Revendicare imobiliară , obligaţia de a face

Prin acţiunea civilă promovată la această instanţă şi înregistrată cu nr.941/29.06.2006 ( număr nou dosar 101/230/2006), aşa cum a fost precizată  la termenele din 14.09.2006, 28.09.2006 şi 11.01.2007, reclamantul S.O. i-a chemat în judecată pe pârâţii F.C., Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar A şi Comisia Judeţeană Dolj, ca prin hotărârea ce se va pronunţa , să se dispună obligarea acestora la a-i lăsa în deplină proprietate  şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 5000 m.p. situat în comuna Argetoaia sat Berbeşul judeţul Dolj, obligarea pârâtului F. C.la ridicarea pe cheltuiala sa  a construcţiei edificate pe teren,  la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în anii 2005 şi 2006, precum şi  la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a motivat că terenul îi aparţine , deşi apare trecut  şi în titlul de proprietate al pârâtului, că nu a intentat o acţiune în nulitatea acestuia lăsând un asemenea demers  la dispoziţia Primarului,  şi că pârâtul îl ocupă abuziv încă înainte de  anul 1999 când l-a chemat în judecată pentru sistarea lucrărilor de construcţie pe care  însă le-a dus la bun sfârşit în ciuda S.C. nr.248/31.03.1999.

In drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.480, 483 şi 494 C.civ. iar în dovedire,  a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza tehnică, a probei cu martorii C.M. , D. A. şi C. I. şi a probei cu înscrisuri , depunând la dosar: o adresă emisă de către Primăria comunei A., cerere adresată Primarului localităţii, T.P. nr.2125/10.12.2004 şi nr.2938/27.09.2005,H.C.J. nr.207/01.03.2001, copia S.C. nr.840/1999 pronunţată de Judecătoria Filiaşi, s.c. nr.248/31.03.1999, un plan de amplasament şi delimitare  a corpului de proprietate, registrele agricole în care figurează proprietatea funciară a tatălui şi bunicului său S. N. N. şi S.  C..N.

Prin  înscrisul depus  la fila nr.102 la dosar şi intitulat „note de şedinţă „ pârâtul a solicitat respingerea  acţiunii în revendicare ca nefondată, deoarece terenul aparţine familiei F. care  l-a stăpânit în mod paşnic , public şi sub nume de proprietar, deci în condiţiile prev.de art.1846 şi 1872 C.civ., dintotdeauna, invocând totodată pe cale  de apărare dobândirea  dreptului de proprietate  asupra  respectivului  imobil prin uzucapiunea de 30 de ani.

Pârâtul a precizat că dreptul de proprietate asupra terenului consfiinţit prin titlu  a fost  intabulat  în cartea funciară, susţinând explicit opozabilitatea  „erga omnes” a dreptului potrivit dispoziţiilor art.25 şi urm. din legea  nr.7/1996.

In apărare, pârâtul a propus  audierea în calitate de martori a numiţilor P. I. , B.C.şi B. I. şi a depus la dosar  următoarele înscrisuri: T.P. nr.2938/27.09.2005, adresa nr.243/2006 a Consiliului Judeţean Dolj,autorizaţie de construire  nr.4154/2006 emisă de Primăria comunei A., încheierea nr.5394 prin care se dispune  intabularea  dreptului de proprietate  asupra imobilului în favoarea lui F. C. , certificat de urbanism nr.2/2006 eliberat de Consiliul local A., documentaţie topografică, adeverinţa nr.1314/13.02.2007, tabel – nominal  cu membrii cooperatori care au adus pământ  în C.A.P. sub  0,50 ha de persoane îndreptăţite şi cu cooperatorii care au adus pământ în cooperativă şi care solicită, în scris, stabilirea dreptului de proprietate ,conform legii ,adeverinţa nr.1316/13.02.2007, adeverinţa nr.5720/20.11.2006 eliberată de Primăria B., judeţul M..

La solicitarea instanţei, comisia locală a înaintat o  serie de copii ale actelor ce au stat  la baza emiterii celor două titluri de proprietate şi au oferit explicaţiile necesare dezlegării pricinii.

Au fost audiaţi martorii şi s-a efectuat expertiză tehnică agricolă, probe care coroborate cu înscrisurile depuse la dosar şi cu răspunsul la interogatoriu au conturat soluţia adoptată de către instanţă.

