Analiza probelor de vinovăţie; forţa probantă a probatoriilor ştiinţifice administrate în cauză; Natura juridică a termenului prev. de art. 14 din Ordinului nr. 376 din 10.04.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor b...

 Analiza probelor de vinovăţie; forţa probantă a probatoriilor ştiinţifice administrate în cauză;

 Natura juridică a termenului prev. de art. 14 din Ordinului nr. 376 din 10.04.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice; sancţiunea care intervine în cazul încălcării termenului de 3 zile prevăzut de lege pentru predarea probelor biologice recoltate către IML.

 Prin sentinţa penală nr. 137/28.06.2010 pronunţată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. 633/239/2010 s-au dispus următoarele:

 „Condamnă pe inculpatul A.L.A. la 1 (o) lună inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere de autoturism sub inflenţa băuturilor alcoolice, infractiune prevazuta si pedepsita de art 87 alin 1 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu aplicarea prevederilor art 74 lit a, c cod penal raportat la art 76 lit d Cod penal.

 In baza dispoziţiilpr art 71 cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute la art. 64 lit. a teza a II a , b, cod penal.

 In baza disp art. 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului.

 In baza dispozitiilor art. 82 Cod penal stabileste termen de incercare pentru inculpat de 2 ani si 1 (o) lună.

 Atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, dispozitii referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul savarsirii unei infractiuni.

 In baza disp art. 71 alin 5 raportat la art. 82 cod penal suspenda executarea pedepsei accesorii.

 In baza disp art. 191 alin 1 Cod procedura penala obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei catre stat cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care 200 lei din faza de urmarire penala şi 100 lei cheltuieli judiciare din faza de judecata”.

 Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Hârlău a reţinut următoarele:

 Prin rechizitoriul 1371/P/31.03.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a invinuitului M.P., pentru savarsirea infractiunii prevazute de art 87 alin 1 din OUG 195/2002, respectiv conducere sub influenta băuturilor alccolice, cerere ce a fost integistrata la judecătoria Hârlău spre competentă solutionare sub nr. 633/239/26.042010.

 Fiind declarata terminată cercetarea judecatorească, conform art.339 alin. 2 Cod procedura penala, analizand actele şi lucrarile dosarului, instanta deliberand asupra ansamblului material probator administrat in cauza retine următoarea situatie de fapt şi de drept:

 In fapt, inculpatul este posesor al permisului de conducere categoria B şi este posesorul autoturismului IS 94- MLL.

 În data de 17.09.2009 orele 14.30, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului s?u şi s-a deplasat prin oraşul Hârl?u.

 In timp ce se deplasa prin Hârl?u pe strada Logofăt Tăutu a fost oprit de către lucrătorii de politie. In timp ce si-au efectuat verificarile s-a constat că inculpatul se afl? în stare de ebrietate având o alcolemie de 0,87 gr la mie la rezultatul alcooltest Dragner. Inculpatul a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice. Conform adresei 1950-1/A//22.09.2009 a IML rezultă că inculpatul la data prelevării sângelui la ora 14.45 avea o alcoolemie de 2,10 mg/l iar la ora 15.45 o alcoolemie de 1,95 mg/l alcool în sânge.

 Din buletul de examinare clinică rezultă că inculpatul pare în stare de ebrietate.

 Cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, apărătorul inculpatului a solicitat instantei ca acesta să fie achitat in baza art 11 raportat la art 10 lit d din codul de procedură penală deoarece nu au fost respectat Ordinul 376/10.04.2006 şi normele de aplicare deoarece probele au fost transmise la IML după mai mult de 3 zile cât prevăd art. 14 din Norme, neinvocând-se alte aspecte in ceea ce priveste modalitatea de recoltarea a probelor.

 Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel, starea de fapt a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă legal administrate. Într-adevăr, art. 30 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, aprobate prin Ordinul Ministerului sănătăţii nr. 376/10.04.2006 menţionează că utilizarea trusei standard de prelevare a cărei componenţă se prevede în anexa nr. 5, înlocuieşte metoda clasică, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestor norme. Totuşi, nu trebuie omise dispoziţiile tranzitorii ale art. 6 alin. (1) lit. c) din OMS care prevăd că până la înlocuirea metodei anterioare cu noua metodologie, prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosinţă, astfel cum s-a procedat şi în prezenta cauză. Faptul că au fost transmise probele IML după o perioadă mai lungă, fără a se face dovada că nu a fost conservată proba in conditiile prevăzute de ordin, nu este de natură a se altera proba, iar data de 17.09.2009 a fost intr-o zi de joi, probele fiind transmise luni la IML in data de 21.09.2009, cunoscut fiind că zilele de sâmbătă şi duminică Laboratorul de Medicilă legală nu functionează decât in regim de urgente, ceea ce nu se impunea in cauză.

 La dosarul de urmărire penală există un proces-verbal de prelevare a probelor biologice, menţionându-se că această prelevare s-a efectuat cu ac şi seringă de unică folosinţă sub semnătura şi parafa medicului de la Spitalul Orăsenesc Hârlău. Astfel, susţinerile apărătorului inculpatului sunt nereale, probele ce au fost prezentate la laborator erau intacte la momentul predarii asa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie.

 De la bun început, adică din momentul constatării faptei de către organele de poliţie, dar şi ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut nicio obiecţie cu privire la modul în care au fost recoltate probele biologice, a acceptat să se supună probei alcooltest, care a evidenţiat o cantitate de 0,87 mg/l aer pur respirat, iar ca urmare a probelor de sânge recoltate s-a stabilit o alcoolemie de 2,10 ‰ la ora 14.45, respectiv 1,95 ‰ la ora 15.45. În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a invocat nici un moment existenţa vreunui motiv de nulitate vizând modul cum i-au fost transportate probele biologice, recunoscând şi regretând conducerea sub influenţa alcoolului, aceste aspecte fiind invocate doar cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei.

 Instanta nu poate primi aceste apărări deoarece aspectele invocate cu privire la nulitatea probei sunt de nulitate relativă şi pot fi invocate până la citirea actului de sesizare, şi trebuie dovedită şi vătămarea inculpatului in drepturile sale, insă retine instanta că acesta a recunoscut şi regretat fapta. Acest aspect este confirmat şi de martora C.M. care a declarat că a consumat cu nepotul său câte un pahar de vin, după care acesta a fost chemat că a căzut copilul şi a plecat la volanul maşinii. Astfel, instanta apreciază că sunt neîntemeiate criticile inculpatului cu privire la faptul ca nu a fost respectată modalitatea de transport a probelor biologice recoltate şi acest lucru a condus la alterarea acestora în condiţiile în care nu există nicio dovadă care să creeze o suspiciune cu privire la o pretinsă alterare a probelor. Instanţa opineaza ca nerespectarea termenului de recomandare prevazut de art. 14 din Normele de aplicare a Ordinului 363/2006 nu conduce automat la concluzia că probele sunt alterate şi nu poate conduce automat la concluzia ca aceste mostre de sânge au fost obţinute în mod ilegal şi s-a produs o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Analizand toate actele si lucrarile dosarului instanta retine ca următoarea situatie de fapt cum că este este indubitabil faptul că inculpatul a condus autoturismul cu alcoolemie ce depăşeşte limita legală, iar faptul că nu s-au respectat procedurile impuse de Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 376/2006 la recoltarea sângelui respectiv transportul, nu conduce automat la constatarea nulităţii recoltării, iar inculpatul, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu a invocat vreo lezare a drepturilor sale prin modul în care i s-a făcut recoltarea,

 Astfel retine instanta că inculpatul a condus autoturismul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, depăşind cota legală asa cum rezultă din toate probele stiintifice administrate la dosar, coroborate şi cu declaratiile martorilor.

 O relevanta deosebita in cauza o are rezultatul testului cu aparatul alcoltest efectuat de organele de politie, si care indica o concentratie de 0,87 g/l alcool in aerul respirat, rezultat consemnat in procesul - verbal de constatare, precum si constatarile medico - legale cuprinse in buletinul de analiza toxicologica - alcoolemie nr.1950-1/A/22.09.2009, acestea confirmând o concentratie in sange de 2,10 g alcool /1000 ml.

