Uzucapiune

Sentinţă civilă 4333/2013 din 02.04.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA O…..

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. …….

Şedinţa publică de la ………

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ….. şi pe pârât ……, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este completa.

S-a facut referatul cauzei, după care :

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică  din data de … fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de ……, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA

DELIBERÂND

Constată că prin cererea de chemare in judecata, înregistrată pe rolul instanţei la data de ……, legal timbrata,  reclamanta …. a solicitat în contradictoriu cu paratul ……, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate ca reclamanta, impreuna cu defunctul sau sot ….., au dobandit cu titlu de uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului in natura reprezentand teren intravilan aferent casei de locuit situat in Oradea, in suprafata de 588 mp, identificat cu nr. topo ….. inscris in CF …..; sa se constate ca pe imobilul – teren intravilan identificat mai sus a edificat o casa de locuit; sa se dispuna intabularea dreptului de proprietate, astfel dobandit, pe numele reclamantei si a defunctului sau sot ……., dispunandu-se totodata notarea casei in CF pe numele acestora cu titlu de construire.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca terenul in litigiu a intrat in posesia familiei sale, respectiv a reclamantei si a defunctului sau sot, prin anii 1970, ulterior in anii 1975 – 1977 acestia au edificat pe acest teren o casa de locuit.

Se mai arata ca de la data respectiva si pana in prezent au folosit neintrerupt acest imobil, pentru care au achitat, tot de atunci impozit atat pe teren cat si pe casa.

In ceea ce priveste motivarea in drept a cererii, reclamanta arata ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art. 27 si 28 din Decretul lege nr. 115/1938.

In acest sens se invoca si Decizia Civila nr. 86/2007 pronuntata de ICCJ in solutionarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a statuat ca in situatia prescriptiilor achizitive incepute sub impreiul Decretului lege nr. 115/1938 si implinite dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 7/1996 actiunile in constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune se poate face numai in conditiile prevazute de Decretul lege nr. 115/1938 si nu din prespectiva Codului Civil.

Totodata, reclamanta mai arata ca terenul in litigiu nu are inscris in carte funciara nici un proprietar, Statul Roman fiind inscris cu o posesie faptica, posesie ce nu mai este exercitata, cel putin din anul 1970 cand reclamanta a inceput sa foloseasca terenul.

In speta se poate retine o situatie atipica in sensul ca, desi nr. topografic ce face obiectul litigiului este inscris in carte funciara, totusi pentru suprafata de teren de 588 mp nu se poate stabili cu certitidine calitatea de proprietar al Statului Roman.

In drept se invoca dispozitiile legii nr. 115/1938, legea nr. 7/1996, art. 885 si 930 cod civil, legea nr. 18/1991.

In probatiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei in copie inscrisuri.

Paratul Statul Roman prin Consiliul Local al Municipiului Oradea – AIO a depus la dosarul cauzei Intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.

In motivarea pozitiei sale procesule, paratul a aratat in esenta ca in speta nu sunt intrunite conditiile legale pentru dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului.

Totodata, paratul a aratat ca terenul in litigiu a fost revendicat de fostul proprietar in temeiul legii nr. 10/2001.

In cauza au fost audiati in calitate de martori ……….), ………. si a fost efectuat un raport de expertiza topo de catre exp. ing. ……

Instanţa analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

In fapt, in ceea ce priveste imobilul teren in litigiu instanta va retine ca acesta este proprietatea Statului Roman, fiind identificat cu nr. topo ………… inscris in CF ……… si avand o suprafata de 588 mp.

Instanta nu poate retine sustinerile reclamantei in sensul ca „terenul in litigiu nu are inscris in carte funciara nici un proprietar, Statul Roman fiind inscris cu o posesie faptica” si ca „in speta se poate retine o situatie atipica in sensul ca, desi nr. topografic ce face obiectul litigiului este inscris in carte funciara, totusi pentru suprafata de teren de 588 mp nu se poate stabili cu certitidine calitatea de proprietar al Statului Roman”.

Astfel, dupa cum rezulta din inscrierile de sub B 1 din CF …… ( f. 120 – 122), terenul in litigiu cu nr. topo ….. ( ulterior dezmembrat) a fost adus in aceasta carte funciara din CF nr. …… ( f. …….), in prezent sistata. In CF nr. … sub B 14 asupra terenului cu nr. topo .. apare inscris ca proprietar tabular Statul Roman – cu titlu de expropriere.

