Stabilire masa succesorală şi anulare act

Sentinţă civilă 2001 din 18.09.2012


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD

DOSAR NR../246/2012

SENTINŢA CIVILA NR.2001/2012

Şedinţa publică din data de  18 septembrie 2012

Preşedinte :

Grefier:

S-a luat în pronunţare cauza civilă  privind pe reclamantul SC contra paratei DF, pentru stabilire masa succesorală şi anulare act.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Cererea  legal timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care instanţa constată că  dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în şedinţa publică din 04 septembrie 2012, concluziile reclamantului fiind consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când datorită lipsei pârâtei şi pentru asigurarea dreptului la apărare a pârâtei a fost amânată pronunţarea pentru data de 11 septembrie 2012 şi apoi pentru data de 18 septembrie 2012, când s-au depus concluzii scrise de către pârâtă, şi s-a  trecut la,

J U  D E C A T A

Constată că  prin  cererea înregistrată la această instanţă la data de  ..2012, legal timbrată, reclamantul SC a solicitat în contradictoriu cu  pârâta  DF, ca prin sentinţa care se va pronunţa să se anuleze certificatul de moştenitor emis de BNP MD pe seama pârâtei şi să să constate că defunctul ŞA a decedat la data de 13 mai 1998 cu ultimul domiciliul în M, iar masa succesorală a acestuia se compune din imobilele din Titlul de proprietate  nr../14.11.2003 eliberat de Comisia Judeţeana Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, la care vocaţie succesorală are defuncta ŞM ca legatar universal în temeiul testamentului autentic nr../01.11.1984 autentificat de fostul notariat de stat Ineu, cu predarea întregii moşteniri conform testamentului, iar reclamantul este singurul moştenitor al defunctei ŞM în calitate de fiu.

A solicitat cheltuieli de judecată.

A motivat în fapt prin aceea că defunctul ŞA a fost căsătorit cu ŞM, conform certificatului de căsătoriei depus la dosar, defunctul ŞA a avut o fiică dintr-o relaţie anterioară, respectiv pe pârâta DF, iar prin testamentul autentificat sub nr../01.11.1984  autentificat de Fostul Notariat de Stat Ineu, defunctul a instituit ca legatar universal pe soţia sa ŞM, dedată la data de 27.05.2004.

  Succesiunea după defunctul ŞA  a fost dezbătută la BNP MD, iar în masa succesorală a defunctului se cuprinde terenul din Titlul de proprietate  nr../14.11.2003 eliberat de Comisia Judeţeana Arad pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Pârâta DF prin întâmpinarea depusă la fila 15-16 dosar a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca fiind prescrisă, întrucât acesta nu a făcut nici un act de acceptare a moştenirii în termenul prevăzut de lege, iar certificatul de moştenitor s-a emis în anul 2004 şi dreptul de acţiune este prescris, iar în certificatul de moştenitor al său nu sunt trecute suprafeţele cuprinse în titlul de proprietate nr../2003.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar fila 23-24, reclamantul a solicitat respingerea excepţiei prescrierii dreptului  la acţiune şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

A arătat că prin acţiune a solicitat anularea certificatului de moştenitor nr../2004 emis de BNP MD prin care a fost instituită pârâta DF,  ca singur moştenitor al defunctului ŞA. Practic prezenta acţiune poate fi calificată ca şi o acţiune în nulitate absolută a certificatului c are este imprescriptibilă extinctiv.

De altfel, aceasta este părerea şi practicii judiciare în materie, aşa cum se reţine prin decizia civilă nr../21.10.1998 a Curţii de Apel Suceava „dat fiind că dreptul de proprietate nu se pierde prin neuz, urmează  ca moştenitorii care au acceptat succesiunea expres ori tacit, înăuntrul termenului, nu pot pierde prin prescripţie dreptul astfel dobândit. În această situaţie acţiunea în anularea certificatului de moştenitor este imprescriptibilă.

Prin testamentul  autentificat sub nr../01.11.1984 de fostul notariat de stat Ineu, defunctul  ŞA a instituit ca legatar universal pe ŞM, iar după decesul acestuia, ŞM a acceptat tacit succesiunea, întrucât a folosit bunuri dintr-o altă casă care au aparţinut defunctului.

A arătat că ŞM a înmormântat şi a suportat cheltuielile de înmormântare, parastasele şi s-a considerat moştenitoarea lui.

Odată acceptată succesiunea, ea se acceptă privitor la toate  bunurile din masa succesorală, astfel că evident intră şi terenul din titlul de proprietate nr.., acest lucru rezultă din caracterul universal al acceptării succesiunii.

ŞM a decedat  în anul 2004, iar conform certificatului de moştenitor  nr../24.06.2004, singur  moştenitor este reclamantul.

Motivul pentru care acest teren nu a fost trecut în certificatul de moştenitor acela că nu a avut cunoştinţă despre existenţa lui, a aflat că aparţine lui ŞA abia atunci  când reclamantul a primit înştiinţare de la Primăria comunei Horea referitor la un teren din loc. V, pentru achitarea impozitului, în calitate de moştenitor  al defunctului ŞA.

