Desfacerea contractului de muncă. Repunerea în drepturi

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

 Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2012, sub nr. 1783/104/2012 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul F. C. a formulat contestaţie împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr.105/12.03.2012 emisă de pârâtul S. J. de U. ., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate, repunerea în situaţia anterioară, în sensul reintegrării pe postul deţinut anterior – medic primar la U.de P. U., obligarea pârâtei la plata de despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi băneşti prevăzute în contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei reclamantul a precizat că prin decizia nr.105/12.03.2012 pârâta a dispus desfacerea contractului său de muncă invocând aspecte legate de neîndeplinirea atribuţiilor din fişa postului.

Data publicarii pe portal:07 octombrie 2013

Sub aspectul nelegalităţii deciziei contestate a invocat excepţia nulităţii absolute a acesteia, motivând că au fost încălcate dispoziţiile art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii întrucât nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate şi nici temeiul de drept ce a condus la aplicarea sancţiunii.

Un alt motiv de nelegalitate invocat a fost acela al încălcării dispoziţiilor din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, sens în care a fost invocată excepţia nulităţii absolute a cercetării disciplinare, cu motivarea că  raportat la statutul de medic al reclamantului, autoritatea competentă să cerceteze presupusele abateri şi să aplice sancţiuni este C.l M. din R. – cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

Sub aspectul netemeiniciei deciziei contestate, reclamantul a arătat că faptele pentru care a fost sancţionat nu sunt reale întrucât, astfel cum a consemnat în nota explicativă din data de 17.02.2012, şi-a respectat atribuţiile de serviciu în legătură cu pacientul M. M., care a decedat ulterior, respectiv după un interval de 8 ore de la data primirii în UPU, la S. P. a pârâtei. A arătat că pacientul era extrem de agitat, se afla în prezenţa unei halene alcoolice şi într-o stare care făcea imposibilă consultarea acestuia sau aplicarea vreunui tratament medical, refuzând practic să coboare din ambulanţa cu care sosise, astfel că a solicitat consult de specialitate şi a îndrumat pacientul spre S. p. de unde acesta trebuia să revină pentru continuarea examinării. În opinia reclamantului, atât timp cât medicul psihiatru a dispus internarea pacientului în secţia sa, întreaga responsabilitate medicală a fost preluată de acesta.

În susţinerea contestaţiei reclamantul a depus la dosar, în copie: decizia nr.105/12.03.2012.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul, în calitatea sa de medic de gardă în cadrul U. de P. U.,  se face vinovat de săvârşirea unei abateri disciplinare constând în nerespectarea atribuţiilor din fişa postului în cazul pacientului M. M., pacient adus de către S. de A.O. şi care a decedat în data de 12.02.2012 în S.p. a s.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate invocate de reclamant, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată cu motivarea că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.268 alin.2 Codul muncii, iar în ceea ce priveşte excepţia nulităţii cercetării disciplinare a arătat că reclamantul a fost cercetat de C. de D. a S. J. de U. ., legal constituită conform deciziei nr.570/27.12.2011, comisie  care a cercetat acest caz analizând încălcarea fişei postului reclamantului şi nu actul medical în sine.

Cu privire la fondul cauzei s-a precizat că la data de 11.02.2012 în calitate de medic de gardă nu a respectat atribuţiile din fişa postului, respectiv nu a examinat pacientul M. M., nu a efectuat evaluarea primară şi secundară a acestuia, nu a efectuat nici o manevră terapeutică de urgenţă şi nu a recomandat investigaţii şi tratament de urgenţă, dar a întocmit foaie de prezentare la . de p. u. fără să vadă pacientul, diagnosticându-l la rubrica anamneză „pacientul este recalcitrant…nu poate fi examinat”.

Au mai fost depuse la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate: proces-verbal încheiat în data de 05.03.2012 în cadrul . de D. a S. J. de U. S. constituită prin decizia nr.570/27.12.2011, proces-verbal nr. 3872/14.02.2012, note explicative ale salariaţilor implicaţi în acest caz, adresa nr.563/15.02.2012 emisă de C. M. , adresele nr.3913/15.02.2012 şi 3973/15.02.2012 prin care au fost informaţi M. S.şi D. de S. P. despre acest caz, proces-verbal din data de 15.02.2012, fişa postului reclamantului, Regulamentul intern, foaia de observaţie clinică generală a pacientului M. M..

La termenul din data de 27.11.2012 instanţa a admis pentru reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială, iar pentru pârâtă proba testimonială cu doi martori, ca fiind concludente, pertinente şi utile cauzei. Au fost audiaţi martorii M. C. şi D. G., propuşi de reclamant şi S. F. şi M. P. N. M. din partea pârâtei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin contestaţia formulată, contestatorul invocă atât motive de nulitate cât şi motive de netemeinicie ale  deciziei de sancţionare.

