Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali. Lipsa calităţii procesuale pasive a ascendenţilor privilegiaţi ca urmare a înlăturării de la moştenire de către descendenţi. art. 669 şi următoarele Cod civil

Sentinţă civilă 331 din 06.02.2009


Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 44/29/2009 reclamantul P.P. a chemat în judecata pe pârâta P.E. solicitând ca prin hotarâre judecatoreasca sa se constate masa succesorala ramasa de pe urma defunctului P. F. decedat la data de  21.11.2008 si calitatea de unic mostenitor a reclamantului. În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca el este fiul defunctului iar pârâta este mama lui P. F. De pe urma defunctului au ramas ca mostenire o casa de locuit compusa din  2 camere, 2 holuri, iar ca anexe o alta camera cu marchiza si un garaj, terenul aferent în suprafata de 804, 81 mp situate în comuna M. K., precum si terenul  intravilan în suprafata de 330 mp situat tot în comuna M. K. Dupa decesul lui P. F., rudele acestuia si mama sa( pârâta) au declansat o serie de discutii cu privire la mostenirea ramasa de pe urma defunctului si cu privire la transmiterea  patrimoniului acestuia.

În sedinta de judecata din 06.02.2009 instanta, din oficiu a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei, având în vedere ca aceasta este mama defunctului Prichindel Florin. Pentru ca o persoana sa poata veni la mostenire trebuie sa aiba capacitate succesorala, vocatie succesorala legala, sa nu fie nedemna si sa nu fie înlaturata de la mostenire prin vointa testatorului. Rudele cu vocatie succesorala legala generala nu sunt chemate toate împreuna si deodata la mostenire. Pentru ca o persoana sa fie chemata efectiv la mostenire în temeiul legii, deci sa aiba vocatie legala concreta, trebuie sa nu fie înlaturata de la mostenire, de o alta persoana cu vocatie generala dar chemata de lege în rang preferabil. Rudele sunt chemate la mostenire în  ordinea claselor de mostenitori si în  functie de gradul de rudenie. Printr-o clasa de mostenitor se întelege o categorie de rude care exclude o alta categorie sau este exclusa de ea, chiar daca rudele din categoria exclusa ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decât rudele din  categoria chemata. Deci rudele din clasa a II-a sunt chemate la mostenire numai daca nu exista rude de clasa I sau cele existente nu pot ( din cauza nedemnitatii) sau nu vor( sunt renuntatori) sa vina la mostenire. Potrivit art. 669 Cod civil fac parte din clasa  I. de mostenitori legali copiii defunctului si urmasii lor în linie dreapta la infinit. Din clasa a II-a de mostenitori fac parte parintii defunctului( ascendentii privilegiati) si fratii si surorile defunctului si descendentii lor( colateralii privilegiati).

O conditie pentru ca o persoana sa fie parte în proces este calitatea procesuala care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a actiona si în acelasi timp a persoanei împotriva careia se poate exercita actiunea. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate apartine numai persoanei care pretinde ca i-a fost încalcat  un drept  al sau, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirma ca a încalcat sau nu a recunoscut acel drept. Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati între persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecatii( calitate procesuala activa) si pe de alta parte, între persoana pârâtului si cel obligat în acelasi raport juridic(calitate procesuala pasiva).

În cauza s-a constatat ca reclamantul este fiul defunctului P. F. iar pârâta este mama acestuia. P. P. face parte din clasa I. de mostenitori iar P. E. din  clasa a II-a. Prin urmare, potrivit principiului chemarii la mostenire a rudelor în ordinea claselor de mostenitori legali, reclamantul, în calitate de descendent care face parte din clasa I, o înlatura de la mostenire pe pârâta( pe bunica sa), care are calitate de ascendent privilegiat, facând parte din clasa a II-a de mostenitori legali. Fiind înlaturata de la mostenire, pârâta nu are cum sa încalce dreptul de a mosteni al reclamantului si nici nu are cum sa îi recunoasca acest drept. Ca atare, neavând calitatea de mostenitoare a defunctului, pârâta nu justifica calitatea procesuala pasiva a sa. Prin urmare, instanta a respins cererea ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate.