Fond funciar-anulare titlu de proprietate

Sentinţă civilă 875 din 27.10.2011


SENTINŢA CIVILĂ Nr.875/27.10.2011(Fond funciar-anulare titlu de proprietate)

Pe rol soluţionarea cauzei civile, având ca obiect plângere Lg. 18/91, anulare titlu de proprietate, acţiune formulată de reclamanţii  N.D.,  N. N., N. A., I. M.D., împotriva pârâţilor C. J.C. Lg.18/1991, I. P. J.C., C. L. F. Lg. 18/91, P. F.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la data de 20.10.2011, fiind consemnate în încheierea respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentinţă. La acel termen, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise instanţa a amânat pronunţarea la data de 27.10.2011, când a hotărât următoarele.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă:

I. Obiectul acţiunii şi timbrajul:

I.1.La data de 30.04.2010, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe acţiunea formulată de reclamanţii  N. D., N.N., N. A. şi I. M. D., împotriva pârâţilor C. J. S.D.P. P. A. T. C., C L F  S D P P A T,  I. P. C. şi  P. F. solicitând:

-anularea Hotărârii nr. 245/18.03.2010 emisă de CJSDPPATC.

-anularea titlului de proprietate nr. 134694/11.03.2004 emis de CJSDPPATC

-obligarea pârâtelor

- la punerea în posesie şi întocmirea tuturor actele necesare (documentaţie cadastrală şi alte acte juridice) în vederea eliberării titlului de proprietate;

-eliberarea titlului de proprietate în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, titlu de proprietate care să ateste: reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,536 m.p., parcela 3209 (pe vechiul amplasament identificat a fi în prezent liber), situat în tarlaua 60, parcela 1, aflat în zona fostului I.C.P.C.I.S.Z.S.D. Fundulea; reconstituirea prin comasare la parcela 3209 a celorlalte parcele

-obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere;

-obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Acţiunea principală este scutită de taxă de timbru cf. art.42 din Lg.1/2000.

I.2 La data de 14.03.2011 reclamanţii au depus cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv G.I..M., F. L.E., N.E., N. I. D. M. N. şi S.Ş. prin care au solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.140544/02.06.2008 emis pârâtei M.N., titlului de proprietate nr.139917/10.04.2006 emis pârâtului S.Ş. titlului de proprietate nr.168724/07.07.2010 emis pârâtelor G.I.M. şi F.L.E, titlului de proprietate nr.168707/07.07.2010 emis pârâtei N.E. şi titlurilor de proprietate nr.140534/27.02.2008 şi nr.140535/27.02.2008 emise pârâtului N.I.D.

I.3. La data 01.04.2011 reclamanţii au depus cerere modificatoare a acţiunii în contradictoriu şi cu pârâţii G.I..M., F. L.E., N.E., N. I. D. M. N. şi S.Ş. prin care au solicitat şi nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.140544/02.06.2008 emis pârâtei M.N.titlului de proprietate nr.139917/10.04.2006 emis pârâtului S.Ş., titlului de proprietate nr.168724/07.07.2010 emis pârâtelor  G.I.M.  şi F.L.E.,  titlului de proprietate nr.168707/07.07.2010 emis pârâtei N.E. şi titlurilor de proprietate nr.140534/27.02.2008 şi nr.140535/27.02.2008 emise pârâtului N.I. D.

I.4. La data  de 23.09.2011, pârâta M.N. a depus întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive, iar pe fond solicită respingerea cererii formulată de reclamanţi.

I.5. La data  de 23.09.2011, pârâtul S.Ş. a depus întâmpinare, prin care prin care a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii procesuale pasive, iar pe fond solicită respingerea cererii formulată de reclamanţi.

I.6 Pârâtele G.I.M.şi F.L.E. nu au formulat întâmpinare, dar au invocat excepţia lipsa calităţii procesuale pasive.

I.7 Ceilalţi pârâţi inclusiv comisiile de fond funciar nu au formulat întâmpinare pentru a-şi preciza apărările.

II. Temeiurile de fapt şi de drept invocate :

II.1 În motivarea acţiunii principale, se arată că terenul în suprafaţă de 6,59 ha  pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate a aparţinut iniţial lui G.N. N. care figurează în unele acte şi sub numele de G. N. G. care a dobândit:

- suprafaţa de 0,5 ha situată în parcela nr. 3133, fiind înscris în carte funciară nr. 289/ 1914 prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 29/25.11.1914 şi încă o suprafaţă de 0,5 ha situată în continuarea aceleiaşi parcele dobândite în anul 1914 şi menţionată în aceeaşi carte funciară, iar din măsurători suprafaţa este de 12.760 m.p.

- suprafaţa de 1,25 ha situată în parcela nr.2799, fiind înscris în carte funciară nr. 289/ 1931 prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7442/24.03.1931, iar din măsurători suprafaţa este de 13.371 m.p.

- suprafaţa de 4,5 ha situată în parcela nr. 3422, pentru suprafaţa de 3,9860 în anul 1949 prin titlul definitiv de proprietate nr. 820144/28.06.1949 (în temeiul legii privind reforma agrară). Cu privire la această parcelă precizează că s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate prin comasare numai pentru suprafaţa de 24.496 m.p.

- suprafaţa de 8,018 m.p. corespunzătoare parcelei nr. 2978 şi înscrisă în cartea funciară nr. 1742

- suprafaţa de 5,719 m.p. corespunzătoare parcelei nr. 2968 şi înscrisă în cartea funciară nr. 289.

Moştenitorii defunctului G.N.N.sunt: N. D., N. N., N. G. T. (fiind cunoscut şi sub numele de G. T. -decedat) care are ca moştenitor pe N. A. şi N. G. -decedat şi care are ca moştenitor pe I.M.D.

 Mai arată că, au depus în termen legal cererile de retrocedare înregistrate sub nr. 355/10.01.2005 la Primăria or. F. şi întrucât suprafaţa de 6,59 ha teren menţionată în titlul de proprietate nr. 134694 atacat se afla pe raza com. P., a refuzat primirea acestui titlu şi a cerut anularea lui.

Prin adresa nr. M-495 Comisia Judeţeană C. a răspuns în sensul că s-a solicitat comisiei locale de fond funciar să rezolve în termen legal solicitarea de anulare a titlului de proprietate iar la data de 08.08.2005 cu adresa nr. 7707 Primăria F. a comunicat reclamantului N. D. că nu are competenţa asupra unor terenuri situate pe raza com. Plătăreşti, acolo unde se eliberase iniţial titlul de proprietate.

Prin adresa înregistrată cu nr. 50084/AP la data de 10.01.2006, reclamantul aduce la cunoştinţă faptul că procesele verbale nu au fost semnate de nici unul dintre reclamanţi, fiind semnate de către alte persoane.Urmare acestei note, prin adresa nr. 3350/08.03.2007 Primăria or. F. comunică reclamantului N. D. faptul că s-a aprobat corectarea poziţiei nr. 275 din Anexa 50 F. în sensul înscrierii şi a reclamantului N. A. alături de ceilalţi moştenitori , întrucât a existat cerere în termen conform Lg. 1/2000.

Ulterior, Primăria or. F. a solicitat reclamanţilor copii de pe extrasele de carte funciară pentru a demonstra calitatea de proprietari, dar şi existenţa vechilor amplasamente.

La data de 26.03.2007 reclamantul N. D. a comunicat P. or. F. prin poştă 9 cărţi funciare şi 16 planuri de amplasament.

