Vatamare corporala .Schimbarea in recurs a sanctiunii aplicate

Decizie 26 din 24.01.2011


Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş din data de 15.12.2008 inculpatul H B, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 al. 1 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 30.12.2007 inculpatul a aplicat părţii vătămate lovituri cu pumnii şi picioarele cauzându-i leziuni vindecabile în 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Prin sentinţa penală nr. 211/2009 a Judecătoriei Mediaş instanţa a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de vătămare corporală în infracţiunea de lovire sau alte violenţe şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii de 3000 de lei, l-a obligat la plata de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare .

Prin sentinţa penală nr. 287 din 07.10.2010, Judecătoria Mediaş, în baza art. 181 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a C.pen. şi art. 76 al. 1 lit. e C.pen. a condamnat inculpatul H B, la pedeapsa amenzii de 3000 de lei pentru infracţiunea de vătămare corporală.

A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 C.pen.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ. a obligat inculpatul să plătească părţii civile K V suma de 1200 de lei cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor.

Conform art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul să plătească Spitalului Municipal Mediaş suma de 60 de lei, iar Serviciului de Ambulanţă Sibiu suma de 372 de lei, în ambele cazuri cu penalităţi de întârziere şi dobânzi legale până la data plăţii.

S-a reţinut prin hotărâre că  în data de 30.12.2007, pe terenul de fotbal din curtea şcolii din I N, a existat o altercaţie între martorii H B I şi B I, care participau la un meci de fotbal. Totul a plecat de la o „intrare” mai tare a martorului H  la picioarele martorului B, care suferise anterior o fractură la acel membru. În urma incidentului, martorul B l-a lovit cu piciorul pe martorul H Acesta a plecat acasă şi a relatat tatălui H B că a fost agresat de martorul B.

În cursul aceleiaşi zile inculpatul şi fiul său s-au deplasat la locuinţa martorului, însă i-au găsit doar pe bunicii martorului cu care au avut o discuţie contradictorie injurioasă. Plecând de la locuinţa martorului, inculpatul şi fiul său au trecut pe lângă terenul de fotbal, unde meciul continua. Inculpatul s-a deplasat la martorul B i-a reproşat agresiunea asupra fiului său şi i-a aplicat o lovitură cu palma, urmată de o lovitură cu piciorul între picioare. Conflictul a degenerat, cei doi s-au insultat şi lovit reciproc. Văzând ce se întâmplă, martorul G I T s-a dus şi l-a anunţat pe tatăl vitreg al martorului B (partea vătămată) despre agresiunea inculpatului.

Partea vătămată K V s-a deplasat imediat la terenul de sport, s-a îndreptat spre inculpat, care între timp se liniştise şi stătea lângă fiul său, l-a prins de gulerul hainei şi i-a cerut socoteală pentru agresarea martorului B, reproşându-i acţiunea violentă în urma unei certe între copii. Inculpatul a reacţionat imprevizibil lovind partea vătămată cu pumnul în zona frunţii, deasupra nasului, iar după ce victima a căzut la pământ i-a mai aplicat lovituri cu piciorul în zona umărului şi pieptului. Partea vătămată a reuşit să-l tragă pe inculpat de haină la pământ, s-au lovit reciproc şi s-au rostogolit îmbrăţişaţi pe răzorul de lângă terenul de fotbal spre gard. În apropierea gardului a intervenit martorul K şi soţia inculpatului, care au despărţit părţile, în timp ce fii acestora se loveau reciproc lângă terenul de sport.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H B fără a-l motiva în scris. La susţinerea orală a recursului menţionând că în mod nelegal instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală deşi în cauză se impunea achitarea deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală.

A mai declarat recurs partea civilă K V considerând că hotărârea este nelegală, instanţa de fond nu a avut în vedere  nu a avut în vedere cererile esenţiale ale părţii civile,  motiv de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 10 C.p.p., cât şi în ceea ce priveşte latura penală, criticile aduse sunt conform art. 385 ind. 9 alin. 14 C.p.p., în sensul că s-a aplicat inculpatului o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte latura civilă a sentinţei atacate arată că aceasta nu respectă dispoziţiile Codului de procedură penală şi Codului civil, în ceea ce priveşte despăgubirile civile pe care le-a solicitat partea civilă în cuantum de 1000 lei, datorită faptului că timp de  45 zile nu a putut să lucreze nici ca zilier. Consideră că se cuvine a i se acorda, această sumă a fost calculată la salariul minim pe economie, respectiv 600 lei.

