Liberare condiţionată. Momentul în funcţie de care este analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Împlinirea vârstei de 60 de ani după pronunţarea sentinţei.

Decizie 678 din 12.12.2012


Liberare condiţionată. Momentul în funcţie de care este analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Împlinirea vârstei de 60 de ani după pronunţarea sentinţei.

DECIZIE PENALĂ Nr. 678/12.12.2012

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin s.p. nr. 1939/01.11.2012 a Judecătoriei Ploieşti în baza art. 450 C.proc.pen rap. la art 59 C.pen a fost respinsă ca prematura cererea de liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat C.A., aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicata prin s.p 1196/2010 a Judecătoriei Moreni.

S-a fixat termen de reiterare a cererii la împlinirea fracţiei, respectiv la data de 14.11.2012.

In baza art.192 alin.2 C.p.p s-a dispus obligarea petentului la plata sumei in cuantum de 160 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

In baza art.189 alin.1 C.p.p s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Prahova a sumei în cuantum de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit procesului verbal ataşat la f.17 dosar fond condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penala 446/2011 a Judecătoriei Târgovişte, executarea începând la data de 17.05.2010 si urmând să expire la data de 09.06.2014, iar pana la momentul promovării cererii a executat un număr de 1023 zile câştigate si executate, nefiind îndeplinită fracţia obligatorie de 2/3 din pedeapsă, respectiv executarea unui număr de 1056 zile.

În speţă, atâta timp cat nu este îndeplinita condiţia formală de executare a fracţiei obligatorii, se arată de către instanţa de fond că nu este ţinută de textul de lege în a păşi la analiza celorlalte condiţii de fond. 

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul.

În motivarea recursului, aceasta a arătat că a îndeplinit fracţia, a împlinit vârsta de 60 de ani şi se află sub incidenţa disp art.60 c.p., de asemenea se arată că  a avut numeroase recompense, s-a implicat în activităţi cu caracter social şi religios, are o familie organizată, un domiciliu stabil.

Mai arată că, aşa cum rezultă si din adeverinţa emisă de S.C. H S.R.L., această societate  îşi dă acordul să îl angajeze pe condamnat,  astfel că acesta va avea şi un loc de muncă stabil de unde îţi va câştiga existenţa în mod cinstit.

Tribunalul, examinând hotărârea recurată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 C.p.p., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 59 C.pen., după ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ţinându-se seama la calculul fracţiunii şi de partea din pedeapsă care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, fără ca liberarea să poată fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei.

Potrivit disp. Art. 60 alin. 2 C.penal, condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute de art. 59 alin. 1 C.penal.

Aşa cum reiese din procesul verbal nr. 229/11.10.2012 al Comisiei de Propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Mărgineni (f. 17 dosar fond), condamnatul execută pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare (1584 zile) aplicată prin s.p. nr. 446/2011 a Judecătoriei Târgovişte.

Condamnatul a executat de la data de 17.05.2010 până la 11.10.2012 un număr de 879 zile şi 99 zile de arest preventiv, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 45 de zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate trebuie să execute fracţia de două treimi, de 1056 zile.

Tribunalul constată astfel că, în speţă, condamnatul  a împlinit vârsta de 60 de ani după pronunţarea sentinţei de fond, la data analizării situaţiei sale în Comisie fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 59 C.penal.

Aşa cum a subliniat şi Î.C.C.J. în decizia nr. LXVII/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 59-61 C.penal, art. 75-77 din Legea nr. 275/2006 şi art. 450 C.p.p. se interpretează în sensul că cererea de liberare condiţionată va fi examinată de instanţă, sub aspectul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale, la momentul judecării acesteia, şi nu la momentul introducerii sale, din considerentele deciziei reieşind clar că este vorba despre momentul judecării cererii în fond, iar nu în cursul fazei procesuale a recursului.

Prin urmare, Tribunalul va constata că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică în raport cu vârsta condamnatului la data pronunţării, respectiv 59 de ani, condiţiile liberării sale condiţionate la acel moment fiind cele cuprinse în art. 59 C.penal, iar nu în art. 60 C.penal.

Chiar dacă s-ar considera altfel, trebuie observat că, aşa cum reiese din procesul verbal nr. 264/15.11.2012 al Comisiei de Propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Mărgineni, depus de condamnat în faţa instanţei de recurs, acesta a fost analizat de Comisie în momentul împlinirii vârstei de 60 de ani, considerându-se că nu poate fi liberat condiţionat, faţă de comportamentul avut pe perioada detenţiei, respectiv aplicarea unor sancţiuni disciplinare pentru abateri grave, sancţiuni ce nu au fost ridicate prin recompense. Comisia a propus astfel un termen de amânare de 5 luni. În acest stadiu procesual Tribunalul nu se poate pronunţa asupra termenului de amânare acordat, care poate fi pus în discuţie cu prilejul formulării unei noi cereri de liberare condiţionată sau a unei contestaţii formulate împotriva procesului verbal.

Condamnatul a mai făcut referire în faţa instanţei de recurs la împrejurarea că din pedeapsa aplicată i-a fost dedusă o mare perioadă executată în afara ţării, fiind pronunţată în acest sens o sentinţă penală de către Judecătoria Ploieşti, la data de 07.12.2012.

Tribunalul constată că aceste afirmaţii corespund realităţii, însă sentinţa respectivă nu a rămas la data prezentei decizii definitivă, astfel încât nu poate fi luată în discuţie cu prilejul analizării recursului condamnatului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează ca în baza art. 38515 alin. 1pct. 1 lit. b să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. 2 C.p.p. să oblige condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

1