Partaj Succesoral

Sentinţă civilă 283 din 05.04.2011


Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filialşi sub nr. 962/230/2009, reclamantul P.I. D. i-a chemat în judecată pe pârâţii P.. I.,  P. I.  V.şi P.I. Ghe. , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună partajarea terenului în suprafaţă de 2308 m.p. situat în loc. F. , str. ,.., nr.,. jud. Dolj, ce a aparţinut autorilor defuncţi ai părţilor, respectiv P. I. decedat la data de 16.04.1986 şi P. I., decedată în anul 1974, stabilirea cotelor ce se cuvin fiecărui moştenitor cu privire la acest teren şi lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea fizică a terenului, precum şi constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 213 din 11.02.1987, în care s-a menţionat că pârâtul P. I., este unicul moştenitor acceptant al succesiunii autorului P. I., cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că terenul în suprafaţă de 2308 m.p., a aparţinut defuncţilor săi părinţi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 164 din 07.05.1962 emis de Notariatul de Stat al raionului Filiaşi, regiunea Oltenia.A menţionat reclamantul că acest teren a fost dobândit de autori în două loturi, posesia unui lot în suprafaţă de 1154 m.p., fiindu-i atribuită lui iar posesia celuilalt lot, având aceeaşi întindere, pârâtului P. I. V.. De asemenea, a arătat că pe respectivul teren, autorii părţilor au început construcţia unei case tip duplex în care urmau să locuiască reclamantul şi pârâtul P.V. şi a susţinut că  imobilul casă de locuit construit iniţial, compus din 4 camere, a fost edificat cu banii proveniţi din salariul său, fiind angajat ca miner în acea perioadă.A mai arătat reclamantul că începând cu anul 1962 suprafaţa de 1154 m.p. pe care acesta a avut casa a fost folosită de el, iar cealaltă suprafaţă de pârâtul P. V.. Totodată a menţionat că la imobilul casă de locuit ce îi aparţine, în timpul căsătoriei, împreună cu defuncta sa soţie a adus îmbunătăţiri, casa fiind extinsă, dar şi cu ajutorul fiului său P. D. D.A susţinut reclamantul că după decesul mamei sale, intervenit în anul 1974, dar şi după decesul tatălui său, el s-a aflat în permanenţă în posesia terenului atribuit de părinţii săi, pe care avea edificată casă.De asemenea, a menţionat că după decesul tatălui său a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 213/11.02.1987, în care s-a menţionat în mod eronat că unicul moştenitor al succesiunii tatălui său ar fi decât pârâtul P. I. I., cu toate că el a rămas în posesia părţii de teren ce a aparţinut părinţilor săi şi a construcţiei edificate pe aceasta şi, prin urmare, a acceptat succesiunea.A apreciat reclamantul că, în aceste condiţii, renunţarea nu este valabilă iar certificatul de moştenitor este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv art. 689 Cod civil, cu privire la acceptarea moştenirii.

Totodată a menţionat şi faptul că terenul supus partajării nu a fost menţionat în certificatul de moştenitor eliberat în anul 1987, însă ulterior, în anul 2004, pârâtul P. I.a solicitat BNP D. F.eliberarea unui certificat de moştenitor suplimentar în care a fost înscris terenul în litigiu şi calitatea de unic moştenitor acceptant al pârâtului cu privire la acest teren , însă acest certificat suplimentar, având nr. 43/16.04.2004 a fost anulat de Judecătoria Filiaşi prin s.c. nr. 448/28 mai 2009 dar pe baza aceluiaşi înscris, pârâtul P. I. a vândut fiului reclamantului, P. D. D.şi fratelui acestuia, pârâtul P.V., din prezenta cauză terenul în suprafaţă de 2308 m.p., cu toate că asupra acestui teren exista o stare de indiviziune, cu atât mai mult cu cât terenul a aparţinut şi mamei defuncte a părţilor, fiind cumpărat în perioada căsătoriei autorilor defuncţi.

