Contestatie la executare

Sentinţă penală 231 din 14.06.2012


Sentinţa penală nr. 231 din 14 iunie 2012 – Tribunalul Arad

Prin cererea formulată, condamnatul L.M.I. a solicitat, prin apărător ales, pe calea contestaţiei la executare, să se constate că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 200/12.06.2000, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2022/2000 şi anularea tuturor actelor de executare emise în baza acestei sentinţe.

În motivarea contestaţiei s-a invocat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2012, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 şi art. 127 Cod penal, prin care s-a stabilit că transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare nu produce efect întreruptiv de prescripţie a executării pedepsei.

S-a arătat că, în speţă, faţă de condamnatul L.M.I. a fost emis mandatul european de arestare şi mandatul de urmărire internaţională, prin difuzare, până în prezent condamnatul neputând fi localizat. În drept, s-au  invocat dispoziţiile art. 461 lit. d Cod procedură penală şi art. 127 Cod penal.

Analizând contestaţia Tribunalul Arad a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 200/12.06.2000, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2022/2000, contestatorul L.M.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru trafic de stupefiante. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 453/08.11.2000 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4698/02.11.2001 a CSJ Bucureşti,

În baza acestei hotărâri, la data de 10.12.2001, s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 377/2000, mandat ce nu a putut fi pus în executare deoarece contestatorul a părăsit România.

Prin încheierea penală nr. 28/06.06.2005, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3146/2005, a fost admisă sesizarea IPJ Arad – Serviciul de investigaţii criminale, pentru formularea cererii de arestare provizorie a condamnatului L.M.I., constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea arestării provizorii în vederea extrădării (art. 28 şi 681 din Legea nr. 302/2004), astfel că s-a solicitat arestarea provizorie în vederea extrădării.

La data de 13.09.2009, Tribunalul Arad a emis mandatul european de arestare, conform art. 81 şi 83 alin. 2 titlul III din Legea nr. 302/2004, în vederea difuzării prin canalele specifice în ţările membre U.E. Până în prezent, condamnatul nu a putut fi localizat.

La data de 21 aprilie 2010, cauza a fost pusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea prescripţiei executării pedepsei. Prin sentinţa penală nr. 181/15.06.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2303/108/2010, a fost admisă contestaţia la executare, iar în baza art. 125, raportat la art. 126 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a constatat prescrisă executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, s-au anulat toate formele de executare, revocându-se mandatul european de arestare.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, recurs care a fost admis, prin decizia penală nr. 932/R/20.09.2010 a Curţii de Apel Timişoara fiind respinsă contestaţia la executare, cu motivarea că emiterea mandatului european de arestare a întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei.

La data de 20.10.2010, condamnatul L.M.I. a sesizat Tribunalul Arad cu o contestaţie la executare, solicitând să se constate că executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni este prescrisă.

Instanţa, prin sentinţa penală nr. 344/23.11.2010, pronunţată în dosarul nr. 6976, a apreciat că există autoritate de lucru judecat faţă de decizia penală nr. 932/R/20.09.2010 a Curţii de Apel Timişoara, astfel că a respins contestaţia la executare.

Această hotărâre a fost menţinută prin decizia penală nr. 80/20.01.2011 a Curţii de Apel Timişoara.

Având în vedere practica controversată existentă la nivelul instanţelor judecătoreşti, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată şi ale art. 127 Cod penal, respectiv dacă transmiterea unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare român, direct sau prin difuzare, constituie sau nu o cauză de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 2/02.03.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 281/27.04.2004 a statuat următoarele: „transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale unui alt stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei. Nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare.”

În speţă, mandatul european de arestare a fost difuzat prin intermediul INTERPOL.

Mandatul european de arestare, ca formă simplificată a extrădării, produce efectele întreruptive prevăzute de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, numai dacă persoana solicitată este localizată şi, prin urmare, statul de executare a cererii, este cunoscut.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat „atât timp cât persoana solicitată, care se sustrage de la urmărire penală sau de la executare, nu este localizată, devine funcţională instituţia urmăririi internaţionale în vederea extrădării, emiţându-se mandat în acest sens, fără însă a se putea susţine că emiterea şi difuzarea unui asemenea mandat ar genera întreruperea prescripţiei.În mod raţional, câtă vreme persoana nu este localizată şi statul de executare nu este cunoscut, se conturează o imposibilitate obiectivă de formulare/depunere a cererii de extrădare, autorităţile române neavând posibilitatea unei manifestări efective în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei respective sau a supunerii acesteia la executarea unei pedepse, manifestare ce ar fi esenţa cauzelor ce întrerup prescripţia.”

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, până în prezent condamnatul nu a fost localizat, iar termenul de prescripţie, prevăzut de art. 126 lit. b Cod penal, s-a împlinit la data de 02.05.2010.

Pe lângă condiţia cu privire la termenul de prescripţie, s-a constatat că, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 127 Cod penal, respectiv condamnatul nu a început executarea pedepsei şi nici nu a săvârşit o nouă infracţiune – fapt ce rezultă din fişa de cazier judiciar, existentă la fila 15 din dosar.

Având în vedere toate considerentele de mai sus, Tribunalul Arad a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 461 lit. d Cod procedură penală, astfel că, în baza art. 460, art. 461 lit. d Cod procedură penală, a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul L.M.I. şi în baza art. 126 alin. 1 lit. b Cod penal, a constatat prescrisă executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 200/12.06.2000, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2022/2000, definitivă prin decizia penală nr. 453/08.11.2000 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4698/02.11.2001 a Curţii Supreme de Justiţie. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 377/2000 din 10.12.2001, emis de Tribunalul Arad. S-a revocat mandatul european de arestare în vederea extrădării şi mandatul de urmărire internaţională.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 1104/R din 8 august 2012, în baza art. 385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr.231 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Arad, pe care a casat-o integral şi rejudecând,  a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul L.M.I. Instanţa de recurs a reţinut autoritatea de lucru judecat, întrucât acelaşi motiv de fapt şi de drept a fost invocat şi a făcut obiectul analizei pe fond în dosarul nr. 2303/108/2010 al Tribunalului Arad şi al Curţii de Apel Timişoara şi în raport de Decizia nr. 36/2009 a ÎCCJ  pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, o nouă contestaţie la executare întemeiată pe aceleaşi motive, temei legal şi apărări, dacă există identitate de persoană este inadmisibilă. Pronunţarea ulterioară a unui recurs în interesul legii, care dezleagă problema de drept în sensul invocat de contestator (favorabil acestuia), nu poate înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în lipsa unui text de lege care să prevadă expres o asemenea posibilitate (cum este prevăzut, de pildă, în cazul căilor extraordinare de atac).