Sentinta civila

Sentinţă civilă 54 din 19.01.2010


Dosar nr. 1838/239/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA HÂRLĂU, Judeţul IAŞI 

JUDECĂTORIE

Şedinţa publică din 19 Ianuarie 2010

PREŞEDINTE - L. V.

Grefier D. D.

Sentinţa civilă  Nr. 54

La ordine fiind judecarea cauzei Civil privind pe creditor S.C. E...... şi pe debitor S.C." D..... " S.R.L., având ca obiect somaţie de plată.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică :lipsă părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constând în:

Procedura este completă.

Dezbaterile la fond au avut loc în şedinţa publică din 12.01.2010,susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată când,din lipsă de timp pentru deliberare,amână pronunţarea pentru astăzi,când,

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.12.2009 sub nr.1838/239/2009,creditoarea E...... SA a solicitat emiterea unei ordonanţe care să contina somaţia de plată prin care debitoarea SC D.. SRL să fie obligată la plata sumei de 3017,60 lei reprezentand:1903,69 lei-contravaloare gaze naturale consumate în perioada decembrie 2007-iulie 2008,februarie 2009 si suma de 1113,91 lei-penalităti de întârziere calculate conform contractului la data de 20.10.2009,cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii,creditoarea a arătat că debitoarea este beneficiara unui consum de gaze naturale potrivit contractului de furnizare nr.11-7150 din 11.06.2005 la punctul de lucru din mun.B..In luna septembrie 2008,debitoarea si-a schimbat sediul în localitatea C.,asa cum rezultă din datele înregistrate la O. N. al R. C..

A precizat creditoarea că debitoarea s-a obligat sa plătească gazele naturale consumate însă a achitat cu întârziere contravaloarea gazelor consumate in perioada august-octombrie 2007,nu a achitat facturile emise pe perioada decembrie 2007-iulie 2008,februarie 2009,motiv pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere conform clauzei penale prevăzute în contract.

S-a arătat de către creditoare ca proba raportului juridic dintre părti este contractul de furnizare si facturile precum si faptul ca debitoarea nu a contestat debitul si nici penalităţile.

Creditoarea a invocat art.969 Cod civil,care consacră forţa obligatorie a contractului,art.2 din OG 119/2007,ce prevede că sfera de aplicare a ordonantei se referă la creantele certe,lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plata a unor sume de bani care rezultă din contractele comerciale.

A invocat crediatoarea că penalităţile au fost calculate conform contractului ,fiind respectate dispoziţiile art.43 Cod comercial si art.1066 si următoarele Cod civil.

Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In dovedirea cererii,legal timbrate,creditoarea a depus inscrisuri:contract de furnizare,12 facturi fiscale,anexa la factura,situatia centralizata a datoriilor,situatia facturilor neincasate, centralizator calcul penalitati,nota de conciliere directa.

Legal citată,debitoarea nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a solicita încuviinţarea si administrarea de probe.

Analizând actele dosarului,instanţa reţine că între părţi s-a incheiat un contract de furnizare a gazelor naturale nr.15-7150 din 11.06.2005-fila 7 dosar,prin care creditoarea se obligă sa furnizeze gaze naturale debitoarei la locul de consum indicat de aceasta,cu obligarea acesteia din urmă de a achita contravaloarea acestor servicii.

In baza contractului şi a consumului înregistrat,creditoarea a emis facturi care nu au fost însă achitate de debitoare în perioada decembrie 2007-iulie 2008,februarie 2009 (factura de regularizare pe 2008),facturi însumând suma de 1903,69 lei,care au fost depuse la dosar-filele 10-27 dosar.

Debitoarea nu a contestat faptul că datorează această sumă şi nu a făcut dovada plătii contravalorii facturilor.

Instanţa reţine că,potrivit art.2 din OG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plata rezultate din contracte comerciale,aceasta ordonanţa se aplică creanţelor certe,lichide si exigibile ce reprezintă obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.

Fata de aceasta reglementare legală,instanţa constată că procedura somatiei de plată este aplicabilă în cauză,fiind îndeplinite condiţiile impuse de lege.Astfel,între părţi exista un contract comercial încheiat la data de 11.06.2005 sub nr.15-7150 ce reglementează drepturile si obligaţiile părţilor,creanţa este certă,în sensul art.379 alin.3 Cod procedură civilă întrucat existenţa ei rezultă din facturile emise de creditoare în temeiul contractului si care nu au fost contestate,este lichidă în sensul art.379 alin.4 Cod procedură civilă,deoarece cuantumul ei este determinat prin facturile emise de creditoare si exigibilă,scadenţa fiind stabilită expres în continutul facturilor.

Instanţa constată ca debitoarea datorează suma de 1903,69 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale consumate de debitoare si neachitate in perioada de referinţă.

Instanţa nu va acorda însă penalităţile de întârziere solicitate de creditoare deoarece OG 119/2007 face vorbire numai de dobânzi care sunt stabilite prin contract,în caz contrar urmând a se aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de B. N. a R.,sens în care creditoarea nu a produs nici o dovadă.

Este adevărat ca art.3 alin.2 din  acest act normativ prevede ca se pot pretinde de către creditor daune-interese suplimentare insa acestea privesc  cheltuielile facute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de catre debitor.

In fine,instanţa are în vedere şi faptul că părţile au convenit prin contract-art.9 lit.a-ca neachitarea de catre consumator a  facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare gaze naturale atrage majorari de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare.

Conform HG 784/14.07.2005,nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare este de 0,05% in timp ce creditoarea a calculat aceste penalităţi la nivelul de 0,1% pe zi de întârziere,conform centralizatorului depus la fila 30 dosar.

Pentru aceste considerente,instanţa nu va obliga pe debitoare la plata penalităţilor de întârziere si va admite în parte cererea creditoarei.

In temeiul art.274 Cod procedura civilă,va obliga pe debitoare la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

ORDONA

Admite în parte cererea promovată de creditoarea E. G. R. SA cu sediul în ,prin reprezentant legal,în contradictoriu cu debitoarea SC D. SRL cu sediul în comuna C.,jud.Iaşi.

Somează debitoarea să plătească creditoarei,în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe,suma de 1903,69 lei reprezentând contravaloare gaze naturale consumate şi neachitate în perioada decembrie 2007-iulie 2008,februarie 2009.

Respinge capătul de cerere privind acordarea penalităţilor de întărziere ca neîntemeiat.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de acţiune în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi,12.01.2010.

Preşedinte,Grefier,

 

1

Dosar nr.1838/239/2009

Domenii speta