Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal. Infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 din Codul penal.

JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 184/P  DIN DATA DE 09.05.2007

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,  prevăzută de art. 246 din Codul penal. Infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 din Codul penal.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor M.D. şi S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal şi de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 din Codul penal.

În cuprinsul actului de sesizare se arată că inculpaţii sunt agenţi de poliţie şi, potrivit fişei postului, execută atribuţiile prevăzute în Dispoziţia I.G.P.R. nr. 124/2003, secţiunea a III-a, art. 23, printre acestea fiind şi cea privind verificarea plângerilor şi reclamaţiilor cetăţenilor.

În ziua de 14.04.2005, se arată în rechizitoriu, inculpaţii executau împreună serviciul, fiind repartizaţi pe patrula auto de intervenţie. În jurul orelor 1400, partea vătămată DM a telefonat la sediul Poliţiei municipiului Mangalia pentru a reclama că se află încuiată, împotriva voinţei ei, în incinta Şcolii x Mangalia şi i-a solicitat ofiţerului de serviciu care i-a răspuns, să trimită pe cineva pentru a o elibera. După această discuţie, C I i-a comunicat inculpatului M.D. să se deplaseze la sediul Şcolii x Mangalia întrucât o persoană de sex feminin îl anunţase că era închisă în această şcoală şi că dorea să fie scoasă din unitate, iar de faţă la acest dialog s-a aflat şi agentul de poliţie C D.

După circa 15 minute, se susţine în actul de sesizare, partea vătămată a sunat din nou la poliţie pentru a se interesa dacă fusese trimis cineva pentru a o elibera, iar agentul de poliţie CI i-a spus că a fost trimis un echipaj şi că, pentru a putea fi văzută, ar fi mai bine dacă ar ieşi la fereastră sau la uşă. În urma acestei discuţii, lui C I i s-a creat convingerea că se întâmpla ceva la Şcoala, motiv pentru care a luat legătura radio cu inculpatul M.D. şi i-a spus acestuia să legitimeze persoanele de la faţa locului.

Când au ajuns la Şcoala, inculpaţii s-au deplasat în spatele clădirii, unde se afla uşa de acces în şcoală, şi au constatat că aceasta era deschisă, însă era prevăzută cu un grilaj închis cu lacăt pe interior. Întrucât nu au observat nicio persoană, inculpaţii au strigat pentru a-şi face cunoscută prezenţa, iar la scurt timp a venit lângă grilaj partea vătămată, care le-a spus acestora cu voce tare că numitul C V nu se afla în clădire. Apoi, pentru a nu fi auzită de CV, partea vătămată le-a spus inculpaţilor, în şoaptă, să deschidă pentru că cel care o ţinea închisă şi-a dat seama că a chemat poliţia şi se află pe scări cu cuţitul în mână. Totodată, le-a mai spus că ea sunase la poliţie întrucât era sechestrată în acel loc.

Inculpaţii, se mai arată în rechizitoriu, s-au îndepărtat de grilaj şi i-au spus părţii vătămate să îi transmită lui C V să îi caute la telefon, după care au plecat. Ulterior, partea vătămată s-a întors la etajul clădirii, iar C V a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el împotriva voinţei ei. Când au ajuns la maşina de serviciu, inculpaţii i-au comunicat prin radio ofiţerului de serviciu că au luat legătura cu persoana care a sunat şi că nu este nicio problemă deoarece aceasta îl aşteaptă pe CV, care era la piaţă.

În jurul orelor 1730, ofiţerul de serviciu C I a primit un telefon prin care era înştiinţat că, la sediul Partidului x, se afla o persoană de sex feminin care spunea că fusese bătută şi violată de C V. În urma acestui apel, C I a trimis la sediul Partidului x membrii patrulei de intervenţie, respectiv pe inculpaţi.

Ajungând la sediul partidului, a intrat în incintă inculpatul M.D., care i-a solicitat părţii vătămate să-l însoţească la sediul poliţiei, însă aceasta a refuzat întrucât nu mai avea încredere din moment ce, câteva ore mai înainte, acelaşi lucrător de poliţie nu a luat nicio măsură pentru a o ajuta. Partea vătămată a acceptat să meargă la poliţie numai la insistenţele membrilor de partid şi în urma asigurărilor care i s-au dat, iar când a ajuns la poliţie a formulat plângere penală împotriva lui C V.

