Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1554 din 23.02.2010


Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele.

Prin plângerea inregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 01.09.2009, petenta SC K  SRL a solicitat, in contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, anularea procesului verbal de contravenţie nr.1145048/18.07.2009 încheiat de intimată.

In motivarea plângerii, petenta a aratat că în urma controlului efectuat la data de 18.07.2009 pe DN 2, km 293, pe ruta Bacău-Roman, un autovehicul aparţinând petentei a fost supus controlului efectuat de agenţi constatatori din cadrul CNADNR,  ocazie cu care agentul constatator nu i-a permis conducătorului auto să caute printre actele care se aflau în autovehicul dovada plăţii rovinietei, astfel că aceasta, deşi exista, nu a putut fi prezentată la control.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile OG 2/2001.

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru şi timbrului judiciar potrivit art. 36 din OG 2/2001.

Intimata a formulat în termen legal întimpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Instanta a administrat la solicitarea ambelor părţi proba cu înscrisuri, in cadrul căreia au fost depuse la dosar urmatoarele: procesul verbal de contravenţie nr.1145048 din data de 18.07.2009  (f.4), bon fiscal (f.7).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. 1145048 din data de 18.07.2009 încheiat de intimată s-a aplicat petentei sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 9000  lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.8 alin 2 din OG 15/2002, reţinându-se că la data de 18.07.2009, conducătorul auto al autovehiculului petentei nu a putut face dovada achitării taxei TURDN.

Fiind investită, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată urmatoarele:

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanta reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevazute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată că petenta a fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor art.8 alin 2 din OG 15/2002, care sancţionează fapta de a circula fara a deţine rovinietă valabila.

Instanţa reţine că petenta a achitat la data de 18.07.2009, ora 11.43, taxa pentru achiziţionarea rovinietei, potrivit bonului fiscal aflat la fila 7 dosar, iar controlul efectuat de agentul constatator s-a petrecut la data de 18.07.2009, ora 05.50.

Având în vedere că rovinietă a fost achiziţionată după data şi ora efectuării controlului, instanţa apreciază că petenta a săvârşit fapta prevăzută de art.8 alin 1 din OG 15/2002.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa apreciază că se impune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, având în vedere că petenta a achiziţionat rovinietă în aceeaşi zi, dovada achiziţionării acesteia aflându-se la fila 7 dosar.

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa apreciază că se impune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului, motiv pentru care va admite în parte plângerea şi, în temeiul art.7 alin 2 din OG 2/2001, va dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului.

1