La data de 29.11.2007 Comisia Judeţeană C. a emis Hotărârea nr. 119, prin care a constatat că vechiul amplasament al autorilor numitului N. D. pentru suprafaţa de 6,59 ha este situat în tarlaua 51/2 parcela 16, este liber şi se află în domeniul public al statului, în administrarea ADS şi în exploatarea SCDPMA F, propunerea Comisiei Judeţene C. revocarea Titlului de proprietate nr. 134694/11.03.2004 şi atribuirea terenului în suprafaţă de 6,59 ha pe vechiul amplasament, identificat conform planurilor cadastrale în tarlaua 51/2, parcela 16 teren arabil extravilan utilizat în prezent de SCDPMA F..

La data de 16.01.2008 Comisia Judeţeană C. a analizat întreaga documentaţie transmisă de comisia locală de fond funciar şi a decis ca pentru Hotărârile nr. 111 şi 112/2007 privind revocarea unor titluri de proprietate şi atribuirea altor suprafeţe de teren pe vechile amplasamente, să facă dovada vechiului amplasament prin efectuarea unor expertize extrajudiciare.

La data de 17.07.2008 reclamantul N. D. a înaintat o nouă adresă Primăriei or. F. prin care a reiterat solicitările sale de anulare a titlului de proprietate nr. 134694/2004 şi emiterea unui nou titlu pe vechiul amplasament.

La data de 05.08.2008  prin adresa nr. M822/M537 Comisia Judeţeană C. solicita comisiei locale de fond funciar rezolvarea dosarului având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.  134694/2004 şi emiterea unui nou titlu pe vechiul amplasament.

Urmare acestei adrese, comisia locală de fond funciar a răspuns Comisiei Judeţene C. prin adresa nr. 11920/11.08.2008 arătând că s-a numit expert cadastral în persoana d-lui Ş.D. care a întocmit planşele cadastrale şi a identificat vechiul amplasament pe actualele delimitări cadastrale, ajungând la concluzia că doar una dintre parcele este liberă, respectiv parcela nr. 3209 din tarlaua 60, parcela 1, situată pe raza  or. F..

La data de 02.09.2009 prin Hotărârea nr. 97 comisia locală de fond funciar constată întemeiată cererea înregistrată sub nr. 302/2005 prin care solicita anularea tuturor măsurilor stabilite de comisia locală în ceea ce priveşte stabilirea amplasamentului pentru suprafaţa de 6,59 ha teren, respectiv anularea titlului de proprietate nr. 134694/11.03.2004, revocarea titlului de proprietate nr. 134649/11.03.2004, respectiv înscrierea în Anexa 29, poziţia 54 şi radierea din Anexa 37 poziţia 8 în vederea atribuirii terenului în suprafaţă de 6,59 ha pe vechiul amplasament din terenul preluat de ICPCISZD F..

Arată că, Comisia Judeţeană C. prin Hotărârea nr. 245 respinge propunerea Comisiei Locale F. şi cererea reclamanţilor cu motivarea că pentru suprafaţa de 6,4364 ha sunt emise deja titluri de proprietate, iar în conformitate cu prevederile art. 11 al. 2 din Legea nr. 18/91 nu pot face obiectul altor retrocedări.

Reclamanţii apreciază că, titlul de proprietate nr. 134694/11.03.2004 este nul, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 34 al. 2-8, în sensul că procesul verbal de punere în posesie trebuie semnat de cel puţin una dintre părţi, iar în cazul de faţă nici unul dintre reclamanţi nu a semnat, aspect recunoscut chiar de către cele două pârâte.

Mai arată că, parcela nr. 3209 a cărei suprafaţă este cuprinsă în titlul de proprietate eliberat pentru terenul situat în  P., a fost identificat pe vechiul amplasament şi este liberă, aspect confirmat şi de expertiza extrajudiciară efectuată în cauză în care se menţionează că terenul este liber, neretrocedat, hotărârea nr. 245 fiind nelegală.

De asemenea, se învederează că, comisia judeţeană nu a ţinut cont de prevederile tezei 2 ale art. 2 al. 1 din Lg. 1/2000 conform cărora „comisiile judeţene, de comun acord cu proprietarii, pot comasa terenurile care urmează a fi retrocedate într-un singur amplasament”.

În drept, se invocă disp. art. 112 C.p.civ., Lg. 18/91, Lg. 1/2000.

II.2 În motivarea cererii modificatoare reclamanţii invocă încălcarea art. III din Lg.169/1997, după cum urmează:

În cazul pârâtelor G.I.M. şi F.L.E. moştenitoarele lui F. I., titlul lor de proprietate cu nr. 168.724/7.07.2010 a fost eliberat pentru parcela 25 din tarlaua 60, în condiţiile în care această parcelă se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei nr. 3209, proprietatea autorului reclamanţilor, aşa cum rezultă din expertiza efectuată de expert judiciar E. A. ( fila 28), depusă la dosarul cauzei, iar titlul are data de 07.07.2010, fiind eliberat cu mult după solicitarea reclamanţilor din 05.01.2005, cu încălcarea prevederilor art. III din legea nr. 169/1997, întrucât vechiul amplasament era liber la data solicitării reclamanţilor, titlul de proprietate fiind eliberat intervenientelor la cinci ani după data acestei solicitări.

În cazul pârâtei N.E., moştenitoarea lui N. T., titlul său de proprietate cu nr. 168.707/7.07.2010, a fost eliberat pentru parcela 22 din tarlaua 60, în condiţiile în care această parcelă se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei nr. 3209, proprietatea autorului reclamanţilor, aşa după cum rezultă din expertiza efectuată de expert judiciar E. A. (fila 28), depusă la dosarul cauzei, iar titlul are data de 07.07.2010, fiind eliberat cu mult după solicitarea reclamanţilor din 05.01.2005, cu încălcarea prevederilor art. III din legea nr. 169/1997, întrucât vechiul amplasament era liber la data solicitării reclamanţilor, titlul de proprietate fiind eliberat intervenientei la cinci ani după data acestei solicitări;

În cazul pârâtului N. I. D., titlurile sale de proprietate cu nr. 140.534/27.02.2008 şi cu nr. 140535/27.02.2008, au fost eliberat pentru parcela 12 din tarlaua 45/3, în condiţiile în care această parcelă se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei nr. 2978, proprietatea autorului reclamanţilor, aşa după cum rezultă din expertiza efectuată de expert judiciar E. A. (fila 31), depusă la dosarul cauzei, iar titlul are data de 27.02.2008, fiind eliberat cu mult după solicitarea reclamanţilor din 05.01.2005, cu încălcarea prevederilor art. III din legea nr. 169/1997, întrucât vechiul amplasament era liber la data solicitării reclamanţilor, titlul de proprietate fiind eliberat intervenientului la trei ani după data acestei solicitări;

În cazul pârâtei M. N. titlul său de proprietate cu nr. 140.544/02.06.2008, a fost eliberat pentru parcela 13 din tarlaua 45/3, în condiţiile în care această parcelă se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei nr. 2978, proprietatea autorului nostru, aşa după cum rezultă din expertiza efectuată de expert judiciar E. A. (fila 31), depusă la dosarul cauzei, iar titlul are data de 02.06.2008, fiind eliberat cu mult după solicitarea reclamanţilor din 05.01.2005, cu încălcarea prevederilor art. III din legea nr. 169/1997, întrucât vechiul amplasament era liber la data solicitării reclamanţilor, titlul de proprietate fiind eliberat intervenientei la trei ani după data acestei solicitări.

