Obligaţie de a face

Sentinţă civilă 291 din 10.04.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI

JUDEŢUL COVASNA

DOSAR NR. (…)

SENTINŢA CIVILĂ NR.291

Şedinţa publică din 10.04.2013

Instanţa compusă din :

PREŞEDINTE : (…)- Judecător

GREFIER : (…)

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea în cauza  având ca obiect „ Obligaţie de a face”  privind pe reclamanta (...), în contradictoriu cu pârâta (...) prin reprezentant legal (...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Concluziile şi susţinerile părţilor au fost consemnate în Încheierea de şedinţă din 03.04.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa în vederea deliberării a amânat pronunţarea pentru  data de 10.04.2013, când urmare a deliberării a pronunţat hotărârea de mai jos.

J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată :

 I. Pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului sub nr.(...) la data de 10.12.2012, s-a înregistrat cererea formulată de către reclamanta (...), cu domiciliul în (…), judeţul (…), în contradictoriu cu pârâta (...) prin reprezentant legal (...), cu sediul în (…), judeţul (…), prin care s-a solicitat ca instanţa prin hotărârea ce va pronunţa să dispună următoarele:

- Pârâta să fie obligată să urmeze procedura necesară finalizării documentaţiei începute în anul 2011, în vederea încheierii contractului de concesiune;

 - Pârâta să fie obligată să încheie contractul de concesiune, pentru suprafaţa de teren măsurată iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de contract de concesiune:

- Să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

 În fapt, susţine reclamanta că în cursul lunii octombrie 2011, soţul său (...)împreună cu alţi locatari ai imobilului situat în (…), judeţul (…), au formulat cereri, ce le-au adresat pârâtei, în vederea concesionării unei suprafeţe de teren ce se găseşte în proprietatea statului român şi se situează în imediata apropiere a imobilului, fiind înscrisă în CF nr. (…) Buzăul Ardelean. Susţine reclamanta că  la data de 31.10.2011 cererile au fost supuse aprobării Consiliului local al comunei Sita-Buzăului, acestea au primit aviz favorabil, urmând a fi întocmită documentaţia necesară.

Mai arată reclamanta că s-a întocmit documentaţia necesară de către S.C. Satelit NT S.R.L., a fost emis în luna iulie 2012 şi certificatul de urbanism , însă (...) a refuzat înmânarea acestuia fiind blocată finalizarea  documentaţiei şi deşi pârâta a fost notificată, nu a dat curs solicitărilor.

În drept se invocă dispoziţiile art.1527-1528 Noul Cod civil, legea nr.50/1991 şi Ordonanţa nr.27/2002.

Alăturat cererii s-a anexat de către reclamantă în fotocopie, cererea adresată pârâtei şi documentaţia cadastrală întocmită

II. Situându-se pe o poziţie procesual contradictorie,  pârâta a depus întâmpinare la termenul de judecată din 13.02.2013 (f.33-35) prin care a invocat, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că  cererea formulată nu a fost supusă aprobării iar  concesionarea terenului trebuie să urmeze procedura legală a concesionării.

III. La termenul de judecată din 13.03.2013 s-a depus şi cerere de intervenţie în interes propriu de către intervenientul (...),  prin care solicită ca pârâta să fie obligată să încheie contractul de concesionare. (f.49)

IV.  Urmare a demersurilor efectuate de instanţă privind situaţia juridică a terenului ce reclamanta susţine că a solicitat încheierea unui contract de concesiune, pârâta a comunicat la termenul de judecată din 13.03.2013 că imobilul teren înscris în CF nr. (…) Sita-Buzăului nr.top (…)  potrivit HG nr.1173/2011, face parte din domeniul public al comunei Sita-Buzăului, judeţul Covasna.f.44-46)

 La acelaşi termen de judecată, din oficiu instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale, argumentată de dispoziţiile art.66 din O.G.nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică şi deşi s-a acordat un termen de judecată pentru ca părţile să-şi expună poziţia faţă de excepţia invocată, acestea nu şi-au precizat vreun punct de vedere.

V. Ţinând seamă că faţă de cererea introductivă de instanţă, s-au invocat concomitent excepţia lipsei calităţii procesual active, excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei, Judecătoria urmează a stabilii ordinea soluţionării acestora, ordine ce se va aprecia potrivit caracterului şi efectelor ce le produc în cadrul procesului civil.

Astfel, fiind invocate două excepţii de fond şi una de procedură , urmează ca excepţia necompetenţei materiale a instanţei  să fie analizată prioritar,  fiind necesar a se determina  mai întâi instanţa competentă, pentru că doar aceasta, poate analiza şi celelalte excepţii invocate.

1. Sub aspectul excepţiei necompetenţie materiale instanţa reţine următoarele:

Prezenta acţiune formulată de reclamanta (…), în contradictoriu cu pârâta (…), judeţul (…), are ca obiect, încheierea unui contract de concesiune,  privind suprafaţa de 18 mp. teren situat în (…), înscris în CF nr. (…) Sita-Buzăului ( provenit din conversia de pe hârtie a  CF (…) Buzăul Ardelean)  nr.top (…), imobil ce face parte din domeniul public al Comunei Sita-Buzăului, potrivit HG nr.  1171/25.11.2011. (f.45-46)

În ceea ce priveşte caracterul actului dedus judecăţii, instanţa va reţine că, prin art.1 lit.c din Legea nr.554/2004, legea contenciosului administrativ, s-a prevăzut că  are caracterul de act administrativ: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;

Astfel, pretenţia dedusă judecăţii, este cârmuită de dispoziţiile art.66 din O.G. nr.54 din 28.06.2006, privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, care prevede că : „Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, iar acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Astfel, instanţa are în vedere în aprecierea prezentei cereri, că potrivit art.2 pct.1 lit.d C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin art.I pct.1 din O.U.G. nr.58/2003, în vigoare la data introducerii acţiunii de faţă, Tribunalul judecă în prima instanţa procesele si cererile în materie de contencios administrativ.

În consecinţă, instanţa apreciază ca întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Întorsura Buzăului , urmând a o admite ca atare, faţa de dispoziţiile anterior enunţate, iar în temeiul art.158 al.1 si 3 C.pr.civ. va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Covasna- Secţia contencios administrativ.

2. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei, Judecătoria nu le va analiza, urmând ca instanţa competentă materială să se pronunţe asupra acestora şi de asemenea şi faţă de cererea de intervenţie în interes propriu depusă la dosar la termenul din 13.03.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

 

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de instanţă din oficiu şi drept consecinţă,

Declină competenţa de soluţionare  a cererii formulate de reclamanta (...), cu domiciliul în (…), judeţul (…), în contradictoriu cu pârâta (...) prin reprezentant legal (...), cu sediul în (…), judeţul (…), în favoarea Tribunalului Covasna – Secţia contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.04.2013.

PREŞEDINTE GREFIER

(…) (…)

Redactat.Jud. (…)

Tehnored. (…)

18.04.2013/ 2 ex