Apreciind că fapta inculpaţilor care, în calitate de agenţi de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu au întreprins nimic pentru a o elibera pe partea vătămată, care se afla închisă, împotriva voinţei ei, în incinta Şcolii x Mangalia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus trimiterea în judecată a acestora pentru săvârşirea infracţiunii menţionate.

Totodată, s-a apreciat că fapta aceloraşi inculpaţi care, deplasându-se la Şcoala şi aflând că numitul C V, care o privase de libertate pe partea vătămată în incinta şcolii, se afla în acel loc, nu au luat nicio măsură cu privire la prinderea şi reţinerea pentru cercetări a acestuia în legătură cu infracţiunea pe care a comis-o, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 din Codul penal, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

In cursul judecăţii, instanţa a procedat la audierea inculpaţilor M.D. şi S.A., a părţii vătămate şi a martorilor din lucrări C I şi C D, declaraţiile acestora fiind consemnate în procesele – verbale aflate la dosarul cauzei.

Totodată, prin încheierea interlocutorie din 12.01.2006, instanţa a admis cererea părţii vătămate şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

De asemenea, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu P I şi C R, propuse de inculpaţi în apărare, precum şi proba cu înscrisuri propusă de partea vătămată în susţinerea laturii civile şi a respins ca neconcludentă proba cu martora R M.

În cadrul probei cu înscrisuri solicitată de inculpaţi, aceştia au depus la dosarul cauzei factura fiscală seria CNX nr. 36060995 din 20.04.2004, desfăşurătoare ale convorbirilor telefonice, planşe fotografice şi o declaraţie dată de partea vătămată.

La solicitarea instanţei, SC y SA a înaintat desfăşurătorul apelurilor efectuate în data de 14.04.2004 de pe postul telefonic aparţinând Şcolii x Mangalia, iar SC z SA a comunicat că nu poate transmite lista convorbirilor efectuate în data de 14.04.2004 de pe telefonul nr. întrucât s-a utilizat o cartelă pre-plătită pentru care convorbirile sunt păstrate pentru maxim 6 luni în urmă.

Pentru administrarea probei cu înscrisuri propusă de partea vătămată, instanţa a dispus ataşarea la dosarul cauzei a sentinţei penale nr. 68 din 14.02.2005 a Judecătoriei Mangalia, a deciziei penale nr. 304 din 17.05.2006 a Tribunalului Constanţa şi a deciziei penale nr. 437 din 08.07.2005 a Curţii de Apel Constanţa.

Coroborând probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Potrivit fişelor postului, inculpaţii exercită atribuţiile prevăzute în Dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 123/2003, secţiunea a III-a, art. 23, printre acestea fiind şi cea privind verificarea plângerilor şi reclamaţiilor cetăţenilor. Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, agenţii de siguranţă publică iau, de îndată, măsuri pentru salvarea victimelor în cazul producerii unor evenimente deosebite.

De asemenea, conform art. 26 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 18/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, „Poliţia Română (…) apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii”, iar art. 26 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ prevede că „în exercitarea atribuţiilor care îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale (…) în cazul săvârşirii unei infracţiuni (…) să intre în incinta locuinţelor, a unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social – politice, indiferent de deţinător sau proprietar (…) cu respectarea dispoziţiilor legale”.

Totodată, potrivit art. 40 din Legea nr. 18/2002 , „poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea”.

În ziua de 14.04.2005, inculpaţii executau împreună serviciul, fiind repartizaţi pe patrula auto de intervenţie. În jurul orelor 1400, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, martorul C I, a primit un telefon de la o persoană de sex feminin care i-a spus în şoaptă că se numeşte M şi că este încuiată în Şcoala x şi i-a solicitat să trimită pe cineva pentru a o scoate de acolo.

La această discuţie au asistat atât martorul C D, care avea, alături de martorul C I, calitatea de ofiţer de serviciu în ziua de 14.04.2004, cât şi inculpatul M.D.. După ce persoana care a reclamat incidentul a închis telefonul, ofiţerii de serviciu i-au trimis pe cei doi inculpaţi, care formau patrula de intervenţie în acea zi, la sediul Şcolii x pentru a verifica cele sesizate.

După circa 15 minute, martorul C I a primit un nou apel telefonic de la aceeaşi persoană care l-a întrebat dacă fusese trimis cineva pentru a o elibera întrucât este încuiată de un bărbat, iar acesta i-a spus că a fost trimis un echipaj şi că, pentru a putea fi văzută, ar fi mai bine dacă şi-ar face simţită prezenţa.