În cazul pârâtului S. Ş., titlul său de proprietate cu nr. 139.917/04.10.2006, a fost eliberat pentru parcela 1/1 din tarlaua 60, în condiţiile în care această parcelă se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei nr. 3133, proprietatea autorului nostru, aşa după cum rezultă din expertiza efectuată de expert judiciar E. A. (fila 5), depusă la dosarul cauzei, iar titlul are data de 04.10.2006, fiind eliberat cu mult după solicitarea reclamanţilor din 05.01.2005, cu încălcarea prevederilor art. III din legea nr. 169/1997, întrucât vechiul amplasament era liber la data solicitării reclamanţilor, titlul de proprietate fiind eliberat intervenientei la aproape doi ani după data acestei solicitări.

Se menţionează că este necesară constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate, nu numai pentru că acestea au fost eliberate cu încălcarea prevederilor art. III din legea nr. 169/1997, ci şi pentru că, eliberând titlurile de proprietate pe vechile amplasamente ale terenurilor autorului reclamanţilor, autorităţile chemate în judecată în calitate de pârâţi au făcut imposibilă reconstituirea legală a dreptului reclamanţilor de proprietate asupra terenurilor proprietatea autorului acestora, respectiv pe vechile amplasamente.

II.3. În motivarea întâmpinării pârâta M.N. arată că, din analiza planurilor cadastrale, a observat că vechiul amplasament al terenului reclamanţilor se suprapune peste terenul ce i-a fost retrocedat, înscris în titlul de proprietate nr.140544/2008, doar parţial, pe o suprafaţă foarte mică, aproximativ a zecea parte, iar forma vechiului amplasament faţă de actuala organizare cadastrală este total diferită, astfel că apreciază că nu poate fi anulat titlul său de proprietate pentru o simplă intersectare a fostei parcele a reclamanţilor cu terenul său ce are o altă formă.

Arată că din raportul de expertiză efectuată în cauză a constatat că acesta nu este avizat tehnic de OCPI, şi solicită refacerea expertizei cadastrale.

Se mai arată că reclamanţii au făcut dovada vechiului amplasament abia în data de 17.08.2009, dată ulterioară validării dreptului său de proprietate, chiar dacă titlul a fost întocmit mai târziu şi că terenul înscris în titlul de proprietate nr.140544/2008, a intrat în circuitul civil, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.848/13.08.2008 la BNP B.C.L. şi, întrucât nu mai este proprietarul terenului respectiv, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în acest proces.

În drept, cererea nu este motivată.

II.4. În motivarea întâmpinării pârâtul S.Ş. arată că terenul său nu se suprapune peste cel al reclamanţilor care au făcut dovada vechiului amplasament abia în data de 17.08.2009, dată ulterioară validării dreptului său de proprietate chiar dacă titlul a fost întocmit mai târziu şi că terenul înscris în titlul de proprietate nr.139917/2006, a intrat în circuitul civil, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2036/03.05.2006 la BNP C. I. şi, întrucât nu mai este proprietarul terenului respectiv, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în acest proces.

II.5. În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pârâtele G.I.M şi F.L.E., au susţinut că terenul reconstituit prin titlul de proprietate atacat nu se suprapune cu parcela 3209 ce constituie vechiul amplasament al reclamanţilor.

III. Probele administrate:

În probaţiune reclamantul a ataşat  în copie următoarele acte: Hotărârea nr. 245/18.03.2010 emisă de CJSDPPATC.; adresa de înaintare a hotărârii menţionate către reclamantul N.D.; răspuns la memoriul nr. 720/29.01.2010 înaintat de comisia locală de fond funciar reclamantului N. D.; răspuns la memoriul nr. 720/21.09.2009 înaintat de comisia locală de fond funciar reclamantului N. D.; Hotărârea nr. 97/02.09.2009  privind propunerea de revocare a Titlului de proprietate nr. 134694/11.03.2004 emisă de CJSDPPATC.; adresa nr. 8731/03.09.2009 emisă de Primăria or. F. prin care  a fost înaintată Hotărârea nr. 97/02.09.2009 Instituţiei Prefectului jud. C. în vederea validării; tabelul nominal Anexa 29 F. (Legea nr. 247/2005); întâmpinare şi expertiză cadastrală întocmită la data de  17.08.2009 de către reclamantul N.D. şi înaintată comisiei locale de fond funciar; tichetele recomandate din data de 17.08.2009 cu care înţelege să facă dovada primirii documentaţiei înaintată de reclamant; adresa nr. 11920/11.08.2008; planşă privind reconstituirea vechiului amplasament al terenului; mai multe planşe coordonate inventar de coordonate-sistem de proiecţie stereografic 1970; răspuns la memoriile nr. 822 şi 537/2008 înaintate de reclamantul N. D. Instituţiei Prefectului jud. C. adresa nr. 10300/16.01.2008 emisă de Instituţia Prefectului C. şi înaintată Comisiei Locale F. cu privire la adresa nr. 16446/2007; Hotărârea nr. 119/29.11.2007 emisă de Comisia Locală F. -Lg. 18/91; cererea înaintată de reclamantul Neda Dumitru la data de 21.10.2007 Primarului or. F. confirmarea de primire din data de 22.10.2007 privind pe N. D.; avizul nr. 6078/02.11.2009; adresa nr. 3350/08.03.2007 emisă de Primăria or. F.; răspunsul la memoriul nr. 1517/13.02.2006 înaintat de Instituţia Prefectului jud. C. reclamantului N. D.; răspuns la memoriul nr. 122/07.02.2006 înaintat de Instituţia Prefectului jud. C. reclamantului N.D.; adresa nr. 10292/26.01.2006 emisă de Primăria or. F., memoriul înregistrat sub nr. 1517/14.09.2005 la Instituţia Prefectului jud. C. şi înaintat CJSDPPAT F., memoriul înregistrat sub nr. 495/11.04.2005; Titlul definitiv de proprietate  eliberat la data de 28.01.1949; actul de vânzare încheiat la data de 26.11.1915; procesul verbal nr. 273, încheiat la data de 03.12.1915, grefa Tribunalului I. Secţia Notariat, actul de vânzare, procesul verbal nr. 29/25.11.1914 încheiat la Judecătoria Rurală P. S., jud. I., grefa Tribunalului I. Secţia Notariat care atestă că actul s-a transcris în registrul de transcripţiuni, actul de vânzare cumpărare  încheiat la data de  31.03. 1924, procesul verbal nr. 7442/31.03.1924 încheiat la Tribunalul I. Secţia Notariat, grefa Tribunalului I.-Secţia Notariat care atestă că actul s-a transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. 3563/24.03.1931, adresa nr. 10292/2005/11.12.2006 emisă de Primăria or. F. adresa nr. C-231/28.02.2007, mai multe cărţi funciare şi planuri cadastrale ale terenurilor solicitate de reclamanţi,  înaintate de reclamantul N.D. Primăriei or. F. la data de 26.03.2007 cu confirmare de primire.

În dovedirea acţiunii, reclamanţii au solicitat probele cu înscrisuri, expertiză tehnică cadastrală, interogatoriul pârâţilor şi martori.

În apărare pârâta M. N. solicită proba cu înscrisuri şi a ataşat în copie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.848/13.08.2008 de BNP B.C.L..

În apărare pârâtul S.Ş. solicită proba cu înscrisuri şi a ataşat în copie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2036/03.05.2006 de BNP C.I..