Referitor la capatul de cerere privind dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului cu titlu de uzucapiune instanta retine că problema uzucapiunii in sistemul cartilor funciare, poate fi rezolvata numai având in vedere succesiunea legilor in timp pe aceste teritorii. In ce priveste Transilvania, doua momente prezinta importanta deosebită :

- 22 iunie 1943, când prin Legea nr. 389 a fost extinsă, printre altele, aplicarea Codului civil şi peste Carpaţi, fiind scoase din vigoare Codul civil austriac şi legile maghiare.

- 12 iulie 1947, dată la care, prin Legea nr. 241/1947, a fost pusă în aplicare Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, fiind scoase din vigoare reglementările locale în materie.

Până la cele două legi de extindere a legislaţiei civile româneşti în Transilvania, uzucapiunea a fost reglementată prin legile maghiare şi Codul civil austriac. În teritoriile unde se aplicau legile locale maghiare, uzucapiunea era de 32 de ani in cazurile obişnuite, de 40 de ani fata de biserica si de 100 de ani fata de stat. Iar în ţinuturile unde se aplica Codul civil austriac, uzucapiunea opera printr-o posesie exercitată timp de 30 de ani in cazurile obişnuite, fata de biserica si de stat termenul prev. de lege pentru a uzucapa era de 40 de ani.

Prin Legea nr. 389/1943 şi Legea nr. 260/1945 s-a menţinut, pe de o parte, vechea reglementare a cărţilor funciare şi, pe de altă parte, s-a prevăzut că uzucapiunile începute înainte de extinderea legislaţiei române vor fi cârmuite, în ce priveşte natura, durata şi efectele lor, de dispoziţiile legilor sub care au început, adică de legile maghiare sau Codul civil austriac.

Uzucapiunile începute între momentul extinderii legislaţiei civile române în Transilvanie şi data intrării în vigoare a Legii nr. 115/1938, prin Legea nr. 241/1947, li s-au aplicat şi li se aplică reglementările din cartea a III-a, titlul XX a Codului civil român.

Legea nr. 115/1938, intrată în vigoare la 12 iulie 1947, reglementează uzucapiunea diferit faţă de reglementările anterioare din Transilvania. Această reglementare se aplică uzucapiunilor începute sub imperiul ei.

În sinteză, prescripţiile împlinite sau începute înainte de extinderea Codului civil român sunt şi rămân reglementate de legile maghiare sau, după caz, de Codul civil austriac. Prescripţiile începute între datele de extindere a legilor civile române şi momentul punerii în aplicare a Legii nr. 115/1938 sunt guvernate de Codul civil român. După 12 iulie 1947, uzucapiunea poate începe şi îşi produce efectele  numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/1938.

In consecinta, incepand cu anul 1947, in Transilvania nu se aplica dispozitiile Codului civil, ci cele cuprinse in D.L. nr. 115/1938.

In acest sens prin decizia nr. 86/2007, admiţând recursul în interesul legii, Î.C.C.J. a  s-a stabilit ca în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului – Lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului – Lege nr. 115/1938.

Deciziile date de ICCJ in solutionarea unui recurs in interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicarii lor in M. Of. si nu pot fi indepartate.

Se retine că Decretul – Lege nr. 115/1938  reglementează doua cazuri exceptionale de dobandire a dreptului de proprietate prin uzucapiune in art. 27-28. Un prim caz este acela in care s-au inscris fara cauza legitima, adica pe baza unui titlu nevalabil, drepturi reale ce pot fi dobandite prin uzucapiune, acestea vor ramane valabil dobandite, daca titularul astfel inscris le-a posedat cu buna credinta, potrivit legii, timp de 10 ani.

Al doilea caz este acela in care posesorul unui imobil pe care l-a posedat in conditiile legii, timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular poate cere intabularea dreptului in favoarea sa in temeiul uzucapiunii.

În speta nu sunt indeplinite conditiile uzucapiunii reglementata de art. 28 din Decretul- Lege nr. 115/1938, întrucât proprietarul de carte funciară este Statul Roman.

Pe de alta parte se retine că, anterior consacrării legale  a  proprietăţii private  a  statului, prin dispoziţiile  Legii nr. 18/1991 şi ale  Legii nr. 213/1998, bunurile  aparţinând  statului  şi unităţilor  administrativ  teritoriale  nu puteau  fi  dobândite  prin  uzucapiune, fiind  declarate imprescriptibile.

Pentru reglementarea  situaţiei juridice a ocupării  terenului, reclamanta  trebuie să facă demersurile  la Primăria Mun. Oradea  în  vederea  concesionării, închirierii  sau  cumpărării terenului proprietatea  Statului Român.