 Instanţa mai are în vedere şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe făcându-se de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Astfel fiind, se reţine că starea de fapt în speţă a fost stabilită ca rezultat al tuturor mijloacelor de probă expuse anterior, rezultatul buletinului de analiză coroborându-se cu recunoaşterea inculpatului şi testarea cu alcooltestul.

 De asemenea, contribuie la aflarea adevarului si declaratia inculpatului, aceasta coroborandu-se in intregime cu faptele si imprejurarile ce rezulta din celelalte probe administrate in cauza, inculpatul, de altfel, asumandu-si savarsirea faptei.

Fata de o atare desfasurare a faptei, instanta apreciaza ca in cauza, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism avand o imbibatie alcoolica de 2,10g/l alcool pur in sange, realizand astfel un rezultat socialmente periculos - o stare de pericol pentru siguranta in conducerea pe drumurile publice, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumurile publice avand o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange.

 In drept, fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de de art 87 alin (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange ori o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat sau care se afla sub influenta unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.

 Sub aspect obiectiv, s-a dovedit prin probele administrate că inculpatul a săvârsit infractiunea mentionată mai sus.

 Elementul material al infracţiunii constă în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, asa cum rezulta din recunoasterea inculpatului si inscrisurile existente la dosar, fapt ce rezultă fără indoială din buletinul toxicologic-alcoolemie şi procesul verbal de constare a infractiunii.

Urmarea imediată constă în starea de pericol rezultată din nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la circulatia pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

In ce priveşte latura subiectivă, instanţa reţine că inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţia cerută de lege şi anume cu intenţie indirectă, prevăzând şi acceptând producerea rezultatului faptei sale, deşi nu l-a urmărit.

 Având in vedere că insăşi infractiunea este o infractiune de pericol, functiile persoanei aflată la volan in stare de ebrietate sunt diminuate, putând avea efecte devastatoare asupra altor persoane şi lucruri, instanta apreciază că există pericol social in săvârşirea faptei indiferent de circumstantele săvârşirii acesteia.

 Existand infractiune, va exista şi răspundere penală şi pedeapsă.

 La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicata inculpatului instanta are in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev de art. 72 Cod penal, 74 lit a (rezultă din lipsa antecedentei penale coroborata cu declaratia martorei C. M. care a relatat că inculpatul are familie, copil şi are o bună reputatie in societate, are 1 copil minor în intretinere şi se ocupă de acesta) , c (a recunoscut, s-a prezentat în fata instantei şi a avut o atitudine sinceră) scopul pedepsei prev de art.52 Cod penal si necesitatea asigurarii preventiei generale si speciale.

 Fata de modul si mijloacele de savarsire a faptei, scopul urmarit, şi cele retinute mai sus, instanta si-a format convingerea ca aplicarea fata de inculpat a unei pedepse cu inchisoarea orientata sub minimul special al pedepsei si spre minimul general al pedepsei cu suspendarea executării pentru fapta savarsita in functie de gradul de pericol social al acesteia, satisface exigentele individualizarii judiciare a pedepsei.

 Instanta, in baza dispozitiilor art 345 cod procedura penala coroborat cu art 87 alin 1 si din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice va dispune condamnarea inculpatului prin aplicarea unei pedepse orientate sub minim cu retinerea circumstantelor metionate mai sus, respectiv o lun? cu suspendarea executarii pedepsei.

 In baza disp. art. 81 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului si in baza dispozitiilor art. 82 Cod penal va stabili termen de incercare.

 Va atrage atentia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, dispozitii referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul savarsirii unei infractiuni.

 Potrivit practicii CEDO ( a se vedea cazul Sabau si Pârcalab contra României) nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal ca si pedeapsa accesorie, ci doar acele drepturi care se impun vis-a-vis de natura, felul si gravitatea infractiunii savârsite de inculpat.

Potrivit art. 53 din Constituţia României restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia ce a generat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Cerinţa impusă de art. 20 din Constituţie impune corelarea prevederilor dreptului românesc cu cele ale actelor internaţionale iar normele cuprinse în Convenţie şi Protocoalele adiţionale, împreună cu jurisprudenţa dezvoltată de Curte, alcătuiesc un bloc de convenţionalitate cu forţă constituţională şi superlegislativă. În cauza Hirst vs. Marea Britaniei Curtea a constatat încălcarea art. 13 din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege al persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Având în vedere că art. 11 al.2 şi art. 10 al.2 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament ce fac parte din dreptul intern şi art. 3 din Protocolul nr., 1 al CEDO garantează aceste drepturi şi că indiferent de natura infracţiunii nu se justifică excluderea persoanei condamnate din grupul persoanelor cu drept de vot neexistând nicio legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei.