În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor comisii de fond funciar, expertiză tehnică topo.

Urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 4347/13.05.2010 C.L.F. a înaintat actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 134694/11.03.2004, respectiv:  cererile nr. 213/27.11.1997, nr. 933/1998, nr. 934/12998, nr. 935/1998, declaraţiile moştenitorilor lui N.G.G., extras din registrul agricol aferent perioadei 12959-1963, vol II, fila 141, adeverinţa nr. 6198/19.10.2000, extrasul din Anexa 37 Fundulea de la Legea nr. 1/2000, Hotârărea nr. 478/27.10.2000 emisă de CJSDPPATC. ,privind validarea anexelor 30, 37 şi 38, Hotărârea nr. 1007/10.07.2002 a Comisiei Judeţene C., privind delimitarea suprafeţei de 458,08 ha, protocolul de predare-preluare a terenurilor înregistrat la primăria or. F. cu nr. 8015/17.10.2002, Hotărârea nr. 17/2003 a comisiei locale de fond funciar privind punerea în posesie a persoanelor înscrise în Anexa 37, însoţită de tabelul anexă; procesul verbal de punere în posesie  nr. 2340/09.03.2004; Ordonanţa de urgenţă nr. 127/10.10.2002 aprobată prin Legea nr. 6/09.01.2003.

IV. Analizând probele administrate instanţa reţine următoarele:

IV. 1. Starea de fapt reţinută de instanţă

Astfel cum rezultă din actele de stare civilă aflate la dosar G.N. a fost căsătorit cu M., iar din căsătoria acestora au rezultat trei copii, respectiv N.D., N. N. şi N. G. T. (fiind cunoscut şi sub numele de G. T. - decedat) care are ca moştenitor pe N. A. şi N. G. - decedat, acesta din urmă având ca moştenitor pe I. M. D..

Potrivit evidenţelor din registrul agricol din perioada 1949-1950, 1959-1963 G. N. a deţinut suprafaţa de 16,29 ha.

Prin cererile înregistrate sub nr.933/16.01.1998 (N. G. D.), 213/27.11.1997 (N.N.), 934/16.01.1998 (N. A.) şi 935/16.01.1998 (N.M.D.) la Primăria F., reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren ce a aparţinut lui G.N.

La apariţia Legii 18/1991, urmare a cererilor formulate moştenitorilor lui G. N. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha, rămânând nereconstituită suprafaţa de 6,59 ha.

Urmare a cererilor formulate, reclamanţii au fost înscrişi în Anexa 37 F. la poz.9 cu o suprafaţă atribuită de 10 ha şi rest neatribuit de 6,59 ha.

Prin hotărârea nr.478/27.10.2000 CJSDPPAT C. a validat Anexa 37 unde figurau şi reclamanţii cu suprafaţa de 6,59 ha.

Prin hotărârea nr.1007/10.07.2002 CJSDPPAT C. a aprobat procesul verbal de delimitare pentru suprafaţa de 458,08 ha, pe planul cadastral al localităţii P., suprafaţa reprezentând dreptul de proprietate reconstituit persoanelor îndreptăţite la oraşul F. în baza Legii 1/2000.

Prin Protocolul de predare primire nr.19241/27.09.2001 ADS predă Primăriei F. cf. Anexei 37 validate prin hotărârea nr.1007/10.07.2002 a CJSDPPAT C. terenuri agricole în suprafaţă de 458,08 ha, ce au fost administrate de SC A. F. SA în vederea punerii în posesie.

Prin hotărârea nr. 17/14.04.2003 a Comisiei locale F. s-a dispus punerea în posesie a persoanelor înscrise în Anexa 37 (unde reclamanţii figurau la poz.9 cu 6,59 ha) în tarlalele 83, 84 şi 85 în localitatea P.

Pentru terenul de 6,59 ha reclamanţii au fost puşi în posesie în localitatea P. prin procesul verbal de punere în posesie nr.2340/09.03.2004, iar ulterior s-a emis titlul de proprietate în favoarea reclamanţilor nr.134694/11.03.2004 de CJSDPPAT C.

Ulterior după aproape un an de zile prin cererea înregistrată sub nr. 355/10.01.2005 (fila 306 vol.II) dintre reclamanţi doar N. D. îşi exprimă nemulţumirea faţă de amplasamentele oferite, iar cu privire la suprafaţa de 6,59 ha solicită reconstituirea terenului pe vechiul amplasament.

Urmare a cererii 355/2005 (altor cereri, corespondenţă şi efectuarea documentaţiei cadastrale inclusiv a unei expertize extrajudiciare efectuate de C.V.), Comisia Locală F. prin hotărârea nr.97/02.09.2009 propune comisiei judeţene revocarea titlului de proprietate nr.134694/11.03.2004, respectiv înscrierea în Anexa 29 (Lg.247/2005), poziţia 504 şi radierea din Anexa 37 poziţia 8 (Lg.1/2000) în vederea atribuirii terenului în suprafaţă de 6,59 ha pe vechiul amplasament din terenul preluat de la ICPCISZD Fundulea. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că punerea în posesie în localitatea P. s-a realizat fără ca persoanelor îndreptăţite să le fi fost oferit un alt amplasament, iar procesul verbal de punere în posesie a fost semnat de martori şi nu de proprietari care nu au fost înştiinţaţi – fila 150 vol.I..

Comisia Judeţeană C., prin hotărârea nr. 245/18.03.2010 respinge propunerea Comisiei Locale F. cu motivarea că pentru suprafaţa de 6,4364 ha sunt emise deja titluri de proprietate, iar în conformitate cu prevederile art. 11 al. 21 din Legea nr. 18/1991 republicată şi modificată vechile amplasamente se retrocedează dacă nu au fost atribuite legal altor persoane.

IV.2. Soluţionarea excepţiilor

La termenul din data de 02.06.2010 instanţa a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului C. şi Oraşului F. pentru toate capetele de cerere, lipsa calităţii procesuale pasive a CJSDPPAT C. şi Primarului Oraşului F. (pentru punerea în posesie şi întocmirea actelor pt. eliberarea titlului de proprietate, iar Primarul Oraşului F. şi pentru eliberarea titlului de proprietate şi a Comisiei Locale F. pentru eliberarea titlului), lipsa calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor cu excepţia Primarului Oraşului F. (pt. daune cominatorii) cu motivarea cuprinsă în încheierea de la acelaşi termen.

La termenul din data de 17.03.2011 instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane cu motivarea cuprinsă în încheierea de la acelaşi termen.

La termenul din data de 29.09.2011 pârâţii M. N., S. Ş., G. I. M. şi F. L. E. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ce a fost unită cu fondul.

IV.3 Referitor la anularea hotărârii nr. 245/18.03.2010, titlului de proprietate nr.134694/11.03.2004, punere în posesie şi eliberare titlu, daune cominatorii

Examinând motivele din acţiunea principală, instanţa constată că reclamanţii critică hotărârea nr. 245/18.03.2010 a CJSDPPAT C.prin care s-a respins revocarea propriului titlu de proprietate a cărui anulare o solicită, în esenţă pentru următoarele motive: punerea în posesie nu s-a realizat prin semnarea procesului verbal de punere în posesie de proprietar care nu a fost înştiinţat despre această operaţiune, reconstituirea nu s-a realizat pe vechiul amplasament terenurile nefiind comasate, comisia nerăspunzând cu privire la suprafaţa de 1536 mp ce este liberă în T 60, P 1 şi lipsa răspunsului în termen de 30 de zile.

