Drepturi băneşti

Prin cererea adresată acestei instanţe şi  înregistrată sub nr.6033/110 la  data de  16.09.2009, G.M.  a  chemat în judecată MINISTERUL JUSTIŢIEI, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, ŞCOALA NAŢIONALĂ DE  PREGĂTIRE A  AGENŢILOR DE PENITENCIARE TG.OCNA, pentru a fi  obligaţi pârâţii la plata sumei de  5577 lei, recalculată, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 01.04.2000 – 31.03.2006 precum şi  înregistrarea  în carnetul de muncă a drepturilor acordate şi  eliberarea  unor noi adeverinţe privind  veniturile realizate de reclamantă care urmează să fie înaintate Casei Naţionale de  Asigurări Sociale, în vederea  recalculării pensiei.

Menţionează reclamantă că în primăvara anului 2009, ulterior  depunerii  cererii de pensionare, a aflat că  două ordine ale  Ministerului Justiţiei, respectiv nr. 1167/C/30.05.2000 şi nr.1240/C/06.06.2000, privind salarizarea, nu au fost puse în aplicare, fiind interpretate eronat.

Astfel, conform celor două ordine,  reclamanta trebuia să primească o indemnizaţie de conducere de 40 % în  loc de 30% din  salariul brut, iar pentru perioada 01.04.2000 – 28.02.2001, a primit şi salariul de bază mai mic faţă de  prevederile exprese ale celor două ordine.

Deşi s-a adresat cu cererea nr. S.2 1067/06.04.2009 conducerii  unităţii solicitând comunicarea celor două ordine, aceasta a refuzat să i le comunice pe motiv că sunt secrete dar s-a  dispus o cercetare administrativă. Cu acest prilej s-a  întocmit procesul-verbal  nr.18481/24.04.2009, prin care s-a dispus acordarea  diferenţelor salariale pentru perioada 01.04.2006 – 31.03.2009, menţionându-se că pentru perioada 01.04.2006 – 31.03.2009, aceste sume  nu pot fi acordate, fiind prescrise. Reclamanta  apreciază că este în termen pentru  a pretinde diferenţele salariale şi pentru perioada 2000.2006 în raport de dispoziţiile  art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă şi solicită obligarea pârâţilor la:

plata sumei de  5577 lei actualizată reprezentând diferenţe salariale;

plata CAS  către  fondurile  respective;

consemnarea modificărilor drepturilor salariale cuvenite în carnetul de

muncă şi eliberarea sau modificarea  adeverinţelor înaintate CNPAS în vederea recalculării pensiei.

plata  cheltuielilor de judecată.

În drept îşi întemeiază cererea  pe dispoziţiile  art.248 Codul Muncii şi pe cele ale art.998 cod civil.

Acţiunea este legal  scutită de plata taxei  judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform  dispoziţiilor art.285 Codul Muncii.

În cauză s-a administrat  proba cu înscrisuri.

Reclamanta a  depus  copie de pe cererile adresate conducerii Ş.N.P.A.P. Tg. Ocna, procesul  verbal  nr.S.2 18481/24.04.2009 privind cercetarea administrativă, în copie extras din carnetul de muncă, copia adreselor Ş.N.P.A.P. prin care i se răspunde reclamantei.

Pârâtele au depus întâmpinare (fl.28-32) Ş.N.P.A.P.  solicitând respingerea acţiunii ca prescrisă, iar pe fiind respingerea ca neîntemeiată, (fl.49-52), Ministerul Justiţiei  şi Libertăţilor Cetăţeneşti ridicând excepţia lipsei  calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Instanţa, în temeiul art. 137 alin.1 cpc  va analiza cu  precădere excepţiile invocate şi se va  pronunţa asupra lor.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii invocată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi întemeiată pe dispoziţiile art.1 din Legea nr.146/1997, instanţa o găseşte  neîntemeiată urmând  să o respingă ca  nefondată, deoarece  pretenţiile reclamantei, în  cuantum de 5577 lei, constau în drepturi băneşti reprezentând  diferenţe salariale. În raport de obiectul cererii deduse judecăţii, natura litigiului este aceea a  unui litigiu de muncă, fiind cu precădere un conflict de muncă, drepturile pretinse  de reclamantă avându-şi  izvorul în  contractul de muncă, fiindu-i aplicabile dispoziţiile  art.281 şi 285 din Codul Muncii, care prevăd expres scutirea de taxe de timbru pentru astfel de cauze.

