Minori si familie - divort cu minori/comp. teritoriala

Sentinţă civilă 19 din 11.01.2010


S.C. 19-11.01.2010

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul N.M în contradictoriu cu pârâta N.N. si Autoritatea Tutelara Sector 5 Bucuresti, având ca obiect divort cu copii si partaj bunuri comune.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns reclamantul, personal si asistat de aparator cu împuternicire avocatiala la fila 5 din dosar si pârâta, personal si asistata de aparator care depune la dosar delegatie de substituire, lipsind reprezentantul Autoritatii Tutelare Sector 5 Bucuresti.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta procedeaza la legitimarea partilor, reclamantul prezentând CI, iar pârâta CI

Partile învedereaza instantei ca solicita desfacerea casatoriei prin acord, dat fiind faptul ca nu au copii minori rezultati din casatorie.

Având în vedere ca fiica partilor a împlinit 18 ani în luna decembrie 2009, instanta dispune revenirea asupra citarii în cauza a Autoritatii Tutelare Sector 5 Bucuresti.

La interpelarea instantei, pârâta arata ca din anul 2002 locuieste la parintii sai, în

Reclamantul arata ca din anul 2001 locuieste în jud. Giurgiu, iar în apartamentul din Bucuresti nu locuieste nimeni.

Având în vedere disp. art. 607 C.p.c., prin prisma faptului ca în raza  teritoriala a ultimului domiciliu comun nu mai locuieste niciunul dintre soti, instanta invoca exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti si acorda cuvântul asupra acestei exceptii.

Aparatorul reclamantului apreciaza ca declinarea competentei este o pierdere de timp, având în vedere ca partile solicita desfacerea casatoriei prin acord.

Aparatorul pârâtei solicita respingerea exceptiei invocate din oficiu, având în vedere ca ultimul domiciliu comun al partilor a fost pe raza teritoriala a sectorului 5.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecatii, constata urmatoarele:

Prin cererea formulata si înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la data de 20.08.2009, reclamantul N.M. a chemat-o în judecata pe pârâta N.N., solicitând instantei sa dispuna, în contradictoriu si cu Autoritatea Tutelara Sector 5 Bucuresti, desfacerea casatoriei, revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii casatoriei, încredintarea minorei N.F. spre crestere si educare si partajarea bunurilor comune dobândite în timpul casatoriei; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu pârâta în anul 1988, iar din relatia lor au rezultat 2 copii, în prezent fiind minora doar N.F.. A mai aratat reclamantul ca relatiile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nemaifiind posibila, la aceasta concluzie ajungând dupa încercari nereusite de remediere a relatiei conjugale. A mentionat ca pârâta a parasit domiciliul comun în anul 2001, copiii ramânând pâna în prezent în grija sa, întelegându-se foarte bine cu acestia.

În drept, au fost invocate disp. art. 37 al. 2, 38, 40, 42 si 36 C. fam.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar originalul certificatului de casatorie si, în copie, contractul de vânzare-cumparare nr. încheiat între D. si parti, procesul-verbal de predare-primire a imobilului în litigiu, actul de identitate al reclamantului.

La data de 18.09.2009, prin compartimentul registratura al instantei, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând desfacerea casatoriei din culpa comuna si disjungerea capatului de cerere având ca obiect partajul bunurilor comune.

În motivarea întâmpinarii, pârâta a aratat ca raporturile de familie sunt grav si iremediabil vatamate, iar convietuirea a încetat în fapt din anul 2001, fara a exista demersuri pentru o eventuala împacare. În ceea ce priveste minora, pârâta a aratat ca în cursul lunii decembrie aceasta împlineste 18 ani.

Întâmpinarea nu a fost motivata în drept.

A fost depusa la dosar adresa emisa de Primaria Sectorului 5 Bucuresti din care reiese imposibilitatea efectuarii anchetei sociale la domiciliul declarat al partilor situat în Bucuresti, din discutiile purtate de reprezentantii autoritatii tutelare cu vecinii rezultând ca partile nu mai locuiesc la aceasta adresa, tatal stabilindu-se împreuna cu fiica în provincie, sotia plecând cu mult timp în urma din domiciliul conjugal.

La termenul din 11.01.2010, instanta a pus din oficiu în discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, asupra careia retine urmatoarele:

Partile s-au casatorit la data de 24.09.1988, casatoria acestora fiind trecuta în registrul starii civile. Din casatoria partilor au rezultat 2 copii, care în prezent sunt majori.

Partile au dobândit în timpul casatoriei dreptul de proprietate asupra imobilului, dupa cum rezulta din copia contractului de vânzare-cumparare încheiat cu D(filele 8-9 din dosar).

Raportat la declaratiile partilor facute la ultimul termen de judecata ce se coroboreaza cu cele expuse de reprezentantii Autoritatii Tutelare Sector 5 Bucuresti în adresa (fila 20 din dosar), instanta retine ca sotii sunt despartiti în fapt, din anul 2001 (reclamantul) si 2002 (pârâta) locuind separat în jud. Giurgiu. Prin urmare, constata instanta ca la momentul introducerii cererii de chemare în judecata niciunul dintre soti nu mai locuia în raza teritoriala a judecatoriei ultimului domiciliu comun din Bucuresti, sector 5, adica a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.

În drept,

Potrivit art. 607 teza I C.p.c., cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor, în conditiile în care cel putin unul dintre soti mai locuieste în aceasta circumscriptia teritoriala. Daca niciunul dintre soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul. Or, în speta, ultimul domiciliu comun a fost în sectorul 5 Bucuresti, însa niciunul dintre soti nu mai locuia la data introducerii cererii de divort în circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti. Pe cale de consecinta, instanta va face aplicarea tezei a doua a art. 607 C.p.c. considerând ca instanta competenta din punct de vedere teritorial sa judece cauza este cea în a carei circumscriptie teritoriala se afla domiciliul pârâtului. Totodata are instanta în vedere ca notiunea de domiciliu în materia dreptului procesual civil este interpretata în sens larg, interesând nu atât locuinta statornica sau principala, ci adresa unde partile locuiesc efectiv.

Pe cale de consecinta, din interpretarea per a contrario a art. 19 c.p.c., retinând ca normele de competenta în pricinile privitoare la persoane sunt absolute, vazând dispozitiile art. 607 C.p.c., prin raportare la art. 158 si 159 pct. 3 c.p.c., instanta urmeaza a admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti invocata din oficiu si a declina competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Bolintin - Vale, judecatorie în a carei circumscriptie teritoriala se gaseste domiciliul pârâtei.

Cf. art.17 C.p.c. Judecatoria Bolintin Vale este instanta competenta sa solutioneze si capatul accesoriu având ca obiect partajul bunurilor comune dobândite de soti în timpul casatoriei, competenta materiala si teritoriala a cauzei fiind atrasa de cererea principala, în speta, cererea de desfacere a casatoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale.

Declina competenta de solutionare a cauzei – privind pe reclamantul N.M.în contradictoriu cu pârâta N.N.,  în favoarea Judecatoriei Bolintin - Vale.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 11.01.2010.