Cerere de încredinţare a copilului minor formulată de bunici. încredinţarea copilului minor bunicilor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. 13 946/2006 reclamanţii G C şi G R au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C A să le fie încredinţată spre creştere şi educare nepoata lor C A, născută la data de --, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea acesteia.

Iniţial cererea a fost depusă ca cerere reconvenţională în cadrul dosarului 9 547/2006 al Judecătoriei Iaşi, al cărui obiect principal l-a constituit cererea reclamantului C A, formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale în contradictoriu cu pârâţii G C şi G R, pentru încredinţarea fetiţei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.06.2006 s-a dispus disjungerea judecăţii cererii reconvenţionale de cererea principală, dat fiind că cererea principală presupunea, potrivit art. 581 C pr civ, judecata de urgenţă.

În fapt reclamanţii au arătat că sunt bunicii materni ai fetiţei A, că aceasta s-a născut în timpul căsătoriei fiicei lor, C A I, cu pârâtul C A.

Au mai arătat că, în mai 1999 această căsătorie a fost desfăcută prin divorţ, iar fetiţa a fost încredinţată mamei sale, cu care a locuit până la decesul acesteia care s-a produs ca urmare a unui accident rutier la data de 22.04.2006.

Precizează că după desfacerea căsătoriei foştii soţi s-au recăsătorit, fiecare cu o altă persoană întemeindu-şi noi familii, dar că nepoata lor s-a aflat exclusiv în îngrijirea mamei sale, că a locuit cu aceasta şi cu noul ei soţ – S I şi cu copilul rezultat din noua căsătorie, într-un apartament situat în Iaşi, ..

Susţin aceştia că şi ei au acordat mamei un sprijin important în ceea ce priveşte creşterea nepoatei lor, fiind implicaţi în viaţa acesteia.

Arată reclamanţii că a fost stabilit de către instanţă şi un program de vizitare a fetiţei de către tatăl ei, dar că acesta nu a exercitat dreptul său la a avea legături cu fiica sa, vizitând-o foarte rar, cam la 3-6 luni, că fetiţa şi-a dorit la început să se vadă mai des cu tatăl ei, dar acesta sub diferite pretexte, deşi îi promitea că va petrece mai mult timp cu ea, nu făcea acest lucru, astfel că după un timp fetiţa s-a înstrăinat de tatăl ei. Astfel arată că aceasta nu a stabilit legături nici cu soţia tatălui său şi nici cu fiica acesteia din prima căsătorie, iar când se întorcea din vizită de la tatăl ei se plângea că a fost tratată diferit de fiica soţiei tatălui său.

susţin reclamanţii că după decesul fiicei lor, nepoata lor a locuit la ei, unde a beneficiat de un cămin stabil şi de o atmosferă caldă care să atenueze şocul determinat de moartea mamei şi a fratelui său.

Susţin că schimbarea mediului familial nu ar fi benefică acesteia şi că ei îi pot oferi fetei şi condiţii morale, materiale şi de spaţiu mai bune.

Pârâtul, prin întâmpinare a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi şi a lipsei calităţii lor procesuale active, excepţii care au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă din 14.07.2006, fiind respinse.

Pe fondul cauzei a arătat că nu este real faptul că fetiţa nu a stabilit legături afective cu noua familie a tatălui său, arătând că în 2004 şi în 2005 cu ocazia serbării zilei de naştere, Ad a invitat-o pe Al, fiica vitregă a tatălui său la petreceri şi că Ad a vizitat-o pe soţia tatălui său la locul ei de muncă.

A mai arătat că bunicii materni, după decesul mamei, au început să-i interzică tatălui să aibă legături cu fiica lui, exercitând chiar un abuz emoţional asupra fetei, deformând imaginea tatălui, inducându-i fetei imaginea unui tată violent în timpul căsătoriei cu mama ei sau spunându-i că, dacă va locui cu tatăl ei, acesta va pleca în Spania la muncă şi va fi nevoită să locuiască cu persoană care îi va face rău, determinând-o astfel să aibă suspiciuni cu privire  la dragostea paternă.

Mai susţine pârâtul că tradiţia este ca părinţii să aibă grijă de copiii lor, bunicii având doar un rol complementar, că este necesar ca opiniei fetei exprimată în legătură cu această acţiune să i se dea importanţa cuvenită raportat la vârsta ei şi împrejurările cauzei.

În  cauză, la cererea părţilor s-au administrat următoarele probe: înscrisuri, evaluări psihologice, martori şi anchete sociale la domiciliile părţilor.

S-au depus la dosar: acte de stare civilă, acte medicale, cupoane de pensie, adeverinţă din care reiese că reclamantul G C are şi un loc de muncă, contract de vânzare – cumpărare cu privire la apartamentul proprietatea reclamanţilor, caracterizări ale pârâtului de la preotul paroh şi de la locul de muncă, caracterizarea elevei A C de la profesorii diriginţi, etc.

Au fost audiaţi martorii: F G şi  C A.

