Civil - succesiune

Sentinţă civilă 1659/2008 din 16.10.2008


ROMANIA

JUDECATORIA F

JUDETUL BRASOV

Sedinta publica din 16 octombrie  2008

Pe rol fiind pronuntarea in cauza civila formulata de reclamantele R An si R Ad,  ambele domiciliate in satul B, nr.134, comuna R, jud.Brasov impotriva paratilor G M, domiciliata in mun. F, str. T, bl., sc., ap., jud. Brasov, P A, domiciliata in mun. F, str. T V, bl., sc., ap., jud. Brasov, si R G, domiciliat in mun. F, str. C, bl., sc., ap., jud. Brasov, avand ca obiect succesiune, intabulare.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura de citare este legal indeplinita.

Cauza s-a dezbatut pe fond la termenul din 9 octombrie 2008,cand partile prezente au pus concluzii, care se afla consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta sentinta.

I N S T A N T A

Constata ca prin actiunea civila inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul de mai sus,  reclamantele R An si R Ad au chemat in judecata pe paratele G M, P A si R G, solicitand:

- sa se constate ca dupa defunctul R G, decedat la data de 12.04.1994, au vocatie succesorala atat ele cat si paratii, in calitate de sotie supravietuitoare si de descendenti, dar ca ele sunt singurele mostenitoare care au acceptat succesiunea, paratii fiind straini de succesiune prin neacceptarea acesteia in termenul legal;

- sa se constate ca masa succesorala ramasa dupa defunctul mentionat mai sus se compune din cota de ½ parte din imobilul situat in satul B, nr.134, jud. Brasov, inscris in CF nr.X B, nr. top.172, casa si curte in suprafata de 800 mp si sa li se  transmita cotele de 5/8 parte si respectiv de 3/8 parte din imobil;

- sa se dispuna intabularea dreptului de proprietate potrivit sentintei ce se va pronunta;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecata doar a paratilor care se vor opune admiterii actiunii.

In motivarea actiunii, s-a aratat ca imobilul identificat in petitul actiunii a fost cumparat de defunct impreuna cu sotia supravietuitoare R An, ca impreuna au avut patru copii si ca, dupa decesul tatalui, alaturi de reclamanta mentionata, s-a stabilit in imobil si reclamanta R Ad, care a locuit in acest imobil si a facut unele lucrari impreuna cu cel de-al doilea sot. De asemenea, reclamantele au aratat ca impreuna l-au ingrijit pe defunct iar dupa deces s-au ocupat de inmormantarea acestuia. Paratii au plecat din acest imobil dupa ce s-au casatorit si, in termenul de 6 luni de la deces, nu au facut acte de acceptare expresa sau tacita a succesiunii.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 669 si urm. Cod civil, art. 274 cod procedura civila.

Paratii G M si R G au formulat intampinare, prin care au solicitat admiterea doar in parte a actiunii reclamantelor, in sensul de a constata vocatia succesorala dupa defunctul R G, decedat la data de 12.04.1994, pentru toate partile in proces, precum si componenta masei succesorale, cu transmiterea acesteia insa atat reclamantelor cat si lor, in calitate de mostenitori acceptanti. Au aratat ca, atat inainte cat si dupa decesul tatalui lor, au fost mereu in imobil, i-au ajutat pe parinti cu tot ceea ce era necesar, au ajutat substantial la inmormantare, au fost alaturi de mama lor si au ajutat-o cu cele necesare, au facut cele necesare pentru pomeni si parastase, astfel incat nu se poate pune problema neacceptarii succesiuni de catre ei. De asemenea, au aratat ca unul din petitele actiunii este gresit, intrucat sotia supravietuitoare culege cota de 1/8 parte din masa succesorala si nu cota de 5/8 parte, cum au indicat reclamantele.

Paratii au formulat si actiune reconventionala, prin care au solicitat constatarea ca, alaturi de reclamante, au calitate de mostenitori ai defunctului, dat fiind acceptarea si de catre ei a succesiunii, si predarea masei succesorale compusa din cota de ½ parte din imobil catre toti mostenitorii acceptanti, in cote egale de 1/8 parte.

