Acţiune în tăgada paternităţii.

Sentinţă civilă 1533 din 05.08.2008


JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1533/C DIN DATA DE 05.08.2008

Acţiune în tăgada paternităţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia  la 05.03.2008 reclamanta C.P. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.F. pentru a contesta recunoaşterea făcută de pârât cu privire la paternitatea minorei C. M. născută în 2003.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că minora s-a născut din relaţia ei de concubinaj cu numitul N. N., iar acţiunea de divorţ face dovada că părţile, care legal fiinţează ca părinţi ai minorei, se află despărţite în fapt din anul 1998.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 58 din Codul familiei.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare şi, deşi legal citat la adresa indicată de reclamantă, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală faţă de acţiunea dedusă judecăţii.

La prima zi de înfăţişare, reclamanta a depus o cerere de modificare a acţiunii introductive în care a arătat că înţelege să tăgăduiască paternitatea minorei C. M., în temeiul art. 49 din Codul familiei, iar instanţa, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de şedinţă din 08.05.2008, a admis cererea şi a luat act de modificarea acţiunii.

În susţinerea acesteia, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul pârâtului, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost admise de instanţă; pentru administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus la dosar, în copie, certificatul său de căsătorie.

Instanţa a procedat la audierea martorilor şi a luat act de renunţarea reclamantei la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului.

Din oficiu, în baza rolului activ reglementat de art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 42 din Codul familiei şi ale art. 107 alin. (2) din Codul familiei, instanţa a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părţilor.

Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele:

Reclamanta C.P. şi pârâtul C.F. s-au căsătorit în  1995, astfel cum rezultă din certificatul depus la dosar , iar în cursul anului 2002, reclamanta a început o relaţie stabilă de concubinaj cu numitul N. N.

Părţile s-au separat în fapt încă din anul 1998, potrivit menţiunilor făcute în cuprinsul anchetelor sociale efectuate la domiciliile acestora, iar în anul 2003 reclamanta a născut-o pe minora C. M..

Fiind născută în timpul căsătoriei părţilor, minora a dobândit situaţia legală a unui copil din căsătorie astfel că, în virtutea prezumţiei de paternitate instituite de art. 53 alin. (1) din Codul familiei, s-a considerat că pârâtul este tatăl acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Codul familiei „paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului”, iar art. 61 din acelaşi act normativ prevede că „timpul cuprins între a trei sute şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii (…)”.

În cauză, instanţa constată că, în perioada legală a concepţiunii minorei C. M., astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 61 din Codul familiei, respectiv în perioada septembrie – decembrie 2002, părţile erau separate în fapt de peste patru ani şi nu au reluat niciodată convieţuirea, iar reclamanta începuse, încă din cursul anului 2002, o relaţie de concubinaj stabilă cu numitul N. N.

Cum, în aceste condiţii, reclamanta C.P. şi pârâtul C.F. nu au putut avea relaţii intime în perioada legală a concepţiunii copilului, este cu neputinţă ca pârâtul să fie tatăl acestuia.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va constata că pârâtul C.F. nu este tatăl minorei C. M.