Prima  apreciere care se impune a fi făcută se referă la calea procesuală şi temeiul de drept pe caree reclamantul le-a ales pentru a-şi proteja dreptul său şi care sunt viabile chiar şi în condiţiile abrogării  articolului 60 din legea nr.18/1991, fără a se putea deduce neapărat din aceasta că acţiunea în revendicare  devine inadmisibilă atunci când  în baza aceleiaşi  legi a fondului funciar au fost emise două  titluri  de proprietate unor persoane diferite pentru acelaşi teren şi că singura soluţie ar fi anularea  unuia dintre titluri. Dimpotrivă, în lipsa normei speciale care dădea posibilitatea promovării acţiunii  petitorii acelui proprietar recunoscut de către comisiile de fond funciar care ar fi fost vătămat în drepturile sale prin alte acte ulterioare ale aceloraşi comisii, continuă să fie aplicabilă norma de drept comun conţinută în art.480 din C.civ. care dispune că  „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele determinate de lege „.

In urma expertizei tehnice aflată la dosar la filele 69-76 la dosar este cert că terenul în suprafaţă de 5000 m.p. revendicat de către reclamant se regăseşte atât în titlul său de proprietate  nr.2125/10.12.2004, cât şi  în titlul de proprietate  nr.2938/27.09.2005 emis pârâtului iar problema care se pune este aceea de a şti care dintre  cele două drepturi este mai bine caracterizat.

Analizând actele care au stat la baza emiterii titlurilor, depoziţiile martorilor şi prevederile legilor fondului funciar,se ajunge la concluzia neexhivocă a existenţei în patrimoniul reclamantului a dreptului  de a fi proprietarul respectivului imobil.

Astfel, prima constatare este că reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în timp ce pârâtul l-a dobândit prin constituire, iar din dispoziţiile coroborate  ale articolelor 8 şi 19 din Legea nr.18/1991 cu modificările  şi completările ulterioare, se desprinde principiul conform căruia prioritate la aplicarea legii o au foştii proprietari deposedaţi sau moştenitorii acestora, iar membrii cooperatori sau celelalte persoane enumerate în art.19 pot primi teren numai dacă balanţa fondului funciar la nivelul localităţii după soluţionarea cererilor celor care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie, permite acest lucru: „ Suprafaţa atribuită în proprietate se va determina ţinând seama de suprafaţa terenurilor, numărul solicitanţilor şi de suprafaţa atribuită celor care au adus  pământ în cooperativa agricolă de producţie”.

Un alt principiu care se desprinde din economia Legii  nr.18/1991 republicată şi a Legii nr.247/2005, impus de altfel şi de etică, este acela potrivit căruia în cazul concursului de cereri, va fi soluţionată favorabil cererea ce vizează vechiul apmplasament al terenului pe care solicitantul l-a avut înainte de deposedarea sa.

In această situaţie s-a aflat reclamantul , cu privire  la care martorii audiaţi  confirmat că autorii săi au avut teren pe amplasamantul revendicat iar pârâtul  l-a primit în perioada colectivizării ca lot în folosinţă, aflându-se în imediata vecinătate a proprietăţii sale.

Titlul de proprietate al reclamantului a fost consecinţa S.C. nr.840/29.09.1999 prin care comisiile au fost obligate  la reconstituirea în favoarea acestuia a dreptului  pentru suprafaţa  de 1, 25 ha teren intravilan,iar pentru că demersurile în baza Legii 18 fuseseră începute şi s-a prefigurat temeinicia cererii înregistrate de către S.O. la Comisia locală, a fost dată şi ordonanţa preşedinţială nr.248/03.03.1999 prin care pârâtul  a fost obligat  să sisteze  lucrările  începute pe terenul în litigiu.

Existenţa terenului revendicat în proprietatea autorilor reclamantului anterior anului 1962 este susţinută şi de evidenţele agricole aflate la dosar la filele nr.136-138 în care se menţionează clar suprafeţe de teren arabil pe raza localităţii A..

Date fiind concluziile desprinse din  expertiza tehnică,filele registrelor agricole şi depoziţiile martorilor , adresele şi schiţele comunicate la dosar de către Primăria A. prin care se încearcă conturarea unei  alte realităţi şi anume că terenurile individualizate în cele două titluri  se suprapun pe întinderea de 0,22 ha , sunt făcute pro causa şi vor fi apreciate ca atare.

Pârâtul s-a apărat vinvocând uzucapiunea de 30 de ani şi depunând la dosar Decizia nr.IV/16.01.2006 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că în cazul posesiilor începute înainte  de adoptarea Legilor 58 şi 59/1974 prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel  că după abrogarea lor, posesorii terenurilor pot solicita instanţelor constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra lor.

Pârâtul F. C. pierde însă din vedere că noţiunea  de „posesie” la care se referă decizia amintită şi art.1846, 1847 şi 1890 din C.civ. nu este echivalentă cu noţiunea de „drept de folosinţă” căci, aşa cum s-a arătat anterior, pârâtul a primit cei 5000 m.p. din imediata vecinătate a proprietăţii sale ca lot în folosinţă.