Potrivit art. III din lg.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Lg.247/2005, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite potrivit legii la astfel de reconstituiri cum sunt:

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la CAP sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri;

(ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

(iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în CAP, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

(v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege (art. 24 din Legea nr. 18/1991, republicată);

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 (art. 21 din Legea nr. 18/1991, republicată), în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 (art. 21 din Legea nr. 18/1991, republicată) şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea - ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege (art. 29 din Legea nr. 18/1991, republicată).

Ori, motivele invocate de reclamanţi nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de nulitate absolută prev. de art. III al. 1 din Legea nr. 169/1997, care sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Însă instanţa apreciază că motivele invocate de reclamanţi se circumscriu cazului de nulitate absolută de drept comun, al cauzei ilicite prev. de art.948 pct.4 C.civ. (punerea în posesie fiind contrară disp. legale în materie) şi fraudării legii, aceasta din urmă fiind definită în doctrină ca fiind ca fiind acea operaţiune care constă în utilizarea anumitor posibilităţi legale în vederea eludării altor dispoziţii legale imperative.

Prin urmare instanţa va analiza în ce măsură dispoziţiile legale invocate au fost încălcate de comisiile de fond funciar.

Astfel cum rezultă din hotărârea nr.97/02.09.2009 Comisia Locală F. recunoaşte că punerea în posesie în loc. P. s-a realizat fără ca persoanelor îndreptăţite să le fi fost oferit un alt amplasament, iar procesul verbal de punere în posesie a fost semnat de martori şi nu de proprietari care nu au fost înştiinţaţi – fila 150 vol.I..

Ori, potrivit art.37 din HG 131/1991(în vigoare la data punerii în posesie) ,, punerea în posesie a proprietarilor, în cadrul zonelor teritoriale delimitate, se face de comisie, pe bază de măsurători topografice. Punerea în posesie a proprietarilor se va face în prezenţa fiecărui proprietar, semnând tabelul de luare în primire a terenului. În acest scop, autorităţile comunale şi orăşeneşti ale administraţiei publice vor încunoştinţa, în scris, cu confirmare de primire, persoanele care au domiciliul în alte localităţi şi cărora li s-a atribuit dreptul de proprietate, asupra datei la care va avea loc punerea în posesie. Pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în localitate, autorităţile comunale şi orăşeneşti ale administraţiei publice vor afişa, la sediul lor, data punerii în posesie, utilizând, totodată, orice alte mijloace de comunicare.

În caz de neprezentare a persoanelor îndreptăţite sau, după caz, a celor împuternicite, suprafaţa de teren ce se cuvine titularilor se marchează pe teren de către comisie, potrivit planului de parcelare. Preşedintele comisiei va menţiona despre aceasta în tabel. Prin această operaţiune se consideră că persoanele respective au fost puse în posesie”.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse de comisia locală nu rezultă că aceasta ar fi încunoştiinţat reclamanţii despre operaţiunea de punere în posesie, aceasta recunoscând de altfel că procesul verbal de punere în posesie a fost semnat de martori şi nu de proprietari. În consecinţă instanţa apreciază că operaţiunea de punere în posesie a fost nelegală, având o cauză ilicită şi în fraudarea dispoziţiilor legale susmenţionate. În plus reclamanţilor recunoscându-li-se dreptul la reconstituire asupra terenului de 6,59 ha prin decizia autorităţii administrativ jurisdicţionale, aceştia beneficiază de ,,speranţa legitimă” de a obţine bunul (posesia acestuia). O abordare contrară a problemei este în vădită contradicţie şi cu disp. art. 1 din Protocolul nr.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

În consecinţă pentru că art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează dreptul de a obţine proprietatea asupra unui bun, ci doar respectarea drepturilor existente asupra unui bun, pentru ca plângerea să fie admisibilă reclamanţii trebuie să dovedească că la un moment dat după ratificarea Convenţiei au avut recunoscut un drept asupra bunului şi că urmare a unei acţiuni a statului, acest drept a fost afectat.

Această jurisprudenţă a Curţii a suferit o atenuare, astfel că Curtea protejează ,,speranţa legitimă” de a obţine bunul. Speranţa legitimă, protejată în aceeaşi măsură ca şi dreptul de proprietate deja obţinut, este o creanţă certă, măcar din punctul de vedere al existenţei, adică reprezintă dreptul unei persoane de a obţine un bun. Cu alte cuvinte, dacă o persoană are potrivit legii interne, dreptul de a obţine un bun, iar acest drept este incontestabil, se va considera că persoana în cauză are o speranţă legitimă, ce beneficiază de protecţia oferită prin Convenţie.

Prin urmare astfel cum s-a decis în jurisprudenţa Curţii Europene, Convenţia are drept scop protecţia reală şi efectivă a drepturilor şi nu o protecţie teoretică şi iluzorie, Curtea arătând că eliberearea titlului fără a se face dovada punerii în posesie nu poate fi considerată o executare integrală şi efectivă-cauza L. –A.- M. c. României.

În ceea ce priveşte reconstituirea pe vechiul amplasament, contrar susţinerilor reclamanţilor instanţa reţine că potrivit art.2 al.1 din Legea 1/2000 reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

Raportând dispoziţiile legale mai suscitate la probatoriul administrat instanţa apreciază critica analizată ca neântemeiată, întrucât reconstituirea pe vechiul amplasament constituie regula doar începând cu intrarea în vigoare a Legii 1/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, potrivit principiului neretroactivităţii legii.

Ori, reclamanţii au formulat cererile de reconstituire în baza Legii 169/1997, acestea fiind înregistrate sub nr.933/16.01.1998 (N.G.D.), 213/27.11.1997 (N. N.), 934/16.01.1998 (N. A.) şi 935/16.01.1998 (N.M.D.) la Primăria F., astfel că reconstituirea şi punerea în posesie a acestora urma să se realizeze conform dispoziţiilor legale în vigoare la momentul formulării cererilor, iar potrivit art.14 al.2 din Lg.18/1991 punerea în posesie în zonele de câmpie se realizează pe sole stabilite de comisie şi nu neapărat pe vechile amplasamente.

Contrar susţinerilor reclamanţilor cererea înregistrată sub nr.355/10.01.2005 nu are valoarea unei cereri de reconstituire în baza Legii 247/2005, întrucât aceasta din urmă a intrat în vigoare la 22.07.2005, ulterior depunerii cererii de reconstituire, astfel că nu se poate aplica decât situaţiilor juridice apărute după intrarea sa în vigoare (cf. principiului potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor) şi în plus această cerere este formulată doar de reclamantul N. D. şi nu şi de ceilalţi, primul nefăcând dovada unui mandat din partea celorlalţi.

De altfel reclamanţii nu au făcut dovada că la momentul formulării cererilor nr.933/1998, 213/1997, 934/1998 şi 935/1998, ar fi solicitat reconstituirea pe vechiul amplasament, această solicitare fiind făcută după eliberarea titlului de proprietate atacat prin care au fost puşi în posesie pe teritoriul loc. P.. Prin urmare nici celelalte motive invocate privind comasarea arcelelor, lipsa răspunsului comisiei judeţene în 30 de zile nu sunt fondate pe cale de consecinţă, urmând a fi respinse.

