Prin declararea neconstituţională a textului care a abrogat insulta şi calomnia, aceste infracţiuni au reintrat în vigoare, iar faptele săvârşite după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale pot fi sancţionate, în temeiul disp. art. 2...

Prin declararea neconstituţională a textului care a abrogat insulta şi calomnia, aceste infracţiuni au reintrat în vigoare, iar faptele săvârşite după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale pot fi sancţionate, în temeiul disp. art. 205 şi  art. 206 Cod penal.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 62/R/11 mai 2010)

Prin sentinţa penală nr. 243 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a dispus, în temeiul disp. art.278? alin.8 Cod procedură penală respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petentul TZC împotriva rezoluţiei din data de 16.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 2437/P/2009, menţinută prin rezoluţia nr. 489/II/2009 din data de 17.12.2009 pronunţată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în contradictoriu cu intimatul DAB menţinându-se soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul DAB, pronunţată de procuror prin rezoluţia nr. 2437/P/2009 din data de 16.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de insultă conform art. 205 Cod penal şi calomnie, conform art. 206 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 Cod procedură penală petentul TZC a fost obligat la plata către intimatul DAB a sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În data de 24.08.2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa plângerea penală formulată de petentul Toth Zoltan Csaba, prin care a solicitat cercetarea intimatului Deneş Atila Bandi sub aspectul comiterii infracţiunilor de insultă şi calomnie, pe motiv că la data de 02.07.2009 intimatul Deneş Atilla Bandi în calitate de administrator al S.C. SAMKUP CONST-IMPEX S.R.L. a semnalat printr-o scrisoare Episcopiei Evanghelică din Cluj-Napoca unele nereguli în legătură cu lucrările de reparaţie executate de către societatea arătată mai sus, la Parohia Evanghelică din loc.Jeica, unde petentul este preot, în plângerea penală s-a mai menţionat că prin acea scrisoare petentul este acuzat de faptul că nu a respectat unele clauze ale contractului încheiat în cursul anului 2008 între părţi. De asemenea, s-a arătat că petentul a executat lucrări de reparaţie la un imobil din localitatea Tonciu din banii Parohiei Evanghelice Jeica, precum şi faptul că preotul foloseşte mantia preoţească în loc de pelerină. Aceeaşi scrisoare a fost postată la data de 17.07.2009 de către intimat, pe site-ul judeţean Bistriţa-Năsăud al cercului de prieteni maghiari, iar apoi trimisă şi prin fax comitetului parohial din localitatea Jeica.

Prin rezoluţia din data de 16.11.2009 procurorul de caz a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de Deneş Atilla Bandi, pe motiv că infracţiunile de insultă şi calomnie nu mai sunt prevăzute de legea penală.

În adoptarea soluţiei s-au avut în vedere următoarele:

Prin art.I pct.56 din Lg.278/2006, art.205 - 207 din Codul penal, au fost abrogate. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr.62/18.01.2007, dispoziţiile art.I pct.56 din Lg. 278/2006 au fost declarate neconstituţionale. Cu toate acestea considerăm că art.205 - 207 din Codul penal nu erau în vigoare la data comiterii faptei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.23 alin. 12 din Constituţia revizuită, nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, iar potrivit art.61 alin.l din Constituţie, parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Potrivit art. 142 din Constituţie, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, iar conform art.147 alin.4, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Cu privire la efectul deciziilor Curţii Constituţionale asupra legilor declarate neconstituţionale, art.147 alin.l arată că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, declarate neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Conform art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind Organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, tară a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Decizia nr.62 din 18.01.2007 a fost pronunţată în cadrul controlului concret a posteriori de constituţionalitate. Art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, prin care au fost abrogate art.205-207 Cod penal, a produs efecte de la data intrării în vigoare a legii, după acea dată nemaifiind posibilă tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit faptele prevăzute de fostele articole 205 şi 206 Cod penal. Decizia Curţii Constituţionale determinând, prin efectele sale, suspendarea efectelor normelor juridice declarate ca fiind neconstituţionale, face ca de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, să reintre în vigoare dispoziţiile art.205 şi 206 Cod penal, ceea ce echivalează cu incriminarea din noua faptelor de insultă şi calomnie, incriminare care intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. In aceste condiţii, Curtea Constituţională a devenit legislator pozitiv, drept care nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea sa organică.

