Ucidere din culpa

Sentinţă penală 80 din 22.04.2009


Dosar nr. 1169/223/2007 art.178 alin.2 Cod penal

Operator de date cu caracter personal nr.5696

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA DRĂGĂŞANI, JUDEŢUL VÂLCEA

SENTINŢA PENALĂ NR. 80

Şedinţa publică din  22 aprilie 2009

PREŞEDINTE : D.P., judecător

GREFIER : S.S.

Ministerul Public : Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, reprezentat prin procuror: C-E B

Pe rol este judecarea procesului penal privind pe inculpatul C. D-M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin.2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit inculpatul C.D., moştenitorii părţii vătămate (decedată), N.D., C.I, C.A., asigurătorul de răspundere civilă G.V. A.G. din Germania prin mandatar A.V. şi partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din 13 aprilie 2009, fiind consemnate în încheiere de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa a dispus amânarea pronunţării la data de 22 aprilie 2009 pentru a se depune de către părţi concluzii scrise.

I  N  S  T  A  N  Ţ  A

Deliberând constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani nr.953/P/2005 din 12 martie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. D-M pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal.

Totodată s-a dispus, în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale faţă de T.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei se reţine că în data de 7 august 2005, în jurul orei 1600, partea vătămată C.I. s-a întâlnit cu inculpatul la staţia de carburant din municipiul Drăgăşani, unde au stat la barul staţiei până în jurul orei 1700. Pentru că consumase băuturi alcoolice, partea vătămată l-a rugat pe inculpat să-i conducă autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare .. până la restaurantele din zona de sud a municipiului. Ajungând în zona km 61, zonă în care drumul naţional are o curbă la dreapta, în direcţia de mers Drăgăşani – Slatina, inculpatul s-a angajat în depăşirea unei coloane de autoturisme fără a se asigura dacă din sens invers circulă alte autoturisme.

Se mai reţine că, în momentul în care se afla în depăşire, inculpatul a observat venind din sens opus autovehiculul marca Roman  cu număr de înmatriculare.. ce tracta două remorci fără plăcuţe cu număr de înmatriculare, fapt pentru care a frânat brusc însă, datorită vitezei şi distanţei reduse dintre cele două autovehicule, nu a putut evita impactul care a fost frontal şi deosebit de violent.

Datorită leziunilor traumatice partea vătămată C.I. a fost transportată imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova iar de aici, ulterior a fost dusă la o clinică din Italia.

Potrivit Raportului de constatare medico – legală nr. partea vătămată C.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure în cadrul accidentului de circulaţie, necesitând 150 zile de îngrijiri medicale şi punându-i în primejdie viaţa victimei.

În timpul cercetărilor s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto care a concluzionat că accidentul putea fi evitat de către inculpat dacă autoturismul condus de el şi-ar fi păstrat banda de deplasare şi dacă ar fi circulat cu viteza legală.

Fapta săvârşită de inculpat a fost dovedită în faza urmăririi penale cu declaraţiile învinuitului şi martorilor, procesul – verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei, planşe foto, raportul de constatare medico – legală, expertiza tehnică auto şi alte acte.

În cursul cercetării judecătoreşti s-au audiat, conform dispoziţiilor procedurale legale, inculpatul C. D-M(fila 130) şi martorii Ţ.L.(fila 27), T.G. (fila 156), G.I. (fila 157), C.V.(fila 158) şi D.T.(fila 182).

Au fost depuse la dosar o serie de acte medicale şi actul de deces al părţii vătămate C.I..

Deoarece autoturismul implicat în accident era asigurat la GV AG din Germania, societatea de asigurare a fost reprezentată în instanţă prin mandatar S.C. A.V. – Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L.

La data de 20 iulie 2007 partea vătămată C.I. a decedat astfel că în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia, C.I., C.A. şi N.D..

De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize medico – legale în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între accident şi decesul părţii vătămate.

Potrivit Raportului de expertiză medico – legală nr. întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, între leziunile traumatice suferite de C.I. consecutiv accidentului produs la data de 7 august 2005 şi decesul acestuia survenit la data de 20 iulie 2007, există legătură indirectă de cauzalitate.

Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a avizat raportul, prin avizul nr., cu precizarea că există legătură directă de cauzalitate.

În aceste condiţii, în şedinţa publică din 1 septembrie 2008 instanţa, în temeiul art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal în infracţiunea prev. de art.178 alin.2 Cod penal.

Inculpatul a declarat, atât în faza de urmărire penală cât şi în instanţă că, în timp ce conducea în spatele altui autoturism partea vătămată s-a aplecat să umble la casetofon, moment în care  a împins de volan către partea stângă. În aceste condiţii a părăsit banda de mers şi, fiind luat prin surprindere a pătruns pe contrasens însă nu a mai avut timp să frâneze, producându-se impactul.

În cauză a fost efectuată şi o expertiză tehnică de specialitate auto pentru a determina mecanismul de producere al accidentului, viteza de evitare a impactului, posibilitatea de evitare a accidentului, dacă accidentul se putea produce în modalitatea descrisă de inculpat şi dacă starea de pericol iminent a fost creată şi de celălalt conducător auto.

Moştenitorii părţii vătămate decedate, nu s-au constituit parte civilă în cauză.Pentru că partea vătămată C.I. a fost internată în perioada 7 august 2005 – 5 decembrie 2005 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, această unitate s-a constituit parte civilă cu suma de 48.593,57 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Din probele administrate în cauză instanţa reţine următoarele:

În data de 7 august 2005, în jurul orei 1600, partea vătămată C.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.M. la staţia de carburant din municipiul Drăgăşani, unde au stat la barul staţiei până în jurul orei 1700. Pentru că consumase băuturi alcoolice, partea vătămată l-a rugat pe inculpat să-i conducă autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare ..până la restaurantele din zona de sud a municipiului. Inculpatul a fost de acord astfel că a urcat la volan, în partea dreaptă fiind partea vătămată, care avea pusă centura de siguranţă. Ajungând în zona km 61, zonă în care drumul naţional are o curbă la dreapta, în direcţia de mers Drăgăşani – Slatina, inculpatul s-a angajat în depăşirea unei coloane de autoturisme fără a se asigura dacă din sens opus circulă alte autoturisme.

În momentul în care autoturismul Ford se afla în depăşirea autoturismului condus de martorul Ţ.V. inculpatul a observat venind din sens opus autovehiculul marca Roman  cu număr de înmatriculare.. ce tracta două remorci fără plăcuţe cu număr de înmatriculare, fapt pentru care a frânat brusc însă, datorită vitezei şi distanţei reduse dintre cele două autovehicule, nu a putut evita impactul care a fost frontal şi deosebit de violent.

Susţinerea inculpatului în sensul că circula în spatele unui alt autoturism şi că urmare a faptului că partea vătămată s-a aplecat să umble la casetofon împingând volanul către stânga, a determinat schimbarea direcţiei de mers, nu este întemeiată, din declaraţiile martorilor audiaţi reieşind cu certitudine că inculpatul era angajat în depăşirea unei coloane de maşini.

După ce partea vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal Drăgăşani, datorită leziunilor traumatice grave, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde a fost internată în perioada 7 august 2005 – 5 decembrie 2005 şi în continuare internată la o clinică din Italia, starea sănătăţii fiind tot gravă, iar la data de 20 iulie 2007 a survenit decesul.

În urma analizelor efectuate s-a constatat că atât inculpatul cât şi celălalt conducător auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit Raportului de constare medico – legală nr… partea vătămată C.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure în cadrul accidentului de circulaţie.

După decesul părţii vătămate instanţa a dispus efectuarea unei expertize medico – legale în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între accident şi decesul acesteia.

Potrivit Raportului de expertiză medico – legală nr… întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, între leziunile traumatice suferite de C.I. consecutiv accidentului produs la data de 7 august 2005 şi decesul acestuia survenit la data de 20 iulie 2007, există legătură indirectă de cauzalitate.

Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti a avizat raportul, prin avizul nr. .., cu precizarea că există legătură directă de cauzalitate.

