Curţii de Apel Piteşti şi sentinţa penală nr.

1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin neapelare la data de

04.01.2007 au fost savarsite înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele,

astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 33 lit. a C.pen. referitoare la concursul real de

infractiuni.

 Potrivit art. 85 C.pen ,,dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o

infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la

rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după

expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se

anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau

recidivă.”

 Prin prisma acestor considerente în baza art. 85 C.pen se va anula suspendarea

executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 74-76 alin.1 lit.c C.pen, art. 41 alin.2 C.pen şi

art. 42 C.pen prin sentinţa penală nr. 573/07.12.2004 a Judecătoriei Răcari definitivă prin

decizia penală nr. 324/05.08.2005 a Tribunalului Dîmboviţa.

 In baza art. 33 lit.a si art.34 lit.b C.pen. vor fi contopite pedepsele aplicate prin

sentinţa penală nr. 6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr.

1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel Timisoara, sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a

Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel

Piteşti, sentinţa penală nr. 784/04.10.2004 a Tribunalului Timiş  definitivă prin decizia

penală nr. 87/A/12.04.2007 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr.

4583/R/05.10.2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr.

573/07.12.2004 a Judecătoriei Răcari definitivă prin decizia penală nr. 324/05.08.2005 a

Tribunalului Dîmboviţa, sentinţa penală nr. 1292/21.03.2006 a Judecătoriei Sector 5

Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 330/14.05.2007 a Tribunalului Bucureşti Secţia

a II a penală, sentinţa penală nr.665/08.11.2006 a Judecătoriei Olteniţa definitivă prin

decizia penală nr. 77/A/22.03.2007 a Tribunalului Călăraşi, sentinţa penală nr.

249/25.01.2007 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 229/13.12.2007 a

Tribunalului Argeş şi decizia penală nr. 128/R/03.03.2008 a Curţii de Apel Piteşti şi

sentinţa penală nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin neapelare

la data de 04.01.2007 urmând ca petenta să execute pedeapsa cea mai grea, sporită potrivit

art.34 lit.b C.pen., spor pe care instanţa îl apreciază ca necesar având în vedere

perseverenţa infracţională a petentei condamnate reliefată de numeroasele infracţiuni

săvârşite de către acesta. Trebuie observat că petenta a suferit nu mai puţin de opt

condamnări definitive, sens în care nu pot fi primite susţinerile apărătorului petentei care a

solicitat să nu fie aplicat vreun spor. Aplicarea sporului prevăzut de art. 34 C.pen este

necesară şi cuantumul acestuia trebuie să fie stabilit în raport de multitudinea

infracţiunilor săvârşite de către petenta condamnată.

 Executarea pedepsei se va efectua în conditiile art. 57 C.pen. iar in baza art. 71

C.pen. pe durata executării pedepsei se vor interzice petentei exercitarea drepturilor prev.

de art.64 lit. a teza a-II-a, b C.pen.

 În baza art. 36 alin. 3 şi art. 88 C.pen. se va deduce din pedeapsa rezultantă

aplicată prin prezenta sentinţă durata executată de la 24.02.2005-14.06.2005 şi de la

13.09.2005 la zi, având în vedere că în anul 2005 a beneficiat de întreruperea executării

pedepsei.

 Se va lua act că prin sentinţa penală nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj

Napoca, definitivă prin neapelare la data de 04.01.2007 a fost anulat mandatul de

executare a pedepsei inchisorii nr. 8/30.11.2004 emis de Judecătoria Deta.

 Ca urmare a admiterii cererii se vor anula vechile mandate de executare a

pedepselor, respectiv nr. 989/2004 din 11.10.2007 emis de Tribunalul Timiş, nr.

2454/2006 emis de Judecătoria Cluj Napoca, nr. 3363/28.06.2007 emis de Judecătoria

Sector 5 Bucureşti, nr. 1194/30.03.2007 emis de Judecătoria Olteniţa şi nr.

343/04.03.2008 emis de  Judecătoria Piteşti şi se va dispune emiterea unui nou mandat de

executare a pedepsei aplicate în urma contopirii.

 În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor

rămân în sarcina acestuia iar onorariul stabilit pentru avocatul desemnat din oficiu, ca

urmare a încetării delegaţiei acestuia datorită prezentării unui apărător ales, va fi plătit din

fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 

 În baza art. 449 C.pr.pen. admite cererea de contopire a pedepselor formulată de

petentul condamnat S.M, deţinută în Penitenciarul Colibaşi.

 Repune în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 4

ani închisoare (pedeapsa principală) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a, b,c C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată petentei prin sentinţa penală nr.

1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin neapelare la data de

04.01.2007 după cum urmează:

 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,3,4 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

 - pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,2,3 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr.

6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a

Curţii de Apel Timisoara.

 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 282 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr. 6/08.01.2004

a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel

Timisoara.

 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 282 alin. 2 teza I C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr.

6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a

Curţii de Apel Timisoara.

 - pedeapsa de 3 ani închisoare (pedeapsa principală)  şi 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată pentru

săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 lit.c din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin.2 C.pen şi art. 74, 76 C.pen. prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei

Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti

 - pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 17 lit.c din legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen şi

art. 74, 76 C.pen. prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei Piteşti definitivă

prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti

 

 Ia act că prin sentinţa penală nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca,

definitivă prin neapelare la data de 04.01.2007 în baza art. 86 5 C.pen. a fost anulată 

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare (pedeapsa

principală) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen. (pedeapsa

complementară) aplicată prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei Piteşti

definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti

 A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani inchisoare aplicată prin sentinţa

penală nr. 6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr.

