Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni; analiza criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 C.pen. în situaţia specifică a infracţiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005; Plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror; limitel...

 Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni; analiza criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 C.pen. în situaţia specifică a infracţiunii prev. de art. 6 din legea 241/2005;

 Plângere împotriva soluţiei dispuse de procuror; limitele investirii instanţei de judecată.

 Prin sentinţa penală nr. 3080/18.11.2010, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 18620/245/2010, s-au dispus următoarele:

 „Respinge plangerea formulata de petenta D.G.F.P. Iasi împotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ din 23.04.2010, data în dosarul nr. 11410/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Iasi, faţă de intimata O.L., ca nefondata.

 Mentine ordonanta dispusa in dosarul susmentionat.

 În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obliga petenta la plata sumei de 50 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat”.

 Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii următoarele:

 „Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.06.2010, petenta D.G.F.P. Iasi a contestat solutia Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi de scoatere de sub urmărire penala si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ data în dosarul nr. 11410/P/2009, faţă de intimate O.L.

 In motivarea plangerii, petenta a aratat ca intimata nu a achitat integral prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului in suma de 5382 lei, ci doar partial, in suma de 4246 lei, ramanand de achitat suma de 1136 lei.

 Instanta constata ca prin ordonanta din 23.04.2010 data in dosarul nr. 11410/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de intimate O.L., pentru savarsirea infractiunii de retinere si nevirare cu intentie in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, fapta prev. si ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., deoarece faptei ii lipseste gradul de pericol social al unei infractiuni iar sanctiunea administrativa aplicata este suficienta pentru indreptarea conduitei invinuitei.

 Pentru a pronunta aceasta solutie, s-a retinut in esenta ca invinuita nu prezinta antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei retinute in sarcina sa iar pe parcursul desfasurarii cercetarilor a achitat integral sumele datorate la bugetul de stat cu titlu de impozite si taxe cu retinere la sursa.

 Plangerea petentei impotriva acestei solutii a fost respinsa de primul procuror care a retinut ca, in speta, solutia dispusa este legala si temeinica, insusindu-se argumentele expuse anterior.

 Impotriva acestei solutii petenta a formulat plangere la instanta in baza art. 278/1 C.p.p.

 La dosar a fost atasat dosarul de urmarire penala nr. 11410/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.

 Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de faptuitoare, este legala si temeinica, pentru motivele ce vor fi aratate in continuare:

 In mod corect s-a retinut ca sunt aplicabile prev. art. 10 alin. 1 lit. b/1 C.p.p., faptuitoarea nu are antecedente penale, fiind la prima abatere, aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ fiind suficienta pentru indreptarea sa, fara a fi necesara aplicarea unei pedepse, fata de achitarea debitului restant si recunosterea si regretarea savarsirii faptei, care, prin continutul sau concret, este in mod vadit lipsita de importanta si aduce o atingere minima valorilor sociale ocrotite de lege, astfel incat nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

 Odata stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia daca in concret, fapta invinuitei prezinta gradul de pericol social al unei infracţiuni, demers in care acesta va tine teama de vatamarea sau periclitarea valorii sociale impotriva careia este indreptat actul de conduita ilicit, urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce in conditiile concrete ale savarsirii faptei, imprejurarile comiterii acesteia, etc.

 Potrivit art. 18/1 C.p., „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.”

 Alineatul 2 al aceluiasi text de lege prevede ca : „La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.”

 Instanta considera totodata ca o fapta este infractiune numai daca legea o prevede, in continutul ei specific iar pe de alta parte, aceasta prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

 Pe de alta parte, pericolul concret nu se confunda cu pericolul social generic, prezumat de legiuitor atunci cand a incriminat aceasta fapta.

 Instanta apreciaza pericolul social concret al faptei, pentru ca aceasta sa constituie infractiune din analiza dialectica a tuturor imprejurarilor cauzei penale, imprejurari in care faptuitorul si persoana sa nu pot fi disociate de faptele savarsite.

 A retine in constructia acestui rationament, numai imprejurarile ce caracterizeaza fapta savrasita, facand abstractie de persoana faptuitoarei, care este la primul impact cu legea penala, ar insemna ca instanta sa nu tina seama de o serie de elemente care particularizeaza contextul conduitei faptuitoarei si sa vicieze o judecata rationala a cauzei sub toate aspectele acesteia, dovedite, astfel cum s-a aratat, pe baza de probe.

 Imprejurarea ca petenta este in dezacord cu suma totala ce reprezinta debitul nu poate justifica o alta solutie decat cea care, in mod judicios a fost aleasa.

 Atitudinea de recunostere si regret a faptuitoarei a fost dublata de conduita pozitiva in sensul achitarii sumelor de bani reprezentand prejudiciul cauzat prin fapta sa, imprejurari care, in contextul circumstantelor personale la care am facut referire anterior, trebuie sa primeasca o valorificare adecvata.

 Pentru toate aceste considerente, instanta, vazand dispozitiile art. 278/1 alin. 8 lit. a C.p.p., va respinge plangerea formulata de petenta, ca nefondata si va mentine solutia dispusa in dosarul susmentionat.

 Avand in vedere solutia asupra plangerii si tinad seama de principiul potrivit caruia plata cheltuielilor judiciare revine celui in sarcina caruia s-a retinut culpa procesuala, in baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga petenta la plata sumei de 50 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat”.

 Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de art. 3853 alin. (1) Cod procedură penală, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Iasi care a criticat-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, în esenţă, că, atât organele de anchetă cât şi instanţa de fond nu au analizat suficient aspectele prezentate în cuprinsul plângerilor şi au reţinut că intimata a achitat integral prejudiciul, cu toate că din evidenţele fiscale rezultă că mai are de achitat suma de 1.136 lei, iar în condiţiile în care în cauză s-a procedat la aplicarea prevederilor art. 18 indice 1 Cod penal, intimata trebuia să achite integral prejudiciul care, de altfel este în cuantum redus şi cu o vechime destul de mare, fiind aferent perioadei 25.10.2007 – 25.05.2009, iar termenul de scadenţă de 30 de zile fiind cu mult depăşit. D.G.F.P. Iasi, prin reprezentanţii săi, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi pronunţarea unei hotărâri prin care intimata să fie obligată la plata diferenţei de prejudiciu în sumă de 1.136 lei reprezentând stopaj la sursă.

 Tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului de fond şi hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele şi în limitele prevăzute de art. 3856 alin. ultim Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

 Prin ordonanţa din 23.04.2010 dată în dosarul nr. 11410/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, confirmată prin rezoluţia din 11.06.2010 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de intimata O.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

 Ulterior, prima instanţă a fost învestită cu exercitarea controlului judecătoresc asupra acestei soluţii, în cadrul procesual instituit prin dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală, ce presupune verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau ordonanţei atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.

 Din această perspectivă, tribunalul constată că prima instanţă a examinat în mod judicios actele din dosarul de urmărire penală şi a expus corect circumstanţele speţei, aşa cum au putut fi extrase din actele de urmărire penală efectuate în cauză şi, raportat la situaţia de fapt temeinic stabilită pe baza lor, în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că fapta intimatei O.L. a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală şi, prin urmare, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni întrucât, deşi este certă comiterea cu vinovăţie de către aceasta a unei fapte incriminate în normele penale ca infracţiune, totuşi periculozitatea ei socială trebuie apreciată în legătură cu aspecte şi împrejurări intrinseci şi extrinseci faptei şi condiţiilor ei de săvârşire, a modului şi mijloacelor de comitere, a urmărilor efectiv produse, a cauzelor ce a generat-o, a mobilului urmărit, elemente care, analizate coroborat, nu relevă o periculozitate socială semnificativă a activităţii ilicite imputate intimatei.

 În consecinţă, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 181 alin. (2) Cod penal pentru stabilirea gradului de pericol social al unei fapte, în mod corect prima instanţă a reţinut că procurorul a făcut în mod judicios aplicarea în cauză a art. 10 lit. b1) Cod procedură penală, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni în alternativa amenzii cu caracter administrativ, într-un cuantum corespunzător dozat.

 În ceea ce priveşte critica recurentei petente vizând faptul că organele judiciare nu ar fi analizat suficient aspectele prezentate în cuprinsul plângerilor şi au reţinut în mod greşit că prejudiciul a fost achitat integral, deşi mai există o diferenţă de 1.136 lei, reprezentând stopaj la sursă, tribunalul apreciază că este cu totul nefondată, în condiţiile în care la soluţionarea cauzei s-a avut în vedere perioada indicată în plângerea penală şi suma menţionată în cuprinsul acesteia ca fiind prejudiciu, diferenţa ce mai trebuie achitată constituind, potrivit aceleiaşi plângeri penale, sume accesorii.

 Întrucât această sumă nu este inclusă în debit, ci în categoria accesorii, nefăcând parte din suma ce constituie impozite şi obligaţii fiscale cu reţinere la sursă, exclusiv la care se referă dispoziţiile Legii nr. 241/2005, neplata ei nu poate conduce la reaprecierea criteriilor avute în vedere de procuror la stabilirea gradului redus de pericol social al infracţiunii imputate, criterii considerate şi de către prima instanţă a fi corect reţinute în cauză.

 Tribunalul constată, totodată, că nu este întemeiată nici cererea recurentei petente privind obligarea intimatei la plata diferenţei de prejudiciu pretins a fi nerecuperat, întrucât în soluţionarea unei plângeri împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată dispuse de procuror, instanţa se limitează doar la analiza legalităţii şi temeiniciei ei, neavând cadrul procesual în care să se pronunţe asupra unei acţiuni civile, care poate fi alăturată numai unei acţiuni penale valabil exercitate, situaţie ce nu se regăseşte însă în speţă, în condiţiile în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de intimată.

 Pentru toate aceste considerente, reţinând că este legală şi temeinică sentinţa penală nr. 3080 din 18.11.2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 18620/245/2010, în raport de aspectele invocate de D.G.F.P. Iasi şi că nu există alte motive de nelegalitate şi netemeinicie ce pot fi constatate din oficiu, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat împotriva ei, menţinând hotărârea atacată.

Domenii speta

Spete similare