Legea nr. 221/2009 - Condamnarea pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, nu constituie condamnare cu caracter politic

Sentinţă civilă 259/C din 26.02.2014


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 18.06.2013 sub nr. -/103/2013, reclamantul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, constarea caracterului politic al condamnării sale prin sentinţa penală nr. 1336/1986 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. xxx la executarea unei pedepse privative de libertate de un an şi două luni închisoare şi interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei şi stabilirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice.

A motivat că prin cererea adresată Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ sub nr. 1059/25.04.2012, a solicitat stabilirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990. Prin decizia nr. 6/08.05.2012, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 ce funcţionează pe lângă menţionata Agenţie i-a respins cererea, motivând că infracţiunea pentru care a fost condamnat, cea de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută şi pedepsită de art. 245 Cod penal vechi, nu constituie infracţiune cu caracter politic şi nu a făcut dovada că prin hotărâre judecătorească s-a constatat caracterul politic al acestei infracţiuni.

Împotriva deciziei susmenţionate arată că a formulat contestaţie la Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, cerere ce face obiectul dosarului nr. xxx.

Prin rechizitoriul nr. 359/1986, Procuratura Locală Piatra Neamţ a dispus trimiterea sa în judecată penală, împreună cu ceilalţi colegi coinculpaţi: TD, DR, FF, reţinând că în noaptea de 3-4 august 1986, după o prealabilă înţelegere, a trecut ilegal frontiera în R.S.F Iugoslavia, unde au fost prinşi şi au executat o perioadă de 20 de zile de detenţie, fiind apoi predaţi autorităţilor române, anchetaţi şi cercetaţi penal de organele de securitate şi de organele de procuratură competente.

Pe parcursul anchetelor au fost supuşi presiunilor fizice şi psihice pentru a recunoaşte faptele şi motivarea acestora, în sensul că acţiunea a fost determinată de fascinaţia şi mirajul occidentului, de o rătăcire, unii având, chipurile, boli psihice - drumomanie, şi că fapta comisă nu ar fi o infracţiune politică, ci una de drept comun. În aceste condiţii, nu le-a rămas decât să recunoască că s-au convins de adevărata faţă a occidentului, cerând clemenţă instanţei, având în vedere şi vârsta lor la acea dată, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece în tipicul vremii se considera că inculpaţii au săvârşit un lucru extrem de grav, în sensul că au exprimat prin infracţiunea săvârşită dispreţ faţă de condiţiile de trai din ţară, preferând viaţa dintr-un stat capitalist.

Ulterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 118/1990, a O.U.G nr. 214/1999 şi a Legii nr. 221/2009, practica judiciară a admis fapta de trecere frauduloasă a frontierei săvârşită înainte de anul 1990, ca fiind una cu caracter politic, în anumite circumstanţe, în temeiul prevederilor art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009, potrivit căruia constituie de asemenea, condamnare cu caracter politic condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 al. l din O.U.G nr. 214/1999.

Prin decizia nr. 14/13.01.2003 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a constatat că „potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie (...) fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, aşa încât instrumentarea acestora se efectua de organele securităţii statului, iar în faţa instanţei trebuie probată efectuarea cercetării penale de către organele speciale ale securităţii”.

Imediat după preluarea puterii politice, Partidul Comunist a interzis cetăţenilor români libera circulaţie în afara graniţelor, motivul fiind unul politic. Codul penal prevedea pedepse foarte aspre pentru cei care nu respectau regimul graniţelor. La sfârşitul anilor 1980, România comunistă trecea printr-o gravă criză economică şi politică. Scăderea nivelului de trai şi izolarea internaţională au provocat un val migraţionist, crescând procentul trecerilor frauduloase ale frontierelor. Tranzitarea ilegală a graniţelor prezenta mari pericole din cauza creşterii violenţei grănicerilor, pe fondul escaladării fenomenului. Despre graniţa româno-iugoslavă, presa occidentală considera în anul 1988 că este cea mai sângeroasă din Europa, sute de transfugi fiind împuşcaţi sau murind înecaţi în Dunăre.