După această discuţie, au ajuns la faţa locului şi inculpaţii care s-au deplasat în spatele clădirii, unde se afla uşa de acces în şcoală, şi au constatat că aceasta era deschisă, însă era prevăzută cu un grilaj închis cu lacăt pe interior. Întrucât nu au observat nicio persoană, inculpaţii au strigat la numitul CV, despre care ştiau că este administratorul Şcolii, iar la scurt timp a venit lângă grilaj, coborând de la etajul clădirii, partea vătămată, care le-a spus acestora că se numeşte D M şi că este sechestrată de CV în vederea clarificării unor acte.

Inculpaţii au întrebat-o pe partea vătămată unde este CV, iar aceasta le-a spus că a fost trimisă de C V, care se afla în incinta şcolii, să le spună poliţiştilor că el nu este acolo şi că revine mai târziu, însă, ignorând starea în care se afla partea vătămată şi susţinerile acesteia cu privire la prezenţa în şcoală a numitului C V, inculpaţii au plecat, spunându-i acesteia să îi transmită lui C V să îi sune când se întoarce.

După plecarea inculpaţilor, partea vătămată s-a întors la etajul clădirii, iar C V a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, în mai multe rânduri, împotriva voinţei ei.

Când au ajuns la maşina de serviciu, inculpaţii au fost contactaţi prin radio de martorul C I, care, între timp, primise cel de-al doilea apel telefonic de la partea vătămată, şi i-au comunicat acestuia că au luat legătura cu persoana care a sunat şi că nu este nicio problemă deoarece aceasta îl aşteaptă pe CV, care era la piaţă.

În jurul orelor 1730, martorul C I a primit un telefon de la numita PC prin care era înştiinţat că, la sediul Partidului x, situat în aceeaşi clădire cu cea a Şcolii x, se afla o persoană de sex feminin pe nume M, care spunea că fusese bătută şi violată de C V.

În aceeaşi zi, partea vătămată formulat plângere penală împotriva numitului C.V. care, prin rechizitoriul nr. 577/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi de lipsire de libertate în mod ilegal.

Prin sentinţa penală nr. 68 din 14.02.2005 a Judecătoriei Mangalia, numitul C.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru comiterea celor două infracţiuni însă, prin decizia penală nr. 304 din 17.05.2006 a Tribunalului Constanţa, s-a majorat pedeapsa rezultantă aplicată acestuia la 10 ani închisoare.

Ulterior, prin decizia penală nr. 437 din 08.07.2005 a Curţii de Apel Constanţa, s-au casat hotărârile menţionate anterior şi s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului numitului C.V. survenit în cursul judecăţii.

Starea de fapt expusă anterior se fundamentează pe declaraţiile părţii vătămate, pe declaraţiile martorilor şi pe înscrisurile depuse la dosar, dar şi, parţial, pe declaraţiile inculpaţilor M.D. şi S.A..

Astfel, susţinerile părţii vătămate în sensul că a sunat la Poliţia municipiului Mangalia pentru a reclama că este încuiată în sediul Şcolii x şi a solicitat să fie trimis cineva pentru a o scoate de acolo sunt confirmate de martorii CI şi C D, care îndeplineau funcţia de ofiţeri de serviciu în ziua respectivă.

Aceştia au declarat că au consemnat sesizarea în registrul de serviciu şi că inculpatul M.D. a fost prezent în camera ofiţerului de serviciu când C I a purtat discuţia cu partea vătămată, luând personal cunoştinţă de natura reclamaţiei.

Susţinerile inculpaţilor în sensul că, în timpul discuţiei pe care au avut-o prin grilajul încuiat cu partea vătămată, aceasta le-ar fi spus că nu este nicio problemă sunt infirmate de declaraţiile părţii vătămate şi chiar de procesul – verbal din 14.04.2004 în care inculpaţii au consemnat personal următoarele: „Ajunşi la faţa locului am găsit grilajul de la uşa de acces în şcoală închis cu un lacăt şi când am strigat la numitul C.V. a venit o fată care ne-a spus că o cheamă D M şi că este sechestrată de numitul C.V. în vederea clarificării unor acte. Am întrebat-o pe aceasta unde se află numitul C.V., iar aceasta ne-a declarat verbal că a fost trimisă de numitul C.V. care se află în incinta şcolii, să ne spună că el nu este acolo şi că revine mai târziu (…)”.

Inculpaţii au afirmat ulterior că ar fi întocmit acest proces – verbal la sugestia ofiţerului de serviciu, însă susţinerile acestora nu sunt confirmate de martorii C I şi C D, care au îndeplinit această funcţie în ziua de 14.04.2004.