În timpul urmăririi penale s-au efectuat două expertize tehnice de specialitate de către experţi tehnici auto din cadrul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Prima expertiză a concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în momentul premergător producerii accidentului a fost de cca.120 km/h, iar viteza celuilalt autovehicul a fost de cca. 40 – 50 km/h. De asemenea, s-a concluzionat că accidentul de circulaţie putea fi evitat de către inculpat dacă autoturismul condus de acesta şi-ar fi păstrat banda de deplasare şi dacă ar fi circulat cu viteza legală de 50 km/h admisă în localitate, iar conducătorul autoutilitarei nu a avut posibilitatea de evitare a accidentului de circulaţie.

Cea de a doua expertiză a concluzionat că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat a fost de 60 – 65 km/h şi că accidentul de circulaţie pute fi evitat în condiţiile în care partea vătămată nu intervenea brusc asupra mecanismului de direcţie (asupra volanului) fapt ce a determinat pe conducătorul auto să intervină brusc să redreseze volanul. S-a mai concluzionat că celălalt conducător auto putea reduce vătămările grave ală părţii vătămate dacă cele două remorci pe care le tracta aveau sistem de frânare proprii în stare de funcţionare.

În aceste condiţii instanţa a dispus efectuarea unei alte expertize tehnice de specialitate care a concluzionat că autoturismul marca Ford se găsea în manevra de depăşire a mai multor autoturisme aflate în faţa sa, impactul producându-se datorită deplasării pe banda de sens opus necesară efectuării acestei manevre, ceea ce a şi generat starea de pericol. Viteza de deplasare a autoturismului a fost de cca. 90 – 100 km/h, conducătorul acestuia fiind singurul în măsură să evite accidentul rutier. De asemenea, s-a mai concluzionat că evenimentul rutier nu se putea produce în modalitatea descrisă de inculpat, dat fiind dinamica accidentului, iar celălalt conducător auto nu a creat starea de pericol iminent.

Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa constată că inculpatul C.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art.178 alin.2 Cod penal, text de lege în baza căruia urmează a fi condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. 

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită inculpatului se vor avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele în care a fost săvârşită, urmările produse, precum persoana făptuitorului, acesta neavând antecedente penale, comportarea acestuia în timpul procesului, instanţa orientându-se spre o pedeapsă privativă de libertate, orientată spre minimul prevăzut de lege.

Potrivit art.71 alin.1 Cod penal, se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Având în vedere pedeapsa aplicată, faptul că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat, atitudinea sa în timpul cercetărilor, regretând sincer cele întâmplate, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia astfel că, în baza art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixând termenul de încercare, potrivit disp. art.82 Cod penal, la 3 ani.

Potrivit art.359 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă, urmând să execute în întregime pedeapsa, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, va fi suspendată executarea pedepsei accesorii prev. de art.71 alin.1 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Instanţa va lua act că moştenitorii părţii vătămate nu se constituie părţi civile.

De asemenea, se va lua act că asiguratorul de răspundere civilă G.V. AG din Germania, reprezentat prin mandatar S.C. A.I. – Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. a achitat părţii civile SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA suma de 48.593,57 lei cheltuieli de spitalizare, potrivit ordinului de plată nr.3504/24.10.2008.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare faţă de stat din care suma de 25 lei va fi achitată în contul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, suma de 35 lei va fi achitată în contul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” şi suma de 534 lei va fi achitată în contul expertului G.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal în infracţiunea prev. de art.178 alin.2 Cod penal.

În baza art.178 alin.2 Cod penal.

Condamnă inculpatul C.M. la 2 ani închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului C.M. asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art.71 alin.1 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Ia act că C.I., C.A. şi N.D., nu se constituie părţi civile.

Constată că asiguratorul de răspundere civilă G.V. AG din Germania, reprezentat prin mandatar S.C. A.I. – Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. a achitat părţii civile SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA, cu sediul în municipiul Craiova, str. Tabaci nr.1, judeţul Dolj suma de 48.593,57 lei cheltuieli de spitalizare.

În baza art.191 Cod procedură penală.

Obligă inculpatul C.M. la 1.010 lei cheltuieli judiciare faţă de stat din care suma de 25 lei va fi achitată în contul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, suma de 35 lei va fi achitată în contul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” şi suma de 534 lei va fi achitată în contul expertului G.D..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 aprilie 2009 la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

6