Or, potrivit art.23 alin.3 din Legea nr.18/1991 , terenurile atribuite ca lot în folosinţă nu pot face în nici un caz obiectul constituirii  ori reconstituirii dreptului în favoarea beneficiarului, chiar dacă  acest teren se află în continuarea grădinii sale din intravilan,cum este cazul pârâtului.

Revenind însă la analiza  premiselor prescripţiei achizitive, trebuie subliniat că dreptului  de folosinţă al pârâtului i-a lipsit  „ amimus rem sibi habendi” , intenţia de a folosi „ sub nume de proprietar „ şi deci, neputându-se vorbi  despre posesiune ci doar despre detenţie, nu se poate vorbi  nici despre uzucapiune.

Beneficiarul lotului în folosinţă cunoştea limitele şi natura  actelor ce  le putea întreprinde cu privire  la acesta (dreptul de a-l folosi şi de a-i culege fructele) şi nu există nici un motiv care să fi  justificat o eventuală  intervertire a precarităţii, dacă se consideră că acest  procedeu ar fi fost posibil în condiţiile socio-politice din perioada ce a urmat colectivizării.Nici după Decretele-Lege nr.1 şi 9/1989 pârâtul  nu a putut începe o posesie utilă necesară pentru a uzucapa deoarece  reclamantul i-a viciat-o prin afirmarea în repetate rânduri a  propriului drept asupra obiectului posesiunii.

Intrucât înscrierea  de carte funciară nu mai are efect constitutiv de drepturi, apărarea întemeiată pe dispoziţiile art.25 şi urm. din Legea nr.7/1996 urmează a fi înlăturată.

Pentru considerentele expuse, instanţa apreciază că acţiunea în revendicare a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul este întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită însă numai cu privire la suprafaţa de 4848 m.p. rezultată la măsurători şi numai faţă de F. C..

Din probele administrate în cauză se desprinde concluzia că până în prezent pârâtul a finalizat construirea casei începută în perioada 1993-1994 pe terenul reclamantului şi că a fost constructor de rea-credinţă căruia îi pot fi opuse cu succes prevederile art.494 alin.2 din C.civ.

Reaua – credinţă a constructorului este dovedită cu răspunsul acestuia la interogatoriile luate în şedinţele  din 29 martie 2007 când a declarat nereal că înainte de procesul pendent nu l-a cunoscut pe reclamant, declaraţie contrazisă de martorii C. I.şi C. M. care au arătat că între părţi au existat dispute pentru teren încă din perioada în care construcţia se afla în stadiul de fundaţie.

Cea mai concludentă dovadă a relei credinţe  a pârâtului este aceea că, deşi i s-a interzis continuarea lucrării prin hotărâre judecătorească, el a finalizat construcţia ( aspect recunoscut la interogatoriu) care se poate  observa în fotografia de la fila nr.174, grăbindu-se totodată să întabuleze  dreptul câştigat nelegal în speranţa că nu va mai putea fi atacat.

Aşa fiind , instanţa urmează să admită capătul de cerere având ca obiect „obligaţia de a face” şi, conform art.494 alin.2 C.civ., să-l oblige pe pârâtul-constructor să ridice pe cheltuiala sa construcţia edificată pe teren.

Si cererea în pretenţii este justificată, căci reclamantul nu s-a putut bucura de dreptul său de proprietate ca urmare a opoziţiei şi manoperelor întreprinse cu  rea-credinţă de către pârât, aşa încât pârâtul va fi obligat să-i plătească despăgubiri în cuantum de 197 lei cum a calculat specialistul în agricultură.

Cele două comisii nu au calitate procesuală în cauză motiv pentru care acţiunea va fi respinsă faţă de acesta.

Văzând şi dispoziţiile art.274 C.pr.civ., instanţa  dispune obligarea pârâtului aflat în culpă procesuală să-i plătească reclamantului cheltuielile de judecată compuse din taxa de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat. 

Inastanţa admite acţiunea în parte, promovată de către reclamantul S. O., În contradictoriu cu F. C..

Obligă pârâtul să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 4848 m.p. teren situat pe raza localităţii A. sat B.jud.D. învecinat la N cu DJ 606 A, la S cu De 1935, laV cu F. D. şi la E cu  rest proprietate reclamant, astfel cum este individualizat în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de către expertul T. M. O.Obligă pârâtul să ridice pe cheltuiala sa contrucţia edificată pe terenul revendicat.Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 197 lei reprez. contrav.lipsei de folosinţă  a terenului în anii 2005 şi 2006.

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 837 lei reprezentând cheltuieli de judecată.Respinge acţiunea  promovată de reclamant în contradictoriu  cu Comisia locală de fond funciar A. şi Comisia Judeţerană Dolj, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Domenii speta

Spete similare