În ceea ce priveşte daunele morale şi materiale consideră că instanţa în mod netemeinic nu a admis în totalitate pretenţiile formulate de partea civilă, s-a cerut o sumă de 6000 lei  daune morale  şi s-a acordat 1200 lei, respectiv 20% din pretenţiile pe care le-a formulat aceasta. Neavând criterii legale pentru stabilirea cuantumului acestora, apreciază că faţă de suferinţa părţii vătămate suma de 6000 lei este complet justificată.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs precum şi din oficiu, privind temeinicia şi legalitatea lor, tribunalul a constatat recursul inculpatului ca nefondat şi l-a  respins iar recursul părţii civile ca fondat şi l-a  admis în parte.

Într-adevăr starea de fapt a fost corect reţinută de către instanţă iar încadrarea juridică a fost legală şi temeinică.

Critica hotărârii s-a referit la individualizarea pedepsei dar şi la reţinerea stării de fapt greşite, care a condus la condamnarea greşită a condamnatului faţă de care se impunea achitarea.

De asemenea s-a mai criticat hotărârea şi sub aspectul acţiunii civile, în sensul că s-a solicitat majorarea despăgubirilor acordate.

Instanţa a apreciat că în mod judicios judecătorul fondului a reţinut starea de fapt aşa cum s-a arătat mai sus şi că se impune aplicarea unei sancţiuni penale.

La fila 3 a hotărârii judecătorului fondului, sunt enunţate criteriile care au stat la baza individualizării pedepsei, reţinându-se şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal.

Instanţa de control judiciar a apreciat că sancţiunea penală aplicată, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale de 40-45 care se apropie de limita maximă de 60 de zile ce atrage încadrarea juridică prevăzută de art. 181 Cod penal, aplicarea unei sancţiuni cu amendă este netemeinică şi nu este de maniera să îşi atingă scopul preventiv şi educativ.

Pedeapsa aplicată ca urmare a circumstanţei atenuante reţinute este legală, dar în mod cert nu poate conduce la îndreptarea conduitei inculpatului.

Pentru aceste motive şi având în vedere aceleaşi circumstanţe reţinute de către judecătorul fondului, s-a  aplicat o sancţiune cu închisoarea, în cuantum de 4 luni, deci sub minimul special al sancţiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 Cod penal, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.

Pornind de la împrejurarea că inculpatul nu a mai fost condamnat şi având în vedere circumstanţele producerii infracţiunii, în baza art. 81 Cod penal s-a  dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 luni pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni.

În baza art. 359 Cod procedură penală şi 83 Cod penal, s-a  atras atenţia inculpatului asupra condiţiilor care atrag revocarea beneficiului suspendării.

În ce priveşte acţiunea civilă, instanţa luând în considerare numărul de zile de îngrijiri medicale, de 40-45 de zile, a majorat cuantumul daunelor morale de la suma de 1.200 lei la suma de 4.000 lei.

În aceiaşi măsură s-au  majorat şi cheltuielile judiciare acordate la instanţa de fond, de la 1.500 lei la 7.000 lei la instanţa de fond.

Restul pretenţiilor civile au fost respinse ca urmare a nedovedirii lor.

S-au  menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată iar ca urmare a celor de mai sus s-a respins recursul formulat de inculpatul H B. Fapta a fost săvârşită de către acesta şi nu au putut fi reţinute cauze care să atragă legitima apărare sau alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Susţinerea inculpatului că partea vătămată a fost lovită în umăr de o altă persoană, fără a face dovada certă care este această persoană, nu a putut fi reţinută şi să atragă achitarea inculpatului.

Este cert că a avut loc un conflict între cei doi şi partea vătămată în acele momente nu a avut un conflict şi cu o altă persoană şi nici nu s-a făcut dovada că ar fi fost agresat de o altă persoană cu aceiaşi ocazie.

Aşa fiind, instanţa, în baza art. 38515 Cod procedură penală, a admis recursul formulat de partea civilă KV, împotriva sentinţei penale nr. 287/07.10.2010, pronunţată de Judecătoria Mediaş, pe care a casat-o  în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă şi rejudecând:

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului H B, de la 3000 lei amendă penală la 4 luni de închisoare.

În baza art. 81 C.p. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei  de 4 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 4 luni ce constituie termen de încercare.

A atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate.

A majorat daunele morale de la suma de 1.200 lei la suma de 4.000 lei şi cuantumul cheltuielilor judiciare de la 1.500 lei la 7.000 lei la instanţa de fond.

A respins restul pretenţiilor civile formulate.

A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa recurată.

Ar espins recursul formulat de inculpatul H B , împotriva aceleiaşi sentinţe.