În ceea ce priveşte  excepţia  prescripţiei invocată de pârâta S.N.P.A.P. Tg. Ocna, Administraţia Naţională a Penitenciarelor  şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti  instanţa apreciază că şi această excepţie este neîntemeiată urmând a  fi respinsă ca nefondată, din următoarele considerente:

conform  dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr.167/1958  privind

prescripţia extinctivă, termenul începe să curgă de la  data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să  cunoască  atât paguba cât şi pe cel care  răspunde de ea.

deşi reclamanta s-a adresat cu cerere conducerii S.N.P.A.P. Tg. Ocna (fl.14) la data de  27.098.2009 solicitând  să-i fie  comunicate cele două ordine, nr.1167/2000 şi nr.1240/2000  ale Ministerului Justiţiei, prin  adresa nr. 1163/31.08.2009 (fl.15) i se comunică faptul că  acestea  „sunt clasificate la  nivelul secret de  serviciu” şi nu-i pot fi înmânate nici chiar în xerocopie.

cum nici pârâţii A.N.P., S.N.P.A.P.  şi M.J.L.C. nu au făcut dovada  că au  comunicat reclamantei  şi la ce dată cele două ordine ale M.J.L.C., deşi acestea  prevăd expres  drepturi salariale, sporuri şi indemnizaţii care se cuveneau reclamantei şi deşi sarcina probei revenea pârâtelor, nu se poate presupune că reclamanta a luat cunoştinţă de ele mai înainte de a i se  întocmi  dosarul de pensie, în primăvară (martie – aprilie ) anului 2009, aşa cum afirmă prin cererea de  chemare în judecată.

dreptul  reclamantei la acţiune s-a născut la data la care a cunoscut  cuantumul corect, de 40 %, al indemnizaţiei de conducere ce i se cuvenea pentru  funcţia pe care o îndeplinea şi care  s-a  reglementat prin cele  două ordine  ale M.J.L.C. nr. 1167/2000 şi nr.1240/2000, adică în primăvara  anului 2009.

faţă de data înregistrării acţiunii - 16.09.2009 (fl.1),  de natura pretenţiilor sale -  drepturi salariale – cât şi în raport de  termenele de prescripţie reglementate de  dispoziţiile art.283 lit.c) din Codul Muncii, instanţa constată că reclamanta este în termen să formuleze prezenta acţiune.

În ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive invocată de M.J.L.C. şi A.N.P., instanţa  constată că este neîntemeiată urmând a o respinge ca nefondată, din următoarele considerente:

Chiar dacă reclamanta nu se află în raporturi de muncă direct cu  M.J.L.C., întrucât  drepturile pretinse sunt  drepturi salariale  stabilite expres prin cele două ordine ale M.J.L.C., ordine care au fost avizate  şi de A.N.P., hotărârea  trebuie să le fie opozabilă celor două instituţii pârâte, M.J.L.C. şi A.N.P. având şi calitate de  ordonator principal  şi respectiv de ordonator secundar de credite.

Întrucât drepturile  pretinse de reclamantă sunt  pentru anii 2000-2006,

perioadă n care  S.N.P.A.P. nu avea personalitate juridică, cu atât mai mult  se impune  soluţionarea litigiului în contradictoriu şi cu cei doi pârâţi în subordinea cărora  funcţiona şi funcţionează S.N.P.A.P. Tg.Ocna.

Astfel, în  raport de dispoziţiile H.G.  nr. 1849/2004 şi de cele ale Legii 

nr.500/2002, instanţa constată că şi M.J.L.C. şi A.N.P au calitate  procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei se reţin următoarele :

Reclamanta  a fost  angajata S.N.P.A.P. Tg. Ocna în postul de

Economist gr.II cu începere de la data de 01.02.1999, conform înregistrărilor din Carnetul de muncă, nr. crt. 84 fila 20 dosar,  fiind  numită  în funcţie  prin Ordinul 5/820/23.02.1999 al M.J. – Direcţia Generală a Penitenciarelor.

Prin  Ordinele M.J.  nr.1167/30.05.2000 şi nr. 1240/06.06.2000 (f.148,150), începând cu data de 01.04.2000, reclamanta este numită director adjunct (logistică) la S.N.P.A.P. Tg.Ocna, stabilindu-i-se un salariu de 3.704.000 lei, iar la art. 3 al Ordinului se prevede că are dreptul la o  indemnizaţie de conducere de  40 % calculată la salariul de bază al funcţiei, revenindu-se ulterior asupra datei, stabilindu-i-se salariul  respectiv începând cu 01.09.2000 şi menţinându-i-se indemnizaţia de 40 % din salariul de bază.