In motivarea actiunii reconventionale, s-a aratat ca dupa decesul lui R G au ramas cei patru copii si sotia defunctului, ca succesiunea a fost acceptata de catre reclamante si reclamantii reconventionali si ca acestora le revine mostenirea in cotele prevazute de lege. Cu privire la acceptarea succesiunii nu au fost invocate alte argumente decat cele din intampinare.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 650 si urm. Cod civil, art. 274 cod procedura civila.

Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din extrasul de carte funciara pentru informare (fila 6) rezulta ca imobilul inscris in CF nr.X B Mari, nr. cad. 172, cu descrierea de casa si curte in suprafata de 800 m.p., este proprietatea sotilor R G si R An, dobandit prin cumparare, ca bun comun.

 Potrivit inscrisurilor depuse la dosar (cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, certificate de deces, de nastere si de casatorie – fil.7, 20-24, 42, 56-57), interogatoriilor (f.43,44) si declaratilor martorilor I I, C M, J L si G Vl (f.45,46,55,71), R G a decedat la data de 11.04.1994, acesta avand ca succesori pe reclamanta R An, in calitate de sotie supravietuitoare, respectiv pe reclamanta R Ad si pe paratii G M, P A si R G, in calitate de fiice si fiu, toti acestia avand vocatie succesorala in baza disp. art.669 cod civil si art.1 lit. a din Legea nr.319/1944, privind dreptul de mostenire al sotului supravietuitor. 

Din declaratiile martorilor mentionati si din raspunsurile la interogatoriu rezulta ca imobilul in litigiu a fost folosit, dupa decesul autorului lor, de cele doua reclamante care au locuit efectiv in acesta, au lucrat gradina, au stapanit si stapanesc si in prezent imobilul ca pe propria lor proprietate. Potrivit declaratiei martorei C M, reclamanta R Ad locuieste in imobil din perioada in care a decedat tatal sau, ambele momente fiind situate in timp de martora ca avand loc in urma cu aproximativ 12 ani, iar din declaratiile celorlalti martori rezulta ca a folosit imobilul si in perioada in care a fost casatorita, cand a locuit impreuna cu sotul sau in acelasi imobil si a facut unele lucrari de imbunatatire, acestea din urma fiind insa de data mai recenta. Referitor la paratii – reclamanti reconventionali, rezulta ca acestia au plecat din imobil dupa ce s-au casatorit, avand propriile gospodarii, ca veneau in vizita in imobil si ca, dupa decesul tatalui, nu au luat alte bunuri care ar fi putut apartine acestuia. Reiese doar, referitor la parata G M, ca aceasta ar fi imprumutat o suma de bani pentru inmormantarea tatalui ( imprejurare declarata de martora Juganu Liliana ca fiind cunoscuta din relatarile paratei), precum si faptul ca aceasta primea produse din gospodaria parintilor sai.

Potrivit disp. art. 689 cod civil, acceptarea succesiunii (ca manifestare de vointa necesara pentru ca o persoana careia legea ii confera vocatie succesorala sa fie declarata mostenitor) poate fi expresa sau tacita, aceasta din urma fiind invocata de partile in litigiu. Acceptarea tacita exista, potrivit textului mentionat, atunci cand succesibilul face un act pe care nu l-ar putea face decat in aceasta calitate si din care rezulta neindoielnic intentia de acceptare.

In privinta actelor prin care acceptarea succesiunii se poate manifesta, acestea sunt fie actele de dispozitie asupra bunurilor succesorale, fie actele de administrare care nu au caracter urgent exercitate asupra acelorasi bunuri, cu privire la care succesibilul s-a comportat ca un stapan.

