Acordare despăgubiri civile solicitate de către persoana care a fost condamnată politic

Acordare despăgubiri civile solicitate de către persoana care a fost condamnată politic

Secţia I civilă. Sentinţa civilă nr. 79/AC/23.03.2012

Prin sentinţa civilă nr. 3145 din 06.06. 2011 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ au fost respinse excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor. Totodată a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ fiind astfel respinsă acţiunea faţă de aceşti pârâţi pe acest considerent.

Acţiunea formulată de reclamantul HO în contradictoriu cu pârâţii MA, SV, BM şi Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost respinsă ca nefondată.

 În motivare, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ, la data de 25.05.2005, completată ulterior, reclamantul HO a chemat în judecată pe pârâţii: MA, SV, BM, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ solicitând ca aceştia să fie obligaţi să-i plătească suma totală de 450.000 lei (4.500.000.000 lei vechi) cu titlu de daune morale.

A precizat că pârâţii, persoane fizice, în calitatea lor de foşti ofiţeri în cadrul Departamentul Securităţii Statului, i-au violat secretul corespondenţei şi i-au interceptat convorbirile telefonice, îngrădindu-i drepturile constituţionale, atingându-i demnitatea, lezându-i onoarea, cinstea, prestigiul şi reputaţia de medic primar - şef de secţie, producându-i o suferinţă psihică imensă prin arestarea şi condamnarea la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare potrivit sentinţei penale nr. 1413 din 16. 12. 1985 a Judecătoriei Piatra Neamţ, condamnare pentru care a fost reabilitat ulterior, prin sentinţa penală nr. 117 din 30.11.1997 a Tribunalului Neamţ. A mai subliniat faptul că, a formulat o plângere penală împotriva celor trei foştii ofiţeri, însă prin Rezoluţia din 14. 04. 2003 pronunţată de Parchetul Militar Bacău, în dosarul nr. xx, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Pârâţii MA şi SV, prin întâmpinare, dar şi pârâtul BM, oral, au invocat excepţiile prescripţiei şi netimbrării acţiunii, iar pe fond, au solicitat respingerea acţiunii, arătând că nu există un raport de cauzalitate între interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice a reclamantului din perioada 1978-1989 şi, condamnarea penală pe care acesta a suportat-o, că au acţionat în baza unor ordine şi instrucţiuni administrative pe care erau obligaţi să le respecte, în cadrul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, urmărirea desfăşurată de ei în ceea ce-l priveşte pe reclamant vizând prevenirea unor infracţiuni contra securităţii statului.

Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, au invocat lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că Poliţia Română a luat fiinţă prin Legea nr. 218 din 2002. Separat, Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea prezentei acţiuni civile.

 La rândul lui, Ministerul Economiei şi Finanţelor a susţinut pe cale de excepţie faptul că, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu răspunde pentru faptele altor instituţii şi persoane fizice.

Iniţial, prin sentinţa civilă nr. 134 din 17.03.2006, Tribunalul Neamţ a respins excepţiile netimbrării, necompetenţei materiale, prescripţiei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Pe fond, a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţii persoane fizice, în solidar cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, să plătească reclamantului suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale, la care s-au adăugat 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 S-a motivat pe de o parte că, tribunalul este competent material să judece, întrucât litigiul se afla în curs de soluţionare la data schimbării competenţei, iar pe de altă parte că, acţiunea nu trebuia timbrată deoarece vine dintr-o cauză penală şi că dreptul de a acţiona în materie civilă s-a născut abia la data de 14.04.2005 când, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, latura civilă neputând fi rezolvată. Totodată s-a reţinut şi că pârâţii, persoane fizice, nu au fost angajaţii Ministerului Finanţelor ci ai pârâtului Ministerul de Interne, continuat de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi că, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost citat greşit, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, faţă de care este subordonat.

 În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a motivat că, pârâţii, persoane fizice, în calitatea lor de angajaţi ai fostei Securităţi, ar fi efectuat acte de urmărire informativă nelegale, ce au constituit apoi acte de urmărire penală, finalizate prin condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza sentinţei penale nr. 1413 din 16.12.1985 a Judecătoriei Piatra Neamţ.

 Pornind de la această hotărâre, ulterior, prin sentinţa penală nr. 117 din 30.10.1997, Tribunalul Neamţ l-a achitat pe reclamant pentru luare de mită şi a încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, din considerentele ei rezultând fără echivoc că, achitarea penală a reclamantului ar fi fost impusă de alte raţiuni decât cele legale şi că, s-a constatat astfel o legătură de cauzalitate între faptele pârâţilor persoane fizice şi condamnarea nelegală a reclamantului care a suportat suferinţe imense, de ordin psihic şi afectiv, fiindu-i lezată onoarea, demnitatea şi prestigiul profesional de medic şi de şef de secţie.

 Apelurile formulate de pârâţii persoane fizice şi de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, au fost admise prin decizia nr. 262 din 13.12.2006 a Curţii de Apel Bacău, hotărâre ce a schimbat parţial sentinţa, respingând ca nefondată acţiunea. Pentru a hotărî astfel s-a reţinut faptul că nu s-a dovedit existenţa unui raport de cauzalitate, necesar între activitatea desfăşurată de pârâţi, în calitate de angajaţi la Departamentul Securităţii Statului şi condamnarea penală suportată de reclamant şi că, activitatea lor ar fi determinat şi contribuit la cauzarea prejudiciului moral invocat.

 Prin Decizia nr. 6381 din 4.10.2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului şi a casat deciziile atacate, trimiţând cauza la Judecătoria Piatra Neamţ spre competentă soluţionare, cu motivarea că litigiile civile sub 500.000 lei sunt date judecătoriei în primă instanţă spre soluţionare ca şi competenţă materială.

 În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 4285 din 7.11.2008, Judecătoria Piatra Neamţ a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii, persoane fizice şi cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi pentru lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut după adoptarea Constituţiei din 1989 şi că, pârâţii au fost angajaţii Departamentului Securităţii Statului, nefiind prepuşii Minsterului Finanţelor Publice.

Apelul reclamantului a fost admis prin decizia nr. 198 din 10.11.2009 a Tribunalului Neamţ, hotărâre ce a desfiinţat sentinţa civilă menţionată mai sus, decizie care a trimis cauza spre rejudecare, cu motivarea că dreptul la acţiune s-a născut abia la data de 28.10.2003 când, reclamantul a luat cunoştinţă de numele pârâţilor, persoane fizice, din actele cu caracter informativ puse la dispoziţie de arhiva C.N.S.A.S.

 În continuare, recursurile introduse de pârâţi au fost respinse ca nefondate, iar aderarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, la recursul pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost respinsă ca inadmisibilă, prin decizia nr. 511 din 26.04.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău. Pentru a dispune astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, acţiunea a fost introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani, termen socotit de la 14.04.2005 când a fost dată Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale de către Parchetul Militar Bacău şi că, aderarea la o cale de atac este specifică doar apelului.

 Cererile de contestaţie în anulare şi de revizuire, introduse de cei trei pârâţi, persoane fizice, împotriva deciziei civile menţionate mai înainte, au fost respinse, ca nefondată, prin decizia nr. 1413 din 24.11.2010 şi ca inadmisibilă, prin decizia nr. 1211 din 27.10.2010, ambele fiind pronunţate de Curtea de Apel Bacău. Pentru a dispune în acest mod s-a reţinut pe de o parte faptul că, nu sunt evidenţiate motivele de contestaţie în anulare potrivit art. 317 şi art. 318 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte că, prin decizia civilă revizuită nu s-a evocat fondul.

 În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, la data de 6.01.2011, sub nr. XXXX

 Excepţia netimbrării a fost soluţionată prin trimitere la dispoziţiile art. 15 lit. o din Legea nr. 146 din 1997, privind taxele de timbru, care statuează în sensul că, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru acţiunile pentru daune materiale şi morale decurgând din cauze penale, aşa cum este şi acţiunea de faţă, motiv pentru care, excepţia invocată de pârâţi a fost respinsă pe acest considerent.

Calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost reţinută întrucât, pârâţii (persoane fizice) au avut calitatea de prepuşii ai fostului Minister de Interne, a cărui personalitate este continuată în prezent de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Referitor la pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, aceştia nu au nici un raport de drept material cu reclamantul şi cu pârâţii din prezenta cauză, deoarece pârâţii, persoane fizice, nu au fost angajaţii Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ a fost greşit citat în proces, datorită existenţei pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, faţă de care este subordonat.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost irevocabil înlăturată prin decizia civilă nr. 198 din 10.11.2009 a Tribunalului Neamţ şi decizia nr. 511 din 26.04.2010 a Curţii de Apel Bacău astfel că acest aspect nu mai poate fi reluat în discuţie.

Pe fond, acţiunea civilă a fost apreciată ca neîntemeiată. S-a reţinut că, reclamantul nu a dovedit faptul că a fost condamnat penal pentru deschiderea corespondenţei şi ascultarea convorbirilor telefonice, activitatea informativă desfăşurată de pârâţii persoane fizice, în calitate de ofiţeri ai fostei Securităţi, având drept scop verificarea încălcării legii în ceea ce priveşte securitatea statului şi nu urmărirea penală pentru infracţiuni de luare de mită şi primirea de foloase necuvenite.

 Prima instanţă a motivat faptul că, din actele dosarului a rezultat că reclamantul şi soţia sa se aflau sub observaţia Securităţii încă din anii 1972 – 1973, datorită deplasărilor în străinătate şi a intenţiei lor nedisimulate de a rămâne în Occident, situaţii care nu au avut nicio legătură cu trimiterea în judecată a reclamantului pentru luare de mită şi primirea de foloase necuvenite.

Faptul că după 1989, martorii care au dat declaraţii în dosarul penal al reclamantului şi-au schimbat depoziţiile nu reprezintă o dovadă că activitatea informativă licită sau ilicită a Securităţii ar fi determinat condamnarea penală a reclamantului, motiv pentru care acţiunea în daune a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 3145/06.06.2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ a declarat apel reclamantul HO, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. XXXX, fiind indicate ca motive de nelegalitate şi netemeinicie următoarele:

Instanţa de fond a făcut o insuficientă verificare a situaţiei de fapt astfel cum rezultă şi din actele dosarului. A dovedit că statul român a organizat un sistem represiv şi abuziv, folosindu-l împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale, constituţionale, garantate în ceea ce-l priveşte şi anterior anului 1989. Şi după acest moment, statul român a ocrotit, protejat pe de o parte, prin nereglementare, iar pe de altă parte, prin nesancţionare, sistemul statal anterior anului 1989. Solicitarea de relaţii de la autorităţile implicate s-a soldat cu un răspuns tardiv, trunchiat ori contradictoriu, până la momentul când a decis să sesizeze Parchetul militar.

Faptul că a fost victima unei represiuni penale, dar şi a unei persecuţii politice rezultă din urmărirea şi din înscenarea căreia i-a căzut victimă. Se constată o lipsă de interes şi de voinţă din partea statului român, de a se integra în lumea statelor democratice care-şi asumă trecutul, iar autorii abuzurilor, a crimelor, răspund fără a fi invocate diferite reglementări protecţioniste.

 Apelantul reclamant a criticat hotărârea primei instanţe pe care o apreciază ca fiind o însuşire a hotărârilor pronunţate anterior, superficială şi fără o analiză profundă a aspectelor deduse judecăţii. Astfel, datorită presiunilor efectuate de Securitate prin reprezentanţii săi pârâţii, asupra organelor de miliţie de la acea vreme şi asupra sistemului judiciar s-a procedat la arestarea, condamnarea şi purtarea sa prin diferite locuri de detenţie, începând cu Piatra Neamţ, apoi Bacău, Rahova, Tulcea, Chitila şi subunităţile din Deltă, respectiv Periprava şi Salcia.

Intimaţii pârâţi nu au fost simple unelte ale sistemului Securităţii, ei au fost decidenţi adevăraţi în materie de persoane, cu funcţii importante de răspundere şi de conducere la acea vreme. Invocarea ordinului superiorului este irelevantă câtă vreme urmărirea sa este dovada activităţii represive a statului totalitar prin reprezentanţii Securităţii, în slujba căreia intimaţii pârâţi au fost bine remuneraţi.

Ancheta efectuată în dosarul nr.xx a scos la iveală conduita intimaţilor pârâţi a căror tragere la răspundere penală nu a mai fost posibilă întrucât a intervenit prescripţia răspunderii. Chiar dacă trecerea timpului i-a ajutat să scape de răspunderea penală, aceştia trebuie să răspundă civil.

Indiferent care sunt susţinerile intimaţilor pârâţi, poate fi angajată răspunderea comitentului ca o consecinţă a prejudiciilor cauzate şi a modului de organizare şi funcţionare a instituţiei. Intimaţii pârâţi nu trebuie să răspundă în funcţie de circumstanţe, angajarea răspunderii lor trebuie să se realizeze potrivit gravităţii faptelor comise. Dacă s-ar accepta o altă interpretare s-ar ajunge numai la o reparaţie formală, simbolică, de care apelantul reclamant ar beneficia. Suma solicitată, de 450.000 lei noi este una corespunzătoare, raportat şi la practica judiciară a CEDO.

Având în vedere criticile formulate mai înainte apelantul reclamant a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.

Intimatul pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ şi-a fundamentat apărările numai în ceea ce priveşte calitatea sa procesuală prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 04.11.2011 prin intermediul căreia a arătat următoarele:

În mod corect prima instanţă a respins acţiunea apelantului reclamant, admiţând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, prin raportare la Decretul nr. 4 din 62.12.1989, privind trecerea în componenţa Ministerului Apărării Naţionale a Departamentului Securităţii Statului şi a altor organe din subordinea Ministerului de Interne. Astfel, au fost trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale: Departamentul Securităţii Statului şi Comandamentul Trupelor de Securitate, împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora, fiind incluse structura, bugetul, personalul, armamentul, muniţia, tehnica din dotare, fondurile fixe, activul şi pasivul din ţară şi din străinătate.

 Ulterior, prin Decretul C.P.U.N. nr. 181/27.03.1990, activul şi pasivul Departamentului Securităţii Statului au fost preluate de către Serviciul Român de Informaţii de la Ministerul Apărării Naţionale. Această instituţie a preluat spre conservare, folosinţă şi fondurile de arhivă ce priveau siguranţa naţională ale fostelor organe de informaţii cu competenţă pe teritoriul României. Au fost invocate prevederile art. 12 alin. 1 şi ale art. 13 alin. 2 din O.U.G. nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu modificările şi completările ulterioare, dar şi dispoziţiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

 Intimatul pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat la rândul lui o întâmpinare prin intermediul căreia a adus argumente privind inexistenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu şi existenţa unei vinovăţii, în măsură să atragă răspunderea sa civilă delictuală. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1169 din noul cod civil, apelantul reclamant trebuia să facă dovada existenţei condiţiilor necesare angajării răspunderii. Condamnarea pentru mai multe fapte concurente la o pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, dar şi interzicerea unor drepturi, dispusă în baza sentinţei penale nr. 1413 din 16.12.1985 a Judecătoriei Piatra Neamţ, nu justifică pretenţiile acestuia întrucât, această pedeapsă a fost dată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a concluzionat pornind de la raţionamentul expus mai înainte în sensul că, dacă în sarcina pârâţilor ar putea fi reţinută săvârşirea unor fapte ilicite în măsură să-i producă apelantului reclamant un prejudiciu, fapta acestuia îi poate exonera parţial sau total de răspundere pe intimaţii pârâţi, persoane fizice. Invocarea arestării şi condamnării ca urmare a interceptării corespondenţei şi a convorbirilor telefonice nu este susţinută de niciun mijloc de probă, acestea fiind simple supoziţii, întrucât motivul arestării sale a fost săvârşirea unor infracţiuni.

Apelantul reclamant nu a dovedit că a fost condamnat penal datorită deschiderii corespondenţei şi ascultării convorbirilor telefonice, această activitate informativă desfăşurată de intimaţii pârâţi persoane fizice, având drept scop încălcări ale legii privind securitatea statului şi nu urmărirea penală pentru infracţiuni de luare de mită şi primire de foloase necuvenite.

Astfel, apelantul reclamant împreună cu soţia sa erau sub supravegherea Securităţii încă din anii 1972-1973, datorită deplasărilor în străinătate şi a intenţiei acestora, nedisimulată, de a rămâne în Occident, împrejurări ce nu au nicio legătură cu faptele pentru care a fost condamnat penal. Mai mult decât atât, faptul că după anul 1989 unii martori din dosarul penal şi-au schimbat depoziţiile nu este o dovadă că activitatea informativă a Securităţii ar fi determinat condamnarea penală a apelantului reclamant.

Intimaţii pârâţi SV şi BM prin întâmpinarea formulată pentru termenul de judecată din data de 20.01.2012 au arătat în apărare următoarele:

Instanţa a făcut o corectă aplicare a legii. Astfel, pentru a reţine răspunderea civilă delictuală, astfel cum a fost precizată ca temei legal acţiunea, trebuia dovedită existenţa unei cauze ilicite, cum este definită de art. 998 şi următoarele din Codul civil. Totodată trebuia dovedită existenţa unui raport specific între activitatea desfăşurată de ei şi prejudiciul creat reclamantului prin arestarea şi condamnarea acestuia pentru infracţiuni de drept comun respectiv, de luare de mită, primire de foloase necuvenite şi purtare abuzivă.

În principiu, pentru a fi posibilă răspunderea civilă delictuală, fapta producătoare de prejudicii trebuie să fie cauza daunei provocate altuia. Prin urmare, între faptă şi prejudiciu trebuie să existe o relaţie de forma cauză-efect. Cauza trebuie să fie specifică şi căutată în înlănţuirea unor situaţii şi în urmărirea unor serii de evenimente, pentru a-l găsi pe acela care trebuie să fie determinant pentru producerea prejudiciului.

Reclamantul a fost urmărit informativ în temeiul legii şi a actelor normative în vigoare la acea dată. Întrucât împotriva acestuia nu era începută urmărirea penală, supravegherea lui operativă s-a realizat în conformitate cu prevederile legale nefiind aplicabile, în ceea ce-l priveşte, dispoziţiile art. 33 din Constituţia anterioară şi ale art. 98 din cod procedură penală.

Potrivit art.33 din Decretul nr. 16/1976, instrucţiunile, ordinele şi alte acte normative date în aplicarea legii erau semnate de miniştri sau, după caz de preşedinţii ori alţi conducători ai organelor centrale ale administraţiei de stat. Astfel, interceptările s-au efectuat în cadrul urmăririi operative, în temeiul unor norme interne, folosite în scopul întocmirii dosarelor de urmărire informativă care aveau ca bază: ,,Ordinul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului cu privire la munca de securitate pe anul 1971”,,,Ordinul nr. 0001450/1978 a M.I.”,,,Instrucţiunile nr. D- 00190/1987„ şi,,Instrucţiunile nr. D-00159/1985”.