În cadrul dezbaterilor pe fond, inculpaţii, prin apărător, au afirmat că oricum nu puteau intra în şcoala închisă întrucât nu aveau mandat, însă susţinerile acestora nu pot fi reţinute din moment ce, constatând săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, aceştia aveau obligaţia profesională de a interveni pentru a salva victima, potrivit dispoziţiilor art. 26 şi ale art. 40 din Legea nr. 18/2002.

Pe de altă parte, declaraţia părţii vătămate în sensul că le-ar mai fi spus inculpaţilor, în timpul discuţiei purtate prin grilajul uşii de acces, că este violată de numitul C.V. şi că acesta s-ar afla pe scări cu un cuţit în mână, nu poate fi reţinută întrucât nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Martorul CR a declarat că a asistat la discuţia dintre inculpaţi şi partea vătămată la sediul Şcolii x şi că a auzit-o pe aceasta afirmând că nu sunt probleme, însă instanţa apreciază că depoziţia acestuia nu este concludentă întrucât, pe de o parte, martorul recunoaşte că o parte din discuţie se consumase mai înainte de a ajunge el în zona respectivă, iar, pe de altă parte, susţinerile sale sunt infirmate chiar de către inculpaţi, prin consemnările făcute personal în procesul – verbal din 14.04.2004, motiv pentru care o va înlătura din ansamblul probator.

Declaraţia martorului P I se referă la faptele întâmplate în sediul Partidului x , după ce partea vătămată a reuşit să scape din incinta Şcolii xx, însă nu este relevantă sub aspectul atitudinii profesionale a inculpaţilor faţă de sesizarea făcută de partea vătămată cu privire la sechestrarea sa.

Din examinarea fişelor de cazier judiciar ale inculpaţilor instanţa reţine că aceştia nu au mai fost condamnaţi anterior.

Infracţiunea de favorizare a infractorului constă, potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (1) din Codul penal, în „ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii”.

Sub aspectul laturii obiective, această infracţiune include şi cerinţa ca ajutorul să fie dat unui infractor pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.

În cauză, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului reţinându-se în sarcina acestora că, aflând că numitul C.V., care o privase de libertate pe partea vătămată în incinta şcolii, se afla în acel loc, nu au luat nicio măsură cu privire la prinderea şi reţinerea pentru cercetări a acestuia în legătură cu infracţiunea pe care a comis-o.

Instanţa constată, însă, că niciuna dintre ipotezele prevăzute de lege ca şi cerinţă esenţială a laturii obiective a acestei infracţiuni nu se regăseşte în speţă întrucât inculpaţii, chiar aflând că numitul C.V. o reţine pe partea vătămată împotriva voinţei ei, nu l-au ajutat pe acesta pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (procedura judiciară nu se afla în niciuna dintre aceste faze) şi nici pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii (fapta de lipsire de libertate în mod ilegal, a cărei victimă a fost partea vătămată, nefiind o infracţiune de rezultat).

Pentru aceste motive, apreciind că faptei de favorizare a infractorului îi lipseşte cerinţa esenţială ca ajutorul dat infractorului să vizeze îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii sau a executării pedepsei ori asigurarea, pentru infractor, a folosului sau a produsului infracţiunii, ca şi element constitutiv al laturii obiective a acesteia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, instanţa îi va achita pe inculpaţi pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 264 din Codul penal.

Fapta inculpaţilor care, în calitate de agenţi de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu au întreprins niciun demers pentru a o elibera pe partea vătămată DM care se afla închisă, împotriva voinţei ei, în incinta Şcolii x Mangalia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal.

În privinţa subiectului activ al infracţiunii, instanţa constată că inculpaţii îndeplinesc această calitate întrucât, la data săvârşirii faptei, aveau funcţia de agenţi de siguranţă publică şi erau de serviciu pe patrula de intervenţie.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat prin inacţiunea inculpaţilor care, luând cunoştinţă în mod direct şi nemijlocit de sechestrarea părţii vătămate în incinta Şcolii x (pentru existenţa acestui element constitutiv al infracţiunii nefiind necesar ca inculpaţii să facă şi o încadrare juridică legală a faptei pe care au constatat-o pentru a aprecia asupra oportunităţii intervenţiei lor imediate în sensul eliberării victimei), nu au întreprins nici un demers pentru a o elibera, deşi aveau această obligaţie prin prisma atribuţiilor de serviciu menţionate în fişa postului şi în Legea nr. 18/2002, urmarea imediată a constat în lezarea gravă a dreptului la libertate al părţii vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre acestea rezultă, fără dubiu, din probele administrate în cauză şi analizate anterior.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă întrucât au prevăzut rezultatul faptei, respectiv prelungirea stării de lipsire de libertate a părţii vătămate datorită inacţiunii lor, şi, deşi nu au urmărit producerea acestui rezultat, au acceptat posibilitatea producerii lui.

