Pretenţii izvorâte din raporturi de muncă, admitere

Sentinţă comercială 127 din 04.03.2008


- pretenţii -

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

După apariţia Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, plata acestor drepturi a fost transferată de la Direcţia de Muncă şi Protecţia Socială Mehedinţi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi.

Cu ocazia verificării în sistemul de evidenţă pentru a se face predarea-primirea documentelor de plată s-a constatat că pârâta Creţan Ionica a încasat în perioada iulie 2005-octombrie 2006, necuvenit, cu titlu de indemnizaţie pentru însoţitor şi alocaţie socială, suma de 8547 lei.

Instituţia reclamantei a emis decizia nr. 7 din 19.03.2007 prin care s-a dispus  recuperarea de la pârâtă a sumei de 8547 lei şi a sesizat şi Inspectoratul de Poliţie al jud. Mehedinţi pentru a efectua cercetări cu privire la aceste aspecte.

Decizia i-a fost comunicată şi pârâtei în data de 29.03.2007, fiind confirmată primirea prin semnătură şi prin poştă în data de 6.04.2007.

Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat admiterea în parte a acţiunii şi obligarea sa în solidar cu reclamanta la restituirea sumei. A susţinut că nu a fost de rea credinţă, în sensul că a sesizat personal că a primit de două ori indemnizaţia şi nu este vina sa că s-au emis două cupoane, iar în unul din cele două cupoane nu s-a înscris codul numeric personal, aceasta fiind greşeala funcţionarilor de la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Mehedinţi.

Susţinerile pârâtei nu pot fi reţinute de către instanţă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 100 din Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „ sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii sociale de către persoane cu handicap sau familia acesteia se recuperează de la aceasta, inclusiv dobânzile aferente”.

În situaţia în care pârâta nu ar restitui sumele încasate, dar nedatorate, ar exista situaţia unei îmbogăţiri fără justă cauză.

Din actele depuse la dosar şi recunoaşterea pârâtei reiese că, în această perioadă lunar a primit şi încasat prin două mandate poştale, respectiv de două ori suma necuvenită.

În concluzie, în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 Cod civil şi art. 100 din Legea nr. 448/2006, acţiunea reclamantei este întemeiată, urmând să fie admisă.