Întrucât nu au fost încălcate prevederile legale în vigoare, valabile la acel moment, interceptările au fost realizate în mod corespunzător, în vederea întocmiri dosarului de urmărire operativă. Astfel, documentele obţinute de reclamant de la C.N.S.A.S., depuse la dosar, au evidenţiat faptul că interceptările s-au făcut doar în scopul menţionat mai sus.

Condamnarea reclamantului pentru săvârşirea unor infracţiuni de drept comun nu are nicio legătură cu activitatea pe care au desfăşurat-o, bazată pe interceptările la care acesta s-a referit şi care nu puteau fi date publicităţii. Din probele administrate în cauză nu se poate dovedi că arestarea reclamantului s-ar fi realizat datorită folosirii dosarului de urmărire informativă.

Conduita culpabilă a reclamantului a determinat condamnarea sa şi nu activitatea lor, desfăşurată în calitate de foşti angajaţi ai Departamentului Securităţii Statului, acesta păstrând în continuare calitatea de fost condamnat. Interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice s-a realizat în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare la acel moment.

În mod greşit reclamantul a indicat prevederile hotărârii date în revizuirea hotărârii de condamnare. Astfel, sentinţa penală nr. 117/1997 pronunţată de Tribunalul Neamţ nu face decât să schimbe încadrarea juridică a faptei din luare de mită în primire de foloase necuvenite şi nicidecum nu s-a dispus achitarea pentru faptele pentru care a fost condamnat. Prin schimbarea încadrării juridice, pentru anumite fapte de primire de foloase necuvenite, s-a dispus încetarea procesului penal ca efect al aplicării Decretului de graţiere nr. 185/1986.

În perioada în care reclamantul a fost urmărit informativ a deţinut funcţii de conducere, a făcut călătorii în străinătate şi a fost în măsură să-şi valorifice talentul prin apariţii pe postul public de televiziune, având o viaţă socială obişnuită.

Pentru a fi dovedită existenţa unui prejudiciu trebuia administrat un probatoriu în acest sens, având în vedere dispoziţiile legale care statuează în sensul: ,,Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”. Dacă un prejudiciu moral, finalizat prin compensaţii materiale, poate fi apreciat de către instanţă având în vedere consecinţele negative pe care le suferă o persoană prin lezarea onoarei sau reputaţiei, ori alte suferinţe de ordin psihic, în cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul trebuie dovedit, nefiind suficientele prezumţiile. În consecinţă, prejudiciul trebuie să existe, să fie cert şi să nu fi fost reparat.

 Intimatul pârât MA, la rândul lui şi-a indicat apărările prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 20.01.2012 (filele 56- 59) prin intermediul căreia a arătat următoarele:

 Apelantul a afirmat în mod repetat că, statul român a organizat un sistem represiv şi abuziv, a cultivat şi protejat sistemul anterior anului 1989, iar pârâţii, persoane fizice, sunt autorii urmăririi şi persecuţiilor sale ilegale. A mai arătat acesta că, asumarea trecutului este imputabilă statului român, că producerea prejudiciilor a fost cauzată de sistem, strict răspunzător atât ca părtaş la abuzuri cât şi pentru faptul că a acoperit drepturile cetăţeanului, lăsându-le nereglementate strict şi transparent.

În realitate, apelantul a confundat răspunderea solidară reglementată de art. 1039-1056 Cod civil cu obligaţia „in solidum” prevăzută de art. 1000 alin.3 Cod civil şi anume răspunderea comitentului pentru faptele prepusului. Înseamnă că răspunderea comitentului şi a prepusului poate fi angajată în baza a două obligaţii independente şi distincte, dar alăturate, repararea prejudiciului integral aparţinând fiecăruia, victima putând să se îndrepte împotriva oricăruia dintre ei, sau a ambilor. Având în vedere faptul că în cauză au fost citate nu mai puţin de patru instituţii cu o aparentă calitate de comitent, în mod corect instanţa de fond a reţinut existenţa acestei calităţi numai pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Răspunderea statului şi a organelor sale nu se poate baza, raportat la situaţia invocată de apelant, pe prevederile art. 998-999 Cod civil, ci numai pe baza unora speciale care, în prezent sunt cele reglementate de art. 504 Cod procedură penală. Din conţinutul sentinţei penale nr. 1413/1985 a Judecătoriei Piatra Neamţ, revizuită prin sentinţa penală nr. 117/30.10.1997 a Tribunalului Neamţ nu rezultă că, apelantul ar fi fost condamnat pe nedrept şi astfel nu este îndeplinită acea condiţie în măsură să atragă existenţa răspunderii prevăzută de art. 504-507 Cod procedură penală. De asemenea, nu poate fi angajată obţinerea unor despăgubiri de către apelant în baza Legii 221/2009 întrucât această cale a fost deja folosită în dosarul nr. xxx înregistrat pe rolul Tribunalului Neamţ, dosar suspendat în prezent.

În mod greşit apelantul a susţinut că procurorul ar fi reţinut faptul că pârâţii, persoane fizice, sunt autorii urmăririi şi persecuţiilor ilegale şi că, aceştia s-au dovedit definitiv vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu.

 În realitate, prin Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pronunţată de Parchetul Militar Bacău în dosarul nr. Xx la data de 14.04.2005, măsură neînceperii urmăririi penale a fost dispusă faţă de MA şi alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de violare a secretului corespondenţei şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Întrucât nu există o hotărâre definitivă de condamnare în materie penală, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat a instanţei penale în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. În consecinţă, apelantul reclamant trebuie să probeze în totalitate angajarea răspunderii civile delictuale.

În calitatea sa de fost ofiţer de securitate cu statut militar, MA respecta întocmai actele normative care îi reglementau activitatea şi pentru a căror încălcare putea răspunde penal şi disciplinar. În continuare, au fost indicate dispoziţiile mai multor acte normative anterioare anului 1989 şi anume: Decretul nr.295/1968 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Securităţii Statului, Decretul nr. 130/1972 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, Instrucţiunile nr. D-00190/1987 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operative a organelor de securitate emise de Departamentul Securităţii Statului, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Securităţii Statului nr. 00092019/13.11.1974 şi Directiva de cenzurare secretă a corespondenţei nr. 80 din 20.03.1954 a Ministerului Afacerilor Interne. Ultimul act normativ era în măsură să confere supravegherii informative caracterul de formă principală a muncii Securităţii, cu sarcina obţinerii de date utile, fiind chiar obligatoriu să conlucreze cu organelor de miliţie pentru această activitate.

Astfel, informaţiile obţinute de Securitate şi comunicate eventual organelor de poliţie au fost o consecinţă a activităţii sale specifice şi nicidecum obiectivul acesteia aşa cum greşit a susţinut apelantul. Dosarul penal al apelantului şi condamnarea lui au avut la bază numai probele administrate de organele de miliţie şi de procuratură, neexistând nicio dovadă de folosire a unor informaţii şi probe obţinute de organele de securitate.

Nu există nicio infracţiune în sarcina sa privitoare la apelantul HO în măsură să fi atras încălcarea drepturilor acestuia, intimatul acţionând strict în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, specifice unui ofiţer de securitate.

Art. 33 din Constituţia valabilă până în anul 1989, garanta secretul corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, secret ce a fost respectat de organele de securitate datorită principiului conspirativităţii ce-i guverna activitatea, în raport de prevederile art. 28 din Constituţia care garanta inviolabilitatea corespondenţei. Supravegherea şi urmărirea informativă a apelantului s-a desfăşurat cu totală discreţie şi cu respectarea secretului corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, aşa încât nu s-a adus niciun fel de atingere drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ale acestuia.

Deşi apelantul vorbeşte de acte ce atestă fără tăgadă implicarea directă a celor trei foşti securişti în cercetarea penală făcută de organele de poliţie, de acte şi ordine ale conducătorilor Securităţii din perioada 1876-1985, privind cercetarea penală efectuată de miliţie precum şi de presiunile efectuate de Securitate prin reprezentanţii săi, pârâţii, persoane fizice, asupra miliţienilor şi asupra justiţiei, acesta nu a depus niciun înscris în dovedire. Astfel, nu a depus acte şi nu a indicat în mod concret care din dovezile scrise, deja prezentate, ce ar confirma existenţa reală a afirmaţiilor sale.

Fosta Lege nr.187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică a promovat răspunderea morală, politică şi juridică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, creând premisele unei răspunderi colective. Acest act normativ a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 06.02.2008. Ulterior, legiuitorul a corectat imperfecţiunea legislativă prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 care nu mai promovează răspunderea juridică, morală şi politică a persoanelor ce au participat la activitatea de poliţie comunistă şi nici nu mai creează premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor omului.

Apelantul este deja beneficiarul unor măsuri reparatorii în temeiul sentinţei civile nr. 8170 din 20.12.1999 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, astfel că obţinerea altor despăgubiri în virtutea aceleiaşi calităţi ar încălca atât legea cât şi opinia instanţei de contencios constituţional exprimată prin practica sa.

Intimata pârâtă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Neamţ în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Statului român a reluat în întâmpinarea depusă la filele 60-62 aceleaşi apărări menţionate şi în faţa instanţei de fond şi anume:

Nu are calitate procesuală pasivă, întrucât celor trei pârâţi chemaţi în judecată li se impută fapte săvârşite cu prilejul executării funcţiei lor, iar aceştia au fost angajaţi ai Departamentului Securităţii Statului, aparţinând Ministerului de Interne. Răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice poate avea ca fundament doar răspunderea comitentului pentru fapta prepuşilor, ori din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că între Ministerul Finanţelor Publice şi intimaţii pârâţi, persoane fizice, ar exista un raport de prepuşenie, de natură să atragă răspunderea pentru fapta altuia.