Într-adevăr dreptul de a alege este un drept fundamental al persoanei garantat de Constituţie şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi interzicerea acestuia nu se justifică în cazul infracţiunilor de drept comun având în vedere scopul urmărit prin executarea pedepsei şi a cărui realizare nu depinde de interzicerea dreptului la vot.

 Prin raportare la această hotărâre instanta apreciază că interzicerea dreptului de a alege inculpatului nu este proporţională cu gravitatea faptei şi circumstanţele cauzei.

Natura infractiunii pentru care a fost condamnat inculpatul nu justific? interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit c,d, şi e cod penal, in acest sens sunt şi dispozitiile hot?rârii CEDO în cauzele Sab?u şi Pârc?lab impotriva României şi Maz?re contra României prin care s-a stabilit c? interzicerea drepturilor p?rinteşti in cadrul aplicarii pedepsei accesorii, în mod automat şi independent de natura infractiunilor ce a determinat condamnarea, care în spet? nu are leg?tur? cu autoritatea p?rinteasc?, cum interzicerea de exercitare a drepturilor p?rinteşti instituie o inc?lcare a dispoziţiilor art. 8 din CEDO, or potrivit art. 3 din legea 30/1994 de ratificare a convenţiei a art. 1 şi art. 32 alin 2 din Convenţie cât şi art. 11 şi 20 din Constituţia României jurisprudenţa CEDO este obligatorie pentru autorit?ţile judiciare române precum şi interpretarea data Convenţiei de instanţa european?.

Nici dreptul de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie sau de a desfăşura o activitate nu trebuie interzis întrucât inculpatul nu s-a folosit de o anume activitate pentru a comite infracţiunea.

Interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator nu se justifică în cauză întrucât măsura nu se impune pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane inculpatul neaflându-se în situaţia de a le exercita efectiv. De asemenea, fapta sa nu a fost îndreptată împotriva unei persoane aflată sub ocrotire sau care ar intra în categoria celor în beneficiul cărora legiuitorul a prevăzut tutela şi curatela pentru a institui măsura de protecţie prev. de art. 64 lit.e Cod penal. Cum, potrivit art. 18 din CEDO restricţiile aduse drepturilor şi libertăţilor nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care au fost prevăzute drept pentru care instanta apreciază că nu se impun a fi intezise aceste drepturi

Celelalte drepturi respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţilor de stat se impun a fi interzise având în vedere criteriile cerute de legile speciale pentru a putea ocupa astfel de funcţii şi încrederea care trebuie să existe în persoanele ce exercită funcţii ce implică autoritatea de stat, criterii cărora inculpatul nu mai corespunde datorită conduitei sale infracţionale.

 Fată de toate aceste aspecte reţinute instanta în baza dispoziţiilor art. 71 cod penal, va interzice exercitarea drepturilor inculpatului prevazute la art. 64 lit. a teza a II-a ( dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice), b (dreptul de a ocupa o functie implicind exercitiul autoritatii de stat ) Cod penal, pe perioada legala.

 Raportat la fapta savarsita si avand in vedere ca instanta a stabilit suspendarea executarii pedepsei principale in baza art. 71 alin 5 cod penal raportat la art. 82 cod penal va suspenda si executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.”

 Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.L.A. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

 În motivarea apelului promovat inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, în condiţiile în care în cauză se impunea achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, pentru următoarele considerente:

 A susţinut inculpatul apelant că potrivit dispoziţiilor art. 88 din OUG 195/2002, stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice. Acelaşi capitol face distincţii clare prin normele art. 88 alin. 3 şi urm. cu privire la rolul testării concentraţiei alcoolemiei în aerul pur expirat şi semnificaţia depăşirii limitei de 0,40 g/l alcool.

