Drept penal. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,

Sentinţă penală 321 din 12.02.2011


- art.279 alin.1 si 3 litera a din Codul penal.

Săvârsirea faptelor de către inculpati a avut loc in cartier cu case locuite, locuitorilor cartierului si nu numai, astfel de evenimente putându-le crea sentimente de frustrare, spaimă, respectiv pot genera temeri că Statul Român, prin autorităţile sale, nu poate combate astfel de evenimente, cu atât mai mult cu cât orice persoană este absolut vulnerabilă in fata unei persoane inarmate cu armă, cu potential letal, cum este cazul prezent.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie inculpatul X a fost trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 136 din Legea nr.295/2004, art.279 alin.1 si 3 litera a din Codul penal, art.192 alin. 2 din Codul Penal, art.321 alin.1 din Codul Penal, art.193 alin.1 din Codul Penal, art.217 alin.1 din Codul penal, totul cu aplicarea art.33 litera a din Codul Penal .

Prin acelasi Rechizitoriu inculpatul Y a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 136 din Legea nr.295/2004, art.279 alin.1 si 3 litera a din Codul penal, art.192 alin. 2 din Codul Penal, art.321 alin.1 din Codul Penal, art.193 alin.1 din Codul Penal, totul cu aplicarea art.33 litera a din Codul Penal.

În sedinta publică instanta a luat act de impăcările intervenite intre inculpatul X si partile vătămate A şi B pentru infractiunile retinute in sarcina sa, care permit impăcare ca si cauză exoneratoare de răspundere penală, adică pentru fapta de distrugere, prevăzută si sanctionată de art. 217 alin.1 din Codul penal, si pentru infractiunea de amenintare prevăzută si sanctionată de art. 193 alin.1 din Codul penal. În aceeasi sedintă publică, din data de 16 noiembrie 2011, instanta a luat act de impăcărea intervenită intre inculpatul Y si partea vătămată A pentru infractiunea retinută in sarcina sa, care permite impăcarea ca si cauză exoneratoare de răspundere penală, respectiv pentru fapta de amenintare prevăzută si sanctionată de art. 193 alin.1 din Codul penal.

În sedinta publică din data de 16 noiembrie 2011 inculpatii au declarat ca doresc sa beneficieze de prevederile art.320 indice 1 Cod de procedura penala, in sensul ca recunosc in totalitate faptele retinute in sarcina lor, ca nu solicita administrarea de probe noi si doresc ca judecata sa aibă loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, probe pe care le cunosc si le insusesc.

Inculpatii X si Y, în luna august, fără a se putea stabili cu certitudine ziua respectivă, inculpatii au găsit pe câmp, un sac in care se aflau 2 arme de foc letale, cartuse si o grenadă, arme letale in stare de funcţiune.

Cei doi inculpati s-au hotărât să păstreze armele si munitia, astfel că sacul in care se aflau cele 2 arme de foc letale, cartuse, o grenadă a fost dus de către inculpatul X, după prealabilă intelegere cu celălalt inculpat, in casa părintilor, fiind ascuns in lada unui recamier.

Hotărârea inculpatilor de a păstra armele si munitia contravine dispozitiilor art.9 alin.2 din Legea nr. 295/2004 in care se arată că persoana care găseşte o armă militară, letală, neletală sau munitie, este obligată să le predea sau să anunte imediat organele de politie.

Din probatoriul administrat in cauză rezultă faptul ca, după o petrecere a inculpatilor cu numitul B, la domiciliul acestuia, a intervenit, in jurul orelor 20,30  o ceartă.  În timpul acestei petreceri care a decurs in conditii amiabile normale până in jurul orelor 20.30, ambii inculpati au consumat alcool.

 Se mai retine că in cursul aceleasi zi inculpatul Y a incercat să comercializeze armele si munitia găsită.

Cei doi inculpati, impreună, au mers la casa părintilor inculpatului Y, unde se aflau ascunse armele, munitia si grenada găsite, luând tot acest armament, grenada fiind introdusă de inculpatul Y intr-un buzunar de la îmbrăcămintea sa.

 Inculpatii, inarmati, s-au deplasat spre proprietatea părtii vătămate decişi să aplice acestora o corectie pentru cuvintelee adresate in timpul certei anterior intervenită.

Până a ajunge la domiciliul celor doi, inculpatii au executat foc de armă cu arme letale pe care le deţineau fără drept.  Aceştia au tras pe strada in plan vertical. Auzind focuri de armă,  partea vătămată a iesit pe stradă si i-a văzut pe cei doi inculpati inarmati, indreptându-se spre casa sa; in consecinţă, de frică, a asigurat poarta si s-a ascuns in spatele curtii intre anexele adăposturi pentru animale.

