Fond funciar

Decizie 549 din 14.06.2010


Pronunţând sentinţa civilă nr.1441/18.02.2010 Judecătoria Bacău a respins acţiunea  formulata de reclamantul D.V.G.în contradictoriu cu pârâţii Comisia locala O. si Comisia judeteană Bacău ca inadmisibila, luând act, totodată, că nu s-au solicitat  cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că reclamantul D.V.G., a solicitat  punerea în posesie pe suprafaţa de 2000mp moşteniţi de la părinţi în punctul zis „B”. Pentru dovedirea proprietăţii reclamantul a solicitat administrarea probei testimoniale, pe care instanţa a încuviinţat-o la termenul din 9.10.2009.

Cererea având ca obiect obligarea Comisiei locale O.  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor  la punerea în posesie în favoarea reclamantului a fost apreciată de instanţă ca fiind inadmisibilă şi respinsă ca atare, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor legale în materia fondului funciar, comisia locală poate să pună în posesie numai după parcurgerea etapelor anterioare şi obligatorii, care se finalizează cu întocmirea documentaţii premergătoare de către comisia locală şi înaintarea acesteia comisiei judeţene.

Astfel, procedura de reconstituire instituită de Legea nr. 18/1991 are un caracter imperativ şi special, derogator de la dreptul comun. În raport cu prevederile actului normativ menţionat şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia, înscrise în H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de reconstituire şi funcţionare a comisiilor pentru dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, persoanele îndreptăţite au obligaţia de a formula cerere de reconstituire întemeiată pe înscrisurile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 18/1991 republicată. Această cerere este analizată de comisia locală care emite o hotărâre ce poate fi contestată, hotărâre prin care se propune comisiei judeţene validarea sau invalidarea cererii. Ulterior, comisia judeţeană, analizând admisibilitatea şi temeinicia propunerii comisiei locale, dispune validarea sau invalidarea acesteia. Hotărârea comisiei judeţene poate fi contestată pe cale judecătorească, fiind un act emis de un organ cu activitate administrativ jurisdicţională, conform dispoziţiilor art. 53 alin. 2 din lege.

În măsura în care hotărârea susmenţionată devine definitivă, comisia locală întocmeşte documentaţia premergătoare eliberării titlului de proprietate, pe care o înaintează comisiei judeţene, instituţie care este obligată să elibereze titlul cu respectarea fişei premergătoare eliberării titlului respectiv.

Or, în speţă, emiterea titlului de proprietate precum şi punerea în posesie  nu este posibilă în acest moment întrucât comisia locală nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de întocmire şi înaintare a documentaţiei respective comisiei judeţene, într-un termen rezonabil.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs d-l G.D. care a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi al obligării comisiei locale la întocmirea documentaţiei premergătoare punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2000 mp teren moştenit de la părinţi în punctul „B”.

A mai arătat recurentul-reclamant în cuprinsul declaraţiei de recurs faptul că înţelege să se folosească de proba testimonială, solicitând reanalizarea declaraţiilor de martori.

La dosar recurentul-reclamant a depus înscrisuri (f.10-15) iar prin memoriul înregistrat la 19.04.2010 (f.16) a adus precizări recursului formulat.

Potrivit art. 303 Cpc recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs (de 15 zile conform art.301 Cpc), termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se de la comunicarea hotărârii chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Art.306 Cpc sancţionează cu nulitatea recursul care nu a fost motivat în termen or, precizările înregistrate la 19.04.2010 sunt formulate peste termenul de 15 zile care a început să curgă la 15.03.2010 (f.100 dosar judecătorie) şi s-a împlinit la 31.03.2010, astfel încât, admiţând excepţia invocată din oficiu, instanţa va constata nul recursul declarat de d-l D.G. împotriva sentinţei nr.1441/18.02.2010 pronunţate de Judecătoria Bacău în dosar nr.8583/180/2009 pentru nemotivare în termen.

Domenii speta