Terenul a fost evaluat provizoriu, în vederea timbrării la suma de 4000 lei.În dovedirea acţiunii, legal timbrată, reclamantul a depus la dosar în xerocopie: s.c. nr. 448/28.05.2009 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 35/230/2008, contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 164/07.05.1962 a fostului Notariat de Stat Dolj şi a solicitat încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâţilor şi a probei testimoniale.La data de 10.11.2009, pârâtul P.I.I., a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a menţionat că împotriva sentinţei civile nr. 448/28 mai 2009 a Judecătoriei Filiaşi s-a declarat recurs iar acesta nu a fost soluţionat.A mai arătat că din moment ce reclamantul, în cuprinsul acţiunii formulate a recunoscut că întreaga suprafaţă de 2308 m.p. a aparţinut autorilor comuni şi aceasta a fost împărţită în mod egal doar între reclamant şi pârâtul P. I. V., se recunoaşte implicit că ceilalţi doi fraţi au fost prejudiciaţi, acestora  neatribuindu-li-se nicio suprafaţă de teren din succesiunea autorilor lor, deşi fiecare erau îndreptăţiţi la o cotă de ? din aceasta.Totodată, pârâtul a menţionat că în cuprinsul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. 35/230/2008, reclamantul a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 979/16.04.2004, solicitare ce a fost respinsă iar reclamantul nu a recurat sentinţa pronunţată în acest dosar.De asemenea, a menţionat că referitor la solicitarea reclamantului, de a se constata nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 213/11.02.1987, există declaraţii de renunţare la succesiune date de pârâţi în anul 1987, astfel că în cauză au fost îndeplinite cerinţele art. 76 alin. 4 din Legea 36/1995.În contraprobă, a depus la dosar xerocopia certificatului de moştenitor nr. 213/1987 şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, cu interogatoriul părţilor şi cu expertiza tehnică de specialitate.Instanţa a dispus emiterea unei adrese către BNP D. F.  pentru a înainta la dosar în copie certificată înscrisurile existente în dosarul notarial nr. 154/1987 însă prin adresa din data de 20.01.2010, aceasta a comunicat instanţei că înscrisurile solicitate se află în arhiva Camerei Notarilor Publici Craiova, sens în care, instanţa a dispus emiterea adresei pentru a furniza informaţiilor solicitate către această din urmă instituţie.S-a răspuns solicitării instanţei prin adresele nr. 337/04.02.2010 şi nr. 446/19.02.2010, fiind înaintate la dosar în xerocopie: certificatul de moştenitor nr. 213/11.02.1987, certificatul de deces al autoarei P. I. şi declaraţiile de renunţare la succesiune ale numiţilor P. V., P. Ghe. şi P. D.Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamanţilor şi al pârâţilor P. Ghe. şi P. I. şi proba testimonială, fiind audiaţi la propunerea reclamantului martorii V. M. şi C. I., iar la propunerea pârâţilor martora T. M.Prin încheierea de admitere în principiu din data de 27 Aprilie 2010, instanţa a  admis în principiu acţiunea formulată de reclamant, a constatat deschisă la data de 11.01.1974, succesiunea defunctei P. I.  succesiunea defunctului P.-I.S-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 213/11.02.1987, emis de fostul Notariat de Stat Judeţean Dolj, după defunctul P. I.şi s-a constatat  că masa succesorală este formată din  terenul în suprafaţă de 2308 m.p., situat în loc. F. str…., nr… după ambii defuncţi, prin retransmitere.S-a constatat că au calitatea de moştenitori, cu cota parte de 1/4 din moştenire: reclamantul P. D. şi pârâţii P. Ghe. P. I. şi P. V., iar pentru ieşirea părţilor din starea de indiviziune,  s-a dispus efectuarea unei expertize topo.Obiectivele expertizei au fost stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 08 iunie 2010 iar pentru efectuarea lucrării a fost desemnat  domnul expert M. D.A.Raportul de expertiză întocmit în cauză a fost depus la dosar la data de 27.09.2010, însă cu privire la concluziile acestuia a formulat obiecţiuni pârâtul P. I. I.Prin încheierea de şedinţă din data de 26 octombrie 2010, instanţa a admis în parte obiecţiunile formulate de pârât şi a  dispus revenirea cu adresă către domnul expert pentru a răspunde la acestea.Răspunsul la obiecţiuni a fost înaintat la dosar la data de 10.11.2010.La data de 22.11.2010, în cauză a fost formulată cerere de intervenţie în interesul pârâtului de către numitul P.D. D.