I. Prin primul motiv de nulitate, se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 252 alin 2 litera b din C. M., referitoare la neindicarea în cuprinsul deciziei a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

 Analizând din această perspectivă decizia contestată, se reţine că în cuprinsul acesteia au fost indicate, potrivit art. 252 alin 2 litera b din Codul muncii, prevederile legale care au fost încălcate, respectiv, atribuţiile din fişa postului care revin contestatorului, potrivit art. 30 alin 2 din CCM la nivel de unitate şi dispoziţiile art. 39 alin 2 din L 53/2003, republicată.

Prin urmare, instanţa reţine că individualizarea dispoziţiei exprese a cărei încălcare a atras calificarea faptei ca abatere disciplinară, este de natură a împlini cerinţa prevăzută de art. 252 alin 2 litera b din Codul muncii.

Al doilea motiv de nulitate invocat vizează încălcarea de către angajator a dispoziţilor art. 252 alin 2 litera d din Codul Muncii, referitoare la prezentarea temeiului de drept în baza căruia  afost aplicată sancţiunea disciplinară.

Observând decizia de sancţionare, instanţa constată că în cuprinsul acesteia s-a menţionat că temeiul în baza căruia s-a aplicat sancţiunea disciplinară este art. 248 alin 1 litera e din C. M. coroborat cu art. 33 litera e din Cap. XII din Regulamentul Intern al S. J. de U. S., referitor la abaterile disciplinare, sancţiunile disciplinare şi reguli privind procedura disciplionară.

Ultima critică vizează nulitatea absolută a cercetării disciplinare a contestatorului având în vedere statutul acestuia, respectiv  acela de medic primar UPU, precum şi faptul că decizia a fost emisă de o autoritate necompetentă, deoarece potrivit legii privind  reforma în domeniul sănătăţii, nr.95/2006, cu privire la exercitarea profesiei de medic, se prevede că monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic  se realizează de către C. M. din R..

Relativ la acest motiv, instanţa arată, într-o primă ordine de idei că aspectul invocat nu se regăseşte printre elementele expres prevăzute de art. 252 din Codul Muncii pentru ca decizia să fie legală

Distinct de acest aspect, se poate observa că sancţiunea disciplinară nu vizează actul medical în sine ci nerespectarea de către contestator a atribuţiilor de serviciu.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază această critică ca neîntemeiată având în vedere faptul că sancţiunea aplicată prin decizia contestată este dată pe planul legislaţiei muncii şi vizează nerespectarea atribuţiilor din fişa postului şi nu priveşte actul de sancţionare disciplinară a unei structuri a corpului profesional, situaţie în care sancţiunea ar fi aplicată de C. M.

Potrivit legislaţiei muncii, art. 247 alin 1 din Codul Muncii angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară, astfel că şi această excepţie urmează a fi respinsă.

În consecinţă, se reţine că motivele de nulitate absolută invocate nu sunt întemeiate, astfel că acestea nu vor fi reţinute de instanţă

II. Sub aspectul temeiniciei aplicării sancţiunii, instanta reţine că susţinerile contestatorul sunt în sensul că şi-a respectat atribuţiile de serviciu în legătură cu pacientul M. M..

Din conţinutul deciziei de sancţionare se observă că fapta reţinută ca şi abatere discilinară este dată de faptul că, în calitatea sa de medic de gardă la U. de P. U., contestatorul a stabilit pentru pacientul M. M., diagnosticul de “stare de ebrietate – agitaţie psihomotorie”, fără a efectua primirea bolnavului în una dintre camerele de examinare, fără a-l examina şi a efectua o examinare primară sau secundară; de asemenea, nu a efectuat nicio manevră terapeutică de urgenţă şi nu a recomandat investigaţii şi tratament.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

În data de 11.02.2012, pacientul M. M. a necesitat intervenţia serviciului de ambulanţă la domiciliu,în acest sens prezentându-se un echipaj din cadrul S. de A. ..

Conform adresei Inspectoratului de poliţie Olt nr. 193879/20.02.2012, doi agenţi de poliţie din cadrul S. nr. 6. P. R. G.au fost dirijaţi de către dispecerul de serviciu pe raza comunei G. pentru a acorda sprijin S. de A., aceştia însoţind ulterior echipajul cu pacientul la S.J. de U.

Din notele explicative ale personalului de serviciu precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că la S. J.de U. ., pacientul nu a fost examinat de niciun cadru medical, de altfel, acesta nefiind coborât din ambulanţă.