Tentativele de trecere frauduloasă a frontierei spre Iugoslavia au crescut semnificativ în anii 1988-1989, deoarece Iugoslavia oferea Comisariatului ONU pentru Refugiaţi posibilitatea să studieze individual cazurile emigranţilor, iar dacă aceştia reuşeau să dovedească că au părăsit ilegal România din motive politice, dosarul le era trimis ţărilor care primeau imigranţi şi părăseau Iugoslavia spre statele de adopţie. Faţă de acestea, reclamantul a arătat că anexează certificatul provizoriu de călătorie eliberat sub nr. 007726 din data de 07.12.1988 de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi - Biroul Belgrad, valabil pentru călătorie în USA.

În drept a invocat dispoziţiile art. 1 al. 3, 4 şi art. 4 din legea nr. 221/2009.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu martori, solicitând audierea a 4 martori, LG fost avocat al reclamantului în dosar nr. xxxx, TV fost avocat al coinculpatului FD, DR coinculpat în acelaşi dosar, GI (frate). Numărul martorilor a fost limitat la doi, LG şi DR. Dintre aceştia, martora LG a refuzat să depună mărturie, prevalându-se de dispoziţiile art. 46 al. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

 A mai solicitat reclamantul şi administrarea probei cu înscrisuri, depunând în copie cartea sa de identitate, certificat provizoriu de călătorie nr. 007726 eliberat la data de 7.12.1988 de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi - Biroul Belgrad, certificat de naştere, sentinţa penală nr. 1336/15.11.1986 a Judecătoriei Piatra Neamţ, decizia nr. 6/2012 a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ, adresa nr. 168454/23.04.2012 emisă de I.P.J Neamţ, articol ziar, fişa de evidenţă a deţinutului DR, adeverinţa nr. 118/1998 eliberată de AFDPR Filiala Neamţ, certificat eliberat de Ministerul Justiţiei sub nr. 1006 în anul 1951, hotărârea nr. 2054/1993 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990. De asemenea, s-a solicitat punctul de vedere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România - filiala Neamţ, privind condamnarea suferită de reclamant.

Din oficiu, instanţa a solicitat relaţii de la CNSAS, privind existenţa sau nu a unui dosar de urmărire informativă pe numele reclamantului, fiind înaintat în copie integrală dosarul fond informativ privindu-l pe reclamant.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, în numele şi pentru pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare, invocând mai întâi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, în ce priveşte capătul de cerere privind stabilirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, întrucât art. 10 din menţionatul decret prevede în alineatele 3-5 că solicitările pentru stabilirea drepturilor titularilor se depun la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aceste organe fiind obligate să se pronunţe prin decizie motivată, iar împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ce priveşte stabilirea unei astfel de calităţi, de beneficiar al Decretului –lege nr. 118/1990, actul normativ în cauză prevede o procedură specială,

cea a contestaţiei la instanţa de contencios administrativ, astfel că pârâtul a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acestei cereri. De altfel, reclamantul a arătat că a urmat această cale de atac, fiind pe rol dosarul nr. xxx  (suspendat în baza art. 244 pct. 1 Cod de procedură civilă), prin care este contestată decizia nr. 6/08.05.2012 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ - Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990.

Referitor la cererea privind constatarea caracterului politic, a

solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. Situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, întrucât din actul de condamnare nu rezultă că reclamantul ar săvârşit vreo faptă care să fi avut drept scop realizarea vreuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 2 din O.U.G nr. 214/1999, respectiv nu rezultă că reclamantul s-a împotrivit regimului totalitar comunist.

Printre condamnările care, potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnări cu caracter politic, nu este menţionată infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, reglementată de art. 245 al. 2 şi 3 Cod penal.

Este cunoscut numărul mare al condamnărilor din regimul comunist pentru trecerea frauduloasă a graniţei, motiv pentru care legiuitorul, în măsura în care ar fi apreciat că şi aceste fapte ar fi considerate ca revolte împotriva regimului comunist, ar fi prevăzut ca având de drept caracter politic condamnările dispuse în baza art. 245 Cod penal. Prin trecerea frauduloasă a frontierei nu s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 din OUG nr. 214/1999, la care face trimitere art. 1 al. 3 din Legea nr. 221/2009.

