Solicitare informaţii de interes public

Sentinţă civilă 2826 din 15.11.2011


Prin sentinta civila nr. 2826 din 15.11.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosarul nr. 4316/108/2011, a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamanta, a fost obligata pârâta sa furnizeze reclamantei informatiile de interes public solicitate în ceea ce priveste situatia deplasarilor în strainatate efectuate de rectorul universitatii pârâte, pe parcursul anului 2010, respectiv durata, scopul si cheltuielile ocazionate de aceste deplasari si a fost respinsa cererea reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 2 din Legea nr. 544/2001, în sensul prezentei legi:

a) prin autoritate sau institutie publica se întelege orice autoritate ori institutie publica ce utilizeaza sau administreaza resurse financiare publice, orice regie autonoma, companie nationala, precum si orice societate comerciala aflata sub autoritatea unei autoritati publice centrale ori locale si la care statul român sau, dupa caz, o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic ori majoritar;

b) prin informatie de interes public se întelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;

 c) prin informatie cu privire la datele personale se întelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.

Este de reamintit de catre tribunal ca potrivit art. 6 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public, (1)Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, în conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.

(2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3) Solicitarea în scris a informatiilor de interes public cuprinde urmatoarele elemente:

a) autoritatea sau institutia publica la care se adreseaza cererea;

b) informatia solicitata, astfel încât sa permita autoritatii sau institutiei publice identificarea informatiei de interes public;

c) numele, prenumele si semnatura solicitantului, precum si adresa la care se solicita primirea raspunsului.

Pe de alta parte, potrivit art. 7 din aceeasi lege, (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda în scris la solicitarea informatiilor de interes public în termen de 10 zile sau, dupa caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitarii, în functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. În cazul în care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu conditia înstiintarii acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

 (2) Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica în termen de 5 zile de la primirea petitiilor.

(3) Solicitarea si obtinerea informatiilor de interes public se pot realiza, daca sunt întrunite conditiile tehnice necesare, si în format electronic.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu art. 12 din legea mentionata, (1) Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1 si, respectiv, la art. 11^1, urmatoarele informatii:

 a) informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii;

b) informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale României, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;

c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala ori industriala, precum si principiului concurentei loiale, potrivit legii;

d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e) informatiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun în pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfasurare;

f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate în proces;

 g) informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.

 (2) Raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informatiilor apartinând categoriilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor si autoritatilor publice care detin astfel de informatii, precum si institutiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informatiilor.

Or, în raport cu dispozitiile legale la care s-a facut referire mai sus, este dincolo de orice dubiu ca reclamanta este îndreptatita sa solicite si sa obtina informatii de interes public, în conditiile legii la care s-a facut referire mai sus, de la autoritatile si institutiile publice, deci si de la pârâta, care se circumscrie definitiei pe care legiuitorul a dat-o acestor autoritati si institutii prin art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001, petitia adresata pârâtei, cuprinde elementele impuse de catre legiuitor potrivit art. 6 alin. 3 din lege, informatia solicitata prin petitia în discutie si prin care reclamanta a cerut sa i se comunice situatia deplasarilor în strainatate efectuate de catre rector, pe parcursul anului 2010, respectiv durata, scopul si cheltuielile ocazionate de aceste deplasari, este în mod vadit o informatie de interes public în sensul prevederilor art. 2 lit. b din aceeasi lege, care nu este exceptata de la accesul liber al cetatenilor, conform art. 12 din aceeasi lege, iar din lucrarile dosarului rezulta ca petitia mentionata a fost comunicata pârâtei la 05.07.2011, iar aceasta nu i-a raspuns reclamantei în termen de 10 zile, conform art. 7 alin. 1 din lege, si nici nu a comunicat acesteia, în acelasi termen, necesitatea prelungirii acestui termen pâna la limita legala de 30 de zile de la înregistrarea solicitarii, necesara eventual pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate, conform aceluiasi aliniat al textului de lege la care s-a facut referire mai înainte, dar nici nu a manifestat refuzul comunicarii informatiei solicitate în conditiile alin. 2 al textului legal mentionat, motivat si comunicat în termen de 5 zile de la primirea petitiei, fiind însa indeniabil ca, asa cum just a evidentiat si reclamanta prin demersul judiciar initiat împrejurarea ca i-a fost comunicata acesteia Hotarârea de Senat nr. 123/26.07.2011, echivaleaza cu necomunicarea informatiilor solicitate prin adresa din 05.07.2011, tocmai pentru ca nu raspunde propriu-zis solicitarilor formulate de catre partea îndreptatita în acest sens.