Mai mult, din inscrisurile depuse in probatiune la dosarul cauzei de catre parata ( f. …………..) terenul in litigiu cu nr. topo nr. topo ………. inscris in CF ……. a fost revendicat de numitul ……. prin formularea Notificarii cu nr. 180/2002 in temeiul legii nr. 10/2001, situatie in care un eventual termen de prescriptie achizitiva s-a intrerupt.

Pentru considerentele mai sus aratate, instanta va respinge ca neintemeiat capatul de cerere prin care se solicita constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului cu nr. topo ………. inscris in CF …….

In ceea ce priveste imobilul – casa de locuit, astfel cum  fost acesta identificat prin raportul de expertiza topo intocmit in cauza de catre exp. ing. ..), care face part integranta din prezenta hotarare, instanta retine urmatoarele.

Astfel, dupa cum rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza ………….) casa de locuit amplasata pe terenul cu nr. topo ….. inscris in CF … a fost construita de reclamamanta impreuna cu defunctul sau sot.

De asemenea, din inscrisurile de la dosar ( f. 11), rezulta ca reclamanta impreuna cu defunctul sau sot sunt cei care achita impozitul aferent imobilului in litigiu.

In consecinta, in temeiul art. 111 cod procedura civila si art. 480 cod civil, instanta va constata ca reclamanta …….. impreuna cu defunctul sau sot .. sunt proprietarii casei de locuit edificata pe terenul identificat cu nr. topo …………. ……, conform raportului de expertiza topo intocmit in cauza, ce face parte integranta din prezenta hotarare.

In ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita notarea casei de locuit in carte funciara pe numele reclamantei si a defunctului sau sot, instanta retine urmatoarele.

Potrivit art. 36 din legea nr. 7/1996 republicata, “(1) Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizaţiei de construire şi a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorităţii locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcţia, precum şi a unei documentaţii cadastrale.

(2) În cazul construcţiilor realizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, înscrierea se face în baza:

a) autorizaţiei de construire sau, în lipsa acesteia, a certificatului, prin care se atestă informaţiile referitoare la construcţie şi deţinătorul acesteia, conform evidenţelor fiscale sau, după caz, celor din registrul agricol, eliberat de primarul unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasată această construcţie;

b) documentaţiei cadastrale.”

Avand in vedere textul legal mai sus amintit, instanta va dispune notarea in carte funciara a casei de locuit cu anexe, identificata in raportul de expertiza topo intocmit in cauza, pe seama reclamantei si a defunctului sau sot, conditionat de intocmirea documentatiei cadastrale aferente.

In consecinta, pentru motivele de fapt si de drept aratate, instanta va admite in parte cererea de chemare in judecata si va constata ca reclamanta ………. impreuna cu defunctul sau sot ……. au edificat o casa de locuit cu anexe gospodaresti pe terenul identificat cu nr. topo ……, inscris in ……… Oradea, conform raportului de expertiza topo intocmit in cauza, ce face parte integranta din prezenta hotarare; va dispune OCPI Bihor intabularea dreptului de proprietate dobandit prin construire de care reclamanta ….. impreuna cu defunctul sau sot ……… asupra constructiilor edificate pe terenul inscris in CF ……, conform raportului de expertiza topo intocmit in cauza, ce face parte integranta din prezenta hotarare, conditionat de intocmirea documentatiei cadastrale aferente si va respinge capatul de cerere prin care se solicita constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului inscris in ……

Cheltuieli de judecată nu se vor acorda nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite in parte acţiunea civilă, formulată de reclamanta .. si, în consecinţă:

Constata ca reclamanta .. impreuna cu defunctul sau sot …. au edificat o casa de locuit cu anexe gospodaresti pe terenul identificat cu nr. topo ……, inscris in CF …., conform raportului de expertiza topo intocmit in cauza, ce face parte integranta din prezenta hotarare.

Dispune OCPI Bihor intabularea dreptului de proprietate dobandit prin construire de care reclamanta … impreuna cu defunctul sau sot ….. asupra constructiilor edificate pe terenul inscris in CF .., cu nr. topo ……., conform raportului de expertiza topo intocmit in cauza, ce face parte integranta din prezenta hotarare, conditionat de intocmirea documentatiei cadastrale aferente.

Respinge capatul de cerere privind constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului inscris in CF .., cu nr. topo …..

In act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din ……………

PREŞEDINTE GREFIER  ….

……