În motivarea cererii , intervenientul a arătat că reclamantul, tatăl său, a solicitat partajarea terenului în suprafaţă de 2308 m.p. iar prin încheierea de admitere în principiu din data de 27.04.2010, instanţa a admis în principiu acţiunea formulată de acesta, a constatat deschisă succesiunea autorilor P. I.şi P. I. şi a stabilit cotele  ce se cuvin părţilor.A menţionat intervenientul că este proprietarul acestei suprafeţe de teren întrucât prin s.c. nr. 488/28.05.2009 pronunţată de Judecătoria Filiaşi, sentinţă ce a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia Tribunalului Dolj a fost respinsă acţiunea promovată pentru anularea contractului  de vânzare-cumpărare nr. 979/16.04.2004, prin care a devenit proprietarul acestei suprafeţe de teren.De asemenea, intervenientul a menţionat că pe terenul în litigiu au fost edificate o casă de locuit, garaj şi magazie, afumătoare, o magazie de lemne, pătul şi grajd  şi nu îşi poate exercita atributele dreptului de proprietate asupra acestora .La data de 01.02.2011, intervenientul şi-a precizat cererea de intervenţie, invocând drept temei de drept al acesteia dispoziţiile  art. 49-51 şi următoarele C.pr.civ. şi apreciind că are interes în promovarea cererii formulate, cererea sa având legătură cu acţiunea principală.Prin încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2011, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie.Instanţa a încuviinţat şi administrat din nou  proba cu interogatoriul pârâţilor , proba rezultând din dezbateri,  întrucât pe parcursul derulării procesului s-a manifestat voinţa de a se încheia o tranzacţie între  părţi şi s-a  solicitat să se ia act unii dintre pârâţii nu au pretenţii la terenul supus împărţirii.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:La data de 11.01.1974, a decedat autoarea P. I.,  rămânând ca moştenitori ai acesteia defunctul P. I. în calitate de soţ supravieţuitor şi părţile din prezenta cauză, în calitate de descendenţi de gradul I.La data de 16.04.1986 a decedat şi autorul P. I., rămânând ca moştenitori ai acestuia reclamantul şi pârâţii din prezenta cauză, în calitate de descendenţi de gradul I.La data de 09.05.1964 , autorul P. I. a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 164/07.05.1962 un imobil, teren în suprafaţă de 2308 mp, situat în F., str…teren dobândit în timpul căsătoriei acestuia cu defuncta P. I.Acest teren a fost împărţit de autorul P. I.în două loturi, posesia unui lot în suprafaţă de 1154 mp, fiind atribuită reclamantului P. I. D., iar a celuilalt lot de 1154 mp, pârâtului P. V., conform răspunsurilor date la interogatoriu de pârâţii P. V. P.I. I., P. Ghe. şi declaraţiilor martorilor.La data de 11 februarie 1987 a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 213, de pe urma autorului P. I., în care s-a menţionat că are calitatea de unic moştenitor al defunctului pârâtul P. I. şi că sunt străini de succesiunea defunctului reclamantul şi pârâţii P. V. şi P. Ghe., întrucât aceştia au renunţat la succesiune. În cuprinsul acestui certificat de moştenitor nu a fost inclusă însă şi suprafaţa de 2308 m.p., ce face obiectului acţiunii deduse judecăţii.

Ulterior s-a emis şi un certificat suplimentar de moştenitor, nr 46 din 16.04.2004 eliberat de BNP D. F.  certificat suplimentar ce a fost anulat prin s.c. nr.448/28.05.2009 a Judecătoriei Filiaşi.În concluzie, instanţa constată că în masa succesorală a autorilor P. I. şi P. I. se compune şi din terenul de 2308 m.p.,teren asupra căruia părţile nu s-au judecat până în prezent în cadrul procedurii contencioase , iar certificatul suplimentar de moştenitor nr. 46/16.04.2004, eliberat de BNP D. F. , în procedura necontencioasă a fost anulat, şi astfel , cu privire la acest teren se constată că succesiunea autorilor P. I.şi P. I.nu a fost dezbătută.În aceste condiţii, acţiunea reclamantului de a deschide succesiunea celor 2 defuncţi şi cu privire la acest teren, prezintă interes, practica judiciară fiind unanimă  în a considera că este admisibil un partaj succesoral ulterior pentru bunurile care nu au fost discutate într-un litigiu anterior şi care fac parte din masa succesorală.Din răspunsurile părţilor la interogatorii şi din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză se constată însă că terenul a fost dobândit de autorii părţilor, în timpul vieţii acestora şi a căsătoriei şi astfel terenul a devenit bun comun în cotă de ? pentru fiecare defunct , iar pe acest teren defuncţii au construit un imobil în regim duplex, atribuind un spaţiu locativ reclamantului P. D., iar pe celălalt pârâtului P. V.Instanţa constată că  astfel, în privinţa cotei de ? rămasă de la autoarea părţilor, defuncta P. I. toate părţile din dosar au dreptul  la  o cotă din teren , prin moştenirea mamei acestora.  