Ministerul Finanţelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de judecată, doar dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ. Statul are o răspundere directă, dar numai pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, conform dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală, neputând fi antrenată răspunderea acestuia conform art. 998-999 Cod civil. În finalul apărărilor indicate intimatul pârât susţine legalitatea argumentelor reţinute de instanţa de fond în ceea ce priveşte faptul că apelantul reclamant nu a dovedit existenţa unei legături între condamnarea sa penală, deschiderea corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice şi activitate informativă desfăşurată de pârâţii, persoane fizice, ofiţeri ai fostei Securităţi.

Pe parcursul administrării probelor, în faţa instanţei de control judiciar au fost depuse mai multe înscrisuri obţinute de apelantul reclamant ca urmare a demersurilor efectuate de acesta în deconspirarea activităţii intimaţilor pârâţi, persoane fizice, a fost administrată proba testimonială fiind audiaţi în calitate de martori numiţii: RV propus de HO, AD pentru I.P.J. Neamţ, JN pentru MA şi HI pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, declaraţiile acestora fiind anexate la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de cererea formulată, apărările indicate în toate etapele procesuale, documentele depuse şi întreg probatoriul administrat în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Reclamantul HO a chemat în judecată pe pârâţii, persoane fizice, BM, MA şi SV în calitate de foşti ofiţeri în cadrul Departamentul Securităţii Statului, aparţinând pârâtului Ministerul de Interne pentru ca, în solidar cu Statul român prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Neamţ să fie obligaţi la plata unei sume totale de 4.500.000.000 lei vechi, respectiv câte 1.500.000.000 lei vechi, fiecare pârât, cu titlu de despăgubiri civile cuvenite, urmare a violării secretului corespondenţei, a interceptării convorbirilor telefonice, dar şi ca o consecinţă a săvârşirii de către aceştia a unor abuzuri în serviciu, prin îngrădirea mai multor drepturi.

Urmare a numeroaselor demersuri ale reclamantului, derulate pe o perioadă îndelungată, foarte mulţi ani, pe lângă Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S), în baza Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, acesta a intrat în posesia unor documente din cuprinsul cărora a rezultat că, pârâţii, persoane fizice, care au făcut parte din Serviciul de Securitate din cadrul Inspectoratului Judiciar Neamţ, i-au adus în mod direct, în această calitate, grave prejudicii prin atingerea demnităţii, lezarea onoarei, cinstei şi reputaţiei sale, de medic primar specialist-şef secţie, prin stigmatizarea sa devenind un paria al societăţii.

Reclamantul a susţinut că a suferit o durere psihică ce nu poate fi descrisă cu ocazia arestării sale nelegale, la data de 20.06.1985, arestare finalizată prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1413 din 16.12.1985 de către Judecătoria Piatra – Neamţ, în dosarul nr. xx, prin intermediul căreia a fost condamnat la o pedeapsă cu executarea în regim de detenţie, de trei ani şi şase luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b şi c din codul penal, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

 Faptele apelantului reclamant reţinute în hotărârea menţionată mai sus au fost reconsiderate ca urmare a pronunţării de către Tribunalul Neamţ a sentinţei penale nr. 117 la data de 30 octombrie 1997. Prin intermediul acesteia a fost admisă cererea de revizuire formulată de HO privind sentinţa penală nr. 1413 din 16.12.1985 a Judecătoriei Piatra Neamţ. Hotărârea a fost anulată pentru infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 254 Cod penal, revizuientul fiind achitat în baza art.10 lit. a din cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită săvârşite în luna februarie 1985 (martor DC) şi mai 1983 (martor GI).

 Totodată, a fost înlăturată măsura confiscării sumei de 4.500 lei, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit. g, ambele din cod procedură penală şi ale art. 1 din Decretul nr. 185/02.06.1986 s-a constatat ca fiind încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită) săvârşite în anul 1983 (GA), martie 1985 (UE), martie 1985 (BA) şi aprilie 1985 (CS).

 Pe lângă schimbarea esenţială a condiţiei sale de fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, importantă a fost motivarea soluţiei adoptată de instanţă după 12 ani de la pronunţarea primei hotărâri definitive, argumentele soluţiei de revizuire reţin printre altele faptul că, a rezultat fără echivoc împrejurarea că anchetarea revizuentului a fost impusă de alte considerente decât cele legale, că administrarea probatoriului în faza de cercetare penală s-a realizat cu încălcarea regulilor procedurale care trebuiau să asigure respectarea principiul aflării adevărului. Martorii amintiţi mai înainte au declarat că, în momentul arestării doctorului H, declaraţiile la organele de miliţie şi la procuratură au fost date sub presiune, sau că au fost scrise dinainte şi, deşi ele au fost retractate ulterior, în faţa instanţei de judecată, nu au fost reţinute ca atare.

 În motivare cererii de acordare daune, reclamantul a arătat că pârâţii, persoane fizice, au fost cercetaţi de Ministerul Public prin Parchetul Militar Bacău în dosarul nr. XX, fiind dispusă împotriva acestora neînceperea urmăririi penale pe considerentul că a intervenit una din cauzele ce înlătură răspunderea penală şi anume prescripţia prevăzută de art. 121 şi art.122 alin.1 cod penal.

 În cadrul cercetărilor efectuate de Parchetul Militar Bacău, din documentele depuse în dosarul cauzei odată cu plângerea formulată, a rezultat faptul că, o perioadă lungă de timp, între anii 1978-1989, i-au fost ascultate telefoanele şi violată corespondenţa prin intermediul celor trei pârâţi persoane fizice fără ca organele de securitate să aibă dată în acest scop o autorizare a organului judiciar competent. Astfel, pârâţii au desfăşurat diferite activităţi prin intermediul cărora au eludat dispoziţiile legale, dar mai ales pe cele constituţionale, valabile în legea fundamentală şi anterior anului 1989, dispoziţii ce impuneau în mod obligatoriu obţinerea unei autorizări.

La solicitarea organelor de cercetare penală, Serviciul Român de Informaţii (Biroul de Relaţii cu Publicul) a făcut precizarea prin adresa nr. yy din 31.03.2005 că, în perioada menţionată mai înainte, existau anumite norme interne în baza cărora se realiza interceptarea convorbirilor telefonice şi verificarea corespondenţei unor cetăţeni aflaţi în atenţia organelor de securitate, dar şi o metodologie folosită în scopul întocmirii dosarelor de urmărire informativă pentru categoriile de persoane menţionate mai înainte.

 Serviciul Român de Informaţii a comunicat Parchetului Militar Bacău faptul că, metodologia de lucru avea în vedere obţinerii de informaţii, verificarea şi completarea lor, utilizarea mijloacelor speciale tehnico– operative, reţinerea materialelor (trimiteri poştale) cu relevanţă pentru activitatea organelor de securitate. Toate acestea se obţineau în baza aprobărilor date de conducerile unităţilor centrale, teritoriale, iar în măsura în care materialele urmau a fi utilizate ca probe în dosarele de urmărire penală, reţinerea se realiza pe baza ordonanţei emisă de organele de procuratură.

 În motivarea Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 14.04.2005, dată în dosarul nr. XX de Parchetul Militar Bacău, s-a arătat faptul că, prin conţinutul adresei menţionată mai înainte a fost justificată activitatea de interceptare a unor convorbiri telefonice şi verificarea corespondenţei fundamentată doar pe: ,,Ordinul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului cu privire la munca de securitate pe anul 1971”,,Ordinul nr. 0001450 din 01.07.1978 al Ministerului de Interne”,,Instrucţiunile nr. D00190/1978” şi ,,Instrucţiunile nr. D-00159 din 20 aprilie 1985”.

Activităţile desfăşurate de organele de securitate pe bază de ,,ordine” şi ,,instrucţiuni” au avut loc totdeauna cu eludarea dispoziţiilor legale, procedurale şi constituţionale, nefiind obţinute autorizările corespunzătoare a organelor judiciare competente. Nesocotirea prevederilor menţionată mai înainte, a fost motivată în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi pe considerentul că, pe o perioadă îndelungată, când au fost săvârşite faptele de verificare, interceptare, a convorbirilor telefonice, a corespondenţei ori realizarea altor îngrădiri, nu s-au administrat probe care să conducă la concluzia că, a existat şi o autorizare, aprobare a procurorului ori a instanţei de judecată.

 Mai mult decât atât, prin adresa nr. 405/VIII-1/2005 din 03.06.2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a confirmat absenţa oricărei aprobări sau autorizări, în ceea ce-l priveşte pe apelantul reclamant HO, pentru perioada 1977-1988, care trebuiau date în vederea interceptării şi copierii corespondenţei, ori a ascultării convorbirilor telefonice.

 Nici ,,ordinele” şi nici ,,instrucţiunile” interne ale structurii de securitate nu puteau înlătura obligativitatea respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte condiţiile şi modalitatea în care era posibilă îngrădirea unor drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor ţării, chiar şi în acele timpuri când, regimul comunist nesocotea ca o regulă constantă şi cele mai elementare principii.

 Astfel, art. 98 din Cod procedură penală, în vigoare înainte de anul 1989, dispunea în ceea ce priveşte reţinerea şi predarea corespondenţei şi a altor obiecte că: ,,Organul de cercetare penală, cu încuviinţarea procurorului, ori instanţa de judecată, dacă interesul urmăririi penale sau al judecăţii cere, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele şi orice altă corespondenţă, ori obiecte trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia fie direct, fie indirect”, iar art. 33 din Constituţia de la acea vreme proclama că: ,,Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice este garantat”.