De asemenea a fost audiată în camera de consiliu şi fetiţa a cărei încredinţare face obiectul cauzei.

Analizând cauza de faţă instanţa reţine următoarele:

C A  s-a născut la data de 20. 10. 1993 în timpul căsătoriei părinţilor săi, C A – I şi C A.

Ulterior, la data de 31.05.1999, prin sent civ. … a Judecătoriei Iaşi, a fost desfăcută căsătoria părinţilor săi, iar copilul a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei sale, tatăl fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere.

Ambii părinţi s-au recăsătorit ulterior, însă A a locuit cu mama sa şi cu noul soţ al acesteia.

La data de 22.04.2006 în urma unui eveniment tragic, mama fetei a decedat, iar fetiţa a rămas în grija bunicilor săi materni, care solicită în prezent să la fie încredinţată spre creştere şi educare nepoata lor.

Codul familiei reglementează posibilitatea ca la desfacerea căsătoriei copiii rezultaţi din căsătorie să fie încredinţaţi altor persoane decât părinţilor, în situaţii excepţionale (art. 42 alin 2 C fam).

Prin această reglementare legiuitorul, încă din 1953, a avut în vedere ocrotirea interesului copilului minor şi statuarea unui cadru legislativ care să permită instanţelor să facă aplicarea acestui principiu.

Ulterior, prin Legea 272/2004, principiul a fost dezvoltat, stabilindu-se în acest sens multiple măsuri şi instituţii.

Astfel , din prisma ocrotirii interesului copilului, apare admisibilă cererea bunicilor materni privind încredinţarea nepoatei lor, în situaţia în care mama ei a decedat. A le îngrădi posibilitatea de a promova o astfel de cerere, motivat de faptul că nu este o cerere accesorie divorţului, ar echivala cu o desconsiderare a interesului copilului, cu a-i crea acestuia o situaţie de inegalitate, considerând că interesele acestuia ar trebui apărate doar cu ocazia divorţului şi nu şi în alte situaţii deosebite, cum ar fi decesul mamei căreia îi fusese încredinţat copilul, situaţie care ar putea să pună în discuţie problema încredinţării sale.

Din înscrisurile depuse la dosar şi referatul de anchetă socială reiese că atât tatăl cât şi bunicii materni sunt recomandabili să crească şi să educe fetiţa sub aspectul condiţiilor materiale sau morale, ambele părţi având spaţii de locuit şi venituri corespunzătoare, precum şi un profil moral adecvat.

Departajarea urmează a se face însă sub aspectul legăturilor afective dezvoltate cu fiecare dintre părţi de către copil, care să-i permită a avea pe viitor un confort psihic şi moral, un echilibru în viaţa sa.

Sub acest aspect se reţine că prin sent. civ. … a Judecătoriei Iaşi tatăl fetei a obţinut stabilirea dreptului de vizitare a fiicei sale, însă aşa cum reiese din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză coroborate cu susţinerile copilului făcute în camera de consiliu, instanţa reţine că pârâtul nu şi-a exercitat acest drept decât foarte rar, fără ca între tată şi fiică să se stabilească o relaţie apropiată sau să existe o comunicare continuă.

Astfel martorele arată că după desfacerea căsătoriei tatăl o vizita rar, nu ţinea legătura cu ea nici telefonic, că fetiţa era cea care îl contacta telefonic, iar tatăl îi promitea că o va vizita, dar nu se ţinea de promisiune, astfel că fetiţa era supărată din acest motiv.

Aşa cum reiese din aceleaşi depoziţii, se reţine că după acest eveniment fetiţa a locuit la bunicii săi materni – reclamanţii, că nici după acest eveniment tatăl nu a manifestat o implicare mai mare în relaţia cu fiica sa, ci mai mult, situaţia a devenit  încordată datorită disputei măsurii încredinţării.

Din aceleaşi depoziţii se reţine că încă de la naştere, bunicii materni au fost o prezenţă constantă în viaţa nepoatei lor, că i-au asigurat acesteia constant afecţiune şi spaţiu locativ, că s-au preocupat să o ducă la grădiniţă sau la şcoală, etc.

O importanţă deosebită sub aspectul problemei supuse analizei, urmează a acorda instanţa evaluării psihologice realizate în cauză.

Se reţine în raportul de evaluare psihologică că tatăl, deşi şi-a exprimat de mai multe ori intenţia de a-şi creşte copilul, consideră acest lucru „o datorie care-i revine în urma decesului mamei fiicei lui”, că acesta a susţinut că după divorţ implicarea sa în viaţa fiicei lui a fost mai mult financiară, având chiar temerea să nu fie perceput ca un sponsor de către aceasta, care ar fi mai puţin preocupată de partea afectivă a relaţiei cu tatăl ei .

Se mai consemnează în acest raport şi faptul că tatăl a afirmat că în situaţia în care fiica sa va fi încredinţată bunicilor nu va mai lua legătura cu ea.