Potrivit art.7 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional.

Dispoziţiile art.147 alin.l din Constituţie arată că dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, declarate neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale. Instituţia încetării efectelor juridice ale unui act normativ nu este explicată nici de Constituţie, nici de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care este legea specială în această materie, astfel că efectul deciziei de neconstituţionalitate nu este clarificat de legea română.

De altfel, legea specială,la art.60 alin.3 arată că abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are totdeauna caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial.

Având în vedere că dispoziţiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006 au fost constatate ca fiind neconstituţionale, trebuie să opereze abrogarea acestora, temeiul fiind precizat de art.60 alin.l din Legea nr.24/2000, iar abrogarea trebuie urmată de reincriminarea faptelor care au fost prevăzute de art.205-206 Cod penal. Curtea Constituţională nu are însă ca atribuţii şi abrogarea actelor normative, astfel că deciziile sale nu pot avea şi acest efect.

Art.147 alin.l din Constituţie stabileşte termenul de 45 de zile de suspendare a normei declarate neconstituţionale, dar nu fixează alte obligaţii în sarcina legiuitorului, în sensul de a pune de acord legislaţia cu normele constituţionale. Mai mult, conform Legii nr.24/2000, după expirarea termenului de suspendare, normele reintră de drept în vigoare.

Toate aceste dispoziţii contradictorii sau insuficient explicate: lipsirea de efecte juridice, suspendarea, atribuţiile legiuitorului cu privire la normele declarate neconstituţionale, abrogarea, conduc la concluzia că legea română nu este nici accesibilă, nici previzibilă şi nici de calitate în această materie, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile analizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile menţionate mai sus.

Având în vedere că este vorba de infracţiuni, iar libertatea este un drept fundamental al omului, apreciem că trebuie să ţinem seama de dispoziţiile art.20 alin. 1 şi 2 din Constituţie, conform cărora:

Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Cum în speţă Constituţia şi legile interne nu conţin dispoziţii mai favorabile, potrivit Constituţiei, urmează să se facă aplicarea Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel cum a fost ea interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În data de 16.12.2009 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, plângerea formulată de petentul Toth Zoltan Csaba, împotriva soluţiei date în dosarul nr. 2437/P/2009, faţă de intimatul Denes Atilla Bandi, solicitând infirmarea soluţiei, începerea urmăririi penale atât pentru infracţiunile ce au făcut obiectul dosarului menţionat cât şi pentru infracţiunea de ameninţare, faptă pretins comisă de intimat prin mai multe acte materiale, în cursul lunilor octombrie - noiembrie şi începutul lunii decembrie. În motivarea plângerii se arată de petent că faptele de insultă şi calomnie sunt incriminate şi cum intimatul a mai comis o infracţiune, respectiv ameninţare, se impune infirmarea soluţiei.

Prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, a reţinut  în cadrul rezoluţiei nr. 489/II/2/2009 că procurorul de caz a făcut o corectă şi temeinică analiză a textelor legale interne incidente în materie iar soluţia adoptată este în consonanţă şi cu jurisprudenţa CEDO.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat de petent - comiterea unei noi infracţiuni după depunerea plângerii penale şi chiar adoptarea soluţiei, s-a stabilit că un atare motiv nu este de natură a justifica admiterea plângerii şi infirmarea soluţiei, în procedura plângerii contra soluţiei procurorului verificându-se soluţia adoptată cu privire la faptele şi persoanele care au făcut obiectul cercetărilor penale, neputând fi lărgit, cu alte cuvinte, cadrul procesual. Petentul, dacă apreciază că s-a comis în dauna/asupra sa o altă infracţiune ce nu a făcut obiectul plângerii iniţiale, are posibilitatea formulării unei noi plângeri penale.

S-a precizat de prima instanţă de asemenea , că trebuie să se ţină seama de dispoziţiile art.20 din Constituţie, conform cărora dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Cum în speţă Constituţia şi legile interne nu conţin dispoziţii mai favorabile, se va aplica în cauză conform art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 7 din Convenţie, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului .

Apreciind că în cauză este dezbătută însăşi existenţa infracţiunii de calomnie datorită modului deficitar de reglementare a unor instituţii juridice, aspect ce este de natură să ducă la interpretări imprevizibile ale unei dispoziţii ce prevăd o infracţiune şi sancţiunea ei, pentru a evita o interpretare jurisprudenţială imprevizibilă a legii de natură a produce efecte in defavorem (în defavoarea făptuitorului), instanţa de fond a reţinut că singura soluţie ce se impune, în vederea respectării art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. b Cod procedură penală, constatându-se că infracţiunea de calomnie  nu este prevăzută de legea penală, înţeleasă în sens european. 

Faţă de cele arătate mai sus, în baza art. 278? alin. 8 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Toth Zoltan Csaba, împotriva rezoluţiei din data de 16.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 2437/P/2009, menţinută prin rezoluţia nr. 489/II/2009 din data de 17.12.2009 pronunţată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în contradictoriu cu intimatul Denes Atilla Bandi şi s-a dispus menţinerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul Denes Atilla Bandi, pronunţată de procuror prin rezoluţia nr. 2437/P/2009 din data de 16.11.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de insultă conform art. 205 Cod penal şi calomnie, conform art. 206 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 41 alin. 2 Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul TZC.

Tribunalul, analizând sentinţa atacată prin prisma considerentelor acesteia, a motivelor de recurs formulate în cauză, a susţinerilor părţilor, precum şi potrivit disp. art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele a apreciat recursul petentului ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente :

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt reglementate de Constituţia României, republicată, în cadrul art. 147. Astfel, potrivit alin. 1 al acestui articol  „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca neconstituţionale sunt suspendate de drept.”

Curtea Constituţională nu poate impune Parlamentului să adopte o lege într-o anumită formă, art. 147 din Constituţie nefăcând decât să stabilească un termen în care forul legislativ suprem să pună de acord cu prevederile Constituţiei dispoziţia declarată neconstituţională, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii constând în încetarea efectelor juridice ale respectivei dispoziţii.

Aceste concluzii rezultă cu claritate din art. 2 alin. 3 a Legii nr. 47/92 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale care prevăd că „ în exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său, contrar Constituţiei”.

Prin deciziile Curţii Constituţionale nu se abrogă şi nu se modifică prevederi legale, ci se împiedică producerea de efecte juridice de către dispoziţiile declarate neconstituţionale, până la intervenţia legiuitorului pozitiv.

Potrivit al.4 al art. 147 din Constituţie „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Instanţele de drept comun sunt obligate să respecte deciziile Curţii Constituţionale.

Fără îndoială că Legea nr. 47/92 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale(art. 31 al. 3) este incomplet formulată, aceasta deoarece ar fi trebuit să prevadă explicit şi soluţia în cazul în care Parlamentul sau Guvernul nu se supun deciziei Curţii Constituţionale ca în termen de 45 de zile să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Această omisiune se impune a fi completată prin interpretare.

Opinia potrivit căreia, în situaţia în care legiuitorul ordinar nu intervine înaintea trecerii celor 45 de zile, nu se vor sancţiona penal faptele prev. de art. 205-207 Cod penal, nu poate fi primită, deoarece în atare interpretare se lasă fără efect, după 45 de zile, decizia Curţii Constituţionale. Ori de câte ori, organul legislativ nu ar fi de acord cu decizia Curţii Constituţionale, ar lăsa să treacă cele 45 de zile, după care totul s-ar desfăşura ca şi cum decizia Curţii Constituţionale nu ar fi fost pronunţată. În realitate, decizia Curţii Constituţionale trebuie să-şi producă efectul indiferent cum vor acţiona Parlamentul sau Guvernul. Dacă acestea nu au folosit posibilitatea de a corecta ele însele viciul de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele mai departe. Textele declarate neconstituţionale nu se vor mai aplica, chiar dacă în locul lor nu s-a substituit o altă reglementare sau se vor aplica în sensul recomandărilor Curţii Constituţionale, formulările acesteia completând textul viciat. Dacă viciul neconstituţionalităţii priveşte o lege abrogativă, aceasta rămâne fără efect şi renasc automat dispoziţiile anterioare abrogate.

În ce priveşte faptele comise în perioada în care a acţionat legea abrogativă şi până la decizia Curţii Constituţionale, ori în perioada de la decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţionale dispoziţiile de dezincriminare şi până la epuizarea celor 45 de zile aflate la dispoziţia Parlamentului şi Guvernului, acestea nu vor fi sancţionate, deoarece nu există o incriminare a acestor fapte.