Cele două ordine  au fost transmise compartimentului Resurse Umane, cu menţiunea „secret de serviciu”, compartiment care, însă, le-a interpretat eronat şi nu a acordat reclamantei indemnizaţia de  conducere în procent de 40 % din salariul de  bază, aşa cum  rezultă din înregistrările în carnetul de muncă (nr. crt. 90 – 98 - fl.20) unde s-a menţionat sporul de conducere acordat  în procent de 30 % din salariul de bază.

Prin cercetarea administrativă efectuată de  o comisie din cadrul S.N.P.A.P. Tg.Ocna, se constată că reclamanta avea dreptul la  o indemnizaţie de conducere  în procent de 40 % din salariul de bază începând cu data de 01.06.2000, drept menţinut  până la data  întocmirii  procesului-verbal  nr. S.2 18481/24.04.2009, aşa cum s-a şi menţionat expres în respectivul înscris (fl.8-9 dosar).

Tot  în procesul-verbal încheiat de Comisia de cercetare administrativă s-a menţionat că pentru  perioada aprilie 2006 – martie 2009 reclamantei i se  cuvine suma de 5204 lei cu titlu de  diferenţe salariale.

Deci pârâta S.N.P.A.P. Tg. Ocna a recunoscut drepturile reclamantei  dar parţial, doar pentru perioada menţionată, apreciind că pentru perioada  dinaintea lunii aprilie 2006 drepturile sunt prescrise şi nu mai pot fi plătite reclamantei.

În acest sens, s-a emis Nota internă nr. S.2 18965/08.05.2009 (fl.10) în care s-a menţionat expres „drepturile cuvenite pentru perioada 30.05.2000 – 31.03.2006 sunt considerate  prescrise şi nu vor fi acordate”.

Prin  răspunsul dat reclamantei la  data de 17.06.2009 de către S.N.P.A.P. Tg.Ocna cu adresa nr. S.2 1108/SNTOBC (fl.12 dosar) la pct.3, se menţionează  că drepturile băneşti reprezentând diferenţe între indemnizaţia  de conducere  de 40 % la care avea dreptul şi cea de 30 %, acordată, pentru perioada  01.06.2000 – 31.03.2006, sunt în cuantum de 5577 lei, dar ele sunt prescrise şi nu mai pot fi acordate.

Instanţa a respins  excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind că reclamanta este în termenul de 3 ani de sesizare a instanţei, reţinând în acest sens şi recunoaşterea pârâtei S.N.P.A.P. Tg.Ocna potrivit căreia nu au fost identificate  dovezi scrise cu privire la  aducerea la cunoştinţa reclamantei a prevederilor ordinelor menţionate, sau de comunicare a  procentului indemnizaţiei de conducere, aşa cum  s-a  menţionat expres în  întâmpinarea pârâtei, la fl.31 a dosarului, respingând astfel apărarea formulată de pârâtă şi reţinând o recunoaştere parţială, din partea pârâtei, a drepturilor  reclamantei.

Apreciază instanţa că acţiunea reclamantei este fondată, urmând a fi admisă aşa cum  a fost formulată, fiind obligată  pârâta să-i achite reclamantei suma de 5577 lei, reprezentând drepturi salariale neplătite în perioada 01.04.2000 – 31.03.2006, sumă ce va  fi actualizată în funcţie de  indicele de inflaţie, la  data plăţii efective.

În temeiul art.40 lit.f) şi h) din Codul muncii, instanţa va obliga pârâţii la plata  contribuţiilor şi a impozitelor ce cad în sarcina angajatorului, la reţinerea şi virarea contribuţiilor şi  impozitului datorat de angajat precum şi eliberarea adeverinţelor necesare stabilirii şi recalculării drepturilor de pensie ale reclamantei.

În temeiul  dispoziţiilor cuprinse în Decretului nr.92/1976  privind Carnetul de muncă, instanţa va obliga pârâţii  să consemneze modificările corespunzătoare privind  veniturile reclamantei în carnetul de muncă al acesteia precum şi în adeverinţele ce se vor elibera la cererea angajatului.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă vor fi obligaţi pârâţii să  achite reclamantei cheltuieli de judecată, în cuantum  de 241,25 lei, reprezentând  contravaloarea bonurilor de benzină aferente transportului  cu autoturismul pe ruta Tg.Ocna – Bacău şi cheltuieli  de expediere a corespondenţei.

Domenii speta

Spete similare