Practica judiciară la care face trimitere reclamantul nu poate fi reţinută în cauză, în speţa respectivă făcându-se dovada că cel condamnat a săvârşit fapta de trecere frauduloasă a frontierei pentru a se sustrage represiunilor regimului comunist, ca urmare a activităţii de propagandă împotriva acestui regim.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine următoarele:

Mai întâi asupra excepţiilor invocate de pârât prin întâmpinare – a lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a inadmisibilităţii, ambele susţinute cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea calităţii reclamantului de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, trebuie remarcat că la primul termen de judecată reclamantul, prin apărător, a precizat că obiectul prezentei acţiuni îl formează doar constatarea caracterului politic al condamnării suferite prin sentinţa penală nr. 1337/1986 a Judecătoriei Piatra Neamţ, celălalt capăt de cerere formând obiect al dosarului nr. xxx aflat pe rolul Secţiei a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamţ. În aceste condiţii, analizarea celor două excepţii a devenit caducă, nu-şi mai are rostul.

Pe fondul cererii introductive de instanţă, tribunalul reţine că Legea 221/2009 enumeră la art. 1 al. 2 lit. a articole din Codul penal din 1936 republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, reglementând anumite infracţiuni pentru care legea consideră condamnarea în baza lor a avea de drept caracter politic, articole între care nu este enumerat şi art. 245 Cod penal referitor la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei. Al. 3 al aceluiaşi articol dă însă dreptul persoanelor care au făcut obiectul unor condamnări pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte prevăzute de legea penală, de a solicita instanţei să constate un astfel de caracter pentru condamnarea suferită, textul impunând a se face dovada în acest caz a împrejurării că prin săvârşirea respectivei fapte penale s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 al. 1 din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.

Ajungând la acest text de referinţă, care oferă criteriile în funcţie de care se poate stabili prin hotărâre judecătorească caracterul politic al unei condamnări, se observă că acesta are în vedere infracţiuni care au avut drept scop:

a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;

b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic;

c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;

c1) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist;

d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale;

e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

În motivarea cererii sale, reclamantul invocă date statistice legate de fenomenul trecerii frauduloase a frontierelor României comuniste, fenomen care a cunoscut o creştere semnificativă în perioada anilor `80, pe fondul unei grave crize ce a determinat scăderea nivelului de trai al populaţiei, fenomen întâlnit în special la frontiera cu Iugoslavia, care oferea posibilitatea emigrării spre statele din Occident. Faptul că în tipicul vremii se considera că săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei reprezintă o faptă gravă, în sensul că persoana care o săvârşea exprima dispreţ faţă de condiţiile de trai din ţară, şi era găsită vinovată pentru că prefera viaţa dintr-un stat capitalist, nu echivalează în mod automat cu constatarea că o astfel de condamnare avea caracter politic. Este evident că toate persoanele care în perioada de dinainte de decembrie 1989 încercau să treacă fraudulos frontiera, îşi doreau să scape de constrângerile statului comunist şi să-şi acorde şansa unei vieţi într-o ţară liberă din Occident, care le putea oferi un alt nivel de trai. Fenomenul migraţiei a cunoscut o anumită amploare, iar tentativele erau reprimate cu duritate crescândă, cu toate acestea legiuitorul nu a înţeles să acorde de plano caracter politic condamnărilor suferite de cei care au fost găsiţi vinovaţi de săvârşirea unor asemenea fapte.

Într-o decizie de speţă invocată şi de reclamant în cererea sa, decizia nr. 14/2003 a Curţii Supreme de Justiţie – Completul de 9 judecători, s-a statuat că o condamnare pentru trecerea frauduloasă a frontierei poate avea caracter politic dacă se face dovada că fapta a reprezentat pentru cel condamnat o modalitate de sustragere de la urmărirea organelor de securitate şi de la o inerentă condamnare politică, dacă se probează efectuarea cercetării penale de către organele speciale ale securităţii, judecarea cauzei de către instanţele militare şi executarea pedepsei într-un penitenciar pentru deţinuţi politici. În speţa de faţă însă, reclamantul nu a dovedit (nici nu a invocat) că fapta sa a fost determinată de persecuţii politice cărora le-ar fi fost victimă. Martorul audiat la solicitarea reclamantului a declarat că ştie din spusele acestuia că ar fi avut probleme la serviciu în sensul că era interogat şi se simţea urmărit dat fiind că tatăl său, GV, suferise o condamnare pentru că a avut simpatii politice de orientare legionară.