 Concluzia este că diferenţierea dintre natura contravenţională a conducerii unui autovehicul de către o persoană care a consumat alcool, de natura penală a aceleaşi fapte, nu se poate face decât prin stabilirea valorii alcoolemiei din sânge.

 Coroborând textele de lege invocate mai sus, se constată că valoarea alcoolemiei din aerul pur expirat nu reprezintă decât un etalon care să impună sau nu efectuarea testelor de sânge şi în nici un caz nu poate substitui efectuarea determinărilor alcoolemiei din sânge.

 Nu există nici o normă care să admită că există infracţiunea de la art. 87 alin. 1 O.U.G. 195/2002 dacă în aerul expirat concentraţia de alcool depăşeşte o anumită valoare.

 Mai mult, singura modalitate de determinare a concentraţiei de alcool din sânge o reprezintă efectuarea testelor medicale după metodologia elaborată de Ministerul Sănătăţii Publice.

 Faţă de aceste aspecte, încălcarea flagrantă a normelor standard privind prelevarea şi prelucrarea sângelui în vederea determinării alcoolemiei de către organele de poliţie şi reprezentanţii unităţilor sanitare, lipseşte acuzarea de singura probă relevantă în cauză.

 Aprecierea instanţei de fond că alterarea rezultatului nu are relevanţă prin prisma celorlalte mijloace de probă (recunoaşterea inculpatului, declaraţia martorilor şi rezultatul testării concentraţiei alcoolului în aerul pur expirat nu poate fi reţinută, elementele constitutive ale infracţiunii nefiind dovedite în lipsa unei probe certe care să ateste prezenţa în sânge a unei concentraţii de alcool de peste 0,40 g/l.

 Într-adevăr inculpatul nu a negat că ar fi consumat alcool, dar la fila 11 în buletinul de examinare clinica se menţionează de către medicul care l-a examinat la momentul conducerii la unitatea spitalicească ca „pare” sub influenţa băuturilor alcoolice (cu siguranţă că dacă ar fi avut o alcoolemie de 2,1 g/l menţiunile de pe acest act nu ar mai fi lăsat nici o urmă de îndoială cu privire la starea de ebrietate.

 S-a susţinut în acest context, lipsa de relevanţă a determinărilor alcoolemiei efectuate prin încălcarea normelor imperative ale Ordinului 376/2006, înscrisurile depuse fiind dovezi certe ale depăşirii termenelor limita prevăzută de dispoziţiile art. 14 din Norme, ce arată în mod expres că „probele prelevate şi sigilate, împreună cu exemplarul original al procesului-verbal de prelevare a probelor biologice şi al buletinului de examinare clinică, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la prezentele norme metodologice, vor fi puse, după încheierea procedurii de prelevare şi examinare, la dispoziţie poliţistului, care le va transporta şi le va depune în cel mai scurt timp la instituţiile medico-legale teritoriale. Copiile documentelor se păstrează de către organele de poliţie. În situaţia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat imediat, acestea se păstrează la frigider, în sediile unităţilor de poliţie, timp de maximum 3 zile.

Este necontestat că inculpatul a fost oprit în trafic pe data de 17.09.2009, orele 14,30, probele au fost prelevate în aceeaşi zi la Spitalul orăşenesc Hârlău, care le-a predat ofiţerului de poliţie. Din acest moment – 17.09.2009 orele 15,45 şi până la data de 21.09.2009 – timp de 4 zile, nu există nici o dovadă de conservare a probelor. Termenul maxim de păstrare chiar în condiţii de temperatură scăzută ar fi fost de 3 zile. Aşadar, chiar dacă ar presupune că acestea au fost păstrate la frigider, termenul pentru a se putea face determinări fusese depăşit la momentul predării la IML Iaşi cu 1 zi.

De remarcat că, deşi recoltarea probelor se face la Hârlău şi se predau ofiţerului de poliţie din această structură teritorială, la A.M.L. Iaşi, conform menţiunilor buletinului de examinare de la fila 9, acestea sunt depuse de I.P.J. Iaşi (fără a exista nici o menţiune cu privire la condiţiile de transport de la Hârlău la Iaşi).

Cert este că nici I.M.L. Iaşi nu procedează de îndată la efectuarea determinărilor, probele fiind prelucrate la data de 22.09.2009, după 5 zile de la recoltare.

În concluzie, faţă de toate aceste aspecte, în lipsa unei dovezi certe care să confirme că valoarea alcoolemiei din sânge depăşea limita de 0,80 g/l, se impune a se da eficienţă principiului conform căruia „orice dubiu profită inculpatului” şi să dispună achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală criticată, prin prima motivelor de apel invocate dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi condiţiile prev. de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul constată că apelul de faţă este nefondat şi urmează să-l respingă ca atare pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a administrat în mod legal un probatoriu pertinent concludent şi util, pe care l-a evaluat corect şi în baza căruia a stabilit just situaţia de fapt, ce nu comportă critici.

Totodată, prima instanţă a făcut o analiză atât a mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit vinovăţia inculpatului, precum şi a apărărilor formulate de acesta, care au fost înlăturate motivat. De asemenea a fost descrisă fapta reţinută în sarcina inculpatului, cu indicarea datei la care a fost săvârşită şi a locului comiterii ei, precum şi a modalităţii de săvârşire. Prin urmare, se constată că au fost respectate exigenţele art. 356 lit. b, c Cod procedură penală.

 Astfel, tribunalul reţine că probele administrate în cauză conduc la stabilirea fără echivoc a vinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana având o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, pentru săvârşirea căreia acesta a fost trimis în judecată.

 Apărarea inculpatului, potrivit căreia rezultatul stabilit cu ocazia recoltării probelor biologice nu poate fi luat în considerare, ca urmare a nerespectării termenului de „maxim 3 zile” prevazut de art. 14 alin. 3 din OMS nr. 376 din 10.04.2006, proba astfel administrată, fiind nulă absolut, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

 În sustinerile prezentate, aparatorul apelantului a aratat ca probele biologice în vederea determinarii gradului cu intoxicatie etilica privind pe inculpatul A.L.A., au fost prelevate în data de 17.09.2009 după orele 14,30 când acesta a fost oprit în trafic, la Spitalul Orăşenesc Hîrlău, care le-a predat în aceeaşi zi lucrătorului de poliţie. Probele au fost înaintate la Institutul de Medicina Legala Iaşi la data de 21.09.2009, contrar prevederilor Ordinului nr.376 din 10.04.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicatie etilice.

Tribunalul constată că, într-adevăr, sub aspectul faptic situaţia este corect prezentată de către apelantul inculpat, acesta fiind depistat în trafic la data de 17.09.2009 în timp ce se deplasa la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare IS-94-MLL, pe drumurile publice din Hîrlău, ocazie cu care s-a constata că acesta se află în stare de ebrietate. Testul cu aparatul etilotest marca Drager a evidenţiat o concentraţie de 0,87 MG/L alcool pur în aerul expirat. Faţă de acestea, inculpatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Hîrlău unde i-au fost prelevate două probe biologice, la interval de o oră, prima la 14,45, iar cea de-a doua la 15,45, cu trusa standard.

 Din biletul de analiza toxicologica – alcoolemie nr.19496 din 22.09.2009 eliberat de IML Iaşi, a rezultat ca la prima prelevare, inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,10 g%o si respectiv de 1,95 g%o la a doua proba. Din conţinutul buletinului rezultă, de asemenea, că data prelevării a fost 17.09.2009, data primirii probelor 21.09.2009, iar data prelucrării la laborator, 22.09.2009.

 Tribunalul nu poate retine că aceasta proba nu este legala ca urmare a încalcării prev. art.14 din Ordinul nr.376/2006 care prevede ca probele prelevate se pot pastra la sediile unitatilor de politie timp de maximum 3 zile, motivat de faptul că însăşi dispoziţiile legale invocate prevăd că în situatia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat imediat, acestea se păstrează la frigider, în sediile unitătilor de politie, timp de maximum 3 zile.

 Asa cum rezulta din formularea textului, acest termen de „maximum 3 zile” nu este un termen de decadere, în sensul ca nedepunerea probelor la institutiile medico-legale teritoriale nu se mai poate face după trecerea acestui termen, ci este un termen de recomandare, în sensul ca în cel mult 3 zile de la recoltare probele biologice trebuie depuse la instituţiile abilitate pentru analiza.

