Pretenţii civile

„Din perspectiva cerinţelor necesare a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina proprietarului unui animal, victima prejudiciului trebuie să dovedească nu numai existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta animalului, ci şi faptul că animalul respectiv era în paza juridică a unei persoane.”(sentinţa civilă nr. 17/05.01.2009)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.01.2007, sub nr. de dosar 738/300/2007, reclamanta R.M. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului L.I. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, respectiv 500 lei, daune materiale şi 500 lei, daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 24.06.2006, câinele proprietatea pârâtului, care se afla în stradă, a atacat-o şi a muşcat-o, cauzându-i plăgi multiple pe antebraţul drept. Reclamanta a menţionat că în urma agresiunii a fost internată la Spitalul Clinic Colentina, în cadrul secţiei Chirurgie, din data de 24.06.2006 până la data de 30.06.2006, unde i s-au administrat vaccinul antirabic, antibiotice şi s-a intervenit chirurgical pentru tratarea plăgii. Reclamanta a mai susţinut că în urma agresiunii, unul dintre muşchii antebraţului drept a fost secţionat, nemaiputând fi recuperat nici prin intervenţia medicilor, rămânând astfel cu sechele motorii, folosind mâna dreaptă doar pentru activităţi care presupun un efort de ridicare a unei greutăţi de maxim 1 kg. În privinţa prejudiciului material, reclamanta a menţionat că a fost nevoită să urmeze un tratament, nu s-a putut deplasa cu mijloacele de transport în comun şi a folosit taxiuri, nu s-a putut ocupa de gospodărie, a apelat la serviciile diverselor persoane, toate implicând costuri suportate integral de către reclamantă. Referitor la prejudiciul moral cauzat, reclamanta a enumerat prejudiciul de agrement pentru faptul că nu şi-a mai putut desfăşura activitatea zilnică, durerea fizică şi cea psihică suferite fiind foarte mari, psihic simţindu-se neajutorată, întrucât la vârsta de 71 de ani trebuie să suporte acest handicap locomotor. Reclamanta a adăugat că a încercat să se înţeleagă cu pârâtul, însă acesta nu a respectat înţelegerea încheiată între ei la data de 18.07.2006.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1001 C.civ. şi art. 274 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi s-au aplicat timbre judiciare de 3 lei, conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995.

În susţinere, reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 112 C.proc.civ., în copie certificată pentru conformitate cu originalul, bilet de ieşire din spital din data de 30.06.2006.

Prin cererea completatoare formulată la data 26.02.2007, reclamanta a arătat că solicită, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unei sume lunare de 500 lei, corespunzătoare infirmităţii cauzate.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că la data de 24.06.2006 se pregătea să plece la serviciu, astfel că a deschis poarta imobilului situat în com. Sineşti, jud. Ilfov, moment în care prin faţa porţii a trecut reclamanta care plimba un câine şi, fără ca pârâtul să observe, câinele său a ieşit din curte şi s-a îndreptat către cel reclamantei. Pârâtul a menţionat că reclamanta a încercat să-şi protejeze câinele şi să-l îndepărteze pe cel al pârâtului, moment în care acesta din urmă s-a repezit asupra reclamantei. În continuare, pârâtul a învederat că a intervenit, ducând-o pe reclamantă cu maşina personală la spital, unde a mai vizitat-o ulterior, oferindu-se să o ajute, însă răspunsul reclamantei a fost de a o lăsa în pace. După externarea reclamantei, pârâtul a precizat că s-a întâlnit cu aceasta şi s-a oferit să îi plătească suma de 4000 lei, în două tranşe, respectiv suma de 2000 lei la acel moment, pe care a şi achitat-o, iar referitor la cea de-a doua tranşă, a menţionat că reclamanta a refuzat să o primească. Pârâtul a invocat incidenţa unui caz fortuit în raport de faptul că a fost provocat câinele său de prezenţa altui câine, dar şi de comportamentul reclamantei, precum şi de faptul că nu a putut fi împiedicată ieşirea câinelui din curtea pârâtului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115-118 C.proc.civ.

La termenul din data de 03.09.2007, instanţa a încuviinţat, în condiţiile art. 167 C.proc.civ., pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a mai depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: fişă de programare a tratamentului din data de 24.06.2006, bilet de ieşire din spital din data de 06.02.2008, proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii T.M. şi I.Ţ, proba cu interogatoriul pârâtului, la administrarea căreia a renunţat la data de 01.10.2007, precum şi proba cu expertiză medico legală, iar pentru pârât, la termenul din data de 01.10.2007, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiaţi martorii U.M. şi N. G.

La termenul din data de 05.01.2009, în condiţiile art. 132, pct. 2 C.proc.civ., reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii, în sensul că solicită obligarea pârâtului doar la plata sumei de 500 lei, cu titlul de daune morale şi a sumei de 4.500 lei, reprezentând daune morale.

Cererea precizatoare a fost legal timbrată, în raport de valoarea pretenţiilor majorate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 284 lei, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi s-au aplicat timbre judiciare de 1, 5 lei, potrivit art. 3 din O.G. nr. 32/1995.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în dimineaţa zilei de 24.06.2006, reclamanta a fost agresată de câinele proprietatea pârâtului.

Conform art. 1001 C.civ., „proprietarul unui animal sau acela care se serveşte de dânsul în cursul serviciului este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află în paza sa, sau că a scăpat.”

Din perspectiva cerinţelor necesare a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina proprietarului unui animal, victima prejudiciului trebuie să dovedească nu numai existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta animalului, ci şi faptul că animalul respectiv era în paza juridică a unei persoane.

În ceea ce priveşte persoanele care sunt ţinute a răspunde, principiul aplicabil este că răspunderea pentru animal incumbă persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a acestuia, respectiv proprietarul ori persoana căreia proprietarul i-a transmis dreptul de folosinţă asupra animalului.

În speţă, din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză cu recunoaşterea pârâtului din cuprinsul întâmpinării, căreia instanţa îi conferă valoarea probatorie a unei mărturisiri judiciare, instanţa reţine că pârâtul are calitatea de proprietar al câinelui cu privire la care s-a susţinut că a agresat-o pe reclamantă.

Asupra prejudiciului cauzat reclamantei, instanţa reţine din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză că aceasta a suferit un prejudiciu material constând în sumele plătite martorei I.Ţ. pentru ajutorul oferit în gospodărie în lunile imediat următoare producerii agresiunii, într-un cuantum de 100 lei, lunar, însă limitat la obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de principiul disponibilităţii, respectiv 500 lei. Instanţa nu va reţine susţinerea martorului U. M. în sensul că a văzut-o pe reclamantă săpând în grădină ulterior incidentului, martor audiat la solicitarea pârâtului, întrucât apreciază, faţă de relaţia de afinitate a acestuia cu pârâtul, că nu exprimă o poziţie obiectivă în descrierea împrejurărilor respective. De asemenea, cu privire la sumele achitate de reclamantă pentru tratamentul ce a fost necesar în recuperare şi pentru transportul cu taxiuri, instanţa constată că acestea nu au fost probate, conform art. 1169 C.civ. instanţa apreciază că sumele solicitate de reclamantă cu titlu de daune materiale nu sunt afectate de încheierea tranzacţiei dintre părţi de la data de 20.07.2006, întrucât aceasta a avut în vedere exclusiv daune reprezentând „cheltuieli cu spitalizarea, pentru întreţinere şi recuperare”, or, ceea ce s-a solicitat prin cererea dedusă judecăţii reprezintă daune materiale ca urmare a cheltuielilor suplimentare efectuate de reclamante.

Referitor la prejudiciul moral pretins a fi fost suferit de către reclamantă în urma incidentului menţionat, instanţa reţine din declaraţia aceleiaşi martore I.Ţ. că reclamanta a acuzat dureri fizice, fiind şi puternic marcată psihic de agresiunea câinelui pârâtului. Fiind incontestabil că reclamanta a suferit o afectare a drepturilor subiective, respectiv a celor prin care se exprimă integritatea fizică şi psihică, instanţa apreciază că suma de 3.000 lei este de natură a compensa suferinţele fizice şi psihice pe care le-a suportat de pe urma faptei câinelui proprietatea pârâtului.

Instanţa mai constată din coroborarea probelor administrate în cauză că există legătură de cauzalitate între prejudiciile moral şi material reţinute şi fapta animalului care se afla în paza juridică a pârâtului.

Întrucât dispoziţiile art. 1001 C.civ. stabilesc că proprietarul răspunde chiar şi în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa sau în care, cu toată supravegherea exercitată, animalul a cauzat un prejudiciu, rezultă că fundamentul răspunderii în aceste situaţii este atât o prezumţie de culpă a proprietarului în supraveghere, cât şi garanţia pe care este ţinut a o asigura acesta faţă de terţi în privinţa comportamentului animalului respectiv.

Referitor la cazul fortuit şi fapta reclamantei invocate de către pârât în apărare, instanţa reţine că în materia răspunderii pentru fapta animalului, exoneratoare de răspundere sunt atât fapta victimei înseşi, cât şi forţa majoră, însă nu şi cazul fortuit, întrucât răspunderea în acest caz se grefează pe ideea de garanţie obiectivă, independentă de vinovăţia paznicului juridic, singura care ar fi exclusă de cazul fortuit.

În ceea ce priveşte forţa majoră, aceasta reprezintă acea împrejurare externă şi absolut invincibilă, fără nicio relaţie cu situaţia care a provocat dauna. Din probatoriul administrat nu rezultă că aspectele invocate de către pârât, respectiv provocarea din partea câinelui reclamantei şi imposibilitatea de a prevedea ieşirea câinelui pârâtului din curtea acestuia s-ar circumscrie noţiunii de forţă majoră astfel cum a fost expusă. În primul rând, provocarea din partea câinelui reclamantei nu a fost dovedită prin probatoriul administrat, iar în ceea ce priveşte imposibilitatea de prevedere a ieşirii animalului din curte, instanţa consideră că aceasta nu este o împrejurare absolut imprevizibilă, în sensul că pentru orice persoană este o forţă invincibilă, nu numai pentru paznicul juridic. De asemenea, instanţa apreciază că aceste împrejurări nu sunt de natură a incorpora nici noţiunea de caz fortuit, din moment ce pârâtul avea posibilitatea să prevadă ieşirea câinelui din curte prin legarea anterioară a acestuia.

Asupra faptei victimei înseşi, se reţine că aceasta este exoneratoare de răspundere doar în măsura în care întruneşte caracteristicile unei forţe majore în raport cu fapta animalului. Or, atitudinea reclamantei, confirmată chiar de apărările pârâtului din întâmpinare, de a-şi apăra câinele ca urmare a unei agresiuni iminente din partea câinelui pârâtului, în primul rând nu a fost probată de acesta, iar în al doilea rând, nu însumează cerinţele expuse mai sus, fiind doar coordonatele unui comportament firesc în condiţiile date.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmează a admite în parte cererea astfel cum a fost precizată, în sensul că îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de prejudiciu material şi a sumei de 3000 lei, reprezentând daune morale.

În raport de dispoziţiile art. 274-276 C.proc.civ., având în vedere modalitatea de soluţionare a cauzei, îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, reprezentând în parte cheltuielile de judecată, respectiv: taxă de timbru, timbru judiciar şi contravaloare onorariu expertiză medico legală.

Domenii speta

Spete similare