 Prin urmare, în situaţia în care informaţiile despre apelantul reclamant nu erau în măsură să confirme desfăşurarea de către acesta a unei activităţi de pericol pentru siguranţa statului, se impunea în mod obligatoriu arhivarea cazului şi nu continuarea desfăşurării unei activităţi de urmărire informativă şicanatorie. Cu toate acestea, o perioadă de aproximativ 16 ani, apelantul reclamant a fost în atenţia organelor de securitate, în special prin intermediul celor trei intimaţi pârâţi care, prin măsurile dispuse de cele mai multe au dat impresia unui demers privat şi nu a unuia de interes public (obştesc în viziunea regimului anterior).

 Printre primele justificări consemnate de organele de securitate, în posesia cărei a intrat reclamantul, acesta a devenit subiect al urmăririi informative în baza unei sesizări anonime primită la data de 15.01.1975, prin intermediul căreia s-a menţionat faptul că în realitate, acesta urmărea să călătorească şi să rămână în străinătate împreună cu soţia sa, pentru ca mai apoi, prin intermediul Crucii Roşii internaţională să depună toate diligenţele necesare pentru a i se trimite şi copiii din ţară. Totodată în sesizarea menţionată s-au făcut şi referiri cu privire la faptul că apelantul reclamant făcea afirmaţii ostile la adresa politicii interne şi externe a statului român, iar la locul de muncă adopta o atitudine necuviincioasă faţă de bolnavi şi colegi. Aspectele arătate mai înainte au fost consemnate într-un document având numărul de intrare yy din data de 07.02.1980, intitulat,,notă” emis de Ministerul de Interne - Inspectoratul Judeţean Neamţ de Securitate (filele 113-115, dosar nr. XX, finalizat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 198/AC din 10.11.2009 de către Tribunalul Neamţ ).

 Procedura lucrării ,,operative” realizată de organele de securitate, aşa cum a fost ea divulgată de cei care au luat parte în mod direct la desfăşurarea ei, începea după ce mai întâi o persoană era turnată de surse. Această categorie putea include: colaboratori, informatori, dar şi surse autorizate, agenţi infiltraţi, persoane de încredere şi gazde. După ce se obţineau informaţiile, în cel mult 30 de zile, ofiţerul sesizat trebuia să hotărască dacă deschidea sau nu un dosar de urmărire informativă. Se făcea apoi un plan care era aprobat de superiorul ofiţerului şi de însuşi secretarul partidului, responsabil de caz. Fără aprobarea partidului nu se făcea nimic. Odată început filajul, tehnica de interceptare telefonică se monta atât în birourile celor vizaţi, cât şi în casele acestora. La această operaţiune, contribuiau persoane de diferite categorii profesionale, întrucât Securitatea a reprezentat „braţul înarmat al partidului”, puterea acesteia neavând nicio limită. Având în vedere scopurile sale, a fost aberant să se aprecieze că au existat „securişti buni” alături de cei răi. Diferenţe existau, incontestabil, între ei: cei mai de la vârful organizaţiei trasau strategiile de urmat, cei din eşaloanele medii organizau practic acţiunile, ajutaţi de „tehnicieni” („specialişti” în ascultarea convorbirilor, controlul corespondenţei, cenzura de toate felurile, recrutarea informatorilor, etc). Executanţii de rang inferior arestau, spionau, torturau şi ucideau.

Securitatea a fost parte a unui sistem politic a cărui regulă a permis şi/ sau a impus „o aplicare nelegitimă, imprevizibilă şi difuză, chiar şi în ceea ce priveşte oameni evident nevinovaţi, a unor mijloace coercitive interzise de ordinea legală proclamată”. A fost o instituţie caracteristică unui sistem ce a obstrucţionat, a anulat activitatea juridică şi a transformat guvernul de la acea dată ,,într-un agent activ în lupta pentru putere”. Securitatea, ca instrument represiv, a impus şi a apărat, încălcarea drepturilor şi libertăţilor înscrise în Constituţia comunistă, drepturi care încetau să funcţioneze atunci când o acţiune sau atitudine era considerată drept potrivnică ordinii de stat, deşi potrivit art. 28: ,,Cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor”.

 Organizarea primelor mari procese-spectacol staliniste, care şi-au găsit ulterior corespondent în prigoana publică îndreptată împotriva intelectualilor, în anii 1980, sub pretextul participării la activităţi potrivnice statului, nu a avut doar menirea să pedepsească, ci şi să intimideze. Aceste măsuri făceau parte din acelaşi scenariu, care s-a regăsit sub aspecte diferite în toate statele din estul şi centrul Europei. Şi în România, în momentul în care opoziţia anticomunistă internă fusese practic decimată, în urma acţiunilor brutale ale Securităţii, acţiunile represive au vizat practic, prin măsuri de control, fiecare cetăţean. Fără ca acestea să-şi piardă fondul în timp, ele şi-au schimbat doar forma.

 Viaţa apelantului reclamant HO a intrat în atenţia aparatului represiv al organelor de securitate care, prin intermediul exponenţilor săi, respectiv a pârâţilor BM, SV şi MA, au marcat pentru totdeauna existenţa acestuia sub toate dimensiunile şi anume, atât viaţa personală, socială, dar şi cariera profesională.

 Deşi într-unul dintre rapoartele întocmite de Securitate, şi anume nr. yy din 24.05.1985, s-a menţionat faptul că HO ,,este lucrat printr-un dosar de urmărire informativă”, deschis pe baza datelor din care rezulta că acesta întreţinea legături cu unele persoane ce aveau preocupări evazioniste, ale căror idei le susţinea şi el, în realitate, din toate ,,consemnările” existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că întreaga urmărire a apelantului reclamant a avut o altă motivaţie şi un cu totul alt scop decât cel aparent invocat.

Potrivit unei adrese comunicată apelantului reclamat sub nr. yy la data de 07.03.2001, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a confirmat faptul că, din documentele arhivate a rezultat că, acesta a fost urmărit de Securitate între anii 1976- 1980 pentru ,,afirmaţii ostile la adresa statului”, iar între anii 1984-1989 pentru ,,relaţii cu unele persoane (medici) care, la rândul lor, întreţin legături suspecte cu cetăţeni străini cu preocupări evazioniste”. Prin aceeaşi adresă, C.N.S.A.S. a explicat că sintagma ,,preocupări evazioniste” desemna în limbajul folosit de cadrele Ministerului de Interne înainte de 1989, intenţia de a părăsi ţara în mod ilegal, ca transfug.

 HO, absolvent al facultăţilor de medicină şi drept a avut calitatea de medic primar şi a fost şef secţie obstretică şi ginecologie la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. În sarcina sa au fost puse presupuse legături pe care acesta le-ar fi avut cu anumite persoane ce intrau sub incidenţa legii penale. Apelantul reclamant a fost recunoscut de întreaga comunitate medicală ca fiind un adevărat profesionist, un specialist în domeniul său, dar în acelaşi timp şi o persoană ce a manifestat o opoziţie vehementă împotriva regimului comunist, regim care nu a reuşit să-i corupă în niciun mod nici caracterul şi nici aptitudinile profesionale.

Cunoscut cel mai mult sub numele conspirativ ,,Ovidiu”, apelantul-reclamant a fost denunţat de surse şi diferiţi agenţi informativi ca având o atitudine ostilă faţă de activitatea desfăşurată de membrii fostului Partid Comunist Român în rândurile căruia nu a intrat niciodată, blamând şedinţele interminabile ţinute pe linie de ,,partid” pe care le aprecia ca fiind o pierdere de timp, un motiv de ,,bârfă”, în cadrul cărora erau aduse în discuţie numai ,,baliverne”, ripostând în sensul că ,,...în partid au pătruns toate lichelele...”,,care, în loc să muncească, se ţin de şedinţe”. Atitudinea acestuia a fost mereu una deschisă, ea fiind consemnată în acest mod în majoritatea ,,notelor” existente la dosarul cauzei, sub forma menţiunilor arătate mai înainte.

 Înfruntând obedienţa sistemului şi absurdul vremurilor, apelantul poate fi considerat un model de rezistenţă în lupta anticomunistă, rezistenţă dusă într-o altă formă, caracterizată prin aceea că, într-un timp în care majoritatea cetăţenilor se mulţumeau să treacă neobservaţi, pentru a nu face obiectul vreunei anchete a organelor de poliţie, ori şi mai grav a celor de securitate, HO a avut o atitudine deschisă, de revoltă şi dispreţ faţă de toate nelegiuirile existente. A fost cel care a abordat toate aspectele la care majoritatea cetăţenilor ţării refuzau să le gândească.

În anul 2008, Curtea de Apel Bacău i-a recunoscut apelantului reclamant calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, ca urmare a pronunţării în dosarul nr. XX a sentinţei civile nr. 109 din 14.10.2008, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin decizia civilă nr. 1454 din 17.03.2009 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 62-70 dosar Tribunalul Neamţ). Această soluţie nu i-a adus însă şi o reparaţie a prejudiciului suferit, ea a reprezentat numai o recunoaştere a unei situaţii de fapt, în care apelantul reclamant a fost un personaj central.

A criticat politica internă a statului, susţinând că se cheltuiau sume enorme în timp ce nivelul de trai în ţară era scăzut. A făcut aprecieri negative faţă de măsurile luate de stat, cu privire la creşterea natalităţii, în situaţia în care, nu s-au creat în acelaşi timp şi condiţii materiale. Astfel, potrivit unei note întocmită la data de 16.05.1984, semnată de sursa Ion Petraru (fila 78, dosar nr. xx, Curtea de Apel Bacău, finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 262/13.12.2006), prin intermediul căreia s-au transcris susţinerile făcute de HO la o plenară (în mod public), acesta declara că se impunea ca: ,,femeile gravide să fie bine alimentate, să se înfiinţeze nişte magazine speciale de unde să se poată aproviziona cu alimente consistente”. Rezultatul poziţiei sale publice a fost în sensul că, imediat a fost chemat la organele superioare care i-au promis că va fi scos din ,,funcţiune şi trimis la ţară”.