O faptă poate fi săvârşită din culpă, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce sau atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

În cauză, inculpatul M.D. a fost prezent în camera ofiţerului de serviciu în momentul în care partea vătămată a dat primul telefon şi a reclamat că este încuiată în incinta Şcolii xx din Mangalia, luând cunoştinţă încă de atunci de natura reclamaţiei, ambii inculpaţi au constatat că grilajul de la uşa de acces în şcoală era închis cu un lacăt şi că partea vătămată, aflată de partea cealaltă a grilajului, nu putea ieşi benevol de acolo, iar, în timpul discuţiei pe care a avut-o cu inculpaţii prin grilajul încuiat, partea vătămată le-a spus acestora că se numeşte D M, că este sechestrată de C.V. în vederea clarificării unor acte şi că cel care o sechestrează, şi care se afla în incinta şcolii, a trimis-o să le spună că el nu este acolo şi că revine mai târziu.

Or, în opinia instanţei, toate aceste împrejurări au creat inculpaţilor convingerea că partea vătămată era ţinută în incinta Şcolii xx Mangalia împotriva voinţei ei, iar aceştia au avut reprezentarea psihică a inacţiunii lor, care nu putea avea drept consecinţă decât perpetuarea stării de lipsire de libertate a victimei, astfel că nu se poate reţine că nu au acceptat rezultatul pasivităţii lor socotind, fără temei, că acesta nu se va produce.

Cu atât mai puţin, dată fiind calitatea inculpaţilor (poliţişti de siguranţă publică, care, de regulă, intervin pentru rezolvarea unor situaţii mai puţin grave decât cea pentru care au fost solicitaţi în cauză), se poate aprecia că aceştia nu au prevăzut rezultatul faptei lor din moment ce au constatat personal starea de lipsire de libertate a părţii vătămate (aceasta discuta cu inculpaţii printr-un grilaj încuiat, după ce reclamase că este sechestrată în şcoală, şi le-a spus din nou că este sechestrată de numitul C.V.).

Pentru aceste considerente, în şedinţa publică din 04.05.2007, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea inculpaţilor privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 din Codul penal.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei faţă de inculpaţi, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) din Codul penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui act normativ, limitele de pedeapsă fixate în norma incriminatoare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, prin raportare la consecinţele inacţiunii inculpaţilor asupra dreptului la libertate al părţii vătămate (aceasta a mai stat închisă în incinta Şcolii x, împotriva voinţei ei, încă aproximativ patru ore de la momentul în care inculpaţii aveau posibilitatea reală şi obiectivă de a interveni pentru eliberarea sa), instanţa constată că fapta comisă de aceştia prezintă un grad ridicat de pericol social.

Împrejurarea că, în toată această perioadă de timp, partea vătămată a fost şi victima agresiunii sexuale exercitate asupra sa de numitul C.V. nu poate fi imputată inculpaţilor întrucât nu există date certe că aceştia au avut cunoştinţă de scopul pentru care C.V. o ţinea închisă, în incinta Şcolii, pe partea vătămată.

Pentru aceste motive, instanţa îi va condamna pe inculpaţi la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal, iar în temeiul art. 71 alin. (1) – (3) din Codul penal, va interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) – c) din Codul penal pe durata executării pedepsei principale.