Pe de altă parte, instanţa reţine şi că reconstituirea pe vechiul amplasament solicitată de reclamanţi (în ipoteza în care ar fi solicitat-o) nu este posibilă întrucât:

Excepţiile de la art.2 din Legea 1/2000 care consacră principiul restituirii în natură a terenului pe vechiul amplasament, le constituie acele situaţii în care terenul fie este atribuit altor persoane, fie există alte excepţii prevăzute de lege.

Ori, reclamantul N. D. a solicitat reconstituirea pe vechiul amplasament abia prin cererea formulată la 10.01.2005, iar acesta se află pe teritoriul administrat de INCDA F. care trebuia să-l predea cf. hotărârii nr.1604/13.07.2007 prin care s-a delimitat suprafaţa de 1982,54 ha în vederea punerii în posesie – cf. susţinerilor comisiei locale – vz fila 37, iar suprafaţa de 0,1536 ha se află în prezent pe teritoriul administrat de ICPCISZD F., astfel cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu date de comisia locală.

Privitor la hotărârea nr.1604/13.07.2007 emisă de CJSDPPAT C., instanţa reţine că în mod nelegal aceasta a validat procesul verbal de delimitare a suprafeţei de 1982,54 ha şi trecerea acesteia din domeniul al statului în domeniul privat al oraşului F., cu încălcarea disp. art. 10 al.2 din Legea 213/1998, împrejurare ce rezultă din lipsa unei dovezi contrare.

Regimul juridic al terenurilor proprietate publică aflate în administrarea institutelor de cercetare ştiinţifică este reglementat de disp. art. 5 al. 2 din Legea 18/1991 potrivit căruia terenurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă potrivit legii sunt dezafectate din domeniul public şi art. 35 al.2 din aceeaşi lege potrivit căruia terenurile proprietate de stat administrate de institutele de cercetare ştiinţifică destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material roditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora.

Prin urmare, terenurile aflate în administrarea INCDA F.şi ICPCISZD F. sunt supuse regimului juridic de drept public formând obiect al dreptului de proprietate publică a statului, fiind scoase din circuitul general civil – art.31 al.3 din Lg.45/2009.

De la regula menţinerii terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare ştiinţifică, legiuitorul a stabilit excepţii prin care se prevede posibilitatea ca aceste terenuri să formeze obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea proprietarilor deposedaţi abuziv sau persoanelor ale căror cereri au fost validate, însă cu îndeplinirea condiţiilor art. 9 din Legea 1/2000, art. 35 din Legea 18/1991 şi art. 10 din HG 890/2005.

Astfel, din interpretarea sistematică coroborată a dispoziţiilor legale citate la aliniatul precedent rezultă condiţiile reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile aflate în perimetrul institutelor de cercetare ştiinţifică, respectiv:

- conform art. 9 din Legea 1/2000, terenurile proprietate de stat, administrate de institutele de cercetare, rămân în administrarea acestora cu excepţia terenurilor agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire,

- trecerea din domeniul public al statului al acestor terenuri în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază se află terenul,

- delimitarea ternului în sole compacte (art. 9, 12 din Legea 1/2000),

- terenul supus retrocedării să nu fie indispensabil cercetării (art. 10 din HG nr. 890/2005),

- îndeplinirea condiţiei negative constând în lipsa terenului disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice din judeţul respectiv sau din judeţele învecinate, în situaţia în care reconstituirea nu se realizează pe fostul amplasament al proprietarului deposedat, ci pe un altul (art. 10 al. 7 din HG 890/2005).

Astfel, condiţia esenţială de validitate a actului prin care se dispune cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea reclamantei constă în legalitatea procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat al unităţii administrativ teritoriale, prin această operaţiune aceste terenuri intră în circuitul civil putând servi la reconstituirea dreptului de proprietate.

Analizând competenţa Comisiei Judeţene C. de a constata trecerea suprafeţei de teren de 1982,54 ha din domeniul public al statului în domeniul privat al oraşului F. în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite, prin hotărârea nr.1604/13.07.2007, instanţa constată că aceasta s-a făcut cu încălcarea legii.

În acest sens reţine că, potrivit art. 3 din HG 1882/2005, pentru suprafeţele de teren din domeniul public şi privat al statului prev. la art. 2 al. 4, 6 din acelaşi act normativ, pentru care se vor valida cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar se aplică prev. art. III al. 1? din Legea nr. 169/1997 modif. şi completată prin Legea 247/2005 şi ale art. 10 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Potrivit art. III al. 1? din Legea nr. 169/1997 modif. şi completată prin Legea 247/2005, actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepţia terenurilor deja intrate în circuitul civil; după validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.

Totodată, potrivit art. 10 al. 2 din Legea nr. 213/1998 trecerea din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.

Or, Legile fondului funciar nu conţin prevederi conform cărora trecerea terenurilor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 al. 2 din Legea 213/1998.

În consecinţă, legea aplicabilă în sensul art. 10 al. 2 din Legea 1/2000 este chiar Legea 213/1998 care prevede expres că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face după caz prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean sau a consiliului local.

Prin urmare şi dacă ar fi solicitat reconstituirea pe vechile amplasamente, în lipsa dovedirii de către comisia locală a îndeplinirii condiţiilor legale suscitate, această operaţiune nu era legală pentru motivele susarătate şi nu este nici în prezent pentru parcela 3209 în suprafaţă de 0,1536 ha.

În concluzie operaţiunea de punere în posesie fiind nelegală, aceasta duce implicit şi la nelegalitatea titlului de proprietate în privinţa stabilirii amplasamentului în loc. P. (punerea în posesie fiind anterioară eliberării titlului de proprietate), iar instanţa va admite în parte cererea, va anula în parte hotărârea nr.245/18.03.2010 emisă de CJSDPPAT C. doar în ceea ce priveşte amplasamentul terenului de 6,59 ha din loc. P. (menţinând celelalte dispoziţii din hotărâre privind suprafaţa reconstituită), va anula în parte titlul de proprietate nr.134694/11.03.2004 emis de CJSDPPAT C. doar în ceea ce priveşte amplasamentul terenului de 6,59 ha din loc. P. (menţinând celelalte dispoziţii), va obliga Comisia Locală F. să-i pună în posesie pe reclamanţi cu suprafaţa de 6,59 ha şi să întocmească documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate, iar pe Comisia Judeţeană C. să emită titlul de proprietate după punerea în posesie.

De asemenea va obliga Primarul Oraşului F. la plata de daune cominatorii de 50 lei pe zi întârziere, reţinând că punerea în posesie pentru acest teren trebuie f?cută foarte urgent, în speţă depăşindu-se cu mult orice termen rezonabil pentru rezolvarea cererii reclamanţilor care au un bun în sensul art.1 din Protocolul adiţional nr.1 la CEDO.

De asemenea instanţa reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, hotărârea autorităţii administrative jurisdicţionale prin care s-a recunoscut dreptul reclamanţilor la suprafaţa de 6,59 ha şi s-a recunoscut calitatea de titular al dreptului de proprietate se analizează ca o creanţă împotriva statului, suficient de bine stabilită pentru a putea fi calificată ca «valoare patrimonială» protejată de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1.

În raport de jurisprudenţa CEDO, trebuie avută în vedere noţiunea de "bun", aşa cum rezultă din considerentele mai multor litigii, de ex. cauza M. contra României şi cauza C. contra României. În cauza M., CEDO a statuat că: "Noţiunea de bunuri poate acoperi atât bunuri actuale cât şi bunuri patrimoniale, inclusiv creanţe în baza cărora reclamantul poate pretinde să aibă cel puţin o speranţă legitimă pentru a obţine utilizarea efectivă a unui drept de proprietate.