O altă Notă a I.J.Neamţ – Securitate, întocmită la data de 17.06.1985 reţinea că, în perioada gerului din 1985, dr. HO ar fi cerut sprijinul Comitetului judeţean de partid Neamţ, în vederea asigurării condiţiilor de climă necesare desfăşurării unei activităţi normale în maternitate, însă în loc să găsească înţelegere ar fi fost aspru criticat pentru că nu-şi exercită cu competenţă atribuţiile de serviciu.

De asemenea, acesta a subliniat deseori că, legile interne erau doar de formă, pentru a fi aplicate numai celor mici, oamenilor de rând, că sistemul funcţionează pe bază de ,,pile”, că sunt promovaţi cei care au relaţii, ori sunt membri de partid, totul fiind guvernat după legea relaţiilor şi sloganul: ,,ai pile - eşti om, nu, mori - nebăgat în seamă”.

Atunci când se referea la activitatea din domeniul ştiinţei, proiectării, apelantul reclamant afirma că: ,,oamenilor din domeniul ştiinţei, numai formal li se acorda atenţie, pretinzându-li-se să-şi stoarcă mintea, pentru că în realitate ei sunt desconsideraţi”. Adept al unui mod occidental de recunoaştere a valorilor, pe lângă condiţiile de viaţă cu mult diferite, incomparabil superioare, HO, făcea permanent, în mod deschis aprecieri, comparaţii cu situaţia existentă în ţară, valabilă atât pentru oamenii de rând, dar şi pentru intelectuali.

De multe ori în referatele, notele, provenite de la surse, de la informatori, dar mai ales în cuprinsul rapoartelor sau a altor documente întocmite de cei trei pârâţi, care au avut funcţii importante în structurile Securităţii, a fost surprinsă în mod unanim, sub diferite forme, atitudinea de revoltă a apelantului reclamant cu privire la regimul comunist, fără a fi scos în evidenţă un demers anume al acestuia în măsură să creeze o situaţie de pericol la adresa siguranţei şi securităţii statului în adevăratul înţeles al cuvintelor.

Preocupările organelor de securitate în ceea ce-l privea pe apelantul reclamant au pornit de la o motivare nesustenabilă, referitoare pe de o parte, la comportamentul necorespunzător al acestuia în societate, comportament caracterizat prin faptul că era considerat o persoană recalcitrantă, veşnic nemulţumită şi pusă pe scandal, iar pe de altă parte, datorită legăturilor pe care le avea cu diferite persoane bănuite de evazionism, respectiv de legături cu străinătate şi alţi cetăţeni care au părăsit clandestin teritoriul României.

Instanţa constată însă că dosarul informativ înregistrat pe numele apelantului reclamant a fost întocmit pe baza unor activităţi ale Securităţii, mai vechi de anul 1976, contrar celor susţinute oficial de C.N.S.A.S. În cuprinsul dosarului nr.xx în cadrul căruia s-au efectuat cercetările penale, în ceea ce-i priveşte pe pârâţii BM, MA şi SV sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 195 Cod penal, la fila 10, se regăseşte o corespondenţă expediată la data de 11.06.1973 apelantului din localitatea Vocklabruck. Acest document interceptat de organele de securitate şi îndosariat sub nr. xx, nu cuprindea decât câteva însemnări, redate în trei fraze, în cuprinsul cărora titularul făcea aprecieri cu privire la zilele de concediu petrecute de apelant în Austria.

Mai târziu, corespondenţa apelantului reclamant, expediată de acesta, ori primită de la soţie, de la prieteni, ori de la cunoscuţi, a făcut obiectul unei vaste operaţiuni de interceptare. La dosarul cauzei se regăsesc fotocopiile cărţilor poştale care-l vizau, ori transcrierile unora dintre ele, sub forma unor note de informare, note asupra cărora pârâţii concluzionau prin simple rezoluţii de forma: ,,Ovidiu scrie familiei aspecte de ordin personal”,, Numai această notă ne poate forma convingerea asupra eficienţei cu care l-am lucrat” (col. BM) „Se confirmă poziţia sa duşmănoasă” (col. MA).

Prin activitatea lor, pârâţii au adus apelantului reclamant un prejudiciu care nu va putea fi niciodată reparat, indiferent care ar fi întinderea despăgubirilor ce se vor acorda. Astfel, în cuprinsul unei Note întocmite la data de 02.05.1985, de fostul şef al Securităţii de la acea vreme, pârâtul MA, se consemna că trebuiau luate măsuri pentru a urmări discret cum se acţionează în cazul H. Se sugera că ,, acum ar fi momentul să se acţioneze şi pe linie de miliţie, sens în care cu cât mai puţine cadre se impune să se conlucreze”. Totodată s-a mai reţinut în cuprinsul acestui document şi faptul că este cazul să se „întreprindă şi alte acţiuni împotriva acestuia”, în măsură să-l compromită (col. MA).

 Măsurile conspirative şi diligenţele organelor de securitate s-au finalizat în sensul celor arătate mai sus, la data de 20.06.1985 apelantul reclamant fiind arestat pentru săvârşirea unor fapte considerate infracţiunii de luare de mită, unele dintre ele vechi şi de aproape 5 ani. Ulterior, acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1413 din 16.12.1985 de Judecătoria Piatra Neamţ la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

 Apelantul-reclamant a fost ,,lucrat informativ” şi în perioada când se afla în regim de detenţie, împrejurare ce rezultă din ,,Planul de Cooperare” întocmit de Serviciu I al Securităţii, plan care a fost întocmit şi aprobat de col. BM şi de lt. col. SV, pârâţi în cauza de faţă (fila 75 dosar nr. xx Curtea de Apel Bacău). S-a făcut menţiunea desfăşurării în Penitenciarul Bacău a unei reţele informative pe lângă „Ovidiu”, nume sub care a fost cunoscut apelantul reclamant la un moment dat în limbajul organelor de securitate.

O altă Notă informativă înregistrată sub nr. yy/ 2.09.1985, având ca sursă pe numitul ,,Bistriţa”, fost coleg de cameră cu apelantul-reclamant, timp de 40 de zile, până la plecarea la Penitenciarul Bacău, vorbeşte despre comportamentul acestuia din perioada de detenţie şi despre toate încercările acestei persoane infiltrată de a lua cunoştinţă de intenţiile celui arestat, dar şi despre demersurile pe care urma să le facă în continuare.

 Una din cele mai semnificative note informative existente la dosar, din perioada de detenţie, este cea întocmită şi înregistrată sub nr. yy/2.09.1985, notă în cuprinsul căreia sunt descrise în amănunt toate suferinţele, trăirile celui arestat, respectiv a apelantului reclamant, opoziţia lui faţă de regimul comunist, fiind relatată întreaga tactică a organelor de securitate, prin intermediul căreia în celulă a fost infiltrată o sursă care a adoptat un anumit comportament în măsură să-i câştige încrederea pentru a cunoaşte toate intenţiile de viitor.

 Concluziile Notei privind analiza dosarului informativ „Ovidiu”, întocmită cu indicativul Strict Secret de către organele de securitate, înregistrată sub nr. yy/30.04.1986, au reţinut un număr de 4 măsuri precis delimitate, pentru a căror îndeplinire au fost stabilite termene, iar ca persoană însărcinată cu îndeplinirea celor dispuse a fost menţionat pârâtul SV. Acesta a fost cel care a urmărit pas cu pas îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite de Securitate, a coordonat şi strâns informaţiile cel priveau pe apelantul reclamant, de la surse, informatori şi alte persoane „dispuse” să colaboreze cu sistemul de „tip caracatiţă” al forţelor opresive de la acea dată, întruchipate în structurile de securitate.

Dispoziţiile au fost urmate de acţiuni pe toate planurile şi anume de interceptare a corespondenţei, ascultare ambientală prin montarea diferitelor dispozitive, în locuinţă ori la locul de muncă, folosirea surselor, respectiv a turnătorilor, ori munca ofiţerilor aflaţi sub acoperire, etc.

După eliberarea din detenţie o altă Notă confirma faptul că, medicul HO, prin decizia ministrului sănătăţii a fost încadrat ca medic primar III de medicină generală, la Dispensarul Urban nr. 2 B. S-a mai reţinut că, în mod tacit, contrar dispoziţiilor menţionate mai înainte, acesta era folosit de conducerea Spitalului orăşenesc B, cu acordul Direcţiei Sanitare Judeţene pentru acordarea de asistenţă medicală în cadrul spitalului, în probleme de obstretică şi ginecologie, unde făcea şi intervenţii chirurgicale, pentru care semnau alţi medici. De asemenea era trimis să facă muncă de control şi îndrumare la unele dispensare medicale comunale în probleme de obstretică şi ginecologie.

Profesionalismul apelantului reclamant poate fi sintetizat prin afirmaţia făcută cu ocazia completării probatoriului, în faţa instanţei de control judiciar, de către martorul RV. Acesta a precizat că doctorul HO nu a avut niciodată un deces maternal, aspect deosebit de important pentru domeniul în care şi-a practicat meseria şi anume acela de obstretică–ginecologie. Recunoaşterea calităţilor profesionale ale apelantului au fost certificate şi de alţi martori audiaţi chiar la solicitarea pârâţilor, inclusiv a unui martor ce şi-a recunoscut în mod deschis, în instanţă, calitatea de ,,fost securist” (de care este chiar mândru şi în prezent) şi care, în timpul când servea structurii de securitate, s-a ocupat de domeniul învăţământului, dar şi de cel al sănătăţii, împrejurare ce i-a permis ,,să-l lucreze informativ pe apelantul reclamant”.