Cu privire la bunicii materni se reţine că aceştia îşi manifestă şi ei dorinţa de a o creşte pe A şi că dacă aceasta va dori să locuiască cu tatăl ei, nu au nimic împotrivă.

Evaluarea minorei A reliefează că aceasta doreşte să locuiască cu bunicii, pe care în caracterizează ca fiind „ oameni cumsecade, iubitori, blânzi, care sunt atenţi şi care o ajută la nevoie”, în opoziţie cu tatăl ei pentru care simte doar respect şi  despre care crede că este „ o persoană mai agresivă din fire, mândru şi puţin răutăcios”, nemulţumirea ei cea mai importantă în legătură cu tatăl ei, afirmată şi cu ocazia audierii sale în camera de consiliu, fiind aceea că nu i se solicită părerea sau nu sunt luate în considerare părerile ei în legătură cu lucrurile care o privesc sau cu nevoile ei personale.

Ca şi persoană, A, este caracterizată de psiholog ca fiind o persoană sociabilă, comunicativă şi cu o inteligenţă mediu – superioară, iar raportat la aceste caracteristici, instanţa consideră că opiniile şi punctul ei de vedere exprimat în legătură cu problema dedusă judecăţii este unul întemeiat, deoarece  este capabilă să analizeze ceea ce se întâmplă în viaţa sa, precum şi relaţiile sale cu celelalte persoane şi să tragă concluzii în acest sens.

Se reţine în concluzie că  viaţa A a fost marcată negativ de  mai multe evenimente, că bunicii materni au fost o prezenţă constantă în viaţa ei, iar compania lor îi creează o stare de confort psihic şi de echilibru, necesară pentru a compensa trauma cauzată de moartea mamei sale.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre relaţia cu tatăl ei. Acesta nu a ştiut să cultive şi să întreţină o relaţie apropiată cu fiica sa, nu s-a implicat suficient emoţional în această legătură, nu s-a apropiat sufleteşte de copil pentru a-i cunoaşte nevoile, sentimentele sau temerile.

Acest lucru derivă şi din faptul că tatăl consideră creşterea şi educarea fiicei sale o datorie, sau din faptul că nu a reuşit să creeze în  noua sa familie un mediu primitor pentru A, în sensul că nu a comunicat suficient cu aceasta pentru a o face să înţeleagă şi să accepte noii membri ai familiei, să nu se simtă ameninţată din punct de vedere emotiv de către aceştia în relaţia cu tatăl ei.

Chiar maniera în care tatăl a abordat reglementarea problemei încredinţării fiicei sale, denotă faptul că acesta nu acordă suficientă importanţă sentimentelor şi voinţei propriei fiice, invocând deseori drepturile sale de tată sau situaţia defavorabilă în care a fost pus de fosta soţie sau de bunicii materni, sau faptul că prin această măsură fetiţa „ar rămâne orfană şi de tată”.

Tatăl uită că încredinţarea minorei A la bunicii materni nu înseamnă că relaţia dintre ea şi tată ar trebui să înceteze ( aşa cum a declarat cu ocazia evaluării psihologice), ci dimpotrivă că el trebuie să depună eforturi serioase să-şi cunoască şi să-şi apropie fiica, iar în viitor să poată chiar să o integreze în familia sa.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de pârât nu este de natură a înlătura dreptul copilului de a fi ocrotit şi de alte persoane de cât părinţii săi, atunci când interesele sale superioare o cer.

Deşi CEDO în practica sa, făcând aplicarea art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind apărarea vieţii de familie, a acordat o deosebită importanţă dreptului copilului de a fi crescut de părinţii săi şi de a avea legături personale cu aceştia, această instanţă a acordat aceeaşi importanţă în cadrul noţiunii de viaţă de familie şi raporturilor copiilor cu rudele apropiate.

În toate cazurile însă, în luarea deciziilor sale şi această instanţă a statuat că trebuie avut în vedere prioritar interesul copilului care poate trece înaintea celui al părinţilor, recunoscând statelor membre posibilitatea unor ingerinţe justificate  în viaţa de familie.

Instanţa europeană a recunoscut că sarcina autorităţilor naţionale în situaţii de genul celei de faţă este delicată şi extrem de dificilă, recomandând ca procedura să nu fie rigidă, iar procesul decizional să se desfăşoare în faţa autorităţilor naţionale în aşa fel încât decizia finală să fie luată pe baza unor fapte pertinente şi să nu conţină elemente de arbitrariu . ( a se vedea „Convenţia europeană a drepturilor omului  - Comentariu pe articole, vol. I, Corneliu Bârsan, editura ALL BECK, 2005, pag. 625- 639)

Raportat la toate aceste considerente, instanţa urmează a admite acţiunea şi va încredinţa fetiţa A reclamanţilor, bunicii săi materni, cu obligarea tatălui să achite în favoarea acesteia cu titlu pensie de întreţinere suma de .. lei lunar începând cu data pronunţării prezentei şi până la majoratul acesteia.

Domenii speta

Spete similare