Problema ridicată de certificatul de moştenitor nr. 213 interesează cine este partea care moşteneşte cota de ?, partea defunctului P. I., ca bun dobândit în timpul căsătoriei + cota de ? din terenul moştenit de la soţia sa, ce a decedat anterior.În acest sens, instanţa constată că deşi există la dosar declaraţiile de renunţare la succesiune date de reclamant şi pârâţii P. V. şi P. Ghe.la data de 11 februarie 1987 ,apreciază ,din interpretarea dispoziţiilor art. 689 C. civ. , că acceptarea pură şi simplă a moştenirii este irevocabilă, afară de cazul în care succesibilul şi-a manifestat voinţa sub imperiul unui viciu de consimţământ. acceptarea pură şi simplă a moştenirii putând fi expresă sau tacită, astfel că nu se poate reveni asupra ei prin declaraţii de renunţare expresă, ulterioare acceptări.Art. 689 fraza a II-a C. civ. dispune că acceptarea este expresă „când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat”, iar potrivit dispoziţiilor art. 689 fraza a II-a C. civ., acceptarea „este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia de acceptare”.Actele de acceptare trebuie să fie neechivoce în sensul însuşirii calităţii de moştenitor.Astfel, faptul că reclamantul P. I. D. şi pârâtul P. V. au continuat după decesul autorului P. I. să exercite posesia asupra unor bunuri succesorale,  implică în fapt acceptarea  în mod tacit a moştenirii autorului P. I., iar renunţarea la moştenire este o manifestare de voinţă unilaterală. Ea poate fi tacită (implicită), atunci când succesibilul lasă să treacă termenul de prescripţie prevăzut de lege fără a face acte de acceptare a moştenirii, sau expresă, atunci când rezultă dintr-un act făcut în forma cerută de lege din care rezultă voinţa de a repudia moştenirea.Potrivit dispoziţiilor art. 696 c. civ., „eredele ce renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede”, adică străin de moştenire cu efecte retroactive, de la data deschiderii moştenirii dar având în vedere dispoziţiile art. 694 Cod civil , potrivit cărora renunţarea nu este însă valabilă decât dacă succesibilul nu  şi-a exercitat anterior dreptul de opţiune prin acceptare expresă sau tacită, a moştenirii iar cel care a acceptat moştenirea în mod expres sau tacit nu mai poate reveni asupra acceptării, decât în cazul  în care acceptarea a fost urmarea unei viclenii împotriva sa, ceea ce nu se dovedeşte în cauza de faţă şi astfel renunţarea la succesiune de către reclamantul P. D. şi pârâţii P. V. şi P. Ghe. este lipsită de orice efect juridic asupra acceptării iniţiale.Este evident că reclamantul P. I. D. şi ceilalţi pârâţi  au acceptat iniţial succesiunea prin continuarea posesiei unor suprafeţe de teren ce făceau parte din masa succesorală, rezultând fără echivoc că încă înainte de deces şi ulterior acestuia au locuit şi au posedat terenuri şi construcţii ce au aparţinut defuncţilor părinţi, reclamantul P. D. şi pârâtul P. V., cele 2 case edificate de părinţi pe terenul în litigiu.De altfel, certificatul de moştenitor contestat s-a eliberat , în condiţiile în care părţile din dosar au dorit să respecte modul în care părintele lor, defunctul P. I. a înţeles să îi înzestreze încă din timpul vieţii.În acest sens, din răspunsurile la interogatorii , date de reclamant şi pârâţii P. I.şi P. Ghe., rezultă în mod explicit că fiecare a rămas în posesia unei gospodării, încă din timpul vieţii tatălui lor.În concluzie, instanţa constată că moştenitori acceptanţi ai succesiunii defunctului P. I. sunt toate părţile din prezenta cauză, având fiecare cota de ? iar certificatul de moştenitor nr. 213/1987 este nul , fiind dat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind acceptarea succesiunii, prev. de art. 694 Cod civil. De asemenea, instanţa constată că în urma retransmiterii succesiunii de la defuncta P. I. la defunctul P. I., cât şi a faptului că masa succesorală nedezbătută încă este compusă doar din terenul de 2308 m.p., pe care s-au edificat cele 2 locuinţe duplex în care rămas să locuiască după decesul defunctului P. I. reclamantul şi pârâtul P. V., instanţa constată că fiecare dintre părţi ar avea, după ambii defuncţi, prin retransmiterea moştenirii cota de ? din acest teren.Având în vedere cele reţinute prin încheierea de admitere în principiu din 27.04.2010 şi ţinând seama şi de dispoziţiile art.728 Cod civil, conform cărora "nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune", instanţa urmează a admite acţiunea principală formulată de reclamant.