Securitatea din cadrul Inspectoratului Judeţean Neamţ a comunicat şi cerut altor organe similare din Bacău, Bucureşti, Buzău, Vaslui, Dolj, etc. monitorizarea apelantului reclamant şi astfel, identificarea oricărei situaţiei în care acesta se găseşte. Exemplificăm în acest sens cu un înscris înaintat Securităţii, prin Inspectoratului Municipiului Bucureşti al M.I., semnat de Şeful Securităţii – col. MA şi de Şeful Serviciului I - lt. col. BM.

Alături de apelantul reclamant a fost ,,lucrată informativ” şi soţia acestuia, HE, medic, persoană ce a făcut obiectul mai multor manevre ale organelor de securitate datorită activităţilor desfăşurate de soţul ei, inclusiv de ascultare ambientală, prin exploatarea unei instalaţii de tip AST, montată în apartamentul situat în aleea P, nr. 3, bloc. x.

Între menţiunile existente în documentul întocmit de Securitate şi intitulat Sarcina ,,T” s-a dispus ca ,,instalaţia” să fie realizată în încăperile imobilului şi să funcţioneze de la data de 25.02.1978 până la data de 25.07.1978, interesând mai multe probleme, printre care şi intenţiile acesteia şi ale soţului său de a rămâne în străinătate sau de a comite alte fapte ,,antisociale” cu ocazia excursiilor pe care doreau să le efectueze. Astfel de dispoziţii nu au fost singulare, în timp fiind repetate măsuri identice, în vederea aducerii la îndeplinire a obiectivelor stabilite, urmărite.

 Dispoziţiile de utilizare a mijloacelor de interceptare T.O. de către Securitate, prin intermediul celor trei exponenţi, pârâţii BM, MA şi SV, care au avut ca persoană vizată pe apelantul reclamant, se regăsesc în numeroasele adrese şi rapoarte întocmite cu ocazia desfăşurării operaţiunilor în anii 1978, 1979, 1981. Argumentele din documentaţiile întocmite şi înregistrate de cele mai multe ori sub menţiunea ,,strict secret”, respectiv motivarea organelor de securitate, era totdeauna aceeaşi. În afara unor justificări generale, nu a existat nicio clipă indiciile unor bănuieli concrete în ceea ce-l priveşte pe apelantul reclamant care să poată permite acceptarea unei monitorizării atât de îndelungată.

 Interceptările telefonice au atins dimensiuni de necrezut în ceea ce-l priveşte pe apelantul reclamant. Din multitudinea exemplelor care pot fi date sub acest aspect, instanţa reţine situaţiile în care fie apelantul era sunat de prieteni, fie acesta încerca să-şi sune cunoştinţele. Într-una dintre relatări, şi anume în cea transcrisă la data de 23.03.1988, ora 23, s-a consemnat faptul că ,,obiectivul vrea să vorbească la telefon, însă nu-i vine tonul. Pe acest fond în cameră se aude postul de radio Europa Liberă”.

 Numeroasele transcrieri ale interceptărilor telefonice, care apar de cele mai multe ori sub forma unui dialog, sunt însoţite şi de concluziile celui care efectua interceptarea. Redăm cu titlu exemplificativ o parte neînsemnată din multele abordări pe care cei puşi să reprezinte ,,timpanul” Securităţii le aveau în transcrierile convorbirilor telefonice, sub forma: ,,Obiectivul sună la...... Îi răspunde.... care tocmai fuma, fapt pentru care obiectivul o invidiază....”,,,Obiectivul este sunat de o prietenă de familie (nu-i rezultă numele) care-l invită să mai treacă şi pe la ei, invitaţie acceptată de obiectiv şi pe care o va onora joi după amiază...”,, Obiectivul este sunat de soţia sa din R.F.G., care-i comunică că a trimis scrisoare şi fotografii....”.

 Toate solicitările adresate de Inspectoratul Judeţean Neamţ - Serviciul I către Biroul Special ,,S” vorbesc despre faptul că materialele obţinute trebuia să fie trimise la indicativul SI /S.V. „tov. loc. SV, telefon 0000 care va ţine legătura cu dv. în această problemă.” Pârâtul SV a fost în mod direct implicat în activitatea de urmărire informativă a apelantului reclamant întrucât, toate documentele l-au indicat drept persoană de legătură, în sarcina căruia au fost stabilite obiective clare şi termene precise de îndeplinire a acestora. Împreună cu ceilalţi doi pârâţi, persoane fizice, a coordonat pe toate planurile acţiunile care l-au vizat pe apelant.

 Deşi apelantul reclamant a călătorit în străinătate, după întocmirea dosarului informativ, deplasările acestuia au fost mult îngreunate. Pârâtul MA, în calitatea sa de şef al Securităţii a comunicat prin adresa nr. xx din data de 10.10.1973, M.I. Inspectoratului Judeţean Neamţ – Formaţiunea Paşapoarte, solicitarea de a nu se mai aproba apelantului reclamant ieşirea în străinătate, îndeosebi în ţările capitaliste.

Urmare a demersurilor realizate, menţionate mai sus, fundamentate pe aspecte minore (cercul de prieteni, ori relaţiile de familie), care nu pot fi reţinute drept un comportament în măsură să îngrijoreze autorităţile, ori să creeze suspiciuni legate de securitatea, siguranţa statului, încercările apelantului reclamant de a călători în străinătate, în ţări precum: Italia, Franţa, Spania,U.R.S.S., etc, nu au mai primit un aviz favorabil. Răspunsurile Inspectoratului Judeţean Neamţ - Biroul paşapoarte, aflate la filele 6-13 dosar, pentru anii 1975, 1976, 1977, 1978, 1982, 1987, 1988, în măsura în care apelantul reclamant a intrat în posesia acestora şi le-a depus la dosar, i-au făcut cunoscut acestuia că nu a primit aprobare pentru a călători în străinătate.

 Îngrădirile dictate de fosta Securitate au vizat şi alte preocupări ale apelantului reclamant cum ar fi obstrucţionarea obţinerii unui aviz necesar pentru procurarea unei arme sau împiedicarea valorificării talentului muzical prin restricţionarea apariţiilor sale la televiziune. Astfel, în Raportul întocmit la data de 21.04.1982, aflat la fila 80 în dosarul înregistrat la Curtea de Apel Bacău, în cadrul căruia s-a pronunţat decizia nr. 1211/27.10.2010, raport întocmit de pârâtul SV s-a consemnat faptul că: ,,...Dat fiind faptul că HO are o purtare necorespunzătoare în societate (recalcitrant, veşnic nemulţumit) şi faţă de orânduirea noastră, legături cu cetăţenii străini, propun să i se retragă avizul de cumpărare a armei”. Rezoluţia din data de 22.04.1982, de pe acest document, pusă de un alt pârât şi anume de MA reţinea ca dispoziţie: „Să nu i se aprobe prelungirea.”

 De asemenea, în ceea ce priveşte încercările de valorificare de către apelantul reclamant a aptitudinilor sale muzicale, într-un alt raport întocmit de pârâţii BM şi MA, la data de 24.05.1985, s-a reţinut că: ,,...Prin apariţia în emisiuni ale televiziunii urmăreşte, în ultimul timp, să impresioneze asupra organelor care se ocupă de verificarea lui cât şi a persoanelor chemate să dea relaţii asupra faptelor săvârşite. Faptele şi atitudinea lui HO sunt dezaprobate de opinia publică, iar apariţia în emisiunile de televiziune produce indignare din partea persoanelor cinstite care îl cunosc, pentru care propunem a se interveni la organele competente în scopul limitării accesului acestuia la emisiunile de televiziune”.

 Metoda filajului, prin intermediul căruia apelantul reclamant a fost monitorizat permanent, redă într-o formă greu de imaginat şi dezvăluie o adevărată operaţiune concertată împotriva acestuia, prin modalitatea în care îi este descrisă activitatea, pe ore, minute şi chiar secunde, cu toate mişcările pe care le făcea HO, singur, sau împreună cu membrii familiei sale.

 Menţiunile din notele informative veneau din multe surse precum filajul, mijloacele de tehnică operativă (microfoane, interceptarea convorbirilor telefonice, etc.) şi controlul/interceptarea corespondenţei. În această plasă de păianjen informativă, prin intermediul căreia datele despre apelantul reclamant erau puse la dispoziţia Securităţii, pârâţii, direct implicaţi în toate operaţiunile, au fost în deplină cunoştinţă în legătură cu rostul pentru care acesta era urmărit, măsurile luate de cei trei căpătând de foarte multe ori dimensiuni de complot.

 Faptul că cei trei pârâţi şi-au depăşit cu mult atribuţiile de serviciu rezultă şi din cuprinsul notei întocmită la data de 02.05.1985 în cuprinsul căreia s-a menţionat printre altele: ,,luaţi măsuri pentru a urmări discret cum se acţionează în clarificarea cazului H. Oricum să nu rezulte că în spatele acestei... stă organele M.I. deoarece ajunge că noi nu am împiedicat numirea unui astfel de element în funcţia ce o ocupă.”