Faptele comise după data deciziei Curţii Constituţionale care a considerat neconstituţională abrogarea vor constitui infracţiune, deoarece incriminările respective au renăscut.

Cu privire la problema de drept supusă discuţiei în speţă şi anume care sunt consecinţele suspendării de drept, respectiv încetării producerii efectelor juridice a dispoziţiei de abrogare, în doctrină s-au conturat două opinii.

Într-o opinie, bazată pe disp. art. 62 al. 3 din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora „ abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv, nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior, să se repună în vigoare actul normativ iniţial”, s-a susţinut că dispoziţiile abrogate nu pot fi repuse în vigoare prin declararea neconstituţională a normei de abrogare a acestor dispoziţii, fără ca Parlamentul sau Guvernul să adopte o nouă reglementare care vizează domeniul respectiv.

Potrivit altei opinii, majoritate, la care subscriem, ne aflăm în prezenţa unei dispoziţii declarate neconstituţionale şi care, potrivit regulii generale înscrise în art. 147 al. 4 din Constituţie, nu-şi mai poate produce efectele juridice pe viitor, concluzia firească fiind aceea că încetarea efectelor juridice ale unei dispoziţii de abrogare declarată neconstituţională, face ca prevederile legale ce au format obiectul abrogării să continue să producă efecte.

De altfel, în însuşi cuprinsul Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale se stabileşte, cu privire la efectele declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii de abrogare că „ în cazul constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prev. de art. 147 al. 1 din Constituţie, iar prevederile legale ce au format obiectul abrogării continuă să producă efectele.” În mod unitar toţi membrii Curţii Constituţionale au apreciat că decizia Curţii Constituţionale face ca de la data publicării sale în Monitorul Oficiul al României „să reintre în vigoare dispoziţiile iniţiale”.

De altfel, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-au întâlnit şi alte situaţii similare, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţii de abrogare ( Legea nr. 31/96, Legea nr. 94/92,etc.).

Susţinem, alături de majoritatea doctrinară că, prin declararea neconstituţională a textului care a abrogat insulta şi calomnia, aceste infracţiuni au reintrat în vigoare, iar faptele săvârşite după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale pot fi sancţionate, în temeiul disp. art. 205 şi  art. 206 Cod penal.

A aprecia în sensul în care a făcut-o instanţa de fond, că infracţiunile prev. de art. 205-207 Cod penal nu mai sunt prevăzute şi pedepsite de legea penală, câtă vreme nu a avut loc o reincriminare a acestora, ulterior pronunţării deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale, ar însemna ca organele judiciare să lase fără efect(să nesocotească) o decizie a Curţii Constituţionale, continuând să aplice o normă devenită neconstituţională.

În consecinţă, potrivit prev. art. 147 al. 1 din Constituţie, pe durata a 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, textul legal constatat ca fiind neconstituţional este suspendat de drept, iar după expirarea acestui termen îşi încetează efectele, dacă nu a fost pus de acord cu prevederile Constituţiei. Suspendarea de drept a textului abrogator a determinat reintrarea în vigoare a disp. art. 205-207 Cod penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d Cod procedură penală, s-a admis recursul declarat de petent, s-a casat sentinţa atacată şi rejudecând, în conformitate cu disp. art. 278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală, s-a admis plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa din 17 decembrie 2009, dată în dos. P. Nr. 489/II/2009 prin care s-a menţinut rezoluţia din 16.11.2009 emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, dată în dos. P. Nr. 2437/P/2009, ca fiind întemeiată, dispunând trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de numitul DAB cu privire la comiterea infracţiunilor de insultă, prev. de art. 205 şi calomnie, prev. de art. 206 Cod penal.

Pe cale de consecinţă, raportat la soluţia dată în recurs, se vor înlătura dispoziţiile de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului şi la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului DAB, reprezentând onorariu de avocat, la fond şi se va dispune, în temeiul disp. art. 193 Cod procedură penală, obligarea intimatului DAB la plata cheltuielilor de judecată în favoarea petentului TZC în cuantum de 750 lei, reprezentând onorariu de avocat, în fond.

În temeiul disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în fond şi recurs vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul disp. art. 193 Cod procedură penală, intimatul DAB a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 750 lei, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea petentului recurent.

Domenii speta

Spete similare