Plângere împotriva ordonanţei date de procuror – nemotivarea soluţiei de către instanţa de fond şi reluarea considerentelor procurorului; sancţiune.

 Plângere împotriva ordonanţei date de procuror – nemotivarea soluţiei de către instanţa de fond şi reluarea considerentelor procurorului; sancţiune.

 Prin sentinta penala nr.1575 din data de 27.05.2010, Judecatoria Iasi a respins plangerea formulata de petentii C.A.I. si D.E. impotriva ordonantei din data de 15.09.2009 pronuntata in dosarul penal nr. 383/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.

 Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut urmatoarele:

 „Din probatoriul administrat în dosarul penal nr. 383/P/2009 (plângere penală depusă de C.A.I. împotriva numiţilor C. D. şi C.V.; declaraţia numiţilor C. D. şi C.V.; raportul realizat de Secţia VI Poliţie Iaşi privind rezultatul verificărilor efectuate în plângerea numitului C. I. A.; notificarea formulată de C. D. şi C. C. L. pentru evacuarea numiţilor C.I.A. şi C.E.; procură specială; declaraţiile petentului C.I.A.; contractul de comodat încheiat între C.O.D. şi C.C.L. – comodanţi, prin mandatară C.D., şi C.I.A. şi C. E. – comodatari, prin care s-a oferit acestora din urmă, spre folosinţă, cu titlu garantat parterul imobilului situat în Iaşi, str. Valea Adîncă nr. 28, jud. Iaşi, precum şi terenul aferent pentru o perioadă de 1 (un) an de la 25.08.2007 – 25.08.2008; soluţia pronunţată în dosarul civil nr. 2009/245/2009, respectiv ordonanţa preşedinţială, prin care s-a admis în parte aceasta şi s-a dispus reintegrarea temporară a reclamantului C.I.A. pentru o perioadă de 4 (patru) zile în locuinţa situată în Iaşi, str. Valea Adîncă nr. 28, pentru a-şi împacheta lucrurile personale; declaraţii D. E., C. E., C.D., C.V.). S-au reţinut următoarele:

 La data de 15.08.2007 C. I.A. şi C. E. au încheiat cu soţii C. Gh.V. şi D. un contract de comodat în formă autentică, având ca obiect parterul imobilului situat la nr. 28, în strada Valea Adîncă din Iaşi, pentru o perioadă de 1 an, de la data de 25.08.2007 şi până la data de 25 august 2008. Cei doi soţi C.O. D. şi C. C. L. sunt proprietarii imobilului nr. 28 din strada Valea Adîncă,Iaşi, aflaţi în S.U.A, şi au stabilit prin proces-verbal, de comun acord cu C.I.A. şi C. E. o chirie pentru perioada derulării contractului.

 După expirarea perioadei iniţiale chiriaşii au continuat să locuiască în imobil, au plătit chiria aferentă, până în luna decembrie 2008, când au apărut neînţelegeri cu soţii C. care doreau majorarea chiriei.

 În luna octombrie 2008 în imobil s-a mutat şi mama lui C.I. A., numita D.E.

 La finele anului 2008, întrucât negocierile au rămas fără rezultat, administratorii imobilului au hotărâri să nu îi mai găzduiască pe chiriaşi şi le-au cerut să plece.

 În seara zilei de 08.01.2009, în timp ce se aflau în imobil, între C.I.A. a izbucnit un conflict din cauza faptului că numitul C.Gh.V. a încercat să oprească electricitatea în partea de locuinţă ocupată de către chiriaşi pentru a-i determina să plece. C. I.A. a ieşit pe holul unde se afla panoul electric şi întâlnindu-i aici pe soţii C. a început o discuţie aprinsă, în contradictoriu cu aceştia. În cursul discuţiei C. D. i-a adresat cuvinte jignitoare lui C.I. A., iar C.Gh.V. a adresat de asemenea cuvinte jignitoare şi ameninţări cu moartea, aspecte fotografiate şi totodată înregistrate de partea vătămată pe un suport magnetic audio.

 La data de 20.01.2009 C. D. i-a notificat pe C.A.I. şi C. E. prin intermediul executorului judecătoresc să părăsească imobilul şi să achite cheltuielile de întreţinere şi chiria în valoare de aproximativ 2000 lei datorate până la data de 17.01.2009. Deoarece, aceştia nu s-au conformat, la data de 28.01.2009 C. D. şi C.Gh.V. în prezenţa consilierului juridic L. E. şi a martorilor H.N., D. M., B. E., T. O., N. I. şi B. N. au procedat la strângerea lucrurilor chiriaşilor pe care le-au scos afară din imobil, încheind şi un proces-verbal constatator.

 În locuinţă se afla în ziua respectivă şi numita D. E., mama lui C.I.A.. Aceasta a fost scoasă din camera pe care o ocupa şi a rămas în faţa casei şi apoi în holul imobilului, aşezată pe un scaun. În jurul orelor 18,30 – 19,00, a venit C.I.A. însoţit de o patrulă de poliţie, a luat o parte din lucrurile scoase din locuinţă şi a plecat împreună cu mama sa.