In ceea ce priveşte modalitatea executării pedepsei, instanţa constată că inculpatul M.D., este căsătorit, are doi copii minori şi nu are antecedente penale, iar inculpatul S.A., este necăsătorit şi nu are antecedente penale. Or, faţă de aceste circumstanţe personale ale inculpaţilor şi de împrejurarea că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 din Codul penal (pedeapsa  aplicată în prezenta cauză fiecăruia dintre inculpaţi este închisoarea mai mică de 3 ani, aceştia nu au mai fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate), instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicate fiecăruia dintre inculpaţi pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) din Codul penal, iar în temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal va suspenda şi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal care prevăd că săvârşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare are drept urmare revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime, în regim de detenţie, a pedepsei aplicate în prezenta cauză la care se va adăuga pedeapsa pentru noua infracţiune.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum şi de consecinţele acesteia constând în încălcarea gravă a dreptului la libertate al părţii vătămate ca urmare a inacţiunii inculpaţilor care aveau obligaţia profesională de a o elibera din incinta Şcolii x instanţa apreciază că este necesară şi aplicarea pedepsei complementare privind interzicerea dreptului de a exercita profesia de care s-au folosit inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunii, aceştia fiind nedemni să mai exercite profesia de poliţist.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. c) din Codul penal cu aplicarea art. 53 pct. 2 lit. a) din Codul penal, instanţa va aplica fiecăruia dintre inculpaţi pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de poliţist pe o durată de 5 ani, suficientă, alături de pedeapsa principală a închisorii, pentru asigurarea scopului preventiv – educativ al sancţiunilor de drept penal.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa la plata, în solidar, a sumei de 50.000 lei daune morale.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.

Aceste dispoziţii legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile acesteia şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Totodată, art. 1000 alin. (3) din Codul civil reglementează răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor care intervine atunci când, pe lângă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, sunt îndeplinite şi două condiţii specifice, şi anume existenţa unui raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei de către prepus în timpul exercitării funcţiei care i-a fost încredinţată.

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare acesta trebuie să aibă un caracter cert atât în privinţa existenţei, cât şi a posibilităţilor de evaluare.

Dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia revine, în temeiul dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, victimei faptei ilicite, care are calitatea de persoană care face o afirmaţie în faţa judecătorului, în accepţiunea acestui text de lege.

Prejudiciul moral, consecinţă negativă, nesusceptibilă de evaluare pecuniară, care rezultă din lezarea unui drept (în speţă, dreptul la libertatea persoanei) este măsurat cu oarecare relativitate, ce ţine de persoana victimei, de consecinţele negative suferite de aceasta în plan fizic şi psihic, de importanţa valorilor morale lezate şi de intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către victimă.

Prin acţiunea ilicită a inculpaţilor, care nu au întreprins niciun demers pentru eliberarea părţii civile, deşi au constatat personal că aceasta este reţinută împotriva voinţei ei, dreptul la libertate al părţii civile a fost grav lezat, întrucât aceasta a mai stat închisă în incinta Şcolii xx încă aproximativ patru ore de la momentul la care inculpaţii aveau posibilitatea reală şi obiectivă de a interveni pentru eliberarea sa.

Or, lipsirea îndelungată de libertate a părţii civile a fost de natură să cauzeze acesteia puternice traume psihice (cu atât mai mult cu cât, în tot acest timp, a fost şi victima agresiunii sexuale a numitului C.V.), iar acestea constituie o componentă a prejudiciului moral, care constă în întreaga gamă de suferinţe de natură psihică pe care le încearcă victima unei fapte ilicite.

De asemenea, instanţa constată că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, atât generale, pentru angajarea răspunderii inculpaţilor, cât şi speciale, care atrag răspunderea comitentului (Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa) pentru fapta prepuşilor (cei doi inculpaţi).

Inacţiunea inculpaţilor, care nu au întreprins niciun demers pentru eliberarea părţii civile, deşi au constatat personal că aceasta este reţinută împotriva voinţei ei, constituie o faptă ilicită în accepţiunea art. 998 din Codul civil, între inacţiunea inculpaţilor şi prejudiciul încercat de partea civilă există un raport de cauzalitate întrucât, dacă ar fi acţionat potrivit atribuţiilor de serviciu, aceştia ar fi putut împiedica sau, cel puţin, înlătura în mare parte consecinţele produse asupra părţii civile prin acţiunea conjugată a numitului C.V., iar inculpaţii au săvârşit fapta ilicită cu intenţie indirectă, astfel cum instanţa a reţinut la analiza laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Totodată, la momentul săvârşirii acestei fapte, inculpaţii aveau calitatea de agenţi de siguranţă publică în cadrul Poliţiei municipiului Mangalia şi se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel cum sunt particularizate acestea în fişa postului şi enumerate, cu caracter general, în Legea nr. 18/2002, fiind îndeplinite şi cele două condiţii specifice răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor.

Pentru aceste considerente, constatând că sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile delictuale şi apreciind că suma de 50.000 de lei daune morale reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanţa a admis acţiunea civilă şi a obligat pe inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, să plătească părţii civile această sumă cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.

 În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, instanţa  a obligat pe fiecare dintre inculpaţi să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, suma de 1.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de acesta în cauză.

Domenii speta

Spete similare