In speta, preluarea si stapanirea imobilului in litigiu de catre reclamante, reprezinta un act de acceptare tacita, pentru ca acest fapt nu putea fi facut decat in calitatea lor de mostenitoare. De altfel, faptul acceptarii mostenirii de catre sotia supravietuitoare si de catre fiica reclamanta nu este contestat de catre parati, acestia sustinand doar ca si ei sunt mostenitori acceptanti, astfel ca urmeaza sa se retina ca reclamantele au acceptat succesiunea defunctului R G.

In ceea ce priveste acceptarea succesiunii de catre paratii – reclamanti reconventionali, instanta constata ca din declaratiile martorilor nu rezulta ca acestia au efectuat acte care sa aiba o asemenea semnificatie, intrucat - in privinta paratului R G - exista doar declaratia unuia din martori conform careia ar fi participat la inmormantarea defunctului, iar - in privinta paratei G M – chiar daca s-ar retine ca aceasta a primit unele produse din gospodarie si ca a contribuit la cheltuielile de inmormantare (fapte care i-au fost relatate martorei J L de insasi parata), acestea nu reprezinta acceptare tacita. Se constata, din chiar intampinarea formulata de parati, ca faptele invocate de acestia nu reprezinta altceva decat un ajutor pe care, in anumite momente, parintii si copiii sunt datori sa si-l acorde reciproc, ca expresie a relatiilor de familie, fara ca din acest ajutor sa se poata trage concluzia intentiei de acceptare a succesiunii unuia din parinti.

Referitor la parata P A, se constata ca aceasta nu a formulat nici un fel de aparari in cauza, nu a depus intampinare si nu a propus probe, iar din probele administrate nu rezulta ca ar fi facut acte de acceptare a succesiunii defunctului.

Fata de aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea reclamantelor, sa constate ca acestea sunt mostenitoare ale defunctului R G, decedat la data de 11.04.1994, in calitate de sotie supravietuitoare si de fiica, sa constate ca masa succesorala ramasa dupa defunct este compusa din cota de 1/2 parte din imobilul situat in satul B, nr.134, jud. Brasov, inscris in CF nr.X B, nr. top.172, casa si curte in suprafata de 800 mp si se va dispune transmiterea acesteia catre reclamante, in cota de ¼ parti pentru sotia supravietuitoare si de ¾ parti pentru fiica.

Urmeaza sa se dispuna inscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului in cartea funciara, precum si respingerea actiunii reconventionale formulata de paratii – reclamanti reconventionali G M si R G.

In baza disp.art.274 cod procedura civila, paratii vor fi obligati la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamante, constand in taxa judiciara de timbru, timbrul judiciar si onorariul de avocat.

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite actiunea civila formulata de reclamantele R An si R Ad,  ambele domiciliate in satul B, nr.134, comuna R, jud.Brasov impotriva paratilor G M, domiciliata in mun. F, str. T, bl., sc., ap., jud. Brasov, P A, domiciliata in mun. F, str. T V, bl. 22, sc.A, ap.16, jud. Brasov, si R G, domiciliat in mun. F, str. Castanului, bl.50, sc.A, ap.7, jud. Brasov, si in consecinta:

Constata ca masa succesorala ramasa dupa defunctul R G, decedat la data de 12.04.1994, se compune din cota de ½ parte din dreptul de proprietate asupra imobilului inscris in CF nr.X B Mari, nr.cad. 172, casa si curte in suprafata de 800 mp, imobil situat in satul B, nr. adm.134, comuna R, jud.Brasov.

Constata ca mostenitoare legale acceptante ale succesiunii defunctului R G, decedat la data de 12.04.1994, sunt reclamantele R An, in calitate de sotie supravietuitoare, careia ii revine cota de ¼ parte din masa succesorala, si R Ad, in calitate de fiica, careia ii revine cota de ¾ parte din masa succesorala.

Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului in litigiu in cartea funciara.

Respinge actiunea reconventionala formulata de reclamantii reconventionali  G M si R G.

Obliga pe paratii G M si R G sa plateasca reclamantelor suma de  1450,50 lei, cheltuieli de judecata .

4