 Potrivit procesului-verbal încheiat de către organele de poliţie din cadrul Secţiei a VI-a, la data de 28.01.2009, în jurul orei 15,30, numitul C.A.I. a anunţat verbal aceste organe cu privire la faptul că nu i se mai permite accesul în locuinţă şi „mama sa se află încuiată în casă”, dar a refuzat să meargă la imobil pentru a asista la verificări. La faţa locului organele de poliţie au constatat că numita D.E. nu era sechestrată şi se afla pe un scaun în holul principal al clădirii ce duce la etajul I.

 La data de 05.02.2009 petentului C.A.I. i-a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub nr. 2009/245/2009 şi s-a dispus reintegrarea temporară pentru o perioadă de 4 zile în locuinţa din Iaşi, str. Valea Adâncă nr. 28, pentru împachetarea bunurilor personale.

 În zilele de 18 şi apoi 21 februarie 2009 C.A.I. s-a prezentat la imobilul în care locuise pentru a-şi ridica bunurile. În prezenţa mai multor persoane a luat lucrurile personale şi le-a transportat în altă locuinţă. A susţinut că a fost însă împiedicat în mod violent să îşi ia o parte din bunuri de către familia C., care i le-a reţinut pentru cheltuielile de întreţinere şi chirie neachitate.

 C.I.A. a susţinut că la data de 28.01.2009, prin scoaterea bunurilor sale din imobil soţii C. au săvârşit infracţiunea de furt, iar prin faptele din 18, respectiv 21.02.2009, au comis infracţiunea de tâlhărie. Din actele de cercetare efectuate nu reiese existenţa în data de 28.01.2009 a unei acţiuni de luate din posesia petentului a unor bunuri astfel cum se prevede în art. 208 alin. 1 Cod procedură penală ci doar mutarea, transportarea lucrurilor în alt loc la dispoziţia proprietarului.

 C.I.A. a mai afirmat în plângerile depuse că a încredinţat o parte din bunurile ce îi aparţineau soţilor C., dar aceştia le reţin în contul chiriei pretins neachitate săvârşind un abuz de încredere. Din aceste împrejurări relatate de către petent, rezultă că bunurile au fost păstrate de către C.Gh.V. şi D. în temeiul unui drept de retenţie a cărui existenţă poate fi verificată doar de către instanţa civilă competentă, fapta neavând astfel natură penală.

 Cu privire la fapta de violare de domiciliu comisă de către C.Gh.V. şi D. se constată că aceştia în calitate de mandatari ai proprietarilor, cu drepturi generale de administrare a imobilului, după ce i-au notificat în prealabil pe chiriaşi să părăsească spaţiul locativ, au considerat că au dreptul de a intra în locuinţa acestora pentru a le strânge lucrurile în vederea evacuării. Se constată ca atare inexistenţa intenţiei ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii de violare de domiciliu, fiind comisă în considerarea dreptului de administrare asupra imobilului.

 Referitor la infracţiunea de tulburare de posesie reclamată de C.I.A. se constată că petentul nu se afla în posesia legitimă a imobilului, iar dreptul de administrare în care este inclus şi dreptul de folosinţă (posesie) asupra imobilului, aparţinând mandatarilor proprietarilor, respectiv soţilor C.

 În ceea ce priveşte lipsirea de libertate a mamei petentului, în urma verificărilor de către organele de poliţie la momentul sesizării, a rezultat că fapta de lipsire de libertate în mod ilegal a numitei D. E. nu există.

 S-a constatat de asemenea, inexistenţa vreunei fapte de şantaj comise de către C. Gh. V. în cadrul negocierilor purtate pentru continuarea raporturilor locative de către C. I. A.

 În plângerile depuse de C.I. A. se face referire şi la o faptă de exercitare a unei profesii fără drept de către numita L. E. persoană care a asistat la strângerea lucrurilor petentului din locuinţă la data de 28.01.2009. Întocmirea unui proces-verbal în data de 28.01.2008, şi aplicarea unei ştampile de consilier juridic pe acel înscris, în considerarea profesiei sale exercitate în mod legal, sunt activităţi care nu se încadrează în sfera profesiei de avocat reglementată prin norme speciale. Chiar dacă în cuprinsul actului se indică calitatea de avocata numitei L. E., această menţiune nu are nici o valoare juridică pentru documentul întocmit şi nu are nici o semnificaţie legată de exercitarea propriu – zisă a meseriei de avocat. De asemenea, calificarea soţilor C. ca fiind „proprietari” ai imobilului deşi aceştia aveau doar calitatea de mandatari nu are relevanţă pentru respectivul act şi nu reprezintă o faptă de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 Din materialul probator administrat a reieşit că fapta numitului C. Gh. V. din data de 08.01.2009 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 Cod penal. În cauză sunt însă aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală şi ale art. 181 Cod penal, fapta neatingând gradul de pericol social al unei infracţiuni.