Pentru  soluţionarea cauzei, s-au depus la dosar: chitanţă taxa judiciara de timbru fila 3, testament fila 4, certificat de moştenitor fila 5, acte de stare civilă fila 6-9, copie cupon de pensie fila 10, întâmpinare fila 15-16, certificat de moştenitor fila 17-18, titlu de proprietate fila 19-20, răspuns la întâmpinare fila 23-24, concluzii scrise fila 30 dosar.

Din ansamblul acestor probaţiuni, instanţa reţine în fapt următoarele:

Defunctul ŞA s-a căsătorit cu BM  în anul 1964 aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie fila 8 şi a luat numele soţului său care a decedat  la data de 13 mai 1998 în M, fără testament, având o fiică din altă căsătorie, respectiv pe pârâtă  care s-a născut ŞF şi este în prezent căsătorită D.

La data încheierii căsătoriei şi BM avea 2 fii  dintr-oi altă căsătorie, din care unul este reclamantul SC şi celalalt SI, însă potrivit certificatului de moştenitor  numai SC a acceptat succesiunea după mama sa BM, căsătorită Ş şi care a decedat la 27.05.2004.

În anul 1984 defunctul ŞA atestat în favoarea defunctei sale soţii, întreaga avere mobilă şi imobilă prin act autentic sub nr../01.11.1984 la Notariatul de Stat Ineu act în care se face menţiunea  că acesta mai are o fiică din altă căsătorie şi că i s-au pus în vedere dispoziţiile art.841 cod civil referitoare la rezerva succesorală.

Pârâta a intrat în folosinţa terenului care face obiectul litigiului, deşi titlul de proprietate s-a emis numai la 14.01.2003, deci după decesul defunctului, pârâta motivând acest fapt  în baza  unui partaj care a existat pe de o parte între ea şi tatăl ei care a înţeles în acest fel să o gratifice  şi pe de altă parte  potrivit înţelegerii dintre defunctul său  tată şi soţia supravieţuitoare ŞM în favoarea  căreia a testat întreaga avere mobilă şi imobilă  ce se va afla în posesia sa la decesul său.

Deşi defunctul  a decedat în anul 1998 soţia supravieţuitoare nu a valorificat testamentul  primit de la soţul său, dar după decesul său succesiunea s-a dezbătut confirm certificatului de moştenitor nr../24.06.2004 fila 5 şi în masa succesorală au fost incluse 8,45 ha teren din titlul de proprietate ../12.04.1996, fără a se face referire la terenul  cuprins în titlul de proprietate ../2003 eliberat pe numele defunctului  şi în care este cuprins terenul aflat în posesia pârâtei.

La data de 25.08.2004 pârâta a dezbătut succesiunea după defunctul său tată sub dosar nr../2004  şi i s-a eliberat certificatul de moştenitor, din care rezultă că este singura moştenitoare a defunctului său tată şi la acea dată era dezbătută succesiunea după defuncta ŞM.

Această succesiune a evenimentelor este de natură a confirma înţelegerea dintre defunctul tată a pârâtei şi soţia sa  care a vrut în acest fel să nu  o dezavantajeze pe pârâtă ca urmare a testamentului  încheiat în favoarea soţiei sale supravieţuitoare în anul 1984 dată la care nu putea transmite terenul dar care nu a mai fost completat sau modificat  după abrogare Legilor 58 şi 59/1974, iar pe de altă parte din comportamentul defunctei ŞM rezultă că şi aceasta a acceptat ideea unui partaj  pentru  a nu fi dezavantajată pârâta.

Este de observat că la data deschiderii ambelor succesiuni, erau în vigoare dispoziţiile art.650 şi urm. Cod civil precum şi dispoziţiile Legii nr. 319/1944 privind dreptului soţului supravieţuitor şi pe de altă parte că reclamatul nu şi-a motivat în drept acţiunea indicând temeiul de drept şi un motiv concret din care să rezulte nulitatea certificatului de moştenitor eliberat pe numele pârâtei.

Având în vedere această stare de fapt, se apreciază că este neîntemeiată acţiunea reclamantului şi urmează a fi respinsă.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ea a fost invocată pe cale de excepţie întâmpinarea depusă de pârâtă, dar nu a mai fost susţinută prin concluziile scrise,  iar în răspunsul la întâmpinare reclamantul a susţinut că acţiunea este imprescriptibilă fiind vorba de o nulitate absolută, însă nemaifiind susţinută de părţi şi respingerea acţiunii fiind motivată pe fond, instanţa nu s-a mai pronunţat asupra acesteia, neexistând dovezi concrete  şi probe dacă este vorba despre o nulitate absolută sau despre o nulitate relativă, pentru a se concretiza dacă acţiunea este prescriptibilă sau imprescriptibilă.

Pe cale de consecinţă a respingerii cererii, văzând în drept dispoziţiile art.274 cod procedură civilă, văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanţa urmează a nu le acorda şi a lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive în numele legii

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge cererea reclamantului SC contra  pârâtei  DF, pentru stabilire masa succesorală şi anulare certificat de moştenitor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţata in şedinţa publica din 18 septembrie 2012.

Preşedinte Grefier