Săvârşirea infracţiunii în termenul prevăzut de încercare al pedepsei aplicate cu suspendarea condiţionată. Revocarea suspendării condiţionate. Executarea pedepsei alături de pedeapsa de 1 an inchisoare pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată.

Sentinţă penală 101 din 23.09.2008


Asupra cauzei penale de faţă;

Prin Rechizitoriul nr. 47/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, jud.Brăila au fost trimişi în judecată inculpaţii M L D şi B M pentru săvârşirea infracţiunii de ,,furt calificat” prev. de art. 208 al.1- 209 al. 1 , lit. ,,a,g” Cod Penal, cu aplicarea art. 37 lit. ,,a” Cod penal pentru inculpatul B M.În actul de sesizare a instanţei procurorul a reţinut în esenţă că la data de 09 ianuarie 2008, cei doi inculpaţi au sustras 3 oi şi un câine ciobănesc.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare, proces verbal de cercetare la faţa locului, rezoluţia de începere a urmăririi penale, fotografii judiciare, proces verbal de reconstituire, declaraţiile martorilor şi caziere judiciare, toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a faptelor de către inculpaţi.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea părţilor vătămate B I şi T M, a inculpaţilor M L D şi B M, precum şi a martorului G C. De asemenea, s-a administrat şi proba cu înscrisuri.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

În ziua de 09.01.2008, orele 12.00, cei doi au plecat cu o căruţă din satul Lişcoteanca, com. B.Verde, jud. Brăila, spre comuna Bordei Verde.

Aceştia, după ce au consumat în mai multe localuri băuturi alcoolice, s-au hotărât să meargă la stâna părţii vătămate B I pentru a vedea câinele părţii vătămate T M.

Inculpaţii M L D şi B M au ajuns la stâna părţii vătămate B I în jurul orelor 20.00-21.00. Din ţarcul oilor, inculpatul B M a luat două oi mari şi o oaie de un an (cârlană) cărora, împreună cu inculpatul M L D le-a legat picioarele cu sârmă şi le-au pus în căruţa cu care veniseră la stână.

La plecare de la stână, inculpatul B M a luat şi câînele părţii vătămate T M pe care l-a legat de aceeaşi căruţă cu lanţul cu care era priponit câinele.

Pe drum, câinele a scăpat scotând capul din zgardă, întorcându-se la proprietarul său.

Oile sustrase au fost duse la domiciliul inculpatului M L D.

Valoarea celor trei oi şi a câinelui este de 950 lei.

În drept fapta inculpaţilor M L D şi B M de a sustrage împreună şi pe timp de noapte 3 oi şi un câine ciobănesc, întruneşete elementele constitutive ale infracţiunii de ,,furt calificat” prev. de art. 208 al.1 – 209 al. 1, lit. ,,a” şi ,,g”, cu aplicarea art. 37 lit ,,a” Cod penal pentru inculpatul B M.

Cât priveşte celelalte infracţiuni, instanţa urmează a dispune condamnarea inculpaţilor.

La alegerea pedepselor şi la individualizarea cuantumului acestora instanţa va avea în vedere gradul de pericol social concret al fiecărei fapte determinat de modul de producere şi de mijloacele folosite.

Totodată va fi avută în vedere şi atitudinea sinceră a inculpaţilor, concursul de infracţiuni şi împrejurarea că inculpatul B M a săvârşit respectiva infracţiune în termenul de încercare a unei pedepse de 1 an cu suspendarea condiţionată. Pentru acest inculpat se va dispune şi revocarea suspendării condiţionate a acestei pedepse.

Pentru fiecare  infracţiune de furt calificat apreciem că o pedeapsă de 3 luni închisoare este aptă să răspundă exigenţelor prevăzute de art. 52 Cod Penal. Pe durata executării pedepsei inculpaţilor li se va aplica şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit “a”-“c” c.pen.( a- dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b- dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; c- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitatede natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvîrşirea infracţiunii.)

Inculpatul B M va executa alăturat şi pedeapsa de 1 an închisoare pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată.

Având în vedere că inculpatul M L D a avut o atitudine sinceră, precum şi pericolul social relativ redus al faptelor, apreciem că se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.

Se va fixa termen de încercare de 2 ani şi 3 luni prevăzut de art. 82 Cod Penal.

În temeiul art. 191, alin.1 Cod Proc. Pen. inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

2