Cu siguranţă, toţi cei implicaţi în urmărirea informativă (filaj, tehnica operativă, controlul şi interceptarea corespondenţei) erau picioarele, ochii şi urechile Securităţii. Informaţiile oferite de ei erau însă procesate în altă parte, de cei trei pârâţi persoane fizice, întrucât aceştia stabileau şi măsurile ce trebuiau luate mai departe, le analizau şi indicau totodată operaţiunile ce se impuneau a fi luate. Acţiunile Securităţii, realizate prin angajaţii săi, prin intermediul cărora s-a urmărit eliminarea sub o formă sau alta a apelantului, considerat un adversar incomod, adversar ce trebuia redus la tăcere, prin discreditarea lui socială, familială ori morală, nu pot rămâne nesancţionate.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a fost o instituţie înfiinţată în baza Legii 187/1999 cu modificările ulterioare, cu scopul de a pune la dispoziţia cetăţenilor români dosarele şi documentele întocmite de fosta Securitate până la data de 22 decembrie 1989. Toate ar fi rămas necunoscute dacă nu ar fi existat perseverenţa manifestată de către cel care timp de peste 16 ani (potrivit documentelor depuse în cauză) a avut calitatea de ,,urmărit informativ.” Nimeni nu ar fi aflat cine a comis abuzurile şi nu s-ar fi ajuns la tragerea la răspundere a niciunei persoane pentru actele, faptele incalificabile ce au stat în mâinile Securităţii, dacă apelantul reclamant nu ar fi dus o luptă constantă pentru aflarea celor care i-au marcat pentru totdeauna trecutul şi desigur întreaga viaţă.

Abuzurile comise de fosta Securitate prin reprezentanţii ei, sub argumentul apărarea statului de drept, trebuie scoase la lumină, criticate şi supuse dezaprobării publice, pentru a exista măcar şansa că istoria nu se va mai repeta vreodată. Pârâţii nu pot invoca în justificarea comportamentului lor ordinul superiorului întrucât, toată activitatea lor era guvernată şi în acele timpuri de reguli, de dispoziţiile legale şi constituţionale pe care nu aveau voie să le ignore, sub pretextul păstrării secretului profesional, a confidenţialităţii operaţiunilor desfăşurate.

Nici instrucţiunile şi nici ordinele interne nu erau în măsură să înlocuiască obligaţiile imperative pe care trebuiau să le respecte, care decurgeau din prevederile legale în vigoare la acea dată, atât în ceea ce priveşte măsura interceptării telefonice şi a corespondenţei, cât şi derularea unor acţiuni de filaj extinse pe perioade îndelungate, fără nicio justificare, care să denote starea de pericol pe care apelantul reclamant ar fi reprezentat-o pentru interesul ţării şi al cetăţenilor săi.

Istoria neagră a omenirii nu a rămas niciodată fără consecinţe, parte a trecutului, toate abuzurile Securităţii demascate se impun a fi supuse analizei şi sancţionate ca atare. Toate faptele care au depăşit cu mult limitele legalităţii sunt faptele unor oameni, foşti angajaţi ai structurilor de securitate, printre care şi intimaţii pârâţi, SV, BM şi MA, au cunoscut limitele investirii lor pe funcţii, asumându-şi în deplină cunoştinţă de cauză riscul nerespectării acestora.

Abuzul în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu poate rămâne nesancţionat, chiar dacă acesta nu mai poate fi conturat în materie penală întrucât a intervenit o cauză ce înlătură răspunderea penală şi anume prescripţia. Astfel, prescripţia răspunderii penale nu are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei, ci doar stingerea dreptului statului de a-i mai urmări penal pe făptuitori, iar dacă aceştia au fost urmăriţi, stinge dreptul de a li se mai aplica o pedeapsă.

 Faptele pârâţilor nu pot fi socotite inexistente şi nici nu-şi pierd caracterul penal, cum se întâmplă în cazul unor cauze de înlăturare a caracterului penal precum: legitima apărare, starea de necesitate, etc. Intervenţia prescripţiei răspunderii penale nu este de natură să înlăture posibilitatea tragerii la răspundere civilă a pârâţilor. Mai mult decât atât, activitatea celor trei pârâţi, inclusiv în perioada când era apelantul reclamant sub supraveghere informativă, a fost calificată ca fiind o activitate de poliţie politică.

 Astfel, prin Decizia nr. 36 din 23.01.2007, Colegiul Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a decis că MA, fiul lui G şi Ş, născut la data de xxxx  în F, judeţul x, a fost agent al politiei politice comuniste, având gradul de locotenent-colonel în 1970, colonel în 1978, 1981, 1985 şi funcţia de şef serviciu - Serviciul 1 în 1970, iar în 1981, Şeful Securităţii, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate. Decizia nr. 36/23.01.2007 a rămas definitivă şi irevocabilă prin necontestare.

 La rândul lor şi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi pârâţi situaţia este identică. Pentru pârâtul SV, prin intermediul hotărârii pronunţată în dosarul nr. xx, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17.10.2011, a fost admisă acţiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, în aceste condiţii s-a reţinut calitatea acestuia de lucrător al poliţiei politice. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ce-l priveşte pe pârâtul BM, întrucât în dosarul nr. xxx, a fost pronunţată în mod irevocabil decizia nr. 2103/08.04.2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 Prin sentinţa civilă nr. 8170 din data de 20.12.1999 a Judecătoriei Piatra Neamţ a fost admisă acţiunea formulată de HO prin intermediul căreia s-a constatat calitatea sa de persecutat, titular al drepturilor prevăzute de Legea nr. 118/1990 şi O.G. nr.41/1997. Această hotărâre nu a constituit însă un impediment în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, întrucât atât temeiul legal, dar mai ales consecinţele celor două demersuri, sunt total diferite.

 Prin urmare, vor fi înlăturate apărările pârâţilor fundamentate pe considerentul că, apelantul reclamant a obţinut deja o recunoaştere a prejudiciului suferit, ori că nu mai poate fi subiect al unei reparaţii materiale întrucât, pronunţarea sentinţei civile menţionată mai înainte nu a determinat corectarea integrală a consecinţelor persecuţiilor suferite în urma monitorizării lui de către structurilor de securitate.

Instanţa de control judiciar, pe lângă abordarea fondului cauzei urmează să se pronunţe doar asupra unei excepţii invocată şi anume a lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ pe care o va respinge ca nefondată întrucât, numai această excepţie va fi schimbată, pentru toate celelalte soluţionate de prima instanţă, hotărârea fiind menţinută cu toate argumentele expuse în considerentele sentinţei civile nr. 3145/ 06.06.2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ.

 În consecinţă, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ se reţine faptul că, pârâţii, au avut calitatea de angajaţi ai Departamentului Securităţii Statului, structură care a făcut parte din cea a Inspectoratului Judeţean Neamţ, iar mai departe din cea a Ministerul de Interne. Chiar dacă în baza Decretului nr. 4 din 26.12.1989, Departamentul Securităţii Statului, împreună cu toate organele şi unităţile din subordinea sa, a trecut în componenţa Ministerului Apărării Naţionale, fiind preluat ulterior de Serviciul Român de Informaţii, potrivit Decretului C.P.U.N. nr. 181/ 27.03.1990, iar apoi mai departe în conformitate cu Legea nr. 14/1992, nu poate fi înlăturat argumentul care susţine că faptele comise de cei trei pârâţi sunt din perioada când structurile de securitate erau componente ale Inspectoratului Judeţean Neamţ, împrejurare dovedită şi cu menţiunile existente pe toate adresele, rapoartele, transcrierile întocmite cu ocazia urmăririi informative a apelantului reclamant.

 Ne aflăm în situaţia unei răspunderi solidare ce decurge din relaţia comitent–prepus. În situaţia de faţă au calitatea de prepuşi cei trei pârâţi persoane fizice, SV, BM şi MA, iar calitatea de comitent rămâne în sarcina Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, dar şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

 Instituirea răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor săi oferă posibilitatea victimei, în situaţia de faţă a apelantului reclamant de a se adresa, la alegerea sa, pentru întreaga despăgubire atât comitenţilor cât şi prepuşilor. Având temeiuri şi fundamentări diferite, comitenţii, ca răspunzători pentru faptele prepuşilor, în temeiul art. 1373 alin. 1 din noul cod civil, iar prepuşii ca răspunzători pentru fapta fiecăruia, în temeiul art. 1357 alin 1 din noul cod civil (art.998, art.999 din cod civil anterior), au o obligaţie solidară faţă de victima prejudiciului, respectiv faţă de apelantul reclamant HO.

 Vor fi înlăturate apărările pârâtului MA privind existenţa în cauză a unei obligaţii ,,in solidum” şi nu a unei solidarităţi a răspunderi comitenţilor, cu atât mai mult că, aceste argumente trebuiau invocate de acei care aveau interes şi anume de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi nu de către unul dintre prepuşi. Astfel, dacă fiecare dintre comitenţi, în virtutea raportului de subordonare existent, este garantul prepuşilor săi, atunci pentru fiecare comitent în parte, se instituie solidaritatea cu prepuşii săi, în limitele părţii de prejudiciu cauzate de fiecare.

 De asemenea, vor fi înlăturate apărările intimaţilor pârâţi fundamentate pe lipsa unei condamnări penale a celor trei pârâţi, persoane fizice, întrucât pe lângă cele reţinute mai înainte, în ceea ce priveşte efectele prescripţiei răspunderii penale, instanţa constată faptul că, în cauză sunt incidente şi prevederile art. 1365 din noul cod civil în sensul că: ,,Instanţa civilă ne este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetarea a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite”.

Având în vedere cele arătate mai înainte calea de atac a apelului va fi admisă, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă, iar sentinţa civilă nr. 3145/06.06.2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ schimbată în parte, în sensul admiterii acţiunii formulată de HO şi în consecinţă a obligării fiecărui pârât, persoană fizică, respectiv MA, BM şi SV, fiecare în solidar cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, la plata către reclamant a sumei de câte 150.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond fiind menţinute.

Domenii speta

Spete similare