Totodată instanţa reţine că în cauza Ioan c. României, Curtea a reiterat constatările din hotărârile date în cauzele M. şi D. c. României şi D. c. României în sensul că autorităţile cărora le revin atribuţii în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilităţi în cazul în care, prin acţiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1. Această concluzie, se impune cu atât mai mult în situaţiile în care autorităţile administrative locale şi judeţene creează şi întreţin situaţii litigioase neîndeplinindu-şi obligaţiile de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condiţiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate.

IV.4.Referitor la nulitatea titlurilor de proprietate nr.168724/07.07.2010 (G.I.M. şi F.L.E.), nr.168707/07.07.2010 (N.E.), nr.140534/27.02.2008 şi nr.140535/27.02.2008 (N. I. D.), nr.140544/02.06.2008 (M. N.) şi nr.139917/10.04.2006 (S. Ş.)

Privitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii G.I.M. şi F.L.E., M.N. şi S.Ş., şi unite cu fondul, instanţa reţine că în plan procesual calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana pârâtului şi cea împotriva căreia se poate realiza pretenţia reclamantului.

În speţă nulitatea titlurilor de proprietate nu se poate realiza decât în contradictoriu cu persoanele cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate ce se solicită a fi anulat.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expert E. A. acesta a concluzionat că:

- parcela 25 din tarlaua 60 reconstituită pârâtelor G.I.M şi F.L.E. se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei 3209.

- parcela 20 din tarlaua 60 reconstituită pârâtei N.E. se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei 3209.

- parcela 12 din tarlaua 45/3 reconstituită pârâtului N.I.D. se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei 2978.

- parcela 13 din tarlaua 45/3 reconstituită pârâtei M.N. se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei 2978.

- parcela 1/1 din tarlaua 60 reconstituită pârâtului S.Ş. se suprapune cu vechiul amplasament al parcelei 3133.

Totodată astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.848/13.08.2008 de BNP C.L.B., pârâta M. N. a vândut lui A. A. terenul de 4036 mp din T 45/2, P 13 şi 3764 mp din T 45/3, P 13 (care se suprapune peste parcela 2978).

Astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2036/03.05.2006 de BNP C.I., pârâtul S.Ş  a vândut lui P.S.L. terenul de 7600 mp din T 60/1, P 1/1 (care se suprapune peste parcela 3133)

Prin urmare deşi terenurile au fost vândute de M.N. şi S. Ş. ieşind din patrimoniul lor, pârâţii au calitatea procesuală pasivă în cauză pentru analiza nulităţii titlurilor de proprietate emise lor, întrucât în ipoteza anulării titlurilor aceştia pot răspunde pentru evicţiune faţă de cumpărătorii terenurilor, analiza valabilităţii emiterii titlurilor lor neputându-se face decât faţă de momentul la care s-au eliberat titlurile, când aceştia erau şi titularii reconstituirii, iar nu faţă de subdobânditori (nulitatea presupunând nerespectarea condiţiilor de valabilitate la momentul încheierii actului şi nu ulterior). În consecinţă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive urmează a fi respinsă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor G.I.M. şi F. L.E. urmează a fi respinsă întrucât astfel cum rezultă din raportul de expertiză topo parcela 3209 constituind vechiul amplasament se suprapune peste terenul reconstituit pârâtelor în tarlaua 60, astfel că pretenţia reclamanţilor de constatare a nulităţii absolute a titlului se poate realiza numai în contradictoriu cu acestea.

În ceea ce priveşte avizarea raportului de expertiză, instanţa reţine că deşi potrivit art.13 lit.e din Hotărârea nr.121072004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiile de cadastru avizează tehnic înainte de depunerea în instanţă expertizele topocadastrale întocmite de experţii judiciari, în baza unui regulament elaborat în comun de Agenţia Naţională şi Ministerul Justiţiei, acest regulament nr.1882712.09.2011 şi 1.044.364/19.09.2011 a fost publicat în Monitorul Oficial nr.715 la 11.10.2011 şi intră în vigoare în 90 de zile de la publicare. Prin urmare datorită vidului legislativ, avizarea expertizei la data efectuării ei nu era posibilă.

În consecinţă instanţa are în vedere concluziile raportului de expertiză şi va înlătura apărarea pârâtelor şi a comisiei locale constând în aceea că terenurile pârâţilor nu se suprapun cu vechiul amplasament al reclamanţilor, întrucât însăşi comisia locală a comunicat expertului copii certificate de pe planurile parcelare ale tarlalelor pe care s-au identificat vechile amplasamente ale parcelelor ce au aparţinut lui N.G. cf. adresei nr 8818/18.10.2010 (fila 251 vol.II) şi copii certificate de pe planurile parcelare ale tarlalelor de teren extravilan în care mai există teren disponibil (fila 272 vol.II). Ori, invocarea altor planuri parcelare după efectuarea expertizei denotă nu numai reaua credinţă a acestei comisii care nu poate rămâne nesancţionată, dar întăreşte şi mai mult convingerea că această comisie locală nu-şi asumă nici o răspundere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar, întreţinând situaţii litigioase prin neîndeplinirea obligaţiilor ce-i revin.

Drept urmare analizând fondul nulităţii titlurilor solicitate, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.393 la 28.11.2005 G. I. M. şi F. L. E. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma tatălui său, fiind eliberat titlul de proprietate nr.168724/07.07.2010 pt. 17,5000 ha teren extravilan în T 60, P 25 şi T 131, P22.

 Prin cererea înregistrată sub nr. 23 la 03.08.2005 N.E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma tatălui său, fiind eliberat titlul de proprietate nr.168707/07.07.2010 pt. 7800 mp teren extravilan în T 60, P 22.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1173 la 16.02.1998 N.I.D a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu care a intrat în CAP, fiind eliberate titlurile de proprietate nr.140534/27.02.2008  şi 140535/27.02.2008 pt. 5800 mp teren extravilan în T 45/3, P 11 şi 5900 mp în T45/3, P 12 şi T36, P 31/1.

Prin cererea înregistrată sub nr.1410 la 31.03.1998 M.N., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, fiind eliberat titlul de proprietate nr.140544/02.06.2008 pt. 7800 ha teren extravilan în T 45/2, P 13 şi T 45/3, P13.

Prin cererea înregistrată sub nr.269 la 02.12.1997 S.Ş., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma lui M.E. fiind eliberat titlul de proprietate nr.139917/10.04.2006 pt. 8601 mp teren extravilan în T 60/1, P 1/1 şi T 25/1/2, P2.

Dispoziţiile art. III al. 1 din Legea nr. 169/1997 prevăd că sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, printre acestea numărându-se cele de la lit. „a” pct. (ii), după cum urmează: „a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de catre aceştia, în termen legal, libere la data solicitarii, în baza Legii nr.18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi...

Potrivit art.III al.22, 23 din Legea nr. 169/1997 nulitatea absolută nu operează asupra titlurilor obţinute de foştii proprietari pe alte amplasamente dacă la intrarea în vigoare a prezentei legi şi-au găsit vechile amplasamente de care au fost deposedaţi atribuite legal altor persoane conform Legii nr. 18/1991. Foştii proprietari pot reveni la vechiul amplasament şi atunci când persoanele puse în posesie pe aceste terenuri renunţă în favoarea lor la titlurile de proprietate deja eliberate.