Va  fi omologat raportul de expertiză întocmit  în cauză de domnul expert M. D. A.şi se va dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune , conform variantei unice propuse de acesta.Această variantă ţine cont de toate criteriile prevăzute prin dispoziţiile art. 6739 C.pr.civ., respectând în primul rând acordul părţilor , voinţa autorilor defuncţi şi posesia asupra acestora.Astfel, din răspunsul la interogatoriu  dat de pârâţi, rezultă că modul în care au rămas să locuiască în cele case construite de defuncţi în regim duplex, respectă voinţa  acestora iar fraţii care nu au primit niciuna dintre locuinţele amintite anterior au fost la rândul lor înzestraţi de către părinţi.De altfel, se constată că prin răspunsul la interogatoriu, pârâţii P. I. Ghe.şi P. I. I., deşi au dreptul la sultă din valoarea terenului de împărţit , au renunţat la acest drept, prin interogatoriile de la filele 193 şi 199 dosar, tocmai pentru că la rândul lor au fost înzestraţi de către părinţi şi vor să respecte voinţa acestora.Prin urmare, instanţa va dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune , atribuind în proprietate reclamantului  P.I. D. jumătate din suprafaţa ce formează obiectul partajului succesoral , respectiv suprafaţa S 1 -1122m.p. delimitată pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul  menţionat, schiţă aflată la fila  132 dosar şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre – între punctele 1-2-11-12-13-7-8-9-10, iar pârâtului P. V. va atribui în proprietate cealaltă suprafaţă rămasă, respectiv S 2=1098 m.p. delimitată pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul  menţionat, schiţă aflată la fila  132 dosar şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre – între punctele 2-3-4-5-6-7-13-12-11-2,.De asemenea, instanţa va lua act că pârâţii P.. Ghe.şi P.I. I. au dreptul la sultă în valoare de 20646 lei, dar şi de faptul că pârâţii au renunţat la acest drept prin interogatoriile de la filele 193 şi 199 dosar.Ca o consecinţă a admiterii acţiunii principale, va fi respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtului P. I. I.de către intervenientul P. D. D.Se va lua act, de asemenea, că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.,Admite acţiunea civilă având ca obiect „partaj succesoral „ formulată de  reclamantul P. I.D., domiciliat în… împotriva pârâţilor P. I. I., domiciliat în …, P. I. V., domiciliat în .şiP.I. Ghe. domiciliat în loc. Filiaşi, str. 13 Septembrie , nr. 5, jud. Dolj.Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtului P.I.I.de către intervenientul P.D. D., domiciliat ..Dispune anularea certificatului de moştenitor nr. 213/11.02.1987 emis de Fostul Notariat de Stat Judeţean  Dolj, după defunctul P.I.Constată deschisă la data de 11.01.1974, succesiunea defunctei P. I., cu ultimul domiciliu în loc. …Constată deschisă la data de 16.04.1986  succesiunea defunctului P.I. cu ultimul domiciliu în..Constată că masa succesorală rămasă după cei doi defuncţi, prin retransmiterea moştenirii, este compusă din terenul în suprafaţă de 2308 m.p. situat în …Constată că au calitatea de moştenitori ai celor doi defuncţi: reclamantul P. D. şi pârâţii P.Ghe.,

P.I.şi P. V., fiecare cu cota parte de 1 din moştenire, în calitate de descendenţi de gradul I .Dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune conform unicei variante propuse de expertul M. D. A., astfel:Atribuie în proprietate reclamantuluiP.I.D.suprafaţa S 1 -1122m.p.delimitată pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul  menţionat, Atribuie în proprietate pârâtului P. V. suprafaţa S 2=1098 m.p.delimitată pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul  menţionat, schiţă aflată la fila  132 dosar şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre Constată că pârâţii P.I. Ghe. şi P. I. I., au dreptul la sultă în valoare de 20646 lei.Ia act că pârâţii au renunţat la acest drept prin interogatoriile.Ia act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.