Cei doi inculpaţi, inarmati, au pătruns in curtea familiei, strigând că ii omoară, iar inculpatul Y a executat foc de armă deschis asupra casei de locuit apartinând părţii vătămate, glonţul pătrunzând prin perete in holul casei, unde a fost găsit un fragment din acesta, cu ocazia cercetărilor intreprinse la fata locului. Ulterior părăsirii curţii, inculpatul Y a mai executat foc deschis de armă in stradă, fiind lovit de glonţ autoturismul. Totuşi fragmentul din proiectil ridicat de politisti din autoturism a fost inapt pentru efectuare de examinări comparative pentru a se stabili din ce armă a fost tras .

Cei doi inculpati au plecat, imediat după executarea focurilor de armă, intentionând să ducă armele in locul in care le-au găsit. Inculpatii au abandonat armele intr-un sant.

Ulterior, observând in apropiere echipaj de politie rutieră, au spus  acestui echipaj de politie că ei au tras focuri de armă, imediat sosind la faţa locului organele de politie care anchetau cazul. Se retine că deja locuitorii din cartier anunţaseră organele de politie locale cu privire la incident.

Inculpaţii au indicat organelor de politie sosite la faţa locului locatia in care au abandonat armele, acestea si munitia fiind ridicate cu ocazia cercetărilor intreprinse.

S-au efectuat cercetări in baza de date privind pe ambii inculpati  si s-a stabilit că acestia nu sunt autorizati pentru a detine, purta sau folosi arme letale sau neletale.

Instanta, in prezenta cauză, va lua act de impăcările intervenite pendente pentru faptele de distrugere si amenintare, intervenite intre părtile vătămate ca act bilateral de vointă exonerator de răspundere penală, care stinge latura penală si civilă pentru aceste 2 infractiuni;  retinând că pentru celelalte fapte penale, pedepsele prevazute de lege sunt: pentru infractiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor  pedeapsa este inchisoarea de la 1 la 5 ani, respectiv pt. violarea de domiciliu in formă calificată/art.192 alin.2 Cod penal, fiind inchisoarea de la 3 ani  la 10 ani, pentru infractiunea de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prevăzută calificat de art. 279 alin.1 si 3 litera a din Codul penal pedeapsa fiind inchisoarea de la 3 la 10 ani, iar pentru infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice/art.321 alin.1 din Codul penal, pedeapsa  este inchisoarea de la 1 la 5 ani.

In consecintă, din intregul material probator administrat in faza de urmărire penală si cercetarea judecătorească in prezenta cauză penală, instanta constată că faptele pentru care au fost trimisi in judecată inculpatii există, acestia fiind autorii acestor fapte retinute in sarcina lot, faptele fiind săvârsite cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Instanta apreciază că inculpatii prezintă pericol concret pentru ordinea publica, acesta rezultand din circumstantele cauzei, respectiv din natura si gravitatea faptei savarsite, din incriminarea faptelor conferita de legiuitorul roman, din valorile sociale lezate, din modul  de operare si imprejurarile savarsirii faptei- in cauză  s-au tras focuri de arme letale in loc public, din rezonanţele unor astfel de fapte antisociale, prin puternicul impact negativ asupra comunitatii- sentimentul de insecuritate creat cetătenilor,  precum şi din recrudescenta faptelor de acest gen în societatea românească actuală.

Mai mult, se retine că săvârsirea faptelor de către ambii inculpati a avut loc in cartier cu case locuite, locuitorilor cartierului si nu numai, astfel de evenimente putându-le crea sentimente de frustrare, spaimă, respectiv pot genera temeri că Statul Român, prin autorităţile sale, nu poate combate astfel de evenimente, cu atât mai mult cu cât orice persoană este absolut vulnerabilă in fata unei persoane inarmate cu armă, cu potential letal, cum este cazul prezent.

De asemenea, nu in ultimul rând, se retine că in cauză este vorba de utilizarea unor arme de foc, de către persoane neintruite in utilizarea acestora, ceea ce reclamă măsuri prompte, adoptate in consecintă.

Instanta retine curajul si indârjirea inculpatilor din modul de săvârsire-utilizarea unor arme letale fără drept si aspecte din care rezulta starea de pericol concret a inculpatilor .

Concluzionând, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise pe care instanţa il apreciază ca fiind ridicat, numarul mare de fapte comise, cu aceeasi ocazie, circumstantele reale si personale de comitere, instanta apreciaza ca nu se impune retinerea vreunei circumstante atenuante in cauza in favoarea inculpatilor.

Mai mult, instanta apreciază ca o pedeapsa cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, reprezinta o masura de constrângere, dar si un mijloc de reeducare eficient conform dezideratelor inscrise in art. 52 Cod penal.

Sentinţa a rămas irevocabilă la 02.02.2012 prin respingerea recursului.