Ori, astfel cum s-a reţinut deja la pct.IV.3, reclamanţii nu au solicitat reconstituirea pe vechiul amplasament prin cererile înregistrate sub nr.933/16.01.1998 (N.G.D.), 213/27.11.1997 (N. N.), 934/16.01.1998 (N. A.) şi 935/16.01.1998 (N. M. D.) la Primăria F., iar pe de altă parte reconstituirea pe vechiul amplasament conform art.14 al.2 Lg.18/1991 nu constituia regula la data formulării cererii de reconstituire. În consecinţă punerea în posesie a pârâţilor deşi cererile de reconstituire au fost formulate după cele depuse de reclamanţi este legală, iar titlurile de proprietate valabile.

În plus faţă de înstrăinarea terenurilor de către M. N. şi S. Ş. se impune păstrarea securităţii raporturilor juridice civile ca element fundamental al principiului preeminenţei dreptului.

 În acest sens instanţa reţine că prin eliberarea titlurilor de proprietate pârâţilor, aceştia au un ,,bun” în sensul Convenţiei, iar privarea de un « bun » în sensul Convenţiei, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.

În cauza Toşcută şi alţii c. României, Curtea a reţinut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 şi prin urmare este permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi păstrează un just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată).

Având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene şi noţiunea de ,,bun” în sensul Convenţiei care este o noţiune autonomă care a primit în jurisprudenţa Curţii o definiţie distinctă de cea din dreptul intern, dată fiind recunoaşterea dreptului de proprietate prin eliberarea titlurilor de proprietate atacate, cât şi exercitarea acestui drept prin posesia continuă a terenurilor, pârâţii au un bun actual în sensul Convenţiei şi beneficiază de protejarea dreptului de proprietate în sensul al.2 al par. 1 din art.1 al Protocolului adiţional la Convenţie (nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional).

În consecinţă privarea de proprietate este admisibilă atunci când sunt respectate trei condiţii: legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică şi proporţionalitatea măsurii cu scopul vizat.

Din perspectiva legalităţii măsurii, posibilitatea anulării titlurilor de proprietate pentru cauze de nulitate absolută este prevăzută în dreptul intern prin disp. art. III din Lg.169/1997 suscitate şi analizate, constituind o ingerinţă prevăzută de lege.

Pentru a fi justificată ingerinţa trebuie să îndeplinească două condiţii materiale suplimentare, respectiv aceea de a fi accesibilă şi previzibilă. Aceasta înseamnă că, potrivit instanţei europene, orice persoană trebuie să dispună de informaţii suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situaţii date, informaţii care îi sunt accesibile prin publicarea normelor juridice. În schimb previzibilitatea legii implică în termeni generali, formularea acesteia în astfel de termeni şi condiţii încât orice persoană să îi poată anticipa efectele. În speţă ambele condiţii sunt îndeplinite (accesibilitatea este îndeplinită disp. art. III din Lg.169/1997 fiind publicate în Monitorul Oficial, iar previzibilitatea este asigurată întrucât la daza formulării cererilor de reconstituire de către pârâţi aceste dispoziţii privind nulitatea erau în vigoare) În consecinţă instanţa concluzionează că ingerinţa este « prevăzută de lege » .

În al doilea rând pentru ca o măsură să fie considerată ca fiind prevăzută de lege, aceasta trebuie să fie luată în conformitate cu dreptul intern. Ori, această condiţie nu este îndeplinită în speţă pentru argumentele mai sus arătate (lipsa regulii reconstituirii pe vechiul amplasament).

Cu privire la justificarea privării de proprietate de o cauză de utilitate publică, aceasta este înţeleasă larg de Curte, considerându-se că utilitatea publică poate să provină din orice politică legitimă de ordin social, economic sau de altă natură, statele având o anumită marjă de apreciere. În speţă anularea titlurilor de proprietate contestate având drept cauză disp. art. III din Lg.169/1997 este justificată având drept cauză o politică de administrare a terenurilor agricole supuse restiturii foştilor proprietari/moştenitorilor lor urmare a confiscării lor în perioada comunistă.

Cât priveşte condiţia proporţionalităţii în sensul păstrării unui just echilibru între interesele generale ale comunităţii şi cele private, instanţa apreciază că acesta este rupt şi crează o sarcină specială pentru pârâţii care ar fi privaţi de dreptul lor de proprietate recunoscut prin titlurile de proprietate emise a căror anulare se solicită prin prezenta.

În măsura în care au existat greşeli privind emiterea titlului de proprietate reclamanţilor pe ter. loc. Plătăreşti, fără a exista o punere în posesie, acestea nu sunt imputabile sub nici o formă nici titularilor reconstituirii, nici pârâţilor persoane fizice, ci exclusiv autorităţilor special constituite pentru aplicarea legilor fondului funciar care au emis fişa de punere în posesie şi titlul de proprietate fără să respecte dispoziţiile legale, fără a se putea reţine nelegalitatea titlurilor de proprietate emise pârâţilor pentru argumentele mai sus expuse.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, judecând în echitate, instanţa va respinge capetele de cerere privind nulitatea absolută a titlurilor de proprietate emise pârâţilor G.I.M. şi F.L.E.,  N.E., N. I. D., M.N. şi S.Ş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

  ÎN NUMELE LEGII

  HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii N.D.,  N. N., N. A., I. M.D., împotriva pârâţilor CJSDPPATC, CLSDPPAT F şi P.OR.F..

Respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului C. şi Oraşului F. ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu CJSDPPAT C şi Primarul Oraşului F. (pentru punerea în posesie şi întocmirea actelor pt. eliberarea titlului de proprietate, iar cu Primarul Oraşului F. şi pentru eliberarea titlului de proprietate), în contradictoriu cu Comisia Locală F. (pentru eliberarea titlului), şi în contradictoriu cu toţi pârâţii cu excepţia Primarului Oraşului F. (pt. daune cominatorii) ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Anulează în parte hotărârea nr.245/18.03.2010 emisă de CJSDPPAT C. doar în ceea ce priveşte amplasamentul terenului de 6,59 ha din loc. P.. Menţine celelalte dispoziţii din hotărâre.

Constată nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate nr.134694/11.03.2004 emis de CJSDPPAT C. doar în ceea ce priveşte amplasamentul terenului de 6,59 ha din loc. P.

 Menţine celelalte dispoziţii din titlu. Obligă Comisia Locală F. să-i pună în posesie pe reclamanţi cu suprafaţa de 6,59 ha şi să întocmească documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate şi pe Comisia Judeţeană C. să emită titlul de proprietate după punerea în posesie.Obligă Primarul Oraşului F. la plata de daune cominatorii de 50 lei pe zi întârziere de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei.

Respinge capătul de cerere privind reconstituirea pe vechiul amplasament şi comasarea terenurilor.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G.I.M, F.L.E., M.N. şi S. Ş., invocată de aceştia şi unite cu fondul.

Respinge capătul de cerere privind nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.140544/02.06.2008 emis pârâtei M. N., titlului de proprietate nr.139917/10.04.2006 emis pârâtului S.Ş., titlului de proprietate nr.168724/07.07.2010 emis pârâtelor G. I. M. şi F. L. E. titlului de proprietate nr.168707/07.07.2010 emis pârâtei N.E. şi titlurilor de proprietate nr.140534/27.02.2008 şi nr.140535/27.02.2008 emise pârâtului N.I.D.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.10.2011.

Domenii speta