 Un alt argument îl reprezintă prev. art.23 din acelasi ordin, care prevede ca flaconul cu probe de sânge neprelucrat se păstrează timp de 15 zile după care este distrus.

 Prin urmare, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezulta că numai daca sângele recoltat nu este prelucrat în termenul de 15 zile, proba nu mai este valabila, întrucât intervin modificări în componenta acestuia.

 Din actele dosarului, rezulta ca probele au fost recoltate la data de 17.09.2009 (într-o zi de joi) si au fost depuse la IML la data de 21.09.2010 (într-o zi de luni), efectuarea analizelor făcându-se la data de 22.09.2009, deci în interiorul termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege, astfel că proba administrata este legala.

 Tribunalul reţine totodată că inculpatul nu a contestat nici un moment rezultatul analizei toxicologice - alcoolemie, ori modalitatea de recoltare şi păstrare a probei de sânge prelevată în vederea stabilirii alcoolemiei, nu a solicitat efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei, invocând doar în faţa instanţei de fond, cu ocazia dezbaterilor pe fond, (şi ulterior prin motivele de apel formulate), nulitatea absolută a probei astfel obţinute.

Împrejurarea că organul de cercetare penală nu a întocmit un proces verbal privind condiţiile de păstrare a probelor de sânge recoltate nu conduce în mod automat la concluzia că acestea au fost păstrate în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţiile legale.

 Or, cum pentru considerentele ce preced, Tribunalul apreciază că proba constând în stabilirea alcoolemiei inculpatului, este administrată în mod legal şi că aceasta se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv, testarea cu aparatul etilotest, buletinul de examinare clinică a inculpatului din care rezultă că acesta „pare” sub influenţa alcoolului, declaraţiile martorilor asistenţi şi declaraţiile martorei C. M. care confirmă împrejurarea că inculpatul a consumat băuturi alcoolice imediat înainte de a se urca la volan şi de a fi depistat în trafic, şi declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptei comise, vinovăţia inculpatului a fost stabilită în mod corect. Inculpatul apelant nu a produs probe în contradovada celor administrate în cauză şi care, pentru considerentele ce preced dovedesc vinovăţia sa în săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa.

În mod just, s-a reţinut deci de către prima instanţă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 încadrarea juridică fiind deci cea corectă.

Prin urmare motivele de apel ce vizau nevinovăţia inculpatului sunt nefondate.

 Trecând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prima instanţă a făcut o justă aplicare a criteriilor prev. de art. 72 Cod penal. Astfel s-au avut în vedere, pe de o parte, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, gradul de pericol social a faptei săvârşite, iar pe de altă parte persoana inculpatului, care este la primul contact cu legea penală, are familie organizată şi un minor în întreţinere, o bună reputatie in societate, care a adoptat o poziţie procesuală corectă, recunoscând şi regretând comiterea faptei, s-a prezentat în fata instantei. În mod corect, instanţa fondului a reţinut că fata de modul si mijloacele de savarsire a faptei, scopul urmarit, aplicarea fata de inculpat a unei pedepse cu inchisoarea orientata sub minimul special al pedepsei si spre minimul general al pedepsei cu suspendarea executării, satisface exigentele individualizarii judiciare a pedepsei.

Faţă de toate cele de mai sus arătate, considerând legalitatea şi temeinicia hotărârii criticate, tribunalul, în baza disp. art. 379 pct.1 lit.b C.proc.pen.va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.L.A. împotriva sentinţei penale nr. 137/28.06.2010 pronunţată de Judecătoria Hârlău, în dosarul nr. 633/239/2010, sentinţă pe care o va menţine.

Având în vedere cererea inculpatului de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice, văzând că până la rămânerea definitivă a sentinţei penale de condamnare, acesta beneficiază în continuare de prezumţia de nevinovăţie, în temeiul dispoziţiilor art.111 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, republicată, modificată prin OUG nr.146/04.11.2008 pentru modificarea art.111 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia rutieră pe drumurile publice, va prelungi dreptul de circulaţie pe drumurile publice a inculpatului A.L.A. pe o durată de 30 zile, începând de azi, 21.09.2010 până la 20.10.2010 inclusiv.

Domenii speta

Spete similare