Pentru constatarea caracterului politic al condamnării, tribunalul consideră că era necesar ca reclamantul să probeze că a săvârşit fapte care au avut drept scop cele arătate la literele a-e ale art. 2 al. 1 din OUG nr. 214/1999, fapte care să fi atras asupra sa persecuţii politice de o anumită intensitate, de natură a face inerentă o condamnare cu caracter politic, iar pentru a nu cădea victimă unor asemenea represiuni, reclamantul ar fi ales să părăsească graniţele statului totalitarist. Din relaţiile comunicate de CNSAS, respectiv copia dosarului de urmărire informativă, nu a rezultat că reclamantul ar fi fost subiectul unei astfel de urmăriri din partea organelor de securitate anterior săvârşirii infracţiunii care a determinat condamnarea sa prin sentinţa penală nr. 1337/1986 a Judecătoriei Piatra Neamţ. Mai mult decât atât, supravegherea informativă căreia i-a fost supus reclamantul ulterior liberării din penitenciar, a avut drept scop a se identifica doar dacă cel condamnat are relaţii în străinătate şi dacă a renunţat sau nu la intenţia de a părăsi România. Or, dacă reclamantul ar fi fost victima unor persecuţii politice, urmărirea informativă ar fi trebuit să vizeze faptele de opoziţie şi de exprimare a protestului împotriva regimului politic, care să se fi încadrat între cele enumerate la literele a-e ale art. 2 al. 1 din OUG nr. 214/1999.

Dovezile prezentate la filele 133-135 dosar cu privire la condamnarea suferită de tatăl reclamantului în temeiul dispoziţiilor art. 209 Codul penal din 1936 (uneltire contra ordinii sociale), considerată de art. 1 al. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 a avea de drept caracter politic, nu pot fi suficiente prin ele însele, în lipsa coroborării cu restul probelor administrate, a determina admiterea acţiunii.

Cele susţinute de reclamant în legătură cu eliberarea de către Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi - Biroul Belgrad a certificatului provizoriu de călătorie nr. 007726 eliberat la data de 7.12.1988, în sensul că ar reprezenta o dovadă că părăsirea ilegală a României s-a făcut din motive politice, reprezintă o simplă afirmaţie nesusţinută de restul probelor administrate în cauză. Aprecierea de către respectiva organizaţie a motivaţiei trecerii frontierei în sensul arătat de reclamant nu poate suplini dovezile pe care Legea nr. 221/2009 şi practica în materie le-a instituit ca necesare pentru constatarea caracterului politic al unei astfel de fapte.

Chiar şi Filiala Neamţ a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, căreia la solicitarea reclamantului i s-a cerut un punct de vedere, a arătat în răspunsul depus la fila 49 dosar, că statutul Asociaţiei recunoaşte ca persecutate politic şi persoanele condamnate pentru trecere frauduloasă a frontierei, dacă se probează motivaţia politică a acţiunii. Or reclamantul nu a reuşit să probeze în cauză o astfel de motivaţie.

În plus, chiar dacă martorul audiat a arătat că în timpul detenţiei preventive lotul celor condamnaţi prin sentinţa penală nr. 1337/1986 a Judecătoriei Piatra Neamţ au fost anchetaţi de ofiţeri de securitate, în condiţiile în care reclamantul nu a probat motivaţia politică a gestului său, nu a fost judecat de către o instanţă militară şi nici nu a executat detenţia într-un penitenciar pentru deţinuţi politici, tribunalul consideră că acţiunea formulată nu este întemeiată, nefiind întrunite condiţiile reglementate de art. 1 al. 3 şi 4 din Legea privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sens în care urmează a o respinge.