 Astfel, din conţinutul şi modul concret de săvârşire al faptei, având în vedere şi urmările produse, ţinând cont şi de faptul că numitul C.Gh.V. nu prezintă antecedente penale şi a recunoscut comiterea ei, se constată că fapta respectivă aduce o atingere minimă valorilor apărate de legea penală şi fiind în mod vădit lipsită de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

 Cu privire la faptele de insultă şi calomnie reclamate de numitul C. I.A. se constată că acestea nu mai fac parte din sfera ilicitului penal pentru considerentele ce urmează:

 Prin dispoziţiile pct. 56 ale art. I din legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, au fost abrogate articolele 205, 206, 207 (şi art. 2361) Cod penal. Această reglementare reprezintă o opţiune a legiuitorului în contextul schimbării de optică în domeniul măsurilor de politică penală..

 Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 12.02.2007, s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, sunt neconstituţionale.

 Trebuie însă precizat că această decizie nu duce automat la reîncriminarea celor două fapte pentru motivele ce urmează:

 Conform art. 62 alin. 3 din legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, „Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare să se repună în vigoare actul normativ iniţial.”

 În decizia Curţii Constituţionale nu se face vorbire despre reglementările din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, amintite anterior, şi nu se poate interpreta că lipsirea de eficacitate a legii de abrogare prin decizia de constatare a neconstituţionalităţii să aibă ca efect indirect repunerea în vigoare a legii abrogate.

 Potrivit art. 147 alin. 1 teza întâi din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în monitorul oficial, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile constituţiei.

 Din interpretarea dispoziţiilor menţionate rezultă că deşi art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 privind aprobarea art. 205, 206 şi 207 a fost declarat neconstituţional şi este suspendat de drept, nemaiputând fi aplicat, aceasta nu echivalează cu repunerea în vigoare a textelor articolelor 205, 206 şi 207 Cod penal. Aceasta ar avea semnificaţia reîncriminării respectivelor fapte, iar această atribuie aparţine în mod exclusiv legiuitorului, care nu a intervenit însă printr-o nouă reglementare.

 Astfel, art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale subliniază rolul de legislator negativ al acesteia, stabilind că pronunţarea se face „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

 A considera că prin deciziile Curţii Constituţionale pot fi reintroduse dispoziţii legale abrogate într-o lege organică ar însemna încălcarea principiului fundamental al statului nostru de drept privind separarea puterilor în stat şi implicit a rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, reglementate de art. 1 alin. 4 şi respectiv art. 61 alin. 1 din Constituţia României.

 Raportat la aceste considerente, instanţa apreciază ca fiind legală şi temeinică ordonanţa pronunţată în dosarul penal nr. 383/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, conflictul dintre părţi decurgând din nerespectarea unor clauze contractuale.”

 În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petentii, criticand sentinta instantei de fond sub aspectul legalitatii si temeiniciei.

 In motivarea recursului petentul C. I.A. a invocat incalcarea dreptului sau la aparare si a principiului contradictorialitatii intrucat la data judecarii cauzei nu s-a putut prezenta din motive medicale.

 Tribunalul, examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinta recurată, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, în limitele prev. de art. 3856 alin.ultim Cod proc. pen. constată că recursul de faţă este fondat pentru următoarele considerente:

 Sentinta instantei de fond reda integral considerentele rezolutiei pronuntate de catre procuror la data de 15.09.2009, fara a cuprinde aprecieri proprii si o analiza temeinica a materialului probator aflat la dosar. Mai mult, desi plangerea reglementata de dispozitiile art.278?C.p.p. constituie o cale de atac impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, instanta de fond nu a raspuns niciuneia dintre criticile formulate de catre petenti. Ori potrivit art.385 ind.9 pct.9 C.p.p. hotararea este supusa casarii daca nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza.

 Totodata, tribunalul are in vedere si dispozitiile art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului potrivit carora petentii au garantat dreptul la un proces echitabil. Ori acest drept nu este concret si efectiv decat daca cererile si observatiile partilor sunt cu adevarat retinute, analizate corespunzator de catre instanta sesizata (a se vedea cauza Dima impotriva Romaniei). Cu alte cuvinte art.6 din CEDO impune instantei obligatia de a proceda la o analiza efectiva a motivelor, argumentelor si mijloacelor de proba ale partilor, cu conditia sa le aprecieze relevanta si fara ca aceasta sa implice un raspuns detaliat pentru fiecare argument in parte. Acest din urma principiu se regaseste si in cauza Van de Hurk impotriva Olandei.

Avand in vedere ca instanta de fond nu numai ca nu a analizat motivele si argumentele invocate de catre petenti in sustinerea plangerii dar nu a precizat motivele pentru care a pronuntat solutia, limitandu-se la a prelua intocmai motivarea rezolutiei procurorului, tribunalul, in temeiul dispoziţiilor art. 385 indice 15 punctul 2 litera c rap. la art. 385 indice 6 aliniatul 3 Cod procedură penală şi 385 indice 9 punctul 9 Cod procedură penală va admite recursul declarat de recurenţii petenţi împotriva sentinţei penale nr. 1575/27.05.2010 a Judecătoriei Iaşi, pe care o casează integral si va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Iaşi.

Domenii speta

Spete similare