Subventii dadr

 Prin sentinta civila din data de 01,02,2008  fost respinsă cererea formulată de reclamanta DA D R, impotriva pârâtului M

 Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut următoarele :

Paratul MC in toamna anului 2005, in urma aparitiei OUG nr. 117/2005 privind acordarea unui sprijin direct al statului producatorilor agricoli pentru infiintarea culturilor in toamna anului 2005, a solicitat ajutorul financiar prevazut de acest act normativ, si, in consecinta a primit bonuri valorice in suma de 350 lei. Imprejurarea rezulta cu certitudine din inscrisul depus la dosarul cauzei – lista emisa de Primaria CC si insusita de catre parat prin semnatura.

Bonurile primite de catre parat sunt destinate sa serveasca achizitionarii de seminte, ingrasaminte chimice, pesticide, si motorina, asa cum rezulta din art. 1 alin. 1 din OUG nr. 117/2005.

In ce priveste intrebuintarea efectiva a bonurilor de catre parat, instanta retine ca din probele admnistrate in cauza nu rezulta imprejurarea ca paratul ar fi utilizat in mod ilegal aceste bonuri. Mai mult decat atat, instanta retine ca nu este certa nici macar imprejurarea ca paratul ar fi folosit efectiv aceste bonuri, transformandu-le in bani, sau dimpotriva nu a utilizat deloc aceste bonuri si nu a incasat nici un fel de produse in contul acestora, caz in care bonurile au devenit nule, in conformitate cu dispozitiile art. 8 alin. 2 din OUG nr. 117/2005.

Reclamanta dovedeste in instanta doar faptul ca paratul a primit o serie de bonuri, dar nu face dovada ca aceste bonuri au fost folosite in mod necorespunzator de catre parat, astfel incat acesta sa fie obligat la restituire, ci pretinde ca in virtutea reglementarilor OUG nr. 117/2005, sarcina probei utilizarii corecte a bonurilor incumba paratului.

Analizand dispozitiile actului normativ incident in cauza, instanta observa ca, in conditiile instituite de insusi actul normativ indicat de catre reclamanta - OUG nr. 117/2005, precum si tinand cont de principiile instituite de legea civila in materia probatiunii, simplul fapt al acordarii sprijinului financiar catre beneficiar, nu face sa se nasca, automat si neconditionat, in persoana beneficiarului, o prezumtie de culpa si o obligatie in sarcina acestuia de a depune justificari privind folosirea legala a acestui ajutor financiar.

Legea nu instituie o obligatie a beneficiarului de a depune documente la Directia pentru Agricultura si cu atat mai mult nu instituie nici o prezumtie automata de utilizarea nelegala a bonurilor in cazul nedepunerii. Legea consacra doar obligatia pentru beneficiar de a utiliza in mod legal aceste bonuri valorice, prevazand ca utilizarea frauduloasa constituie contraventie si conduce la restituirea sumelor, dar nu consacra o obligatie pentru beneficiar de a depune bonurile neincasate sau de a depune la reclamanta documentele ale incasarii legale a acestor bonuri; ca urmare, legea nedispunand, nu exista o prezumtie de culpa in sarcina beneficiarului, asa cum pretinde reclamanta, ca simpla nedepunere a bonurilor sau a documentelor ar inseamna ca beneficiarul le-a utilizat necuvenit si, de asemeni, legea nu instituie nici o sanctiune de restituire pentru simpla situatie in care paratul nu trimite reclamantei dovezile de incasare.

Observarea intregii proceduri de atribuire si folosire a acestui ajutor financiar reglementata de OUG nr. 117/2005 conduce la aceasta concluzie : astfel, sprijinul financiar se face prin atribuirea gratuita a bonurilor valorice (art. 1 alin. 2), reprezentantii centrului agricol intocmesc listele producatorilor agricoli care solicita sprijinul direct al statului (art. 2 alin. 4), Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala primeste aceste liste (art. 3), si pe baza lor elibereaza bonurile valorice (art. 4 alin. 3). Dupa atribuirea bonurilor valorice, beneficiarii achizitioneaza samanta de la furnizori de imputuri care vor emite facturi cu mentiunea ‚achitat cu bonuri valorice’ (art. 7 alin. 7) si care vor fi inaintate de catre furnizori directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala (art. 7 alin. 9). Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala va centraliza aceste  facturi iar reprezentantii Directiei pentru agricultura si dezvoltare rurala verifica suprafetele insamantate pentru care s-a acordat producatorilor agricoli sprijinul direct al statului, si intocmesc procesele – verbale de receptie, regularizare si restituire, pana la data de 20.12.2005 ( art. 6 alin. 1 si 2 ). 

Iar art. 7 alin. 15 la care face referire reclamanta nu prevede decat datele pana la care se face decontarea pentru furnizorii de inputuri, si nu prevede nimic referitor la o data pana la care se face restituirea bonurilor neutilizate de catre beneficiari.

De altfel, o atare data de restituire a bonurilor neutilizate de catre beneficiari nici nu ar fi fost necesara, devreme ce, potrivit art. 7 alin. 17 din OUG nr. 117/2005, bonurile valorice neutilizate pana la data de 1 decembrie 2005 respectiv 1martie 2006, isi pierd valabilitatea, devenind nule.

Asadar, legiuitorul nu a instituit o obligatie pentru beneficiari de a depune bonurile la Directie, si nici un termen de depunere a bonurilor neutilizate, ci dimpotriva a simplificat procedura stabilind nulitatea pentru bonurile neutilizate. Prin urmare, legea insasi admite, ca, in ipoteza tacerii din partea beneficiarului si a lipsei unor documente justificative, este posibil ca bonurile sa nu fie folosite, caz in care ele vor fi nule.

Concluzionand, din intreaga reglementare a procedurii acordarii acestui sprijin fianaciar, nu rezulta vreo obligatie, care sa se nasca in sarcina beneficiarului, de indata ce a primit acest ajutor, de a trimite dovezi si facturi catre reclamanta, ci dimpotriva, aceasta obligatie de a trimite facturile ii revine furnizorului de inputuri, care este obligat sa trimita facturile intocmite si bonurile primite reclamantei spre centralizare si decontare. Mai mult decat atat, obligatia de a supraveghe utilizarea legala a acestor bonuri ii revine si reclamantei insasi, care are obligatia de a urmari folosirea efectiva in teren a produselor achizitionate ( „directia va verifica suprafetele insamantate” ) si de a intocmi procese – verbale corespunzatoare.

In acelasi sens dispune si principiul instituit in materia probatiunii, si anume cel ce face o afirmatie inaintea judecatii este tinut sa o dovedeasca, reclamanta fiind cea care, imputand savarsirea unei fapte delictuale de catre parat, este tinuta sa faca dovada acesteia, neputand pretinde, in absenta unui text legal, existenta unei culpe prezumate automat in persoana beneficiarului prin simplul fapt al acordarii sprijinului financiar.

 Mai mult, insusi textul legal care reglementeaza cazurile de restituire a sprijinului – art. 8 alin. 1 arata ca restituirea are loc in situatia in care incasarea sumelor de la bugetul de stat se face in mod necuvenit, prin inscrierea sau atestarea de date ori de situatii nereale pe documentele de decontare. Ca atare, este vorba de delicte civile, precum frauda la obtinerea sau utilizarea acestor bonuri, care, ca orice delict civil, se impune a fi dovedit, iar dovada incumba, fireste, celui ce pretinde o astfel de incalcare - reclamanta.

Cat timp nu exista o prevedere speciala a legii in acest sens, nu se poate presupune, absolut si automat, ca nedepunerea de documente justificative de beneficiar la reclamanta, fara alte dovezi ale unui delict civil, inseamna prin ea insasi incasarea in mod necuvenit a bonurilor.

A proceda altfel – a considera ( fara sa existe un text de lege in acest sens ), ca beneficiarul e obligat la restituire pentru simplul fapt ca nu a depus documente justificative si fara ca reclamanta sa faca probe ale unui delict civil, ar conduce la situatii in care, de exemplu, beneficiarul ar fi obligat la restituire desi el nu a beneficiat efectiv de aceste bonuri neutilizandu-le in termen si devenind nule, sau in situatia in care a pierdut sau distrus aceste bonuri, neputandu-le incasa.

 Ca urmare, pana la dovedirea fara dubiu de catre reclamanta a incasarii frauduloase a acestor bonuri ( de exemplu, incasarea sumelor in intelegere cu furnizorul, fara a primi in fapt produsele agricole, sau preluarea de catre beneficiar a produselor agricole dar fara a le folosi efectiv in teren, ci pentru a le tranzactiona, nerealizarea lucrarilor pentru care s-a primit ajutorul ), aspecte care pot fi dovedite de catre reclamanta prin acele procese - verbale de receptie a lucrarilor din teren pe care are obligatia sa le incheie,  nu se poate prezuma in mod automat ca paratul le-a utilizat in mod fraudulos, nu se poate prezuma de altfel, nici ca paratul a transformat acele bonuri in bani, ramanand incertitudinea daca aceste bonuri au fost sau nu efectiv folosite, sau au devenit nule prin nefolosire sau au fost pierdute.

Reclamanta confunda astfel, necesitatea ca beneficiarul sa utilizeze corespunzator aceste bonuri – aspect prevazut de lege si sanctionat cu raspunderea contraventionala si restituirea sumelor ( in conditii, fireste, de probare a delictului civil ), cu o obligatia a beneficiarului de a depune documente spre decontare la directie – care nu este prevazuta de lege, si de aici, cu o rasturnare a sarcinii probei in instanta, proba care nu ar mai reveni reclamantei, conform regulii generale, ci paratului - rasturnare care, insa, in lipsa unui text special care sa prevada aceasta, nu poate opera. Astfel ca proba, potrivit regulii generale ( si in lipsa unei reguli speciale derogatorii ), ii revine celui ce pretinde acel lucru in fata instantei; regula generala nu a fost inlaturata de catre OUG 117/2005 printr-o prevedere contrara.

Petru aceste motive, intrucat reclamanta nu a facut unei conduite din partea paratului care sa atraga restituirea ajutorul acordat, in conditiile art. 8 alin. 2 din OUG nr. 117/2005, instanta urmeaza a respinge cererea reclamantei ca neintemeiata.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta insă a fost respins ca nefundat.

Domenii speta

Spete similare