1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel Timisoara şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare

(pedeapsa principală)  şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen.

(pedeapsa complementară) aplicată prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a

Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel

Piteşti în pedepsele componente.

 În temeiul art. 33 lit.a şi art. 34 lit.b C.pen au fost contopite pedepsele aplicate

prin sentinţa penală nr. 6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr.

1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel Timisoara, sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a

Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel

Piteşti şi sentinţa penală nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin

neapelare la data de 04.01.2007.

 

 În baza art. 85 C.pen anulează suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3 C.pen. cu aplicarea

art. 74-76 alin.1 lit.c C.pen, art. 41 alin.2 C.pen şi art. 42 C.pen prin sentinţa penală nr.

573/07.12.2004 a Judecătoriei Răcari definitivă prin decizia penală nr. 324/05.08.2005 a

Tribunalului Dîmboviţa

 

 În baza art. 36 alin. 2 C.pen. raportat la art. 33 lit. a C.pen., contopeşte

următoarele pedepse:

 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,3,4 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen

- pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,2,3 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr.

6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a

Curţii de Apel Timisoara

 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 282 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr. 6/08.01.2004

a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a Curţii de Apel

Timisoara

 - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 282 alin. 2 teza I C.pen cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr.

6/08.01.2004 a Judecătoriei Deta definitivă prin decizia penală nr. 1082/R/15.11.2004 a

Curţii de Apel Timisoara

 - pedeapsa de 3 ani închisoare (pedeapsa principală) şi 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată pentru

săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 lit.c din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41

alin.2 C.pen şi art. 74, 76 C.pen. prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei

Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti

 - pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 17 lit.c din legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen şi

art. 74, 76 C.pen. prin sentinţa penală nr. 2687/07.12.2004 a Judecătoriei Piteşti definitivă

prin decizia penală nr. 188/R/18.04.2006 a Curţii de Apel Piteşti

 - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,2,3 C.pen. cu aplicarea art. 74-76 alin.1 lit.c C.pen, art. 41 alin.2 C.pen şi

art. 42 C.pen prin sentinţa penală nr. 573/07.12.2004 a Judecătoriei Răcari definitivă prin

decizia penală nr. 324/05.08.2005 a Tribunalului Dîmboviţa

 - pedeapsa de 10 ani închisoare (pedeapsa principală)  şi 10 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,c,e C.pen. (pedeapsa complementară) aplicată

pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin.1,2,4,5 C.pen. cu aplicarea art. 41

alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr. 784/04.10.2004 a Tribunalului Timiş  definitivă prin

decizia penală nr. 87/A/12.04.2007 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr.

4583/R/05.10.2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie

 - pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa penală nr.

1292/21.03.2006 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti definitivă prin decizia penală nr.

330/14.05.2007 a Tribunalului Bucureşti Secţia a II a Penală

 - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de

art. 215 alin. 1,2,3,4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen, art. 74 lit.c C.pen şi art. 76 lit.c

C.pen prin sentinţa penală nr.665/08.11.2006 a Judecătoriei Olteniţa definitivă prin

decizia penală nr. 77/A/22.03.2007 a Tribunalului Călăraşi 

 - pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii

prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen prin sentinţa

penală nr. 249/25.01.2007 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr.

229/13.12.2007 a Tribunalului Argeş şi decizia penală nr. 128/R/03.03.2008 a Curţii de

Apel Piteşti

 

 În baza art. 34 lit. b C.pen. dispune ca petenta condamnata să execute pedeapsa

cea mai grea, de 10 ani închisoare, sporită cu 4 ani, urmând ca în final să execute pedeapsa

de 14 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a,b,c,e C.pen. pe o durata de 10 ani.

 Executarea pedepsei rezultante se va face în condiţiile art. 57 C.pen..

 În baza art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei interzice inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b C.pen.

 

 În baza art. 36 alin. 3 şi art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată

prin prezenta sentinţă durata executată de la 24.02.2005-14.06.2005 şi de la 13.09.2005 la

zi.

 Ia act că prin sentinţa penală nr. 1682/07.12.2006 a Judecătoriei Cluj Napoca,

definitivă prin neapelare la data de 04.01.2007 a fost anulat mandatul de executare a

pedepsei inchisorii nr. 8/30.11.2004 emis de Judecătoria Deta.

 Anulează vechile mandate de executare a pedepselor, respectiv nr. 989/2004 din

11.10.2007 emis de Tribunalul Timiş, nr. 2454/2006 emis de Judecătoria Cluj Napoca, nr.

3363/28.06.2007 emis de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, nr. 1194/30.03.2007 emis de

Judecătoria Olteniţa şi nr. 343/04.03.2008 emis de  Judecătoria Piteşti şi dispune emiterea

unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate în urma contopirii.

 În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză

rămân în sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu stabilit la suma de 50 lei va fi

plătit acestuia din fondurile Ministerului Justiţiei.

 Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţa publică de la 02 August 2011.

Preşedinte,

G.A.

Grefier,

M.R.