Contestatorul, la data respectivă, fiind medic de gardă la U. de P.U., fără a-l vedea în prealabil, a hotărât să întocmească pacientului foaia de prezentare; în cuprinsul acesteia, la rubrica anamneză, contestatorul a menţionat : pacientul este recalcitrant... nu poate fi examinat, deşi la examenul obiectiv este bifat ca totul fiind în limite normale, cu excepţia rubricii neuropsihiatrie unde este bifat: agitaţie- tulburări de comportament. Contestatorul stabileşte diagnosticul “stare de ebrietate- agitaţie psihomotorie” şi decide transferul la secţia psihiatrie.

Pacientul este transportat cu acelaşi echipaj al S. de A., însoţit de echipajul de poliţie, la secţia P. a S. J. de U. ., unde este examinat de către medicul de gardă D. A. care a dispus internarea lui în secţie cu diagnosticul agitaţie psihomotorie, fără a confirma diagnosticul de stare de ebrietate şi fără a consemna halena alcoolică.

Pe perioada internării pe secţia psihiatrie, evoluţia pacientului a fost staţionară din punct de vedere somatic, agitaţia psihomotorie fiind ameliorată în urma administrării unei fiole de diazepam. După o perioadă de timp, starea generală s-a agravat brusc, culminând cu decesul pacientului la orele 00.56712.02.2012.

Instanţa va înlătura apărările contestatorului care a arătat că a efectuat examinarea pacientului la orele 16.00, constatând că era agitat psihomotor, observând că acesta prezenta halenă alcoolică şi era necooperant.

Astfel, din notele explicative ale personalului de serviciul de la U.P.U rezultă căci contestatorul a hotărât să întocmească pacientului M. M. foaie de prezentare UPU, fără ca acesta să fie dat jos din ambulanţă.

Examinarea pacientului este infirmată de către echipajul de poliţie ce însoţea pacientul, precum şi de către asistentele medicale de serviciu în UPU, declaraţiile acestora fiind unanime în sensul că pacientul nu a fost examinat în cadrul UPU S..

În acest sens sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, (filele 153-157): astfel, asistenta medicală din cadrul S. J. de ambulanţă care a însoţit pacientul la S. U. a relatat faptul că “domnul doctor a spus să nu îl mai cobor din ambulanţă, zicându-mi să aştept pentru că urmează să completeze fişa de obsevaţie. Domnul doctor a completat şi parafat fişa după care mi-a înmânat-o şi am fost îndrumată către secţia psihiatrie”.

Martorul D. P., şoferul ambulanţei cu care a fost adus pacientul a relatat că după ce au ajuns la UPU, asistenta de pe salvare a intrat în spital şi s-a întors cu fişa de obsevaţie. În această perioadă, şoferul a stat lângă ambulanţă şi a afirmat că pacientul nu a fost consultat de către contestator.

Aceeaşi stare de fapt este descrisă şi de martorele S. F. şi M. P. M., asistente medicale în cadrul S. J. de U. S. şi care au fost de serviciul în data de 11.02.2011.

Faţă de toate menţionate, instanţa reţine că, fapta reţinută în cadrul deciziei de sancţionare, corespunde realităţii, în sensul căci contestatorul, în data de 11.02.2011, în calitatea sa de medic gardă pe U:P.U, fără a examina pacientul M. M., în lipsa unei evaluări primare sau secundare a acestuia, fără a  efectua vreo manevră terapeutică de urgenţă, a completat foaia de observaţie clinică şi a stabilit pentru pacient diagnosticul „stare de ebrietate - agitaţie psihomotorie” şi a dispus transferul pacientului la secţia psihiatrie.

În ceea ce priveşte apărarea referitoare la faptul că nu a efectuat primirea în camera de examinare deoarece pacientul  nu i-a fost adus de către personalul cu astfel de atribuţii iar contestatorul nu avea obligaţii legale în acest sens, instanţa arată că fapta reţinută ca şi abatere disciplinară nu vizează faptul că nu a făcut demersuri pentru a i se aduce pacientul ci pentru că a întocmit foia de observaţie şi a stabilit un diagnostic, fără a avedea pacientul.

Nici apărarea referitoare la faptul că decizia de transfer a pacientului la secţia psihiatrie,  a fost luată ca urmare a faptului că acesta era agitat, nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, contestatorul ar fi trebuit să constate personal această stare de fapt, iar pe de altă parte, având în vedere calitatea sa de medic specialist de medicină de urgenţă, contestatorul are competenţă de a seda pecientul adus în urgenţă, în conformitate cu curricula de pregătire în specialitatea medicină de urgenţă (adresa nr. 2926/14.02.2013, fila 235 şi fila 260 din dosar).

Faţă de toate cele expuse, tribunalul constată căci contestatorul se face vinovat de  fapta reţinută în decizia de concediere, iar sancţiunea a fost corect aplicată, motiv pentru care contestaţia urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare